Încheierea studiilor universitare, indiferent de formă și specializare, se materializează într-un examen de finalizare a studiilor. Acest examen include, în toate cazurile, prezentarea și susținerea unei lucrari de licență. Aceasta va fi o lucrare originală de cercetare, studiere, proiecție sau/și aplicație prin care se demonstrează cunoștințele, abilitățile, deprinderile și aptitudinile absolventului unor studii care-i deschid drumul spre o carieră anume.
Atestat al performanțelor în formarea profesională, o astfel de lucrare reprezintă nu numai un elaborat proiect teoretic, ci și unul practic. Pentru aceasta, autorul, pornind de la fenomene concrete și specifice domeniului specializării sale, se sprijină pe pregatirea sa teoretico-științifică deja câștigată în facultate.
De fapt, lucrarea de licență este un important document de „liberă trecere“ pentru exercitarea unei profesii care necesită studii universitare.
A realiza efectiv lucrarea de diplomă înseamnă a pune în ordine propriile idei referitoare la subiectul ales și demonstrarea acestora. Mai întâi, informațiile trebuie culese, ordonate, examinate, prelucrate și apoi expuse într-o ordine metodică încât oricine le citește să se convingă și să înțeleagă că ceea ce se prezintă este argumentat științific și eficient practic.
După finalizare, susținerea lucrării în fața unei comisii formate din cadre didactice atestate relevă deopotrivă certificarea performanțelor atinse în formarea profesională a candidatului la absolvire, precum și acordarea unei diplome ce conferă acestuia dreptul de a exercita o profesie aleasă și dorită.
Alegerea unui domeniu din cadrul căruia apoi se va defini subiectul sau tema ce va purta titlul lucrării de licență, constituie primul pas pe care autorul, viitorul specialist, îl face în finalizarea studiilor sale universitare.
Optiunea domeniului și temei se face, de obicei, de către viitorii absolvenți prin consultarea cadrelor didactice și/sau a specialiștilor domeniului.
Alegerea domeniului de cercetat și studiat în vederea efectuării lucrării
Alegerea temei reprezintă, mai întâi, opțiunea declarat față de un sector, activitate, zonă sau segment al teoriei și practicii domeniului de specializare al facultății, care va fi cercetat și studiat în vederea elaborării lucrării de licență.
Domeniul care va fi supus cercetării trebuie să aibă o strânsă legatură cu specializarea universitară urmată la cursuri. Această legatură poate fi directă sau indirectă (adică la interferența sau granița cu alte domenii de activitate).
De regulă, domeniile din care se aleg temele sau titlurile lucrărilor de licență se stabilesc de către cadrele didactice și se aprobă de către consiliile facultăților.
Uneori, se practică mai întâi formularea, aprobarea și afisarea temelor pentru fiecare domeniu, din care apoi studenții își aleg tema preferată. În cazul aprobării anticipate a temelor de către consiliile profesorale, sunt de menționat unele inconveniențe, și anume:
- mulți candidați la absolvire vor alege aceeași temă, fie considerând-o mai ușoară, fie pentru că a fost realizată deja de colegii din seriile anterioare cu notare foarte bună și tot ceea ce le ramâne de facut este compilarea sau mici completări, eliminări, modificări etc.;
- unii conducători științifici vor fi suprasolicitați, în vreme ce alții nu vor avea ce monitoriza și coordona;
- ramân domenii și teme pe care nu le va alege nimeni pentru cercetare și studiu, creându-se în acest fel „găuri negre“ în analiza și aprofundarea unor zone prioritare;
- se elimină motivația candidaților la absolvire în formularea temei, subiectului sau titlului lucrării pe care le-ar alege după „dorința și gustul“ lor.
Eu cred însă că opțiunea pentru domeniu este a catedrei de specialitate, iar opțiunea pentru titlul lucrării este a candidatului la absolvire, deoarece:
- argumentul alegerii subiectului trebuie să raspundă și intereselor candidatului, ca de pildă: lecturile sale, tipul examenelor date, locul unde este deja angajat, preferințele față de domenii înrudite etc.;
- sursele de informație necesare efectuării lucrării cum sunt: bibliografia, luarea unor interviuri, efectuarea de testări, etc. trebuie să fie accesibile candidatului;
- evantaiul metodologic al cercetării trebuie să fie accesibil cunoașterii și experienței candidatului pentru ca acesta să reușească conceperea, redactarea și prezentarea lucrării de licență;
- este nevoie să existe sau să fie previzibilă existența unor oportunități la a căror studiere și cercetare autorul să poată aduce o contribuție proprie, vizibilă și eficientă.
Or, toate acestea le cunoaște cel mai bine autorul, conștient de importanța lucrării de efectuat, dar și de capacitățile și instrumentele științifice de care dispune și pe care se poate sprijini în realizarea unei lucrări de succes.
Ca regulă generală, lucrarea trebuie să fie realizată în sferele de activitate vizate de specialitatea parcursă în cadrul unei facultăți. Este de la sine înțeles că domeniile ce se vor cerceta și studia pot fi strict ale specializării ori convergente sau complementare specializării.
La baza opțiunii de alegere a domeniului în care urmează a se înscrie subiectul lucrării de licență, pot sta o mulțime de criterii, dintre care esențiale privind domeniul rămân următoarele:
- să aibă legătură strânsă cu specializarea absolventului;
- să existe posibilități, baze de date și surse de informații suficiente pentru ca viitorul candidat să poată se documenteze, să studieze și să identifice, apoi, principalele probleme și oportunități ale domeniului ales;
- să fie de perspectivă în viitoarea carieră, adică să ofere anumite certitudini cu privire la domeniul în care ar putea fi angajat și ar lucra cu rezultate performante și cu plăcere;
- să ofere avantaje în formarea și specializarea profesională imediată, teoretică și practică, în scopul angajării, după absolvire, în „zona“ domeniului ales și studiat cu ocazia întocmirii lucrării respective.
Cum cerințele menționate nu sunt limitative, acestora le pot fi adăugate și altele dacă obiectivele viitorului absolvent pot fi îndeplinite mai repede și mai bine prin efectuarea unei cercetări sau a unui studiu aprofundat în domeniul ales pentru lucrarea de diplomă.
Alegerea temei sau titlului lucrării de realizat
Odată fixată opțiunea asupra domeniului, se trece la alegerea temei, subiectului sau titlului lucrării ce urmează a fi prezentată și susținută ca ultimă probă a examenului de finalizare a studiilor.
Domeniile și numele conducătorilor științifici recomandați de către consiliile facultăților sunt aduse la cunoștința studenților cu suficient timp înainte de alegerea temei, astfel încât au posibilitatea să afle care sunt problemele domeniilor specializării lor și să opteze, de data aceasta, asupra uneia dintre teme.
Titlul temei. Este o formulare concisă, simplă și sugestivă care, prin cuvinte puține, oferă multe informații cu privire la cercetarea sau studiul de realizat. El reprezintă chiar esența lucrării și, din acest motiv, după alegerea domeniului, candidatul poate face o listă provizorie de teme cu titluri exacte, scurte și atractive, din care va alege apoi varianta finală optimă.
În enunțarea titlurilor listate, se ține seama, în principal, de următoarele recomandări care pot asigura o formulare clară și cuprinzătoare, astfel:
Formularea și alegerea titlurilor pot fi realizate cu sprijinul conducătorilor științifici, cadrelor didactice, tutorilor, etc.
Aprobarea temei. Alegerea temei și a titlului lucrării de diplomă se face pe baza unei cereri, adresate decanului facultății, în termenele stabilite. Acesta o supune apoi Consiliului profesoral al facultății, care o aprobă (sau reformulează aceeași temă), nominalizează conducătorul științific al temei și afișează apoi hotarârea luată.
După data afișării temelor aprobate viitorul absolvent poate lua legatura directă cu conducătorul științific nominalizat pentru a stabili:
- modul de îndrumare și coordonare până la data susținerii lucrării în fața comisiei de examinare;
- mici corecții ale titlului temei pentru a fi mai concis și mai exact pe problemele domeniului ales;
- identificarea și recomandarea unor surse de informații și materiale bibliografice;
- modul de întocmire a primei schițe a planului (cuprinsului) lucrării;
- calendarul și perioadele desfășurării programului de lucru până la redactarea finală a lucrării;
- stabilirea în comun a graficului calendaristic al întâlnirilor viitoare, în funcție de „mersul“ realizării lucrării;
- alte probleme specifice metodelor, tehnicilor și procedurilor de documentare, cercetare, prelucrare, redactare și prezentare a lucrării etc.
Dacă cei doi nu reușesc să se pună de acord, ceea ce se întâmplă rar, viitorul absolvent va depune cererea menționată și va aștepta numirea de către facultate a unui alt conducător științific cu care va trata aceleași probleme.
Bibliografie:
- Metodologia întocmirii lucrărilor științifice, Biblioteca Pedagogica II, București, 1985