Serviciul public profesionist tradiţional din Germania este o instituţie bazată pe competenţă, performanţe şi îndeplinirea cu loialitate a sarcinilor, având scopul de a oferi o administraţie stabilă. Astfel, serviciul public profesionist funcţionează ca o contrapondere pentru forţele politice care modelează viaţa statului. În miezul interacţiunii dintre aceste forţe, administraţia publică are rolul de a garanta o administrare stabila, nepărtinitoare, supusă legii şi orientată exclusiv către binele comun.
Funcţionarii publici servesc poporul ca întreg, nu un anume partid politic. Neutralitatea politică se referă la îndeplinirea loială a unor sarcini faţă de stat. Funcţionarii publici trebuie în orice moment să poată garanta sprijinirea Constituţiei. Funcţionarii publici trebuie să asigure o îndeplinire echilibrată a legii, independent de termenii legislativi şi de lipsa de continuitate a personalului din rândurile Guvernului sau a corpurilor legislative, constituindu-se astfel într-o contrapondere la turbulenţa partidelor politice.
Aici e nevoie de un echilibru foarte fin. Pentru a menţine o administraţie publică eficientă, care nu urmează “orbeşte” fiecare capriciu al superiorilor , însă acţionează în conformitate cu legea, funcţionarii publici trebuie să fie independenţi din punct de vedere legal şi financiar. De pildă, un funcţionar public care îşi îndeplineşte sarcinile în conformitate cu legea, însă în dezacord cu un superior partizan, nu ar trebui să se teamă de faptul că îşi pune în pericol slujba sau stilul de viaţă, sau cel al familiei.Această independenţă în rândul funcţionarilor publici poate fi obţinută doar prin garantarea unui post pe viaţă care poate fi întrerupt doar prin sentinţă juridică. Obligaţia de sprijinire a Constituţiei este legată şi de remunerarea corepsunzătoare funcţiei, şi prin urmare o anumită independenţă financiară de terţi, evitându-se riscul ca funcţionarii publici să îşi îndeplinească sarcinile cu scopul de a-şi sluji propriul interes.
Statul se bazează pe funcţionarii săi publici pentru a-şi putea îndeplini numeroasele obligaţii legale către cetăţeni. Statul le conferă funcţionarilor publici sarcini oficiale şi ei au răspunderea de a duce la îndeplinire actele oficiale de o manieră legală.
Aproape 4,6 milioane de oameni lucrează în cadrul administraţiei publice în Germania la nivel central, federal şi local. Dintre aceştia, 1,6 milioane sunt funcţionari publici. Condiţiile angajării lor, în principal salariul sunt reglementate de lege. Prin contrast, angajaţii publici sunt contractaţi pe baza unui contract reglementat prin drept privat. Reglementările generale din dreptul muncii li se aplică şi lor, ca tuturor angajaţilor din Germania. Totuşi, există anumite condiţii specifice stabilite prin acordurile colective între angajatorii publici şi sindicatele răspunzătoare.
Membrii Guvernului Federal, de exemplu Cancelarul Federal şi miniştrii federali nu sunt funcţionari publici; funcţia lor este reglementată prin drept public şi are scopul de exercitare a funcţiilor guvernamentale.
Acestea fiind spuse, funcţia supusă dreptului public s-a dezvoltat pe baza angajării ca funcţionar public şi este guvernată de lege, mai ales prin Legea care reglementează Miniştrii Federali.Ca deţinători de funcţie care raportează Parlamentului, miniştrii federali îşi gestionează departamentele independent şi pe răspunderea proprie în cadrul politicii generale hotărâte de Cancelarul Federal. Nu se supun unor instrucţiuni individuale şi nici vreunei măsuri disciplinare.
Administraţia publică are scopul de a garanta o administrare sănătoasă bazată pe expertiză, abilităţi profesionale şi îndeplinirea loială a sarcinilor, şi urmăreşte asigurarea că sarcinile esenţiale sunt duse la bun sfârşit în mod continuu în interesul public.Prin urmare funcţionarii publici sunt cei angajaţi cu precădere în zonele vitale ale administraţiei tradiţionale, mai ales în posturi de supraveghere şi în zonele în care trebuie exercitată autoritatea statului.
Prin contrast, angajaţii publici funcţionează în cadrul serviciilor de asistenţă socială şi sănătate şi în profesii tehnice. Dat fiind că relaţia între regulă şi excepţie este definită prin Constituţie, ariile funcţionarilor publici şi ale angajaţilor publici sunt delimitate în termeni generali, lăsând un spaţiu de interpretare în cazuri individuale. Prin urmare, distincţia funcţională între funcţionari publici şi angajaţi publici poate fi mai puţin limpede demarcată.
Eligibilitatea pentru funcţia publică
Eligibilitatea pentru administraţia publică germană este reglementată de Constituţie: în
conformitate cu criteriile legate de aptitudini, calificare şi realizări profesionale, fiecare german este în mod egal eligibil pentru funcţia publică.În afară de cerinţele generale, cum ar fi loialitatea faţă de Constituţie, şi integritatea personală, funcţionarii publici trebuie să aibă formarea necesară şi calificarea academică pentru clasele individuale de serviciu şi pentru anumite domenii.Un asemenea sistem de “clase de servicii” sau de pre-condiţii formale pentru eligibilitate nu există în legile care reglementează angajaţii serviciului public. Aplicanţii sunt în general angajaţi pe baza cunoştinţelor individuale şi a abilităţilor. A fi potrivit pentru un anume post rămâne hotărâtor.
Recrutare
Recrutarea în cadrul serviciului public depinde în general de publicarea unui anunţ de post vacant aşa încât să se garanteze accesul echitabil la funcţiile publice. Candidaţii potriviţi pentru postul anunţat sunt aleşi printr-un proces de selecţie. Totuşi, serviciul public german nu are un concurs central de recrutare. Fiecare autoritate răspunde de derularea propriilor proceduri de recrutare şi angajare: de ex nu există reguli pentru forma procedurii de selecţie. La aceasta se adaugă faptul că , în cadrul administraţiei federale, fiecare minister răspunde de angajări. Fiecare minister este prin urmare răspunzător de selectare şi de angajarea de personal nou şi poate hotărî independent cum vor fi selectaţi aplicanţii. Această responsabilitate privind chestiunile legate de resurse umane decurge din principiul ministerial, conform căruia fiecare ministru federal îşi gestionează propriul minister de o manieră independentă şi pe propria sa răspundere.
Recrutarea în cadrul serviciului public depinde în principiu de existenţa unui post vacant.
Parlamentele la nivel federal, local şi regional au dreptul de a hotărî , în cadrul autorităţii bugetare de care dispun asupra numărului şi distribuţiei funcţiilor publice. În conformitate cu legea bugetară, resursele umane nu se gestionează în concordanţă cu fondurile disponibile, ci în concoradnţă cu posturile stabilite. În principiu, autoritatea bugetară trebuie să aprobe fiecare post înainte ca cineva să fie angajat pe acea funcţie.Această procedură bugetară extrem de specifică în ceea ce priveşte personalul a reieşit din statutul special de care se bucură funcţionarii publici în conformitate cu legea privind serviciul public german. Imposibilitatea de a demite un funcţionar public şi datoria unui angajator public de a oferi stabilitate până la pensie funcţionarilor publici şi celor pe care îi au în îngrijire dă naştere la obligaţii de plată care pot dura decenii întregi. Recrutarea unui funcţionar public are deci un impact financiar considerabil. Stabilirea unui post creează autorizarea necesară pentru a cheltui bani pe întreaga perioadă a angajării . Această procedură se aplică celor care câştigă un salariu , pentru că aceştia sunt ca regulă şi angajaţi permanenţi şi Parlamentul poate controla numărul de angajaţi şi componenţa lor prin gestionarea numărului şi distribuţiei posturilor.
Căile de dezvoltare a unei cariere
Sistemul de cariere reflectă posibile căi de dezvoltare a unei cariere pentru funcţionarii publici. Legea privind carierele publice conţine reguli generale aplicabile politicilor de personal în toate ramurile administraţiei publice , care obiectivizează politicile de personal , asigură continuitatea în ciuda schimbărilor în conducere şi garantează un standard minim uniform pentru performanţa profesională.
Multiplele funcţii din administraţia publică solicită personal calificat, care poate fi obţinut doar prin formări preliminare şi formări în cadrul serviciului. Diferitele sarcini cer ca personalul să fi parcurs o formare având acest scop în minte. Pentru a putea desfăşura sarcini publice în mod corect şi eficient, o structură adecvată a carierei a fost dezvoltată, strcutură care acoperă o gamă largă de funcţii. Sistemul complex de cariere , bazat pe formare specifică ar trebui să permită funcţionarilor publici să îşi asume nu doar sarcini individuale, cât şi sarcini legate de o anumită carieră. Faptul că unui funcţionar public I se pot desemna o varietate de roluri , toate făcând parte din cadrul mai larg al carierei asigură şi o mai mare flexibilitate în managementul resurselor umane. Cursurile de formare pentru cariere care sunt mai degrabă atipice pentru administraţia publică sunt oferite ca formări în cadrul serviciului în decursul unui serviciu pregătitor. Pentru desfăşurarea unor sarcini speciale , administraţia publică are nevoie de specialişti care –graţie pregătirii academice –au căpătat o anumită expertiză care nu poate fi conferită de serviciul public şi nici nu trebuie îmbunătăţită printr-un serviciu pregătitor(de ex medici) .Pentru aceşti specialişti, carierele în acele discipline au fost stabilite. Admiterea de specialişti în serviciul public este condiţionată de o anumită vechime în muncă, în loc de serviciul pregătitor sau de examinarea carierei.
Chiar dacă un aplicant nu deţine calificarea specifică unei anumite cariere, el/ea pot fi admişi în serviciul public cu anumite condiţii. În cazul acestor aplicanţi, abilitatea de a desfăşura sarcinile specifice funcţiei trebuie dobândită prin experienţa de viaţă şi de lucru atât în cadrul serviciului public cât şi în afara lui, aşa cum se stabileşte de către un corp special independent, Comisia de
Personal, la nivel federal sau regional.
Căile de dezvoltare a unei cariere pot fi desemnate uneia sau mai multora din următoarele clase de servicii: serviciul obişnuit, serviciul intermediar, serviciul intermediar-superior şi serviciul superior.Afilierea la o clasă de servicii depinde de poziţia cea mai de jos, de intrare în serviciul public.
Pre-condiţiile pentru admiterea în serviciul pregătitor sunt:
- În serviciul obişnuit , încheierea cu succes a educaţiei secundare sau a unei educaţii
- echivalente recunoscute;
- pentru serviciul intermediar, încheierea cu succes a educaţiei şcolare(10 ani) sau prezenţa la
- o şcoală modernă secundară , ca şi o formare profesională sau un echivalent recunoscut
- în serviciul intermediar-superior, încheierea cu succes a unei educaţii
- politehnice(Fachhochschule) sau a altei educaţii care permite calificarea pentru admiterea la
- universitate sau un echivalent recunoscut;
- În serviciul superior, încheierea cu succes a studiilor superioare, într-o zonă de studii
- adecvată. Aici, studiile de drept sunt privite ca fiind echivalente celor economice, financiare
- sau sociale pentru serviciul general administrativ.
Şanse pentru dezvoltarea profesională
Promovarea se face pe principiului meritului. Promovările au loc în conformitate cu aptitudinile, calificările şi realizările profesionale. În cele mai multe cazuri, este necesară schimbarea posturilor;funcţia superioară este ocupată pe bază de probă înainte de promovare. Dat fiind că funcţionarilor publici li se desemnează posturi prestabilite, pentru o promovare este nevoie să existe un post superior disponibil.
Pentru a obţine o imagine obiectivă, informativă şi comparabilă a performanţei personalului din serviciul public, evaluările performanţei sunt efectuate la fiecare cinci ani în conformitate cu criteriile stabilite în ghidurile de evaluare- şi atunci când este cazul şi în situaţii specifice. Servesc ca bază pentru decizii corecte legate de personal şi măsoară dezvoltarea personalului;în plus, constituie un instrument pentru managementul personalului.
Pentru a îmbunătăţi comparabilitatea evaluărilor, ghidurile pentru evaluări au fost stabilite în cadrul serviciului federal în 1997 (aşa-numitele aranjamente-cotă). Segmentul de funcţionari publici care primesc cea mai mare notă nu trebuie să depăşească 15%, procentul celor care primesc a doua notă nu trebuie să depăşească 35% din numărul funcţionarilor aparţinând unui grad sau nivel funcţional care trebuie evaluat.
Regula din legea privind serviciul public prin care funcţionarii publici care deţin o anumită funcţie pe viaţă pot fi îndepărtaţi de la sarcinile lor doar împotriva voinţei lor sau la atingerea vârstei de pensionare sau din pricina imposibilităţii de a desfăşura activitatea se rupe pentru a asigura această încredere.
Însă pentru a sluji ordinea constituţională a democraţiei,prin care se solicită o eficientă şi responsabilă funcţionare a guvernului, este nevoie de o categorie de funcţionari publici care să poată fi suspendaţi şi din alte motive, aşa-numiţii “funcţionari-publici politici”.
Nevoia de instituţia funcţionarului public politic devine evidentă atunci când are loc o schimbare de guvern, deoarece într-o democraţie parlamentară noul guvern se bazează pe un serviciu public eficient pentru a-şi duce la îndeplinire obiectivele.Pentru a asigura o cooperare bună cu administraţia, guvernul are nevoie de funcţionari publici care să se bucure de această încredere strânsă.Ei au o funcţie de legătură între politică şi administraţie. Prin urmare, au nevoie de încrederea deplină a guvernului în orice moment.În domeniile politicii interne sau externe, de pildă, sunt adesea percepuţi şi judecaţi ca agenţi ai guvernului, datorită acestui statut special.La nivel federal, subsecretarii, asistentii secretari (directorii generali) purtătorii de cuvânt ai guvernului federal, ambasadorii şi unii preşedinţi de birouri federale aparţin acestei categorii. Cel mai adesea este vorba despre funcţiile cele mai bine plătite.
Remunerarea Funcţionarilor Publici
Remunerarea funcţionarilor publici , a judecătorilor, a personalului militar( de ex personalul profesionist sau militarii la termen ) este reglementată de Legea privind Remunerarea
Funcţionarilor Publici. Se aplică încă tuturor funcţionarilor publici ai Federaţiei, Länder, autorităţilor locale şi asociaţiilor autorităţilor locale, instituţiilor şi fundaţiilor supuse dreptului public. Legea privind remunerarea –încă – este uniformă în întreaga Germanie.
Reforma sistemului federal din septembrie 2006 permite Länder-urilor individuale să ia în considerare caracteristicile specifice ale funcţionarilor publici. Discuţia actuală se referă mai ales la constrângerile de ordin financiar ale bugetelor publice.
Baza pentru remunerare este aşa-numitul principiu al menţinerii, unul dintre principiile serviciului public garantate de Constituţie(Art 33(5) al Constituţiei) .În conformitate cu acesta, angajatorul este obligat să ofere o menţinere,o stabilitate corespunzătoare postului deţinut( nu şi funcţiei specifice) funcţionarilor publici activi, chiar dacă au vreo dizabilitate sau ating vârsta pensionării.
Remunerarea are menirea de a se asigura că funcţionarii civili pot să fie devotaţi pe deplin slujbei pe care o deţin ; doar un funcţionar independent din punct de vedere financiar poate să îşi ducă la bun sfârşit sarcinile care I-au fost atribuite prin Constituţie.
Spre deosebire de angajaţii publici, remunerarea funcţionarilor publici nu este o plată directă pentru munca individuală depusă, ci o compensare pentru serviciul oferit, cu alte cuvinte, pentru că funcţionarii publici şi-au pus la dispoziţie întreaga activitate în serviciul publicului general şi şi-au dus la îndeplinire sarcinile cât mai bine cu putinţă (funcţionarii cu post pe viaţă)
Remunerarea, plătită lunar în avans constă în principal din salariul de bază. Acesta este completat de alocaţia pentru familie, ca şi de alte alocaţii în cazuri specifice. Primele de performanţă sau alocaţiile de performanţă, ca şi alocaţiile speciale în conformitate cu condiţiile de pe piaţa muncii pot de asemenea să fie acordate. Alocaţii speciale de expatriere se aplică celor care muncesc în afara ţării.În plus, funcţionarii publici primesc plăţi anuale speciale şi beneficii investite pentru formarea de capital.La nivel federal, aproape 4% din suma totală destinată remunerării funcţionarilor publici federali şi a personalului militar se cheltuieşte în prezent pe alocaţii.
Salariul de bază este elementul principal al remunerării; se determină în conformitate cu nivelul de salarizare al funcţiei deţinute. Deci nu ţine de funcţia îndeplinită de funcţionarul public, ci de nivelul de salarizare asociat unui anumit post.