Administrație publică

În alcătuirea unui sistem de indicatori sociali s-au avut în vedere două premise de bază:

• prima premisă se referă la progresele realizate în ţara noastră în măsurarea fenomenelor şi proceselor sociale, a nivelului de trai şi calităţii vieţi. Dinamica vieţii sociale şi cerinţa cunoaşterii atente a evoluţiilor din această sferă, a factorilor care determină în special fenomene negative, obligă la îmbogăţirea permanentă a informaţiei statistice, atât asupra domeniilor pentru care există o bună acoperire cu indicatori în scopul surprinderii unor aspecte noi, cât şi asupra altor segmente ale vieţii sociale acoperite insuficient sau încă neacoperite cu indicatori.
• Cea de a doua premisă se referă la posibilitatea ca sistemul indicatorilor sociali să se alinieze cadrului metodologic orientativ de integrare a statisticii sociale şi demografice cu statistica economică şi alte statistici înrudite, fiind bazat pe standarde şi orientări acceptate la nivel internaţional. Un astfel de cadru este oferit de instituţiile specializate ale ONU. Acesta constituie un element de referinţă fundamental în selectarea domeniilor sociale şi a setului de indicatori care caracterizează fiecare domeniu în raport cu problematica socială specifică diferitelor ţări, favorizând elaborarea unui sistem de indicatori care să permită ş efectuarea de comparaţii internaţionale privind dezvoltarea socială.

Referindu-ne la domeniile sociale, subliniem că, în principiu, toate aspectele vieţii sociale trebuie acoperite cu indicatori. În practică însă realizările sunt mult mai modeste datorită unor cauze care ţin, în special, de complexitatea vieţii sociale, de posibilităţile limitate de cuantificare a fenomenelor şi proceselor sociale. În selectarea domeniilor sociale pentru care este indispensabilă elaborarea de indicatori, se bazează pe analiza principalelor aspecte ale vieţii sociale sugerate de problematica generală a nivelului de trai şi de semnalele date de realitate.

Lista alcătuită referitoare la domenii şi indicatori sociali are un evident caracter deschis. Ea se poate modifica şi / sau îmbogăţi în funcţie de evoluţia fenomenelor şi proceselor din sfera socială, de cerinţele de informare în cadrul fiecărei perioade, de necesitatea adâncirii analizei pentru un domeniu sau altul, de progresele în cunoaşterea şi măsurarea fenomenelor din sfera socială.

Indicatori sociali pe domenii. Semnificaţii. Relevanţă. Corelaţii.

Populaţie.

Domeniul populaţiei este tratat, cel mai adesea , de sine stătător, pentru că starea şi evoluţiile fenomenelor şi proceselor demografice sunt de multă vreme cunoscute drept subiect distinct de preocupare în sistemul ştiinţelor sociale. Populaţia în totalitatea sau numai segmente ale acesteia constituie subiectul ansamblului preocupărilor din sfera socială şi economică, fiind axul de legătură la care este racordată întreaga activitate economico-socială. Populaţia reprezintă, prin urmare, principalul punct de plecare pentru orice evaluare a domeniului social. De aceea, toate statisticile sociale debutează cu indicatori referitori la populaţie. Mai mult se constată o tendinţă cu largi rezonanţe în rândul specialiştilor, promovată de mai mult timp de către organismele specializate ale ONU, de integrare a statisticii sociale cu statistica demografică şi cu alte statistici înrudite, în ideea standardizării unor indicatori şi alcătuirii unor serii de date posibil de utilizat şi în lucrări de comparaţii internaţionale.

1. a) Mărimea, structura şi fluxurile populaţiei

Indicatorii referitori la mărimea şi structura populaţiei pe sexe, grupe de vârstă, naţionalităţi sau grupuri etnice şi la ritmurile modificărilor acestora sunt esenţiali pentru înţelegerea - în sine - a trendurilor pe care le înregistrează populaţia; de asemenea, pentru înţelegerea impactului lor asupra condiţiilor şi problemelor economice şi sociale, asupra cererii şi utilizării bunurilor şi serviciilor, pentru explicarea ratelor şi modalităţilor de participare la viaţa economică şi socială.

Un segment important al indicatorilor demografici pentru conturarea politicilor sociale îl reprezintă cei referitori la structura pe grupe de vârstă şi la trendul acestei structuri. O atenţie specială capătă grupa de vârstă până la 15 ani; tinerii în vârstă de 15-24 ani şi vârstnicii de peste 60-65 ani; de asemenea, structura după sex în cadrul grupelor de vârstă. Ei sunt indicatori cu o semnificaţie deosebită pentru relevarea procesului de îmbătrânire a populaţiei, caracteristic ţărilor europene. Mărimile acestor indicatori, în special proiecţiile acestora, constituie e3lementele de referinţă pentru politica în domeniul ocupări şi al veniturilor. Deosebit de semnificativă din perspectiva politicii sociale este rata de dependenţă, expresie indirectă a capacităţii economice de susţinere a politicii sociale, a sarcinilor sociale ce revin unei persoane în vârstă aptă de muncă.

Indicatorii referitori la fluxurile populaţiei ( exprimate de : naşteri, decese, migraţie) explică tendinţele în componentele populaţiei naţionale, în modificarea numărului şi structurii populaţiei. Astfel, clasificările după sex, vârstă, categorie socio-profesională, naţionalitate sau grup etnic, judeţe etc. permit identificarea unor grupuri de populaţie cu un comportament demografic specific, iar ritmul de creştere a populaţie din astfel de grupuri, asociat cu diferite componente ale bunăstării, furnizează informaţii utile pentru fundamentarea unor măsuri de politică socială. De mare importanţă sunt indicatorii privind natalitatea şi fertilitatea factori esenţiali ai modificărilor demografice cu implicaţii pe termen lung, sociale şi economice, aceşti indicatori făcând legătura în principal cu politica familială; de asemenea, indicatorii de mortalitate (generală şi îndeosebi infantilă) care fac trimitere cu deosebire la politica în domeniul sănătăţii, la ansamblul condiţiilor de existenţă.

1. b) Distribuţia geografică a populaţiei

Creşterea rapidă a populaţiei în zonele urbane generează probleme sociale noi legate de: aglomerări urbane, alimentare cu energie electrică şi apă, transport, ofertă de bunuri şi servicii, îngrijire medicală şi chiar un anumit tip de sărăcie. Cunoaşterea unor asemenea probleme presupune informaţii şi respectiv indicatori, legaţi, în primul rând, de distribuţie geografică şi densitatea populaţiei.

În strânsă legătură cu distribuţia geografică a populaţiei, o importanţă aparte prezintă gradul de satisfacere a nevoilor de locuinţe, care în sine este o problemă ce solicită o informaţie adecvată, prin faptul că reprezintă o componentă majoră a nivelului de trai.

Legat de locuinţe, o primă grupă de indicatori se referă le stocul de locuinţe, caracteristicile locuinţelor şi distribuţia acestora pentru diferite categorii ale populaţiei. Ei oferă informaţii care permit identificarea categoriilor de populaţie cu spaţiu de locuit necorespunzător. Astfel de informaţii oferă şi indicatorii referitori la gradul de aglomerare a locuinţelor, exprimat de ponderea care ocupă locuinţe în care densitatea standard pe o cameră este depăşită (de ex.: o persoană pe o cameră); aceşti indicatori sunt o expresie a aspectelor calitative ale locuirii.

Calitatea locuirii este influenţată (depinde) de:

• accesibilitatea fizică la elemente de confort, înţeleasă în sensul existenţei infrastructurii de tip urban: racordarea la reţeaua de distribuire a energiei electrice, termice, a apei, gradul de dotare a locuinţei cu baie, telefon, etc.;
• accesibilitatea economică, de disponibilitatea resurselor financiare - la nivelul familiei - pentru cumpărarea de locuinţe şi / sau pentru utilizarea de servicii care conferă locuinţelor confortul confortul necesar. Acest aspect poate fi relevat de indicatori care se referă la cheltuielile pe care le absoarbe satisfacerea nevoii de locuinţă. Ponderea cheltuielilor legate de locuinţă în totalul cheltuielilor de consum ale diferitelor categorii de familii şi structura cheltuielilor cu locuinţa pe principalele lor componente (chirie, consum de energie electrică, termică, etc.) constituie un important punct de reper pentru factorii de decizie din sfera socială.

Având în vedere că problemele condiţiilor de locuit trebuie privite şi analizate nu în sine, ci în raport cu caracteristicile economice şi sociale ale spaţiului în care se află amplasată locuinţa (acestea fiind diferite în mediul urban şi în mediul rural şi chiar în localităţi de acelaşi tip), se conturează necesitatea studierii şi înregistrării proceselor şi fenomenelor legate de caracteristicile mediului exterior locuinţei (de ex.: calitatea mediului înconjurător), care influenţează direct modul şi condiţiile de viaţă, activitatea economică, sănătatea, relaţiile sociale, etc.

1. c) Familii şi gospodării

Strâns legat de fenomenele demografice şi situaţia locuinţelor şi a gospodăriilor, un interes aparte îl prezintă problemele legate de formarea familiilor, dimensiunea şi componenţa gospodăriilor, factori fundamentali care influenţează condiţiile de viaţă ale populaţiei.

Indicatorii legaţi de formarea şi disoluţia familiilor, de structurarea gospodăriilor sunt importanţi şi în legătură cu cererea viitoare de bunuri şi servicii, în special cea legată de locuinţă şi de alte bunuri de uz casnic.

De asemenea, clasificările pe medii (urban / rural) în funcţie de anumite caracteristici demografice şi alcătuirea, pe această bază, de serii de date, oferă informaţii asupra modificărilor ce au loc în modelul familiei tradiţionale, utile pentru cunoaşterea direcţiei în care se structurează în perspectivă.

Sănătate

Starea de sănătate a populaţiei, resursele utilizate pentru serviciile de sănătate, accesibilitatea populaţiei la aceste servicii sunt subiecte sociale de interes major pentru orice societate; aceasta deoarece sănătatea fizică şi mentală reprezintă condiţia indispensabilă a participării fiecărei persoane la viaţa economică şi socială, a bucuriei de a trăi, determinând însăşi durata vieţii. In altă ordine de idei, persoanele bolnave constituie o categorie care trebuie ocrotită în mod deosebit, pentru care este importantă mobilizarea de resurse şi o orientare adecvată a utilizării lor.

Datorită numeroaselor dificultăţi legate de conceptualizarea noţiunii de sănătate s-au conturat mai multe categorii de indicatori, referitori la:

1. a) Starea de sănătate, reflectată de indicatorii ce urmăresc în principal mortalitatea şi
   morbiditatea; în această categorie se pot include şi indicatori referitori la persoanele cu handicap.
   Indicatorii referitori la mortalitate, pe cauze, vârstă, sex, evidenţiază situaţiile şi circumstanţele
   cele mai importante ce conduc la deces şi desemnează categoriile de populaţie vulnerabile din
   acest punct de vedere. O atenţie specială este acordată mortalităţii perinatale (neonatale şi
   postneonatale), indicator asociat deceselor ce survin înainte de naştere şi în prima lună a vieţii.
   Indicatorii privind ratele mortalităţii perinatale şi infantile sunt utili nu numai pentru evaluarea
   stării de sănătate, ci şi pentru previzionarea creşterii demografice, pentru politicile ce se
   promovează în domeniul educaţiei, locuinţelor, etc.

Rata mortalităţii pe vârste este utilă şi pentru determinarea seriilor de indicatori care exprimă speranţa de viaţă la naştere şi la anumite vârste, indicatori care pot constitui elemente de referinţă pentru măsurile ce vizează practic toate domeniile politicii sociale: venituri şi consum, asigurări sociale, învăţământ, familie, etc. Indicatorul cel mai cunoscut şi familiar - speranţa de viaţă la naştere - este considerat mai degrabă un indicator de sinteză al nivelului de trai, cumulând şi influenţa unor factori cum sunt cei genetici, condiţiile generale de existenţă, etc.

Indicatorii referitori la morbiditate dau informaţii asupra numărului şi proporţiei persoanelor suferinde, respectiv asupra numărului şi ponderii persoanelor afectate de diferite boli, persoanelor cu deficienţe fizice sau care suferă de boli cronice, etc. Aceşti indicatori permit delimitarea grupelor de populaţie la care morbiditatea este cea mai ridicată, iar în cadrul acesteia, identificarea principalelor cauze ale morbidităţii.

Deosebit de utili sunt şi indicatorii privind durata bolii, restricţionarea activităţii, aceasta din urmă putând fi concretizată prin numărul de zile de concediu pentru incapacitate temporară de muncă. Prin dezagregare se pot obţine indicatori ce permit corelaţii cu domeniul asigurărilor sociale, cu cel privind ocuparea şi condiţiile de muncă, fiind utili pentru estimarea necesarului de resurse în vederea susţinerii materiale a persoanelor cu incapacitate de muncă, pentru aprecierea timpului de muncă pierdut în diferite ramuri de activitate, profesii, etc.

1. b) Servicii de sănătate şi resurse. Indicatorii privind disponibilitatea, utilizarea şi
   performanţele serviciilor de sănătate descriu mijloacele de prevenire a îmbolnăvirilor, eficienţa
   acţiunilor de medicină preventivă şi curativă. Aceşti indicatori permit evaluări ale cerinţelor
   dezvoltării reţelei sanitare în profil teritorial, ale necesarului de cadre medicale, pe profile mari
   de specializare, ale distribuirii sau redistribuirii lor în teritoriu.

Indicatorii referitori la utilizarea serviciilor de sănătate oferă informaţii asupra gradului în care populaţia utilizează astfel de servicii, de ex.: numărul şi proporţia naşterilor asistate de medici sau de cadre medicale pregătite, numărul şi proporţia populaţiei spitalizate, proporţia persoanelor care beneficiază de consultaţii medicale.

Deosebit de utili sunt şi indicatorii referitori la cheltuielile pe care familiile le fac pentru procurarea de medicamente şi pentru servicii de sănătate plătite. Ei sunt esenţiali pentru aprecierea puterii de cumpărare a veniturilor, cunoscându-se, de ex., că în cazul anumitor categorii de familii (de pensionari, familii u mulţi copii, etc.) cheltuielile pentru îngrijirea sănătăţii ocupă un loc important în structura cheltuielilor de consum.

învăţământ.

Nivelul de cunoştinţe, educaţie şi pregătire profesională constituie o condiţie esenţială a participării individului la viaţa economică şi socială, a obţinerii de venituri şi condiţii de existenţă satisfăcătoare.

Indicatorii sociali referitori la învăţământ permit evidenţierea raporturilor cu:

• domeniul demografic (populaţie) prin intermediul fiinţei umane din diferite grupe de vârstă, antrenată în procesul educaţional;
• alte domenii precum: sănătate, cultură, utilizarea timpului liber, acestea având acţiune directă asupra dezvoltării personalităţii umane.

În consecinţă, indicatorii referitori la învăţământ se pot grupa în trei categorii. Acestea se referă la:

1. Nivelul de instruire a populaţiei - indicatorii din această categorie se referă la rezultatele finale ale procesului de învăţământ, existente în formă de stoc. Ele sunt măsurate prin indicatori referitori la stocul de învăţământ exprimat sintetic de numărul mediu de ani de şcoală pe locuitor. Rezultatele finale ale sistemului de învăţământ pot fi măsurate prin indicatori privind structura populaţiei pe nivele de şcolarizare. Aceşti din urmă indicatori sunt o măsură indirectă a capacităţii şi calificării indivizilor, indicatori utilizaţi în proiectarea serviciilor de învăţământ sau a nevoii de servicii educaţionale. În acest scop, sunt importante clasificările după criteriul vârstei şi sexului, îndeosebi pentru populaţia din grupele de vârstă tinere.
2. Servicii de învăţământ - Indicatorii privind utilizarea serviciilor de învăţământ şi distribuţia acestora se concentrează asupra descrierii modului în care diferitele categorii de populaţie utilizează în fapt serviciile de învăţământ. Indicatorii referitori la utilizarea de către populaţia şcolară a serviciilor de învăţământ, concretizaţi în numărul şi structura populaţiei şcolare, nu oferă însă informaţii asupra aspectelor calitative ale pregătirii şcolare. Un loc distinct în cadrul sistemului de pregătire îl ocupă pregătirea profesională şi educaţia în cazul adulţilor. Informaţiile referitoare la acest segment, detaliate pe sexe şi grupe de vârstă ale populaţiei incluse în sistemul de pregătire, au relevanţă pentru legăturile ce se pot face în special cu şomajul şi posibilităţile de reinserţie profesională a şomerilor, precum şi cu condiţiile generale de existenţă.
3. Resurse - cel mai sintetic indicator ce ar reflecta acest aspect al problemei l-ar constitui costul total al învăţământului, în medie pe un elev, student. Acest indicator reflectă un aspect important: acela al adecvabilităţii şi eficienţei costurilor serviciilor de învăţământ. Determinarea lui pe nivele de învăţământ oferă informaţii asupra necesarului de cadre didactice, pe nivele şi specialităţi, iar clasificarea pe judeţe asigură informaţii asupra diferenţelor în teritoriu şi, respectiv, asupra distribuţiei acestor resurse în funcţie de necesar. Indicatorii privind cheltuielile publice pentru învăţământ ce revin pe un elev, student, pe nivele de învăţământ dau măsura efortului statului pentru educaţia pentru şcoală. O altă categorie de cheltuieli pentru învăţământ este aceea legată de investiţiile efectuate în acest domeniu. Indicatorii privind investiţiile pot constitui elemente de referinţă pentru determinarea necesarului investiţional în învăţământ. Un indicator important pentru o mai bună cunoaştere a bugetului familiilor cu copii, a puterii de cumpărare a veniturilor acestora, îl reprezintă un indicator care să reflecte cheltuielile pe care familiile le fac cu educaţia copiilor (rechizite, meditaţii, etc.).