Introducere. Actualmente, Republica Moldova trece printr-un proces de reformă a managementului finanţelor publice. Descentralizarea este pilonul principal al succesului acestei reforme.
Scopul principal al descentralizării este îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice oferite populaţiei. Reieşind din aceasta, autorităţile publice locale trebuie să dispună de mai multe competenţe pentru a realiza acest scop.
Practica ţărilor dezvoltate arată, că descentralizarea este un proces îndelungat, anevoios, care are nevoie nu numai de resurse financiare, dar şi de resurse umane, pregătite pentru a-şi asuma riscul în efectuarea unei reforme reale.
Guvernul Republicii Moldova a adoptat un set de acte normative privind modernizarea finanţelor publice, aceste documente fiind armonizate cu cerinţele Uniunii Europene.
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea pentru aprobarea Strategiei Naţionale de Descentralizare şi a Planului de acţiuni privind implementarea Strategiei Naţionale de Descentralizare pentru anii 2012-2015, nr. 68 din 05.04.12 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 143-148 din 13.07.2012, art. nr. 465).
Această lege relevă o serie de probleme, referindu-se la descentralizarea serviciilor şi competenţelor, descentralizarea financiară, patrimonială, precum şi dezvoltarea locală şi capacitatea administrativă a sistemului autorităţilor publice locale.
Ratificarea Cartei Europene de către Republica Moldova, la 16 iulie 1997, a reprezentat un pas important spre garantarea unei autonomii bugetare eficiente, reale pentru comunităţile din ţară, adoptân- du-se cu această ocazie şi o serie de reguli de bună practică cu impact pozitiv important asupra finanţelor publice locale.
Republica Moldova şi-a asumat prin acest document o anumită stabilitate a principalelor mecanisme de autoadminis- trare locală, inclusiv de natură financiară, prin stipularea lor în Constituţie şi în legi organice.
1. Conceptul de descentralizare şi autonomie locală
Descentralizarea reprezintă un proces de transfer de competenţă administrativă şi financiară de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice locale sau către sectorul privat.
Descentralizarea administraţiei publice se referă la procesul de creştere a autonomiei unităţilor administrativ-teritoriale, a colectivităţilor locale prin transferul de noi responsabilităţi decizionale, precum şi de resurse financiare şi patrimoniale, cu respectarea principiului subsidiarităţii (soluţionarea problemelor apărute... la cel mai apropiat nivel decizional al acestora), reducerii cheltuielilor curente (recurente) şi creşterea transparenţei în relaţia cu cetăţenii, creşterea calităţii şi accesului la servicii publice.
Autonomia locală este baza descentralizării. Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă a treburilor publice (Carta Europeană pentru Autonomie Locală, semnată în 1985 la Strasbourg, art. 3). Carta Europeană a Autonomiei Locale a fost ratificată de Republica Moldova la 16 iulie 1997 şi a intrat în vigoare pentru ţara noastră la 1 februarie 1998 [5, pag. 20-22; 4, pag. 425-440].
La fel, autonomia locală poate fi definită ca fiind drept al unei entităţi de a se administra singură în cadrul unui stat condus de o putere centrală.
Astfel, nevoile cetăţenilor sunt mult mai bine servite din cauză că ele sunt mult mai bine cunoscute la nivel local decât la nivel central.
La fel, autonomia locală poate fi definită ca fiind drept al unei entităţi de a se administra singură în cadrul unui stat condus de o putere centrală.
Autonomia locală este concepută, în context european, ca un element al principiilor democratice comune tuturor sta- telor-membre ale Consiliului Europei, care, prin reglementarea ei legală şi aplicarea concretă, face posibilă descentralizarea puterii.
Rolul autonomiei locale reiese deci din faptul că responsabilitatea înfăptuirii activităţilor de interes public trebuie să revină acelor autorităţi care sunt cele mai apropiate de cetăţeni. Conform Cartei Europene a autonomiei locale, autorităţile administraţiei publice locale trebuie să poată stabili, ele însele, structurile lor administrative interne cu scopul adaptării acestora la necesităţile lor specifice şi fundamentării unui management public eficient. În condiţiile, în care competenţele şi responsabilităţile autorităţilor administraţiei publice locale cresc, acestea trebuie să dispună de un personal calificat, care să corespundă cerinţelor de eficien- tizare şi modernizare a managementului public. Autorităţile publice locale trebuie să asigure o recrutare de calitate, bazată pe principii de meritocraţie şi de competenţă profesională. De asemenea, autorităţile publice locale trebuie să se preocupe de formarea continuă a personalului, remunerarea adecvată şi afirmarea profesională a tuturor angajaţilor.
Autonomia locală poate să se realizeze în contextul unei descentralizări reale a puterii.
Descentralizarea puterii presupune o cesiune (cedare, transmitere) de competenţe administrative şi financiare de la nivelul administraţiei publice centrale la cel al administraţiei publice locale. Descentralizarea însă plasează pe umerii autorităţilor publice locale un nivel mai înalt de responsabilitate vizavi de exerciţiul prestat în folosul comunităţii locale.
Obiectivul principal al descentralizării este de a acorda servicii publice de o calitate superioară şi de a perfecţiona întregul sistem bugetar, atât la nivel instituţional, precum şi sub aspect financiar.
Scopul procesului de descentralizare este de a îmbunătăţi calitatea managementului serviciilor publice, asigurând o alocare mai eficientă a resurselor şi creşterea responsabilităţilor în utilizarea lor [5, pag. 24-28].
Descentralizarea puterii contribuie la instituirea unor autorităţi publice locale care vor fi capabile să îndeplinească în modul cel mai eficient sarcinile publice de interes local.
Descentralizarea administrativă se manifestă pe mai multe planuri:
- în plan juridic, unităţile administrativ- teritoriale devin subiecte de drept distincte, cu propriile interese publice;
- în plan instituţional, autorităţile publice locale dispun de instituţii administrative proprii, separate de aparatul administrativ central;
- în plan decizional, autorităţile locale iau decizii în interesul colectivităţilor pe care le administrează, având competenţe proprii ;
- în plan financiar, comunităţile locale au bugete proprii şi pot dispune asupra stabilirii şi încasării de impozite şi taxe, în contextul legislaţiei naţionale.
Autonomia locală sub aspect administrativ presupune existenţa concomitentă a unei autonomii financiare la nivel local, în special, sub aspectul încasării de impozite şi taxe proprii şi al existenţei unui buget propriu. Comunităţile locale îşi cunosc posibilităţile proprii privind resursele băneşti de provenienţă publică şi, mai ales, nevoile privind cheltuielile ce trebuie acoperite pentru producerea de servicii publice pe plan local.
Descentralizarea financiară îmbracă două forme: una fiscală aferentă veniturilor autorităţilor locale, numită descentralizare fiscală, şi una bugetară, corespunzătoare cheltuielilor publice locale, numită descentralizare bugetară.
Descentralizarea fiscală se prezintă ca o autonomie fiscală care caracterizează raportul dintre veniturile locale proprii şi transferurile de la bugetul de stat. Măsoară, astfel, gradul de autofinanţare [4, pag. 438].
Realizarea descentralizării financiare şi administrative trebuie să se bazeze pe respectarea unor principii de bază, care au fost formulate în urma cercetărilor teoretice şi experienţei acumulate în ţările dezvoltate. Ele se referă, în mare parte, la delegarea responsabilităţilor către administraţia publică locală, concomitent cu orientarea surselor de venituri către aceasta.
Principiile autonomiei financiare locale sunt formulate în Carta Europeană a Autonomiei Locale.
Descentralizarea este deci un proces de transfer al autorităţii şi al responsabilităţilor administrative de la administraţia centrală la cea locală în domeniile planificării, luării deciziilor, responsabilităţii legale şi managementului serviciilor publice.
Deconcentrarea, spre deosebire de descentralizare, este un proces de delegare şi exercitare a autorităţii şi responsabilităţilor administrative şi financiare de la nivel central la nivel teritorial, în cadrul aceleiaşi structuri.
2. Priorităţile procesului de descentralizare
La nivel central şi local este conştientizat faptul că descentralizarea este calea spre modernizarea Republicii Moldova. Descentralizarea are un şir de priorităţi, care contribuie la:
- Îmbunătăţirea sistemului de furnizare a serviciilor publice
- Clarificarea competenţelor la diferite niveluri şi structuri ale administraţiei publice.
- Creşterea autonomiei financiare.
- Implicarea cetăţenilor în procesul decizional local şi responsabilizarea autorităţilor publice locale etc.
Totodată, practica demonstrează, că reforma în domeniul administraţiei publice cere respectarea unor reguli (principii) şi anume:
- distincţia clară între diferite niveluri de guvernare, în scopul posibilei acoperiri a costurilor serviciilor specifice de competenţă;
- să fie luate decizii concrete privind sursele de venituri care revin exclusiv autorităţilor locale (sursele partajate să fie indicate în proporţie anumită şi prevăzute în bugetul de stat);
- conferirea autorităţilor locale a unei anumite puteri privind stabilirea responsabilităţilor în domeniul impozitelor, taxelor şi cheltuielilor locale;
- este necesar un sistem de redistribuire, care ar asigura o egalitate aproximativă a cheltuielilor pe cap de locuitor. De notat, că în Republica Moldova acest principiu este realizat prin calcularea transferurilor (generale) de echilibrare. Dar şi aici apare o problemă: cum să obţinem un echilibru între egalizare şi stimulare? Cu această problemă se confruntă autorităţile locale şi cele centrale din Republica Moldova;
- o problemă este cerinţa privind eficienţa şi echitatea. Apariţia şi dezvoltareapar- teneriatului public-privat preia o parte din serviciile publice de la autorităţile locale. În acest caz, eficienţa şi calitatea serviciilor publice creşte, dar cresc şi costurile, stabilindu- se tarife mai mari. Reiese că cine plăteşte mai mult are şi servicii mai calitative şi mai eficiente. Ce-i de făcut în aşa situaţie? Răspunsul ar fi: nimic nu ne poate schimba situaţia fără muncă şi investiţii.
- cu cât nivelul descentralizării fiscale este mai mare, cu atât este mai mare şi necesitatea unor sisteme îmbunătăţite (performante) de responsabilitate. În acest scop, este necesar de dezvoltat sistemele de audit extern al autorităţilor locale şi a reduce cheltuielile curente (recurente). Cu cât este mai înalt nivelul descentralizării fiscale, cu atât este mai înalt gradul de autonomie financiară. Descentralizarea fiscală măsoară gradul de autofinanţare [10].
Practica ţărilor din Uniunea Europeană demonstrează că autonomia financiară nu înseamnă a lăsa comunitatea să-şi acopere necesităţile de finanţare din sursele sale proprii. Toate comunităţile au dreptul la oferirea de servicii calitative, pentru care trebuie finanţări. Astfel, existenţa transferurilor de echilibrare din bugetul de stat este un proces firesc. Este ştiut, că volumul transferurilor nu este acelaşi pentru toate structurile unităţilor administrativ-teritori- ale, fiind în funcţie de nivelul de dezvoltare economică. De aceea, când vorbim despre autonomie financiară, trebuie să avem în vedere dreptul autorităţilor administrativ- teritoriale de a dispune liber de aceste surse, indiferent de unde vin ele, fie că sunt proprii, fie că sunt alocate de la bugetul de stat prin transferuri. Dar echitatea trebuie să fie combinată cu eficienţa utilizării acestor surse, cu responsabilitatea şi cu stimulente pe viitor pentru creşterea potenţialului economic propriu.
Vorbind despre rolul transferurilor din bugetul de stat, trebuie să menţionăm, totodată, efortul statului pentru finanţarea necesităţilor crescânde ale UAT.
3. Efortul bugetului de stat pentru echilibrare financiară (bugetară)
Mai jos vom prezenta efortul bugetului de stat în scopul finanţării unităţilor admi- nistrativ-teritoriale.
Acest efort se manifestă prin suma transferurilor de echilibrare pentru fiecare unitate administrativ-teritorială. Analizând suma transferurilor pentru fiecare unitate administrativ-teritorială la nivelul bugetului local consolidat (excepţie fac mun. Chişinău şi mun. Bălţi, care, conform Legii nr. 181 „Finanţele publice şi responsabilităţile bu- getar-fiscale" şi a „Particularităţilor privind elaborarea de către autorităţile administraţiei publice locale a proiectelor bugetelor locale pentru anul 2017 şi a estimărilor pe anii 2018-2019"), vedem că ele sunt destul de semnificative, mai ales în acele UAT de nivelul II, la care numărul unităţilor admi- nistrativ-teritoriale are o discrepanţă mare între capacitatea fiscală pe locuitor la nivel local în unitatea concretă şi capacitatea fiscală pe locuitor la nivel naţional (CFL . şi CFL ) [ 1].
La fel menţionăm, că expiră termenul de utilizare a fondului de compensare. Conform Legii nr. 267, art. IV, „în primul şi al doilea an de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul se abilitează cu dreptul de a forma în componenţa bugetului de stat un fond de compensare, în proporţie de până la 1% din veniturile bugetului de stat pentru acoperirea eventualelor discrepanţe (riscuri) legate de reformarea sistemului de raporturi interbugetare" [ 7] .
Pentru anul 2015 acest procent a constituit 0,7%, pentru anul bugetar 2016 fondul de compensare a constituit 0,3 % din veniturile estimate ale bugetului de stat. Pentru anul bugetar 2017 situaţia a rămas la nivelul anului 2016 (Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 267 din 01.11.2013 (MO al RM nr. 262267/748 din 22.11.2013).
Dar, conform particularităţilor specifice de stabilire a relaţiilor interbugetare şi limitele de transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale se menţionează că, „ţinând cont de rezultatele modeste la blocul consolidarea bazei fiscale de venituri proprii ale autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi a faptului că anul 2016 este ultimul an în care sunt prevăzute transferuri temporare de compensare către bugetele locale, Ministerul Finanţelor a elaborat propuneri de prelungire a termenului de abilitare a Guvernului de a forma în componenţa bugetului de stat a fondului de compensare cu încă 3 ani. Odată cu consolidarea bazei de venituri, volumul fondului de compensare va fi redus gradual pe parcursul acestor 3 ani"[1].
Raporturi interbugetare. În Legea bugetului de stat pe anul 2016 la compartimentul „Acţiuni generale" (anexa nr. 3)[2] sunt identificate sumele alocate pentru administraţia locală prin următoarele raporturi:
Raporturi interbugetare pentru nivelarea posibilităţilor financiare cu indicarea sumei de 1 167 254,3 mii lei;
Raporturi interbugetare cu destinaţie specială cu indicarea sumei de 21 242,8 mii lei;
Raporturi interbugetare de compensare cu indicarea sumei de 100 055,2 mii lei.
Astfel, conform Legii bugetului de stat pe anul 2016, din bugetul de stat la compartimentul „Acţiuni generale" sunt identificate alocaţiile financiare către bugetele autorităţilor publice locale în sumă totală de: 1 288 552,3 mii lei, ceea ce constituie 3,62% din totalul cheltuielilor bugetului de stat [ 2 ].
În Legea Bugetului de Stat pe anul 2016, în anexa nr. 5 „Volumul transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale" constatăm, că suma transferurilor total generale constituie 7 889 150,3 mii lei, alcătuind 65,45 % din totalul veniturilor bugetelor UAT (vezi tabelul 1.)
În Legea bugetului de stat pe anul 2017 la compartimentul „Acţiuni generale", (anexa nr. 3)[3] sunt identificate sumele de alocare de la acest buget pentru următoarele raporturi:
- Raporturi interbugetare pentru nivelarea posibilităţilor financiare (cod 1101) cu indicarea sumei de 1 225 168,8 mii lei;
- Raporturi interbugetare cu destinaţie specială (cod 1102) cu indicarea sumei de 43 786,4 mii lei;
- Raporturi interbugetare de compensare (cod 1103) cu indicarea sumei de 84 325,0 mii lei.
Astfel, conform Legii bugetului de stat pentru anul 2017, la compartimentul „Acţiuni generale" sunt identificate alocaţiile financiare pentru bugetele unităţilor adminis- trativ-teritoriale în sumă de 1 353 280,2 mii lei, ceea ce constituie 3,66% din totalul cheltuielilor bugetului de stat. Observăm că este o creştere de 0,04 % faţă de anul 2016 [3].
În Legea bugetului de stat pe anul 2017, în anexa nr. 5 „Volumul transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale" constatăm, că suma transferurilor total generale constituie 8 130 016,6 mii lei, alcătuind 66,77 % din totalul veniturilor bugetelor UAT (vezi tabelul 1).
Prin urmare, constatăm, că şi transferurile în anul 2017 au crescut în sumă absolută cu 240 866,3 mii lei sau cu 1,32 % faţă de anul bugetar 2016.
Tabelul 1. Ponderea transferurilor total generale în veniturile bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, anii 2016-2017.
|
Sursa. Calculele autorului în baza informaţiei MF al RM
Bugetul de stat menţine, totodată, nivelarea posibilităţilor financiare şi pentru celelalte componente ale bugetului public naţional.
Astfel, resursele bugetului de stat se redistribuie între bugetele componente ale bugetului public naţional: bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi fondurile asigurării obligatorie de asistenţă medicală.
Circa 40 la sută din veniturile proprii ale bugetului de stat sunt redistribuite prin intermediul transferurilor.
Concluzia generală
ar fi că situaţia economică în UAT este deficitară.
- Analizele efectuate indică faptul că TR generale de echilibrare au tendinţă de scădere, deoarece creşte capacitatea fiscală pe locuitor în majoritatea UAT, iar TR cu destinaţie specială cresc, deoarece sunt finanţate necondiţionat de la bugetul de stat, inclusiv pentru: învăţământul preşcolar, primar, secundar general, special şi complementar (extraşcolar).
- Ponderea transferurilor total general în veniturile bugetelor unităţilor adminis- trativ-teritoriale din Republica Moldova, pentru anii analizaţi 2016-2017, sunt în creştere lentă. Astfel, ponderea lor în 2016 constituie 65,45 %, iar în 2017 - 66,77%, manifestând o creştere de 1,32%.
Recomandări
- Există o mare necesitate de a susţine întreprinderile mici şi mijlocii în regiunile rurale, care ar genera venituri şi ar plăti impozite în bugetele locale.
- La fel, nu se poate merge mai departe cu o astfel de organizare administrativ-teri- torială, cu raioane, care au puţine UAT. De exemplu, raionul Basarabeasca are doar 7 unităţi, iar pentru funcţionarea acestei UAT de la bugetul de stat se alocă transferuri de echilibrare pentru nivelul doi de circa 4,5 milioane lei, iar pentru nivelul 1 - circa 6,8 milioane lei. De asemenea, avem primării cu un număr de populaţie mai mic de 500 de locuitori. Prin urmare, este nevoie de o terapie de şoc.
- Dacă dorim autonomie locală, care ar include autonomia financiară şi autonomia fiscală, lucrurile trebuie schimbate în baza unei reforme administrativ-teritoriale. Reforma ar presupune consolidarea potenţialului economic şi financiar prin regionaliza- re.
- UAT trebuie să-şi consolideze eforturile pentru a dezvolta economia locală, pentru a dezvolta infrastructura. Raioanele mici nu pot rezolva cu puterile proprii problemele economico-sociale şi de altă natură.
- Regionalizarea este necesară. Dezvoltarea infrastructurii nu va pune problema „distanţei" până la centru, care a fost unul din motivele pentru promovarea antirefor- mei administrativ-teritoriale din anul 2000.
- Descentralizarea va aduce serviciile mai aproape de oameni. Multe dintre problemele cetăţenilor se vor rezolva pe loc.
- De efectuat reforma administrativ-te- ritorială şi de creat structuri administrativ- teritoriale, care ar asigura dezvoltarea eco- nomico-socială a teritoriului dat. Suntem de acord cu experţii, care consideră, pe bună dreptate, că în Republica Moldova, în locul celor 871 de localităţi, să se creeze 111 localităţi cu 3-4 regiuni, fiecare localitate având circa 23 800 locuitori, iar fiecare regiune - circa 700 000 locuitori.
- Considerăm că cheltuielile de personal sunt exagerat de mari, nu din cauza salariilor mari, dar din cauza contingentului de funcţionari şi alte persoane din administrarea publică.
În procesul reformei în administrarea publică locală, trebuie să se atragă atenţia şi la acest capitol privind cheltuielile de personal.
BIBLIOGRAFIE
- Particularităţile privind elaborarea de către autorităţile administraţiei publice locale a proiectelor bugetelor locale pentru anul 2017 şi a estimărilor pe anii 2018-2019.
- Legea Bugetului de Stat pe anul 2016. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 230-231 din 26 iulie 2016.
- Legea Bugetului de Stat pe anul 2017. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 472-477 din 27 decembrie 2016.
- MANOLE, Tatiana. Managementul Finanţelor Publice. Institutul Naţional de Cercetări Economice - Chişinău: Tehnica-Info, 2016, 803 p., ISBN 978-9975-63-401-4.
- MANOLE, Tatiana, STRATAN, Alexandru. Managementul Finanţelor Publice Locale: probleme şi oportunităţi. Institutul Naţional de Cercetări Economice - Chişinău: INCE, 2014. - 161p., ISBN 978-9975-9932-3-4.
- Strategia de dezvoltare a managementului finanţelor publice 2013-2020 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 173-176 din 9 august 2013).
- Legea Finanţelor Publice Locale nr. 267 din 01.11.2013. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 262-267 din 22.11.2013.
- Legea finanţelor publice şi responsabilităţi bugetar-fiscale nr. 181 din 25.07.2014. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 223-230 din 08.08.2014, art. nr. 519. Modificat: LP89 din 14.05.15, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 139-143/05.06.15, art.257
- Legea privind descentralizarea administrativă nr. 435 din 28.12.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 029 din 02.03.2007, cu modificări şi completări ulterioare
- Legea pentru aprobarea Strategiei Naţionale de Descentralizare şi a Planului de acţiuni privind implementarea Strategiei Naţionale de Descentralizare pentru anii 2012-2015 nr. 68 din 05.04.12. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 143-148 din 13.07.2012, art. nr. 465, care relevă o serie de probleme referindu-se la descentralizarea serviciilor şi competenţelor, descentralizarea financiară, patrimonială, precum şi dezvoltarea locală şi capacitatea administrativă a sistemului autorităţilor publice locale.
- Strategia privind reforma administraţiei publice pentru anii 2016-2020 . Aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 911 din 25 iulie 2016.
- Carta Europeană a Autonomiei Locale, semnată la Strasbourg la 15 octombrie 1985. Ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1253-XIII din 16.07. 97.
- XAVIER, Frege. Descentralizarea (Traducere din limba franceză). - HUMANITAS, Bucureşti, 1991, 159 p. ISBN 973-28-0189-1.
- Raportul privind executarea bugetului conform clasificaţiei economice la situaţia din 31.12.2016 pentru UAT analizate. Direcţia finanţe, raionul Călăraşi.
[1] Particularităţilor privind elaborarea de către autorităţile administraţiei publice locale a proiectelor bugetelor locale pentru anul 2017 şi a estimărilor pe anii 2018-2019.
[2] Legea Bugetului de Stat pe anul 2016, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 230-231 din 26 iulie 2016, anexa 3, pag. 16.
[3] Legea Bugetului de Stat pe anul 2017, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 472-477 din 27 decembrie 2016, anexa 3, pag. 18).
Sursa: http://dspace.aap.gov.md/bitstream/handle/123456789/73/Manole.pdf?sequence=1&isAllowed=y