Subiectul multi-level governance este abordat în alte două lucrări de către L. Hooghe şi G. Marks, accentul fiind pus pe evidenţierea caracteristicilor specifice acestui sistem, pentru a descrie cele două tipuri de multi-level governance.
Tipul I multi-level governance, foarte apropiat modelul federalist, este caracterizat prin: existenţa unui număr limitat de autorităţi, dimensionate astfel încât să fie capabile să îndeplinească mai multe funcţii (multi-task jurisdictions); exercitarea exclusivă a autorităţii peste nivelul territorial respective, adică nu există o suprapunere a acestor autorităţi; un număr limitat de niveluri administrative peste care se produce dispersia autorităţii; numărul optim al nivelurilor administrative într-un stat este apreciat a fi egal cu trei, cu toate că există şi alte opţiuni privind luarea în calcul şi a unor niveluri adiţionale (provinciale, interlocale), numărul acestor niveluri ajungând la şase, în cazul Findlandei, Greciei, Portugaliei sau Marii Britanii. Apariţia nivelurilor autorităţii s-a realizat prin descentralizare, cele mai mari schimbări în structura administrativ-teritorială având loc în Franţa, Italia, Spania şi Belgia.
A treia trăsătură, se afirmă în lucrare, constă în existenţa cvasi-permanentă a structurii sistemului multi-level governance, exemplul notoriu fiind cel din Germania unde fiinţează trăsăturile implementate în 1949, ce s-au menţinut şi după reunificarea din 1990, cu excepţia Berlinului, care în noua situaţie , include cele două foste sectoare, Berlinul occidental şi respectiv cel răsăritean.
Tipul I multi-level governance fiind mai apropiat de modelul federalist, este considerat a fi propriu arhitecturii la nivel naţional.
Tipul II multi-level governance, conform aprecierii autorilor, se caracterizează prin: existenţa unor multiple şi independente autorităţi specializate (task-specific jurisdicţions), care se suprapun territorial (territorially overlapping jurisdictions); un număr mare de autorităţi (large number of jurisdictions); niveluri administrative mai numeroase(many jurisdictional levels) şi, în fine, existenţa unei flexibilităţi a sistemului (flexible jurisdictional system). Funcţia specializată a autorităţii derivă din faptul că există o multitudine de servicii publice cum ar fi, de exemplu, producţia de bunuri industriale, protecţia muncii, asistenţa socială, transporturile publice, furnizarea de energie electrică, de gaze naturale, ce îndeplinesc funcţii distincte.
Nivelurile peste care are loc dispersia autorităţii, nu sunt limitate ca în cazul tipului I multi-nivel, ci peste un număr mai mare deoarece, afirmă susţinătorii acestei abordări, fiecare bun sau serviciu public va fi furnizat de către autoritatea care suportă costurile şi încasează profiturile, indiferent că sunt actori publici sau privaţi. Tipul II de multi-level governance este răspândit mai ales la nivel local, dată fiind localizarea la acest nivel a serviciilor de furnizare a utilităţilor.