Pentru a deservi membrii societăţii, serviciile publice trebuie să fie bine organizate şi conduse în modul corespunzător. Numai organizarea ca funcţie esenţială a conducerii poate asigura condiţiile adecvate realizării obiectivelor ce revin colectivelor de muncă.
Prin organizare urmează a subînţelege gruparea oamenilor în unităţi de muncă, delimitarea funcţiilor ce revin unităţilor, precizarea activităţilor corespunzătoare şi stabilirea legăturilor necesare pentru a forma un sistem de activităţi diferenţiate, dar coordonate, în cadrul căruia toate eforturile sînt orientate în aceeaşi direcţie.[1]
În acelaşi timp dicţionarul explicativ al limbii române prin organizare subînţelege anasmablul de măsuri privind stabilirea, asigurarea şi coordonarea mijloacelor de producţie şi a forţei de muncă în vederea desfăşurării producţiei cu maximum de eficienţă economică.[2]
Ideea organizării urmăreşte scopul ca în activitate să se obţină rezultate bune într-un timp mai redus şi cu mijloace mai mici.
Dacă am generaliza cele spuse, apoi la întrebarea „ce este organizarea?” am putea da următorul răspuns:
Organizarea este ansamblul de metode şi tehnici privind conducerea în bune condiţii a producţiei şi a muncii, folosirea eficientă a forţei de muncă şi a timpului, asigurarea mijloacelor tehnice necesare procesului de producţie.
Toate ideile de organizare pornesc de la Om. Anume Omul, fiind înzestrat cu gîndire, trebuie s-o utilizeze în modul corespunzător pentru a-şi organiza, în primul rînd, propriile activităţi şi apoi trebuie să fie în stare să organizeze cît mai just şi activităţile membrilor colectivului cu care lucrează.
Responsabilităţile autorităţilor publice locale se manifestă în mod esenţial în două domenii de bază: reglementarea anumitor activităţi concrete în perimetrul localităţilor pe care le administrează şi prestarea serviciilor. Există un număr concret de funcţii pe care municipiul le exercită la indicaţia Guvernului, Parlamentului, Preşedintelui Republicii şi o serie de alte funcţii pe care el şi le atribuie la alegere. Ambele tipuri de funcţii, atît cele de mandat cît şi cele opţionale, sînt consfinţite prin lege, fapt care în termeni tehnici poartă numirea de Act Public.
Fiecare municipiu poate să-şi extindă aria de exercitare a puterii prin promovarea Actului privat a cărui jurisdicţie se răsfrînge numai asupra unei localităţi concrete. Spre exemplu, Actul pieţei comerciale din Chişinău (1994) îi oferă Consiliului acestui municipiu autoritatea de a interzice aflarea vehiculelor în piaţa orăşenească.
În mod normal, numărul funcţiilor exercitate de un oarecare alt organ administrativ sînt distribuite între diversele tipuri de autorităţi locale, în principal, în dependenţă de dimensiunile acestora, consiliile mai mari fiind preocupate mai mult cu lucrul de coordonare, iar cele mai mici — nemijlocit cu cel de implementare.[3]
De exemplu, funcţia Consiliului municipiului Chişinău ţine de rezolvarea problemelor de ordin global, coodonarea activităţilor preturilor şi a primăriilor din componenţa acestui municipiu, pe cînd în activitatea preturilor, a primăriilor săteşti şi orăşeneşti intră lucrul, munca zilnică de satisfacere a cerinţelor cetăţenilor.[4]
Pentru comoditate, serviciile publice pot fi clasificate în mai multe grupuri principale şi anume: în servicii personale, servicii ce ţin de mediul ambiant, servicii de organizare a timpului liber, comerciale şi servicii de protecţie.
Serviciile publice locale includ lucrări administrative de care cetăţenii consideră că trebuie să beneficieze în mod direct atunci cînd au o calitate bună. Administratorii trebuie să ţină minte că oricare cetăţean poate aprecia multe dintre facilităţi şi servicii. Această transparenţă generează reacţii rapide atunci cînd lipseşte calitatea - de exemplu, colectarea necorespunzătoare a gunoiului, canale înfundate, probleme privind curăţarea zăpezii, lipsa presiunii în conducta de apă sau lipsa apei calde.
Organizînd serviciile publice, trebuie să înţelegem bine că crearea unui serviciu public local reiese din interesul general de a satisface o necesitate, absolut indispensabilă fiind intervenţia unei persoane publice. Scopul exclusiv al serviciului public este satisfacerea nevoilor populaţiei.
Deci, sub forma de organizare a serviciilor publice se subînţelege că acestea sunt înfiinţate, reorganizate şi desfiinţate prin lege sau pe baza legii de către organele de administraţie publică (guvern, minister, consilii de toate nivelurile) care pot funcţiona ca instituţii publice sau sub formă de regii autonome.
După obiectul de activitate, bineînţeles, numărul serviciilor publice poate fi foarte mare, variind în dependenţă de necesităţile unor anumite colectivităţi. Anterior am menţionat că, din punct de vedere al desfăşurării lor, serviciile publice se clasifică în servicii de importanţă naţională (organizate la scara întregului teritoriu naţional) şi servicii locale (comunele orăşeneşti, municipale, raionale).
În acelaşi timp, în Republica Moldova serviciile publice locale se organizează de către consiliul local, la propunerea primarului, în domeniile de activitate descentralizate stabilite pentru unităţile administrativ-teritoriale de nivelurile întîi şi al doilea, în limita mijloacelor financiare disponibile.[5]
Desigur, că lista acestor servicii primarul o propune în urma chestionării populaţiei, hotărîrilor adunărilor generale, conlucrări cu consilierii din consiliul local, organizaţiile nonguvernamentale etc.[6]
Deci, consiliul local este autoritatea reprezentativă şi deliberativă a populaţiei unităţii administrativ-teritoriale[7] care are drept de iniţiativă şi decide, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care ţin de competenţa altor autorităţi publice.[8]
Autorităţile administraţiei publice locale pot înfiinţa servicii publice în orice domeniu de activitate. Pentru funcţionarea normală a oricărei comunităţi, sunt necesare o serie de activităţi specifice de interes general, cum ar fi alimentarea cu apă, transportul de energie termică, distribuirea gazelor, canalizare, salubritate etc. Aceste activităţi care satisfac interese generale trebuie asigurate de către autorităţile publice locale în virtutea faptului că ele răspund faţă de cetăţenii care le-au desemnat pentru a le reprezenta interesele.
Ca atare, serviciul public este mijlocul administraţiei prin care se prestează cetăţenilor servicii de interes general, în regim de putere politică.
Înfiinţarea serviciilor publice este atributul exclusiv al autorităţilor deliberative, respectiv al consiliilor locale, iar organizarea şi funcţionarea lor constituie atributul autorităţilor executive, adică al primarilor.
Totodată, consiliile locale, în teritoriul administrat realizează următoarele atribuţii în ceia ce priveşte organizarea serviciilor publice locale:[9]
- administrează bunurile domeniului public şi ale celui privat ale satului (comunei), oraşului (municipiului);[10]
- decide darea în administrare, concesionarea, darea în arendă ori în locaţiune a bunurilor domeniului public al satului (comunei), oraşului (municipiului), după caz, precum şi a serviciilor publice de interes local, în condiţiile legii;[11]
- decide vînzarea, privatizarea, concesionarea sau darea în arendă ori în locaţiune a bunurilor domeniului privat al satului (comunei), oraşului (municipiului), după caz, în condiţiile legii;
- decide asupra lucrărilor de proiectare, construcţie, întreţinere şi modernizare a drumurilor, podurilor, fondului locativ în condiţiile Legii cu privire la locuinţe, precum şi a întregii infrastructuri economice, sociale şi de agrement de interes local;
- decide înfiinţarea instituţiilor publice de interes local, organizează serviciile publice de gospodărie comunală, determină suportul financiar în cazul cheltuielilor bugetare;
- decide, în condiţiile legii, înfiinţarea întreprinderilor municipale şi societăţilor
comerciale sau participarea la capitalul statutar al societăţilor comerciale;
- decide, în condiţiile legii, asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale, inclusiv din străinătate, pentru realizarea unor lucrări şi servicii de interes public, pentru promovarea şi protejarea intereselor autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi colaborarea cu agenţi economici şi asociaţii obşteşti din ţară şi din străinătate în scopul realizării unor acţiuni sau lucrări de interes comun;
- aprobă, la propunerea primarului, organigrama şi statele primăriei, ale structurilor şi serviciilor publice din subordine, precum şi schema de salarizare a personalului acestora;
- aprobă, în condiţiile legii, norme specifice şi tarife pentru instituţiile publice şi serviciile publice de interes local din subordine;
- contribuie, în condiţiile legii, la asigurarea ordinii publice, adoptă decizii privind activitatea poliţiei municipale, a pompierilor şi formaţiunilor de protecţie civilă de interes local, propune măsuri de îmbunătăţire a activităţii acestora;
- contribuie la realizarea măsurilor de protecţie şi asistenţă socială, asigură protecţia drepturilor copilului; decide punerea la evidenţă a persoanelor socialmente vulnerabile care au nevoie de îmbunătăţirea condiţiilor locative; înfiinţează şi asigură funcţionarea unor instituţii de binefacere de interes local.[12]
De asemenea, consiliul local aprobă un regulament prin care sînt determinate condiţiile în care sînt percepute tarifele speciale şi modul de repartizare a acestora. Consiliul local poate decide ca sursele financiare acumulate să fie transferate în bugetul local, să fie alocate pentru dezvoltarea în continuare a acestui serviciu sau alocarea de surse financiare suplimentare din bugetul local. Deciziile adoptate de consiliile respective în legătură cu repartizarea mijloacelor obţinute de la încasarea plăţii conform tarifelor stabilite vor fi afişate de îndată la sediul acestora şi vor fi aduse la cunoştinţă prin orice mijloc de publicitate.[13]
Administraţia locală poate fi prea mică pentru a asigura în mod eficient întreaga gamă de servicii pe care, prin lege, este obligată să le pună la dispoziţie cetăţenilor săi (în special, atunci cînd serviciul respectiv poate fi furnizat mai operativ şi cu un cost mai coborît la o scară teritorială mai mare).
De aceea Legea permite consiliilor locale[14] şi consiliilor raionale[15] asocierea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale, inclusiv din străinătate, pentru realizarea unor lucrări şi servicii de interes public, pentru promovarea şi protejarea intereselor autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi colaborarea cu agenţi economici şi asociaţii obşteşti din ţară şi din străinătate în scopul realizării unor acţiuni sau lucrări de interes comun.
Astfel, mai ales pentru comunităţile mai mici (dar nu exclusiv pentru ele), este raţională promovarea cooperării intercomunale în organizarea unui serviciu public pentru satisfacerea necesităţilor populaţiei din aceste localităţi. Principiul colaborării intercomunale este pe larg răspîndit în Franţa. Serviciile intercomunale se creează în domeniile salubrizării, asigurării cu apă potabilă, serviciilor antiincendiare, instituţiilor publice de odihnă şi agrement etc. Este necesar să se dezvolte o înţelegere asupra faptului că o astfel de cooperare produce, de obicei, importante beneficii economice, sociale şi financiare, reprezentînd în multe cazuri singura alternativă şi unica justificabilă.[16]
La rîndul său, primarul ca autoritate executivă a consiliului local, în cadrul gestionării serviciilor publice are următoarele atribuţii:
- asigură executarea deciziilor consiliului local;
- propune consiliului local schema de organizare şi condiţiile de prestare a serviciilor publice de gospodărie comunală, ia măsuri pentru buna funcţionare a serviciilor respective de gospodărie comunală;
- conduce, coordonează şi controlează activitatea serviciilor publice locale, asigură funcţionarea serviciului stare civilă, a autorităţii tutelare, contribuie la realizarea măsurilor de asistenţă socială şi ajutor social;
- numeşte, stabileşte atribuţiile şi eliberează din funcţie şefii de subdiviziuni, de servicii, de întreprinderi municipale din subordine, personalul primăriei, conduce şi controlează activitatea acestora, contribuie la formarea şi reciclarea profesională;
- răspunde de inventarierea şi administrarea bunurilor domeniului public şi celui privat ale satului (comunei), oraşului (municipiului), în limitele competenţei sale;
- asigură securitatea traficului rutier şi pietonal prin organizarea circulaţiei transportului, prin întreţinerea drumurilor, podurilor şi instalarea semnelor rutiere în raza teritoriului administrat;
- coordonează activitatea de asistenţă socială privind copiii, persoanele în etate, invalizii, familiile cu mulţi copii, alte categorii de persoane socialmente vulnerabile, sprijină activitatea asociaţiilor obşteşti de utilitate publică din teritoriul satului (comunei), oraşului (municipiului);
- ia, în comun cu autorităţile centrale de specialitate şi cu serviciile publice desconcentrate ale acestora, măsuri de prevenire şi diminuare a consecinţelor calamităţilor naturale, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor, epifitotiilor şi epizootiilor şi, în acest scop, dispune, cu titlu executoriu, mobilizarea, după caz, a populaţiei, agenţilor economici şi instituţiilor publice din localitate.[17]
Totodată, urmează de accentuat că în toate ţările Uniunii Europene, sistemele de asigurare ale acestor servicii variază nu numai în funcţie de tipul serviciului sau de mărimea comunităţii beneficiare, dar şi de la ţară la ţară. Unele ţări (de ex. Marea Britanie) au optat pentru un transfer către sectorul privat al tuturor responsabilităţilor legate de servicii precum furnizarea apei. În alte ţări (de ex. Germania) furnizarea de servicii a rămas aproape în întregime în mîinile autorităţilor locale şi este asigurată fie prin departamente specifice (Eigenbetriebe), fie prin companii de servicii aflate în proprietatea municipalităţilor (Eigengesellschaften). În Spania, serviciile sunt asigurate prin aranjamente de parteneriat între sectorul public şi cel privat (gestion deleguee) în care autorităţile locale îşi păstrează responsabilitatea instituţională şi autoritatea de control privind prestarea serviciilor, dar cedează furnizarea practică a acestora întreprinderilor sectorului privat, prin intermediul unor diferite aranjamente contractuale (concesiuni, locaţii etc.), prin companii mixte cu capital public şi privat ce operează pe o bază comercială.
În Romînia, serviciile publice ale comunei, ale oraşului se organizează de către consiliul local, în principalele domenii de activitate, potrivit specificului şi nevoilor locale, cum ar fi:
- · dezvoltarea economică locală;
- · dezvoltarea urbană locală;
- · administrarea terenurilor;
- · administrarea cimitirelor;
- · protecţia mediului;
- · locuinţe;
- · alimentarea cu apă;
- · canalizare;
- · întreţinerea drumurilor publice de interes local;
- · transportul în comun;
- · învăţămînt;
- · sănătate;
- · ordine publică;
- · protecţia contra incendiilor;
- · servicii sociale;
- · activităţi culturale şi sportive;
- · biblioteci şi centre culturale.
Unele din instituţiile sanitare şi de învăţămînt sunt administrate de consiliile orăşeneşti şi comunale, altele de consiliile unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul 2 şi altele de guvern prin Ministerul Învăţămîntului şi Ministerul Sănătăţii.
Transportul în comun în localităţi este în sarcina administraţiilor orăşeneşti şi comunale, transportul în comun între localităţi, în interiorul unui judeţ este în sarcina administraţiei judeţene.
În acelaşi timp, în Republica Moldova consiliile raionale sunt responsabile pentru asigurarea serviciilor publice de interes raional, principalele lor atribuţii fiind următoarele:
- · dezvoltarea economică şi socială a raionului;
- · coordonarea consiliilor comunale şi orăşeneşti pentru realizarea serviciilor publice de interes raional;
- · întreţinerea drumurilor raionale;
- · transportul în comun între localităţi, pe raza raionului;
- · administrarea instituţiilor sanitare şi de învăţămînt de interes raional.
În organizarea serviciilor publice este necesar de a lua în consideraţie existenţa a mai multor criterii evidenţiate în literatura de specialitate de mai mulţi autori, deja menţionaţi de noi (Jean Rivero, Philippe Georges, Valentin I. Prisăcaru, Antonie Iorgovan, Paul Negulescu şi alţii) cum ar fi:
- serviciile publice sunt create de autorităţi ale administraţiei publice centrale şi autorităţi publice locale în scopul satisfacerii intereselor generale şi locale, specifice ale membrilor colectivităţii pe care le reprezintă;
- serviciile publice sunt create prin lege sau pe baza legii de o autoritate a administraţiei publice învestită cu competenţa respectivă;
- serviciile publice sunt dotate cu funcţii publice, cu atribuţii, competenţe, responsabilităţi pentru satisfacerea unor anumite interese publice. Aceste funcţii publice trebuie să fie ocupate de persoane cu o calificare de specialitate care să realizeze, în concret, atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă în cadrul serviciului public, cu drepturi şi îndatoriri corespunzătoare;
- specializarea serviciilor publice pentru satisfacerea unui anumit sau unor anumite interese de ordin general determinat de sfera de competenţă a serviciului;
- actele juridice pentru prestarea serviciilor publice, de regulă, sunt acte administrative (normative şi individuale) privind organizarea şi funcţionarea lor, obligaţii pentru personalul încadrat, în scopul realizării sarcinilor, precum şi pentru cei care apelează la serviciile lor;
- serviciile publice pentru satisfacerea unor interese specifice pot folosi puterea publică sau pot fi prestate în regim de putere publică;
- serviciile publice satisfac anume acele necesităţi specifice ale colectivităţii care la etapa dată constituie interesul general stabilit de puterea politică;
- activitatea serviciilor publice, de regulă, este supusă regimului de drept public, pe cînd activitatea economică a unui agent privat este supusă regulilor de drept privat;
- serviciul public trebuie să poată fi cuantificat, în diferite aspecte, pentru a se putea face o evaluare rapidă şi corectă a modului său de executare;
- baza materială necesară activităţii serviciului public este asigurată din patrimoniul public sau privat şi din bugetul de stat sau din bugetul local;
- serviciul public este prestat contra plată sau gratuit, în funcţie de tipul de serviciu şi modul de prestare al lui.
Toate aceste atribuţii ale autorităţilor publice locale pot fi structurate după anumite criterii de evaluare.
Astfel, competenţele autorităţilor locale permit o contribuţie parţială în satisfacerea acestor necesităţi. Autorităţile publice locale de nivelurile întâi şi al doilea, în limitele legii, dispun de libertate deplină de acţiune în reglementarea şi gestionarea oricărei chestiuni de interes local care nu este exclusă din competenţa lor şi nu este atribuită unei alte autorităţi. La rîndul său apare întrebarea, care sunt domeniile de competenţă ale autorităţilor locale, astfel încât acestea să-şi poată proiecta activitatea în funcţie de interesele şi necesităţile locale?
Legea „privind descentralizarea administrativă”[18] stabileşte domeniile proprii de activitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, atât de nivelul I, cât şi nivelul II. Pornind de la aceste domenii proprii de activitate, în Legea „privind administraţia publică locală”[19] sunt stabilite domeniile de competenţă şi atribuţiile autorităţilor administraţiei publice locale.
Prezentăm într-o formulă sintetică atribuţiile administraţiei publice locale, atribuţii prin care autorităţile locale sunt abilitate să soluţioneze / să satisfacă probleme şi interese locale, şi în special în ceea ce priveşte serviciile publice. Pentru o mai bună conturare a rolului pe care îl are administraţia publică locală, am insistat asupra clasificării în probleme / interese ce ţin de sfera vieţii personale, sfera vieţii sociale, şi în asigurarea relaţiei individului cu societatea.
Astfel, în sfera vieţii personale atribuţiile autorităţilor locale se circumscriu soluţionării/ promovării următoarelor probleme şi interese:
a) Securitatea personală. Consiliul local contribuie, în condiţiile legii, la asigurarea ordinii publice, adoptă decizii privind activitatea poliţiei municipale, a pompierilor şi formaţiunilor de protecţie civilă de interes local, propune măsuri de îmbunătăţire a activităţii acestora; primarul constată încălcările legislaţiei în vigoare comise de persoane fizice şi juridice în teritoriul administrat, ia măsuri pentru înlăturarea sau curmarea acestora şi, după caz, sesizează organele de drept, acestea fiind obligate să reacţioneze cu promptitudine, în condiţiile legii, la solicitările primarului; ia măsuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor, reprezentaţiilor sau altor manifestări publice care contravin ordinii de drept sau bunelor moravuri, care atentează la ordinea şi liniştea publică.
b) Locuinţe şi mediul înconjurător. Consiliul local decide punerea la evidenţă a persoanelor socialmente vulnerabile care au nevoie de îmbunătăţirea condiţiilor locative; primarul asigură repartizarea fondului locativ şi controlul asupra întreţinerii şi gestionării acestuia în unitatea administrativ-teritorială respectivă;
c) Crearea locurilor de muncă. Consiliul local instituie şi gestionează întreprinderile municipale şi organizează oricare alte activităţi necesare dezvoltării economice a unităţii administrativ-teritoriale;
În sfera vieţii sociale atribuţiile se circumscriu organizării şi prestării serviciilor în domeniile învăţământ, educaţie, asistenţă socială, infrastuctură locală, asigurarea calităţii contextului social.
a) Servicii învăţământ, educaţie. Consiliul local decide construcţia, gestionarea, întreţinerea şi echiparea instituţiilor preşcolare şi extraşcolare (creşe, grădiniţe de copii, şcoli de artă, de muzică);
b) Asistenţă socială. Consiliul local contribuie la realizarea măsurilor de protecţie şi asistenţă socială, asigură protecţia drepturilor copilului; înfiinţează şi asigură funcţionarea unor instituţii de binefacere de interes local; primarul contribuie la realizarea măsurilor de asistenţă socială şi ajutor social; coordonează activitatea de asistenţă socială privind copiii, persoanele în etate, invalizii, familiile cu mulţi copii, alte categorii de persoane socialmente vulnerabile;
c) Infrastuctură. Consiliul local decide asupra lucrărilor de proiectare, construcţie, întreţinere şi modernizare a drumurilor, podurilor, fondului locativ în condiţiile Legii cu privire la locuinţe, precum şi a întregii infrastructuri economice, sociale şi de agrement de interes local; decide înfiinţarea instituţiilor publice de interes local, organizează serviciile publice de gospodărie comunală,[20] determină suportul financiar în cazul cheltuielilor bugetare; primarul propune consiliului local schema de organizare şi condiţiile de prestare a serviciilor publice de gospodărie comunală,[21] ia măsuri pentru buna funcţionare a serviciilor respective de gospodărie comunală;
d) Calitatea contextului social. Consiliul local contribuie la organizarea de activităţi culturale, artistice, sportive şi de agrement de interes local; înfiinţează şi organizează târguri, pieţe, parcuri şi locuri de distracţie şi agrement, baze sportive şi asigură buna funcţionare a acestora; aprobă, în condiţiile legii, planurile urbanistice ale localităţilor din componenţa unităţii administrativ-teritoriale respective, precum şi planurile de amenajare a teritoriului; primarul exercită, în condiţiile legii, supravegherea activităţilor din târguri, pieţe, oboare, parcuri, spaţii verzi, locuri de distracţie şi agrement şi ia măsuri operative pentru buna lor funcţionare;
Observăm că aria de responsabilitate a autorităţilor publice locale răspunde atât promovării interesului general, cât şi soluţionării problemelor şi satisfacerii nevoilor. locale necesită diagnostic, argumentare, respectarea anumitor proceduri etc.
Analiza de conţinut asupra problemelor locale a permis realizarea unei tipologii privind nivelele la care se manifestă problema. În literatura standard americană este curentă considerarea că o problemă este socială doar dacă ea este formulată de către colectivitatea respectivă. Formularea la nivelul conştiinţei colective a unei probleme ca problemă socială presupune două aspecte distincte:
a) formularea acelei probleme ca o stare (fenomen negativ, oportunitate, proces negativ) asociată cu anxietatea, îngrijorarea;
b) voinţa de acţiona pentru eliminarea problemei oportunităţii. „Ceva” ce nu este formulat de către colectivitatea respectivă ca „problemă” nu este o problemă socială pentru colectivitate. Dar definirea problemei sociale doar din perspectiva asumării ei de către colectivitate este superficială, eliminând din sfera analizei multe fenomene sociale a căror considerare este esenţială pentru analiza problemelor locale. Distincţia potenţial / actual a lărgit sfera noastră de interes asupra problemelor locale, pentru că o problemă poate fi potenţială, chiar dacă nu este formulată, la un moment dat, de către colectivitatea respectivă.[22]
În finele acestui compartiment, conchidem că serviciile reprezintă o activitate umană, cu un conţinut specializat, având ca rezultat efecte utile imateriale şi intangibile, destinate satisfacerii unei nevoi sociale. Ele sunt autonomizate în procesul adâncirii diviziunii sociale a muncii şi sunt organizate distinct într-un sector denumit sector terţiar. Beneficiarul serviciilor îşi apropie o utilitate care-i conferă anumite avantaje ori satisfacţii destinate împlinirii unor nevoi personale (individuale) sau sociale.[23]
Cît priveşte desfiinţarea serviciilor publice, indiferent de forma organizaţional-juridică, nivelul la care ele funcţionează, autoritatea publică ce le-a creat, ele se desfiinţează prin aceleaşi acte juridice (lege, hotărîri ale Guvernului, ordine ale miniştrilor, sau prin decizii ale consiliilor locale) prin care au fost create.
În concluzie putem menţiona că satisfacerea interesului general al întregii colectivităţi umane care formează statul se efectuează prin intermediul serviciilor publice de interes naţional şi interes local, iar cele patru funcţii ale statului (legislativă, executivă, administrativă, judecătorească) cuprind activitatea tuturor serviciilor publice destinate să asigure satisfacerea intereselor generale, uzînd în acest scop, de prerogative specifice puterii publice.
Serviciul public trebuie înţeles ca organizare a unui sistem funcţional care are drept scop deservirea unei colectivităţi fie naţionale, fie locale, satisfacerea nevoilor acestora reprezentînd ţelul fundamental al societăţii umane. Serviciile publice sunt create prin lege sau pe baza legii de o autoritate a administraţiei publice învestită cu competenţa respectivă.
Indiferent de modalitatea în care se încearcă clasificarea serviciilor publice, trebuie ţinut cont de faptul că în realitate serviciile publice realizează în practică toate funcţiile statului, fie legislativă, executivă, judecătorească sau administrativă.
Serviciile publice sunt învestite cu funcţii publice, cu atribuţii, competenţe, responsabilităţi pentru satisfacerea unor anumite interese publice şi, în acest scop, pot folosi puterea publică sau pot fi prestate în regim de putere publică.
Aceste funcţii publice trebuie să fie ocupate de persoane cu o calificare de specialitate care să realizeze concret atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă în cadrul serviciului public, cu drepturi şi îndatoriri corespunzătoare.
Baza materială necesară activităţii serviciului public este asigurată din patrimoniul public sau privat şi din bugetul de stat sau din bugetul local. Serviciul public este prestat contra plată sau gratuit, în dependenţă de tipul de serviciu şi modul de prestare al acestuia.
[1] Ion Paladi, Sericiile publice, Ed.: AAP, Chişinău, 1998, pag.12
[2] DEX-98, Ed.: Univers Enciclopedic, pag.474
[3] Ion Paladi, op.cit., pag.13
[4] Al.1 art.75 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”, Publicat : 09.03.2007 în Monitorul Oficial Nr. 032
[5] Al.1 art.73 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”, Publicat : 09.03.2007 în Monitorul Oficial Nr.032
[6] T.Deliu, T.Savca, S.Arionescu, .A.Roman, C.Popovici, „Ghidul alesului local”, Ed.:AAP, Chişinău, 2007, pag.124
[7] Art.1 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”, Publicat : 09.03.2007 în Monitorul Oficial Nr. 032
[8] Idem ,al.1 art.14
[9] Atribuţii stipulate în art.14 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”, Publicat: 09.03.2007 în Monitorul Oficial Nr. 032
[10] Idem, lit.b al.2
[11] Idem, lit.c al.2
[12] T.Deliu, T.Savca, S.Arionescu, .A.Roman, C.Popovici, „Ghidul alesului local”, Ed.:AAP, Chişinău, 2007, pag.121
[13] V.Popa, „Ghidul primarului”, op.cit., pag.196
[14] Lit.j al.2 art.14 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”
[15] Idem, lit.t al.1 art.43
[16] V.Popa, „Cartea albă. Situaţia autonomiei locale în R.Moldova”, Ed.: Cartier, Chişinău, 2000, pag.114
[17] Art.29 din Legea nr.436 din 28.12.2006 „privind administraţia publică locală”, Publicat : 09.03.2007 în Monitorul Oficial Nr. 032
[18] Art.4 Cap.II din Legea „privind descentralizarea administrativă”, nr. 435 din 28.12.2006. În: Monitorul Oficial nr.32-35/116 din 09.03.2007
[19] Art.10 din Legea „privind administraţia publică locală”, nr. 436-XVI din 28.12.2006. În: Monitorul Oficial nr.32-35/116 din 09.03.2007
[20] Lit.h al.1 art.14 din Legea „privind administraţia publică locală”, nr. 436-XVI din 28.12.2006. În: Monitorul Oficial nr.32-35/116 din 09.03.2007
[21] Idem, lit.i al.1 art.29
[22] Mircea Preda, “Tratat elementar de drept administrative român”, Ediţia II-a, Bucureşti, 1999, pag.619
[23] Georgeta Modiga, “Managementul public şi serviciile publice” în „Administraţia publică în perspectiva integrării europene”, Chişinău, 2006, pag.422