- PREAMBUL
Structura statului român, aşa cum se prezintă astăzi, este tributară modelului centralist-comunist, conceput de regimul Ceauşescu în 1968, din dorinţa de a institui dictatura personală şi controlul absolut asupra mecanismelor administrative şi politice la toate nivelele. Acel stat şi-a dovedit eşecul absolut, fiind cadrul şi cauza unui declin economic, politic, social şi cultural fără precedent.
Există o incompatibilitate endemică între statul de tip comunist şi statul modern european, descentralizat, flexibil, bazat pe principiul subsidiarităţii, al participării efective a cetăţenilor la luarea deciziilor care le afectează viaţa, capabil să asigure unitatea în diversitate.
Cei peste 15 ani care au trecut de la Revoluţia din 1989 au demonstrat că, în ciuda importantelor progrese democratice, înfăptuite adesea sub presiunea instituţiilor internaţionale şi a societăţii civile din România, structura statului român este prea puţin flexibilă şi adecvată schimbărilor istorice care se impun odată cu integrarea în Uniunea Europeană. Sistemul politic rigid nu a găsit calea atenuării sau eliminării tensiunilor sociale, interregionale, interetnice şi interconfesionale, nu a reuşit să creeze o naţiune politică unită care să depăşească obstacolele mentale ale unui trecut confuz şi să se mobilizeze în mod excepţional în faţa unui astfel de pas istoric fără precedent.
- PROPUNERI
Reforma Constituţiei. Adaptarea Constituţiei României la realităţile pluraliste ale societăţii româneşti a mileniului III, ţinînd cont de tradiţiile istorice specifice ale ţării, prin recunoaşterea rolului benefic al pluralismului politic şi al diversităţii etno-culturale, confesionale şi regionale a statului român, prin adoptarea unor reforme structurale care să conducă de la un stat naţional hipercenralizat la statul român descentralizat, eficient, ieftin, flexibil şi previzibil. Considerăm necesară reforma constituţională înainte de 1 ianuarie 2007.
Regionalizarea. Regionalizarea pe fundamentul provinciilor istorice şi alegeri regionale în 2008. În cadrul regiunilor se constituie sub-regiuni, unde este necesar, cu statute speciale. Crearea de regiuni artificiale – o strategie avută în vedere de unele forţe politice – nu ar face decît să creeze o nouă birocraţie şi să amîne încă o dată reformele structurale inevitabile.
Regiunile să fie recunoscute constituţional ca entităţi teritoriale şi politico-administrative, dispunînd de competenţe conferite prin transferul acestora de la nivel statal la nivel regional în domenii ca: sănătatea, educaţia, administraţia locală, asistenţa socială, construirea de locuinţe, dezvoltarea economică, transporturile, politicile de mediu, agricultură, sport, artă, cultură, cercetare, etc.
Regiunile ar urma să dispună de legislative şi executive regionale. Primele alegeri regionale ar urma să aibă loc în 2008.
Fondul de solidaritate regională, administrat în mod transparent şi la care regiunile ar contribui în mod diferenţiat, după puterea lor economică, ar avea menirea să atenueze disparităţile regionale.
Parlamentul. Parlamentul României ar urma să îşi păstreze caracterul bicameral, cu competenţe distincte şi clare pentru fiecare cameră, inclusiv mecanisme de alegere diferite.
Senatul – Camera Superioară – i-ar include pe reprezetanţii regiunilor, ai minorităţilor naţionale, ai cultelor, ai românilor din afara graniţelor. Foştii şefi de stat ar putea fi senatori de drept.
Camera Deputaţilor – Camera Inferioară, ar urma să includă exclusiv parlamentari reprezentînd partide politice (nu şi reprezentanţi ai minorităţilor, în afara cazului cînd acestea îşi constituie partide şi ating pragul electoral). Sistemul de vot pentru Camera Deputaţilor ar urma să combine circumscripţiile uninominale şi sistemul de vot pe liste.
Guvernul. O parte însemnată a competenţelor guvernamentale ar urma să fie delegate în sus, odată cu integrarea europeană, către Comisia Europeană, iar o altă parte semnificativă ar urma să fie transferată către executivele regionale, în baza principiului subsidiarităţii, creîndu-se astfel premizele unei administraţii eficiente, flexibile şi ieftine.
Prin crearea statului descentralizat şi prin integrarea în UE ar urma ca guvernul să fie redus la 12-13 ministere, în paralel cu o reducere drastică a numărului de agenţii guvernamentale.
Urmare a transferului de competenţe la nivel regional, guvernul central ar reţine competenţe ca: apărarea, politica externă, acordarea cetăţeniei, elaborarea legislaţiei cadru a sistemului de sănătate, cadrul legislaţiei muncii şi protecţiei sociale, politici macroeconomice, standarde naţionale de educaţie, mediu, ş.a.
Numărul angajaţilor din instituţiile administraţiei centrale ar urma să fie redus la minimul posibil. În respectul principiului autonomiei locale, instituţia prefectului devine inutilă, putînd fi păstrată pentru o perioadă tranzitorie numai în cazul în care se limiteaza strict la menirea sa propriu-zisă de control al legalităţii.
Partidele politice. Sistemul politic din România trebuie simplificat, despărţind legile referitoare la exercitarea dreptului la asociere politică, de cele ce reglementeză alegerile. Actuala lege a partidelor este nedemocratică, neconstituţională şi nu permite o autentică competiţie politică. Legea partidelor trebuie să respecte dreptul constituţional la libera asociere politică ca şi în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor. Legea partidelor trebuie să garanteze pluralismul politic autentic, permiţînd înregistrarea de partide locale, regionale şi naţionale, cu respectarea principiului egalităţii de şanse.
Sistemul electoral. În contrapondere la simplificarea înregistrării partidelor politice, participarea unui partid la alegeri poate să fie condiţionată de o anumită susţinere electorală demonstrabilă, diferenţiată la diferitele nivele (local, regional, naţional), după cum şi finanţarea partidelor politice şi nivelul acesteia trebuie să fie condiţionată de rezultatele obţinute la alegerile locale, regionale sau parlamentare.
Legislaţia privind alegerile locale şi regionale trebuie să permită competiţia democratică între actori politici locali şi regionali, abolind actualul monopol al partidelor parlamentare la nivel local şi regional.
Minorităţile naţionale. Minorităţile naţionale istorice să fie recunoscute în Constituţie ca factori constitutivi ai statului şi să li se garanteze exercitarea autonomiei culturale.
Exercitarea dreptului la autonomie culturală trebuie să fie disociat de dreptul la asociere şi reprezentare politică. Minorităţile să poată participa la alegeri constituindu-şi partide etnice, cu afiliere doctrinară. Toate prevederile privind constituirea partidelor şi participarea în alegeri la nivel local, regional şi naţional se vor aplica şi partidelor etnice.
Ca urmare, minorităţile istorice urmeză să fie reprezentate automat numai în Senat, iar reprezentarea lor în Camera Deputaţilor va înceta în forma actuală în momentul creării regiunilor.
În cazuri bine fundamentate, subregiunilor constituite în majoritate de minorităţi istorice, să li se asigure statute speciale (ex. Ţinutul Secuiesc), ţinînd cont de exemple similare din statele membre UE.
Ar fi necesară înfiinţarea la nivel central a instituţiei Ombudsman-ului (Avocatului) pentru minorităţi naţionale care să vegheze la respectarea drepturilor lor de către toate instituţiile statului.
III. CONCLUZII
Reformele din ultimii 15 ani au demonstrat cu claritate o evidenţă: fără o reformă structurală a sistemului teritorial-administrativ şi a sistemului politico-electoral, orice reformă parţială este sortită eşecului şi nu aduce decît beneficii fragile şi tranzitorii.
Pentru realizarea reformelor structurale, orice improvizaţie poate fi un pericol real.
Pentru a reuşi în acest demers istoric, este nevoie de o viziune strategică coerentă, de voinţă politică reformatoare, de curaj, inovaţie şi profesionalism, de cooperarea strînsă a elitei politice, a societăţii civile şi a mediilor academice.