Preşedintele
Şeful statului german este Preşedintele Federal, ales de Convenţia Federală (Bundesversammlung), un grup constituţional din care fac parte deputaţii, membrii Bundestag-ului şi un număr egal de membrii aleşi de adunările generale ale landurilor. Preşedintele Germaniei (Bundespräsident) este şeful statului german, pe scara ierarhică cel mai înalt organ constituţional al Germaniei. Totuşi, conform constituţiei, puterea sa este limitată, funcţiile sale fiind doar de reprezentare. El trebuie să fie neutru, preşedintele tuturor cetăţenilor şi rezidenţilor din Germania şi este reprezentantul Germaniei în relaţiile internaţionale.
Cele mai importante atribuţiuni politice de stat ale preşedintelui ge rman sunt:
- hotărăşte dizolvarea guvernului, atunci când cancelarul (prim-ministrul) primeşte un vot de neîncredere din partea acestuia;
- reuneşte sau demite miniştri la sugestia cancelarului;
- are împuterniciri speciale în cazul unui guvern minoritar;
- aprobă şi semnează legile federale, ca ultim pas pentru intrarea acestora în vigoare.
În Germania, Parlamentul este situat in vârful ierarhiei politice; este un parlament de tip bicameral asimetric, format din Bundestag si Bundesrat (Consiliul Federal).[1] Există diferenţe importante între cele două Camere. În primul rând diferă procedurile electorale. Alegerea membrilor Bundestagului (deputaţii) se face prin vot universal, direct, durata mandatului fiind de 4 ani. Bundesratul este compus din parlamentari numiţi de guvernele landurilor, fiecărui land revenind-i un număr minim de 3 mandate si unul maxim de 6, în funcţie de mărimea demografică a landului respectiv.
În al doilea rând, prima camera reprezintă naţiunea ca un tot, în timp ce Bundesratul reprezintă structura federală a statului.
În al treilea rând, vorbim despre rolul legislativ limitat al Bundesratului.
În ultimul rând, camerele au roluri diferite în ceea ce priveşte prerogativa controlului parlamentar asupra executivului. Numirea şi demiterea Guvernului sunt atribuţii ale primei camere. Totodată, Bundestagul este camera ce participă direct la alegerea Preşedintelui Federal.
Guvernul
Forma de guvernământ este parlamentară, în care şeful guvernului - cancelarul - este ales de parlament, numit bundestag, şi confirmat de către preşedintele federal. Germania este caracterizată de o structură administrativă policentrică, un sistem de cooperare la nivel federal şi o puternică poziţie a cancelarului federal. Aparatul administrativ german are trei niveluri:
- Nivelul federal;
- Nivelul landurilor;
- Nivelul local.
Membrii Secretariatului de stat şi ai Comitetului director (Comitetul Director, Comitetul Subdirector, Conducerea Diviziei) sunt numiţi pe criterii politice, primul cuprinzând 1-3 persoane, iar cel din urmă aproximativ 4-7 persoane, cu toate că Ministerul Federal de Interne reuneşte frecvent 11 directori.
Cancelarul[2] este ales cu majoritate absolută de către parlament pe o perioadă de 4 ani. El are dreptul de a numi şi elibera din funcţie pe miniştri, precum şi dreptul de a formula direcţiile de acţiune şi sarcinile fiecărui ministru din guvern.[3]
Ministerele federale germane sunt următoarele: Ministerul de Externe, Ministerul de Interne, Ministerul de Justiţie, Ministerul de Finanţe, Ministerul Economiei şi Energiei, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Alimentaţiei şi Agriculturii, Ministerul Apărării, Ministerul pentru Familie, Seniori, Femei şi Tineret, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Digitale, Ministerul Mediului, Ocrotirii Naturii şi Siguranţei Reactoarelor Nucleare, Ministerul Formării şi Cercetării, Ministerul Atribuţiilor Speciale, Ministerul Cooperării şi Dezvoltării Economice.
Cancelarul stabileşte liniile directoare ale politicii guvernamentale interne şi externe şi îşi asumă responsabilitatea aplicării acesteia de către executivul condus de el. Guvernul federal răspunde în faţa cancelarului şi a parlamentului, el decide şi asupra divergenţelor dintre miniştri care îl compun sau dintre aceştia şi omologii lor din guvernele de land.
Miniştrii federali sunt numiţi şi revocaţi de şeful statului la propunerea cancelarului, fiecare din ei conducând în mod autonom propriul departament şi pe propria sa răspundere.
La nivelul landurilor funcţionează guverne distincte conduse de un prim ministru.
în afara nivelului federal sau central de organizare, Germania mai cunoaşte şi următoarele niveluri teritoriale:
- landurile (Länder), ţări ale federaţiei, reprezentând nivelul regional; - arondismentul (Landkreise);
- judeţ, departament, district, după diverse terminologii, ca nivel intermediar; - comuna (Gemeinden) sau localitatea (urbană ori rurală) ca nivel de bază. Alăturat acestora, potrivit tradiţiilor istorice recunoscute legislativ, Germania mai cunoaşte şi aşa numitele oraşe libere sau autonome respectiv:
- oraşe stat, cu regim asemănător landurilor (Berlin, Hamburg, Bremen);
- marile oraşe arondisment, cu un statut specific în cadrul landurilor şi de egalitate cu respectiva structură administrativ-teritorială căreia îi corespund.
Germania este o federaţie în care:
- landurile au preexistat istoric federaţiei, având o suveranitate originară, înnăscută, care, în urma unificării statale, s-a limitat, transferându-şi unele atribuţii (de exemplu, în domeniul apărării, finanţelor, politicii monetare, a celei externe, etc.), în beneficiul federaţiei, păstrându-şi unele competenţe specifice şi având parlament, guvern şi justiţie proprii;
- arondismentele şi comunele au autonomie limitată la rezolvarea problemelor specifice în baza competenţei atribuite de federaţie şi land, conform Constituţie federale precum şi a Constituţiei şi a codurilor proprii landului, potrivit statutelor respectivelor colectivităţi locale şi a tradiţiilor istorice locale. Fiecare din cele trei nivele de organizare, land, arondisment şi comună dispune de:
- autorităţi reprezentative proprii, alese de comunitate;
- autonomie proprie, distinctă şi determinată ca aptitudine de a acţiona în nume propriu pentru rezolvarea problemelor comunităţii locale respective;
- capacitate de drept public şi privat care permite exercitarea în regim de putere sau de iniţiativă particulară, prin acte de autoritate administrative sau contractuale emise sau încheiate în vederea realizării propriilor atribuţii.
Organizarea justiţiei
Datorită organizării federale a Republicii Federale Germania, sistemul judiciar este de asemenea organizat în mod federal. Competenţa judiciară este exercitată de instanţele federale şi de instanţele din cele 16 state federale (landuri - Länder). Cea mai mare parte a activităţii de administrare a justiţiei se desfăşoară la nivelul landurilor.
Sistemul judiciar german este împărţit în cinci ramuri specializate independente sau competenţe:
- competenţă de drept comun
- competenţă în materie de dreptul muncii
- competenţă administrativă generală
- competenţă în materie fiscală
- competenţă în materie socială.
Pe lângă aceste instanţe specializate, există instanţe competente în materie constituţională, reprezentate de Curtea Constituţională Federală şi de instanţele constituţionale ale landurilor. Instanţele landurilor sunt administrate în general de către ministerele federale ale justiţiei. La nivel federal, Ministrul Federal al Justiţiei răspunde de Curtea Federală de Justiţie, de Curtea Administrativă Federală şi de Curtea Financiară Federală. Ministerul Federal al Muncii şi Afacerilor Sociale răspunde de Curtea Federală de Dreptul Muncii şi de Curtea Socială Federală. [4]
Partidele politice din Germania
Cadrul legal fundamental al organizării şi activităţii partidelor în Germania îl constituie art. 21 din Constituţie: "Partidele cooperează la formarea voinţei politice a poporului. Fondarea lor este liberă. Organizarea lor internă trebuie să răspundă principiilor democraţiei. Ele trebuie să dea socoteală public de provenienţa resurselor lor."1
Abia în 1994 o Lege de finanţare a partidelor politice a încercat sa reglementeze acest domeniu sensibil, oferind din partea statului drept finanţare, in funcţie de rezultatele electorale pentru Bundestag, Parlamentul European si parlamentele landurilor, 1,30 euro pentru fiecare vot până la maximum 5 milioane de voturi valid exprimate. Alte fonduri erau oferite de stat proporţional cu sumele obţinute de la membri sub formă de cotizaţie, iar plafonul absolut stabilit pentru donaţiile pe care un partid le primeşte anual a fost stabilit la 25 de milioane euro.
Structura sistemului electoral german nu permite partidelor "de buzunar" să intre în parlament. Pragul necesar de 5% contracarează divizarea politică a Bundestag-ului, în care vor intra 598 de deputaţi. Numărarea voturilor se face in baza principiului majoritar si al principiului proporţional. Asta înseamnă că cei 61,2 milioane de alegatori (la alegerile din 2002) au decis prin doua voturi: primul pentru un candidat nominal, iar cel de-al doilea pentru un partid. Pragul de 5% se calculează în funcţie de voturile secunde acordate partidelor.
începând cu primele alegeri de la unificarea Germaniei, în 1990, au fost reprezentate in Bundestag şase partide politice: Uniunea Creştin-Democrată, Partidul Social Democrat, Partidul Liber Democrat, Uniunea Creştin-Socială, Partidul Socialismului Democratic si lista comună, Alianţa 90/Verzii.
[1] http://www.bundestag.de/htdocs e/bundestag/function, accesat la 03.07.2015.
[2]http://www.bundeskanzlerin.de/Webs/BKin/EN/Chancellery/Tasks of the Chancellor/tasks of the cha ncellor node.html;isessionid=DA0A5C5ABDBA035FCDF464F312785F68.s2t2, accesat la 03.07.2015.
[3]http://www.tatsachen-ueber-deutschland.de/en/political-system/main-content-04/the-federal-chancellor- and-the-government.html, accesat la 03.07.2015.
[4] http://www.bmiv.de/SharedDocs/Sprachvarianten/EN/Abteilungen/AbtR.html?nn=2001972, accesat la 03.07.2015.