Primul stagiu este cel de iniţiere, cu alte cuvinte de luare a deciziei de a lua o decizie. Uneori această etapă este cunoscută şi sub denumirea de stabilirea agendei. Cea de-a doua etapă este cea de formulare în care politica publică se dezvoltă în detalii de propuneri concrete.Cea dea treia etapă de implementare constă în punerea în practică a politicii publice. Ultima etapă este reprezentată de evaluarea consecinţelor şi a succesului sau insuccesului unei politici publice. Aşa cum s-a arătat, aceste stadii sunt mai degrabă analitice, în viaţa de zi cu zi ele pot fi comprimate, eliminate sau ordinea lor poate fi schimbată.
Iniţierea
Pe lângă guvernământ, două tipuri de actori sunt relevanţi în constituirea agendei de politici publice: publicul, respectiv comunitatea politică. În acelaşi timp se poate distinge între priorităţile generale şi priorităţile specifice ale guvernământului. Priorităţile generale sunt deseori influenţate de opinia publică cum ar fi de exemplu creşterea şomajului. La fel de importante sunt cerinţele specifice care se manifestă din partea comunităţii politice (grupuri de interese, funcţionari, politicieni) care vizează un domeniu anume (de exemplu, în educaţie, o comunitate politică este formată din sindicatele cadrelor didactice, grupuri de părinţi, politicieni din comisiile de învăţământ ale parlamentului).
Formularea
Probabil cel mai important pas între etapele unei politici publice este cel care se face între iniţiere şi formulare a politicii publice. Harrop consideră că există trei determinanţi importanţi pentru a putea realiza această trecere: identificarea momentului potrivit, înţelegerea problemei în aşa fel încât propunerea de politică publică să o amelioreze şi construirea unui consens politic în vederea susţinerii propunerii.
Implementarea
Există un mare număr de condiţii care trebuiesc realizate pentru ca o politică să fie implementată cu succes. În primul rând trebuie să existe o cantitate suficientă de resurse (resurse umane, financiare, timp etc ) pentru ca politica să fie pusă în aplicare. În al doilea rând consensul politic trebuie să funcţioneze în aşa fel încât, dincolo de simple afirmaţii, politica să poată fi pusă în aplicare. Desigur, birocraţia trebuie să fie pregătită şi de acord să susţină implementarea politicii.
Evaluarea
În această etapă se evaluează dacă politica şi-a atins sau nu scopul. În SUA, preşedintele Carter a insistat ca cel puţin 1% din fondurile oricărui proiect să fie destinate evaluării, fără însă ca acest lucru să amelioreze eficienţa politicii publice (Hague, Harrop, Breslin, pag. 406). Practic la ora actuală orice proiect cu finanţare internaţională - fie că este vorba de granturi educaţionale sau de cercetare, de împrumuturi ale Băncii Mondiale sau de la Uniunea Europeană - un segment important al proiectului este reprezentat de evaluarea rezultatelor. Când ne gândim la impactului unui program trebuie să facem distincţia între rezultatele obţinute, ce se aşteptau cetăţenii să obţină şi cum percep cetăţenii rezultatele.
Aşa cum am mai spus, evaluarea politicilor publice trebuie să facă distincţia între output şi outcomes, deoarece rezultatele pot fi diferite de intenţii. Hague, Harrop şi Breslin, arată, citându-l pe Le Grand (1982), de exemplu, că aproape toate cheltuielile publice din Marea Britanie în domeniile sănătăţii, educaţiei, transportului public, locuinţelor au produs beneficii mai degrabă pentru cei care o duceau mai bine decât pentru cei săraci, deşi scopul era contrar.
Modelul coşului de gunoi. Pentru unii autori modelele mai sus menţionate sunt (dincolo de inerentele scăpări) modele în estenţă raţionale, în contradicţie cu ceea ce se poate vedea în practica de zi cu zi. Din acest motiv March şi Olsen (1979) considera că modelele prezentate anterior sporesc artificial gardul de raţionalitate. Autorii susţin că alegerile soluţiilor în politicile publice sunt mai bine descrise de un model al coşului de gunoi în care toată lumea îşi „aruncă" diversele probleme. În final rezultă un amestec neomogen la care toată lumea a contribuit. Din acest coş se aleg apoi soluţiile pnetru politici.