Administrație publică

La 20 ani de la evenimentele din decembrie 1989 care au determinat schimbări sociale majore în România, sistemul de protecţie socială este încă rudimentar şi incoerent. Nu numai indivizii, dar şi grupurile sociale sunt excluse de la protecţia socială, de către alte grupuri sociale care beneficiază uneori chiar în mod exagerat. Pe fondul declinului general al nivelului de trai, al suportării costurilor tranziţiei de catre populaţie, statul a ignorat parţial sau uneori complet anumite categorii de cetăţeni care au fost grav afectaţi de tranziţie. Dintre aceste segmente sociale care nu-şi pot agrega şi promova în mod organizat, instituţionalizat sunt marginalizate, profund dezavantajate, excluse de la drepturi şi participare socială.

Literatura de specialitate occidentală face numeroase referiri la rasă sau etnie ca o caracteristică imporatantă a sărăciei. Aşa cum se vorbeşte uneori despre o ,, feminizare a sărăciei ,, tot aşa se fac referiri la ,,sărăcia în alb şi negru,, argumentându-se că negrii, mexicanii sau indienii (cei proveniţi din India, Pachistan sau Bangladesh ) sunt în mai mari proporţii săraci decât albii din ţările occidentale.

I. DIAGNOZĂ

De ce populaţia de rromi devine o problemă din ce în ce mai importantă pentru politica socială ?     

1. Dimensiuni mari: aproximativ 1,5 milioane, adică 6,7% din totalul populaţiei (ICCV, 1998). Pe termen scurt şi mediu, proporţia romilor va creşte, tinzând probabil spre o stabilizare pe termen lung.

2. O situaţie socială şi economică extrem de precară, cu şanse de îmbunătăţire în viitor semnificativ mai reduse decât ale restului populaţiei.

3. Efecte dezagregante asupra întregii comunităţi datorită sărăciei şi dezorganizării sociale: criminalitate, mai ales organizată, mai ridicată, riscuri ridicate de angajare în piaţa drogurilor.

4. O condiţionalitate în creştere a integrării în UE. Este foarte probabil ca până în 2007 presiunea asupra ţării noastre de creştere a efortului de suport social economic a populaţiei de romi să crească rapid.

Dimensiunea populaţiei de romi

            1. Caracteristicile populaţiei de romi:

Caracteristicile de tip etnic propriu-zis (limbă specifică, pe care nu toţi o cunosc şi utilizează, tradiţii, port, muzică, conştiinţă a apartenenţei) se combină cu efectele negative ale deficitului istoric de modernizare al majorităţii populaţiei de rromi. O lungă istorie de marginalizare s-a sedimentat într-o întârziere a procesului de modernizare, cu blocaje importante de integrare cu succes într-o societate în rapidă schimbare, dominată de o competiţie în creştere.

Deficitul de modernizare a fost compensat o lungă perioadă de timp de dezvoltarea unor strategii de supravieţuire la marginea societăţii care, pe lângă fixarea unei sărăcii adesea extreme, a blocat angajarea într-un proces de modernizare de succes.

            2. Probleme de identificare

Spre deosebire de toate celelalte grupuri etnice, contururile populaţiei de rromi sunt extrem   de fluctuante, neputându-se stabili o cifră suficient de exactă.   

Dificultatea stabilirii contururilor populaţiei rrome provine din două cauze. În primul rând o largă varietate a modelelor de viaţă: apartenenţă religioasă, utilizarea sau nu a limbii romanes, identificarea ridicată cu populaţiile învecinate. În al doilea rând, o accentuată fluctuaţie a identificării cu o etnie sau alta, în funcţie de contextul acestei autoidentificări.

* Conform drepturilor cetăţeanului, garantate de constituţie, etnia unei persoane este cea pe care aceasta o declară. În consecinţă, din punctul de vedere al tuturor membrilor colectivităţii, cât şi al statului, dimensiunile etnice ale populaţiei de rromi sunt cele indicate de recensământ.

* În diferite alte contexte, un sondaj de opinie publică, de exemplu, sau participarea la activitatea unei organizaţii cu profil etnic, autoidentificarea poate varia substanţial.

Doar în scopul oferirii unui suport social special centrat, colectivitatea şi statul sunt interesate de dimensiunile nu atât ale întregii populaţii de romi, cât a largilor segmente ale acesteia care se confruntă cu probleme sociale şi economice grave produse de o istorie accentuat defavorabilă.

Din acest motiv, dimensiunea legal acceptată a populaţiei de rromi este cea rezultată din totalitatea persoanelor care se identifică ca rromi (autoidentificarea), în singurul context oficial: recensământul. În toate ţările, doar în contextul unor cercetări ştiinţifice şi în mod exclusiv în scopuri care susţin o politică socială suportivă se utilizează o identificare a persoanelor care provin istoric dintr-o comunitate etnică romă (heteroidentificarea). Asemenea analize sunt strict confidenţiale, iar utilizarea lor se face numai agregat la nivel de mari grupuri de populaţie.

Câţi rromi sunt în România ?

Recensământ:

1992: 401 087 = 1,8%

2002:   535 250   = 2,5%

Diferenţa dintre datele celor două recensăminte nu exprimă creşterea fizică exactă a populaţiei de romi, parţial ea conţinând şi o variaţie greu de determinat a identificării ca rom în cele două recensăminte.

            3. Distribuţia teritorială a populaţiei de rromi

Repartiţia geografică a populaţiei de etnie romă la recensămintele din 1992 şi 2002 prezintă o creştere a ponderii romilor în cadrul unor concentrări teritoriale de mari dimensiuni care, în general, se menţin.

Procente ridicate ale romilor înregistrează localităţile din centrul ţării (judeţele Braşov, Sibiu, Mureş) urmate de cele de pe latura vestică (Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad) şi comunele din sudul judeţelor Dolj şi Mehedinţi.

La nivel naţional, în mediul urban (2002) valoarea ponderii romilor este mai redusă decât în mediul rural (1,8% faţă de 3,2%). Cele mai mari aglomerări de romi apar în comune (unde se întâlnesc maximele), doar 8 oraşe prezentând procente de peste 10%, acestea fiind încadrate în categoria oraşelor mici.

Distribuţia teritorială a populaţiei de romi la recensăminte

SURSELE EXCLUZIUNII SOCIALE LA POPULAŢIA RROMĂ

O ipostază a culturii sărăciei în România o reprezintă excluziunea socială la populaţia de rromi. Au fost identificate în general trei surse :

1.autoexcluziunea ( opţiunea este a individului, modelul cultural, dezinteresul, diverse alte elemente ce ţin de decizia personală determinîndu-l în primul rând să opteze singur pentru a respinge o anumită formă de participare socială ). Faptul că unele persoane nu îşi fac acte de identitate, penru că nu doresc, este un astfel de exemplu.

2. sistemul, care determină o excluziune structurală ( nu există politici sociale adecvate, nu există un răspuns al sistemului social la o anumită nevoie).

3.apartenenţa teritorială/comunitară a individului, care face ca el să nu-şi satisfacă o anumită nevoie pentru că nu sunt resurse în comunitate, deşi există o soluţie formală în sistem şi ea funcţionează în alte comunităţi. Un bun exemplu este neacordarea ajutorului social în anumite localităţi din lipsă de fonduri ; legea există şi ea se aplică însă în multe localităţi.

Lipsa unei slujbe, de exemplu, este nu doar o excludere de pe piaţa muncii, ci presupune şi o succesiune de forme derivate de excluziune ( lipsa banilor din salariu, a satisfacerii unor nevoi de bază etc. ).

Această împărţire nu este însă suficientă pentru a sistematiza formele de excluziune întâlnite în cercetarea de teren pentru că importanta formelor de excluziune de tip cauză nu este egală. Se impune deci o reprezentare a deteterminărilor de tip cauză-efect pentru a avea un tablou mai clar al formelor de excluziune înregistrate la populaţia de rromi.

Se observă din schema explicativă că există 5 surse majore de exlcuziune de tip „cauză” : „nu are acte” , „nu a mers la scoală” , „ nu are slujbă”, „nu este căsătorit legal”, „copii nu au acte”. Dacă le reunim pe cele două referitoare la actele de identitate rămân 4 surse majore de exlcuziune : lipsa actelor, lipsa scolii, căsătorie nelegală ( sau lipsa căsătoriei ) si lipsa locului de muncă .

Specificul excluziunii sociale la populatia de rromi constă tocmai în existenta primelor 3 dintre aceste surse de excluziune, care la restul populatiei nu există ( sau sunt întâlnite extrem de rar ). Whelan, B. J. şi Whelan C.T. ( 1995 ) numesc marginalizarea indivizilor pe piaţa muncii „factor cauzator sau predispozitional” al excluziunii sociale pentru că determină reacţii de excludere în lanţ. Ceea ce constătăm la populaţia de rromi din România este că există nu unul, ci mai mulţi factori cauzatori ai excluziunii sociale şi ei sunt cei pe care i-am amintit mai sus. Dacă analizăm natura lor constatăm că, exceptând prezenta pe piaţa muncii, care poate fi determinată de condiţiile din comunitatea locală şi din ţară, factorii cauzatori au o determinare preponderent individuală şi într-o oarecare măsură, culturală ( sau chiar comunitară, în sensul comunităţii culturale ), fiind vorba de autoexcluziune într-o bună măsură.

Autoexcluziunea este principala cauză a situaţiei celor de mai sus cât si a rromilor care nu au mers niciodata la scoală, au peste 10 ani şi sunt practic analfabeţi.

Nu acelaşi lucru se poate spune însă despre cei care nu au lcurat cu carte de muncă în ultimii doi ani dinaintea cercetării, printre care unii nu au lucrat absolut deloc în perioada amintită. Pentru cea mai mare parte dintre aceştia cauzele excluziunii ţin în bună măsură de situaţia economică a ţării, oferta de locuri de muncă fiind extrem de mică. Pe lângă factorul principal, care este de natură structurală, deşi unora şansele le sunt diminuate de cauze care ţin şi de decizii personale, de autoexcluziune ( precum cele anterior amintite : lipsa actelor, nefrecventarea scolii ), nu trebuie neglijată aici aparenţa la anumite comunităţi locale şi chiar apartenenţa la etnie care devin cu o bună probabilitate surse de excluziune socială. Pe fondul lipsei fondurilor de muncă ( şi a celor cu carte de muncă in mod special, a face parte dintr-o comunitate săracă fără locuri de muncă, devine o sursă suplimentară de excluziune socială, şansele de a găsi o slujbă diminuându-se cosniderabil. La aceasta se adaugă şi probabilitatea mai mare de a nu găsi un loc de muncă dacă locuiesti într-o comunitate de rromi numeroasă pentru că lipsa locurilor de muncă la populatia de rromi face ca cercetarea de locuri de muncă în aceste comunităţi să fie foarte mare.

Situaţia rromilor fără acte este deasemenea foarte gravă. O analiză pe categorii de vârstă relevă ponderea foarte mare a celor fără acte în rândul copiilor, comparativ cu ponderea lor in rândul adulţilor. Analiza detaliată pe ani relevă o pondere relativ egală a lipsei actelor în funcţie de vârstă la copiii de sub 14 ani. Singura explicaţie plauzibilă este diminuarea autorităţii ( şi autoritarismului ca metodă a ) instituţiilor statului după 1989 şi poate creşterea costurilor procurării certificatului de identitate pentru familiilor de rromi cu copii fără acte.

Primele cauze constatate în diverse studii a fost refuzul unor maternităţi de a elibera adeverinţă provizorie mamelor care nu au acte de identitate. Ulterior este foarte complicat de obtinut un certificat de naştere fără această adeverinţă.

O altă cauză frecventă este dorinta mamei ( necăsătorită legal ) de a da copilului numele de familie al tatălui, care este absent ( in puşcărie sau la lucru departe de casă ). Ulterior, datorită demersului complicat unele familii renunţaă şi copilul rămâne fără acte de identitate.

O a treia cauză este obligativitatea de a lua certificatul din localitatea în care s-a născut copilul. Dacă copilul a fost născut departe de casă, ulterior este prea costisitor pentru familie să meargă din nou acolo pentru certificat.

Un element care îngreunează procedura pe fondul situaţiilor anterioare este birocraţia exagerată ce trebuie depăşită dacă se doreşte obţinerea unui certificat de naştere după ce copilul a împlinit un an.

Influenta situaţiei altor tipuri de acte asupra situaţiei sociale a rromilor este de asemenea importantă. Nevoia de a avea o locuinţă este una de bază pentru orice persoană. Situaţia proprietăţii acelei locuinţe şi a actelor care se atestă este esenţială într-un stat de drept. Pentru majoritatea populaţiei României, situaţia locuinţei este rezolvată ( cel putin cantitativ ) prin proprietatea privată asupra propriei locuinţe. Există si o parte semnificativă din populaţie care locuieşte însă cu chirie. În România a locui cu chirie în prezent constituie în general un dezavantaj, preţul chiriei, pe de o parte si lipsa de siguranţă privind păstrarea contractului pe termen mediu si lung ( mai ales pe fondul schimbării de proprietatea în cazul caselor naţionalizate ) pe de altă parte, fiind două surse posibile de deprivare privind locuinţa. Dintre rromi, 16,5% locuiesc cu chirie, ceea ceîinseamnă ca au un risc de excluziune ridicat pe această componentă. Dar o situatie si mai gravă o intâlnim la cei 21 % ( ! ) dintre rromi care locuiesc într-o casă pentru care nu au acte de proprietate, casa construită sau (în cazuri mai rare ) riscul de excluziune socială este extrem de ridicat practic sute de mii de persoane fiind în pericol de a-şi pierde locuinţa dacă legea s-ar aplica în litera ei.

Reţelele de suport la populaţia de rromi

Povara care apasă asupra comunităţilor de rromi şi în special a celor puţini activi dintre rromi este foarte mare. Fiind prea vulnerabili pentru a rezista pe piaţa muncii , prea mulţi pentru a putea fi protejaţi de un stat aşa de lipsit de resurse, mulţi dintre rromi rămân cu singura alternativă posibilă pentru a îşi satisface nevoile de bază: familia si comunitatea. Din păcate, nici situaţia familiei ( ca structură ) nu este prea favorabilă pentru mulţi dintre ei.

Dacă reţeaua de rude şi prieteni funcţionază pentru jumătate dintre rromi atunci când se află in nevoie, ea funcţionează ca o sursă de împrumut în majoritatea cazurilor şi foarte rar ca o sursă de ajutor nerambursabilă ( 3,4% dintre rromi ). Cât priveşte soluţiile extreme precum furtul, cerşitul sau căutatul în gunoi dar şi solutia răbdatului de foame ( în total 17 % ), ele sunt dovada situaţiei disperate a unei părti importante a populaţiei de rromi, pentru care responsabilitatea o poartă într-o bună măsură si guvernanţii din cauza lipsei de politici sociale şi/sau a ineficienţei acestora.

Situaţia rromilor din România constituie o formă specifică de excluziune care presupune chiar extinderea conceptului faţă de acţiunile sale din Europa Occidentală. Lipsa actelor de identitate la un număr însemnat de cetăţeni ( în special de etnie rromă ) contituite o formă de excluziune socială mult mai gravă decât şomajul, aceşti oameni fiind excluşi chiar de la statutul ( formal ) de cetăţeni care le-ar fi conferit o mulţime de drepturi de care nu pot sa beneficieze.

PRIORITĂŢI DE ACŢIUNE:

1. Îmbunătăţirea rapidă a accesului la planificarea familială

2. Dezvoltarea unui sistem de servicii de asistenţă socială şi medicală centrată pe colectivităţile de romi, cu accent special pe planificarea familiei şi pe îngrijirea socială şi medicală a copilului şi a mamei

3. Îmbunătăţirea pregătirii şcolare şi profesionale

Acest obiectiv ar trebui să-şi centreze atenţia şi resursele pe două direcţii prioritare:

o   Reducerea spre lichidare a analfabetismului tinerilor

o   Concentrarea efortului pe cei cu şanse mari de reuşită. Aceasta înseamnă stimularea copiilor cu resurse pentru finalizarea unor puncte cheie ale procesului de învăţământ: gimnaziu, şcoală profesională, liceu, facultate. Este puţin productiv să difuzezi resursele limitate pe întreaga populaţie şcolară, la nivelul căreia vor fi inevitabil multe pierderi. Concentrarea pe copiii cu şanse de reuşită la diferite nivele va genera o schimbare rapidă a profilului colectivităţii.

O asemenea strategie înseamnă:  

a. Asigurarea participării şcolare cel puţin la nivel elementar.

b. Creşterea proporţiei de copii care termină învăţământul obligatoriu, printr-un suport material special pentru copii care au demonstrat capacităţi.

c. Creşterea rapidă a tinerilor antrenaţi în forme de pregătire profesională, în două forme:

- Suport pentru copiii care au absolvit învăţământul general de a se integra în forme de tip profesional

- Dezvoltarea, în mod excepţional, a unor forme profesionale pentru copiii care nu au absolvit învăţământul obligatoriu.

d. Un suport material accentuat pentru participarea la liceu şi la facultate.

4. Creşterea ocupării şi îmbunătăţirea calităţii ei

a. Creşterea numărului de salariaţi:

o   prin creşterea pregătirii profesionale

o   prin stimularea angajării în locuri de muncă care nu cer o calificare specială, dar prin oferirea la locul de muncă a unei îmbunătăţiri a pregătirii

o   creşterea numărului de locuri de muncă în activităţi de suport pentru romi: profesori, asistenţi sociali şi medicali etc.

o   subvenţionarea unor activităţi economice ale romilor, cu un nivel stabilit de productivitate, care să integreze romii în activităţi productive

b. Îmbunătăţirea calitativă a ocupaţiilor pe cont propriu

o   Diminuarea rapidă a ocupaţiilor din afara legii care creează o înaltă vulnerabilitate

o   Transformarea treptată a activităţilor informale în activităţi formale, nu utilizând în primul rând mijloace represive.

c. Suport pentru obţinerea de pământ pentru agricultură şi locuinţe.

o   Crearea unui fond care să cumpere teren din care să fie împroprietăriţi romii care demonstrează într-o anumită perioadă de timp capacitatea de a-l lucra eficient.

o   Teren pentru construcţii de locuinţe.

Principiu: atragerea participării romilor la activitatea generatoare a diferitelor bunuri de care romii urmează a beneficia: construcţii de locuinţe, întreţinerea locuinţelor, amenajări teritoriale, servicii sociale.  

5. Suport pentru construirea de locuinţe

Pentru o perioadă suficient de lungă de timp, marea majoritate a romilor nu vor putea cumpăra sau închiria locuinţe civilizate.

Două tipuri de soluţii ar putea fi avute în vedere:

o   Susţinerea romilor care vor să-şi construiască locuinţe în sistem cooperativist, cu contribuţii mai ales în muncă.

o   Construcţii de locuinţe sociale, chiar dacă într-o primă fază cu un confort mai scăzut, dar mult mai civilizate decât cele actuale, prin antrenarea beneficiarilor de a participa la construcţie şi la întreţinere.