Introducere. Actualmente, Republica Moldova trece printr-un proces de reformă a managementului finanţelor publice. Des­centralizarea este pilonul principal al succe­sului acestei reforme.

Scopul principal al descentralizării este îmbunătăţirea calităţii serviciilor publice oferite populaţiei. Reieşind din aceasta, au­torităţile publice locale trebuie să dispună de mai multe competenţe pentru a realiza acest scop.

Practica ţărilor dezvoltate arată, că des­centralizarea este un proces îndelungat, anevoios, care are nevoie nu numai de re­surse financiare, dar şi de resurse umane, pregătite pentru a-şi asuma riscul în efectu­area unei reforme reale.

Guvernul Republicii Moldova a adoptat un set de acte normative privind moderni­zarea finanţelor publice, aceste documente fiind armonizate cu cerinţele Uniunii Euro­pene.

Parlamentul Republicii Moldova a adop­tat Legea pentru aprobarea Strategiei Na­ţionale de Descentralizare şi a Planului de acţiuni privind implementarea Strategiei Naţionale de Descentralizare pentru anii 2012-2015, nr. 68 din 05.04.12 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 143-148 din 13.07.2012, art. nr. 465).

Această lege relevă o serie de probleme, referindu-se la descentralizarea serviciilor şi competenţelor, descentralizarea financiară, patrimonială, precum şi dezvoltarea locală şi capacitatea administrativă a sistemului autorităţilor publice locale.

Ratificarea Cartei Europene de că­tre Republica Moldova, la 16 iulie 1997, a reprezentat un pas important spre garan­tarea unei autonomii bugetare eficiente, re­ale pentru comunităţile din ţară, adoptân- du-se cu această ocazie şi o serie de reguli de bună practică cu impact pozitiv impor­tant asupra finanţelor publice locale.

Republica Moldova şi-a asumat prin acest document o anumită stabilitate a principalelor mecanisme de autoadminis- trare locală, inclusiv de natură financiară, prin stipularea lor în Constituţie şi în legi organice.

1. Conceptul de descentralizare şi au­tonomie locală

Descentralizarea reprezintă un proces de transfer de competenţă administrativă şi fi­nanciară de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice lo­cale sau către sectorul privat.

Descentralizarea administraţiei publice se referă la procesul de creştere a autonomiei unităţilor administrativ-teritoriale, a colecti­vităţilor locale prin transferul de noi respon­sabilităţi decizionale, precum şi de resurse financiare şi patrimoniale, cu respectarea principiului subsidiarităţii (soluţionarea problemelor apărute... la cel mai apropiat nivel decizional al acestora), reducerii chel­tuielilor curente (recurente) şi creşterea transparenţei în relaţia cu cetăţenii, creşte­rea calităţii şi accesului la servicii publice.

Autonomia locală este baza descen­tralizării. Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă ale autori­tăţilor publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte im­portantă a treburilor publice (Carta Euro­peană pentru Autonomie Locală, semnată în 1985 la Strasbourg, art. 3). Carta Europeană a Autonomiei Locale a fost ratificată de Re­publica Moldova la 16 iulie 1997 şi a intrat în vigoare pentru ţara noastră la 1 februarie 1998 [5, pag. 20-22; 4, pag. 425-440].

La fel, autonomia locală poate fi definită ca fiind drept al unei entităţi de a se admi­nistra singură în cadrul unui stat condus de o putere centrală.

Astfel, nevoile cetăţenilor sunt mult mai bine servite din cauză că ele sunt mult mai bine cunoscute la nivel local decât la nivel central.

La fel, autonomia locală poate fi definită ca fiind drept al unei entităţi de a se admi­nistra singură în cadrul unui stat condus de o putere centrală.

Autonomia locală este concepută, în context european, ca un element al prin­cipiilor democratice comune tuturor sta- telor-membre ale Consiliului Europei, care, prin reglementarea ei legală şi aplicarea concretă, face posibilă descentralizarea pu­terii.

Rolul autonomiei locale reiese deci din faptul că responsabilitatea înfăptui­rii activităţilor de interes public trebuie să revină acelor autorităţi care sunt cele mai apropiate de cetăţeni. Conform Cartei Eu­ropene a autonomiei locale, autorităţile administraţiei publice locale trebuie să poată stabili, ele însele, structurile lor ad­ministrative interne cu scopul adaptării acestora la necesităţile lor specifice şi fun­damentării unui management public efi­cient. În condiţiile, în care competenţele şi responsabilităţile autorităţilor administraţiei publice locale cresc, acestea trebuie să dispună de un personal calificat, care să corespundă cerinţelor de eficien- tizare şi modernizare a managementului public. Autorităţile publice locale trebuie să asigure o recrutare de calitate, bazată pe principii de meritocraţie şi de competenţă profesională. De asemenea, autorităţile publice locale trebuie să se preocupe de formarea continuă a personalului, remune­rarea adecvată şi afirmarea profesională a tuturor angajaţilor.

Autonomia locală poate să se realizeze în contextul unei descentralizări reale a pu­terii.

Descentralizarea puterii presupune o ce­siune (cedare, transmitere) de competenţe administrative şi financiare de la nivelul administraţiei publice centrale la cel al ad­ministraţiei publice locale. Descentralizarea însă plasează pe umerii autorităţilor publi­ce locale un nivel mai înalt de responsabi­litate vizavi de exerciţiul prestat în folosul comunităţii locale.

Obiectivul principal al descentralizării este de a acorda servicii publice de o cali­tate superioară şi de a perfecţiona întregul sistem bugetar, atât la nivel instituţional, precum şi sub aspect financiar.

Scopul procesului de descentralizare este de a îmbunătăţi calitatea manage­mentului serviciilor publice, asigurând o alocare mai eficientă a resurselor şi creş­terea responsabilităţilor în utilizarea lor [5, pag. 24-28].

Descentralizarea puterii contribuie la in­stituirea unor autorităţi publice locale care vor fi capabile să îndeplinească în modul cel mai eficient sarcinile publice de interes local.

Descentralizarea administrativă se mani­festă pe mai multe planuri:

• în plan juridic, unităţile administrativ- teritoriale devin subiecte de drept distinc­te, cu propriile interese publice;
• în plan instituţional, autorităţile publi­ce locale dispun de instituţii administrative proprii, separate de aparatul administrativ central;
• în plan decizional, autorităţile locale iau decizii în interesul colectivităţilor pe care le administrează, având competenţe proprii ;
• în plan financiar, comunităţile locale au bugete proprii şi pot dispune asupra stabi­lirii şi încasării de impozite şi taxe, în con­textul legislaţiei naţionale.

Autonomia locală sub aspect adminis­trativ presupune existenţa concomitentă a unei autonomii financiare la nivel local, în special, sub aspectul încasării de im­pozite şi taxe proprii şi al existenţei unui buget propriu. Comunităţile locale îşi cu­nosc posibilităţile proprii privind resursele băneşti de provenienţă publică şi, mai ales, nevoile privind cheltuielile ce trebuie aco­perite pentru producerea de servicii publi­ce pe plan local.

Descentralizarea financiară îmbracă două forme: una fiscală aferentă veniturilor autorităţilor locale, numită descentralizare fiscală, şi una bugetară, corespunzătoare cheltuielilor publice locale, numită descen­tralizare bugetară.

Descentralizarea fiscală se prezintă ca o autonomie fiscală care caracterizează raportul dintre veniturile locale proprii şi transferurile de la bugetul de stat. Măsoară, astfel, gradul de autofinanţare [4, pag. 438].

Realizarea descentralizării financiare şi administrative trebuie să se bazeze pe res­pectarea unor principii de bază, care au fost formulate în urma cercetărilor teoretice şi experienţei acumulate în ţările dezvoltate. Ele se referă, în mare parte, la delegarea responsabilităţilor către administraţia pu­blică locală, concomitent cu orientarea sur­selor de venituri către aceasta.

Principiile autonomiei financiare locale sunt formulate în Carta Europeană a Auto­nomiei Locale.

Descentralizarea este deci un proces de transfer al autorităţii şi al responsabili­tăţilor administrative de la administraţia centrală la cea locală în domeniile planifică­rii, luării deciziilor, responsabilităţii legale şi managementului serviciilor publice.

Deconcentrarea, spre deosebire de descentralizare, este un proces de delegare şi exercitare a autorităţii şi responsabilităţi­lor administrative şi financiare de la nivel central la nivel teritorial, în cadrul aceleiaşi structuri.

2. Priorităţile procesului de descen­tralizare

La nivel central şi local este conştienti­zat faptul că descentralizarea este calea spre modernizarea Republicii Moldova. Descen­tralizarea are un şir de priorităţi, care con­tribuie la:

1. Îmbunătăţirea sistemului de furnizare a serviciilor publice
2. Clarificarea competenţelor la diferite niveluri şi structuri ale administraţiei publi­ce.
3. Creşterea autonomiei financiare.
4. Implicarea cetăţenilor în procesul deci­zional local şi responsabilizarea autorităţilor publice locale etc.

Totodată, practica demonstrează, că re­forma în domeniul administraţiei publice cere respectarea unor reguli (principii) şi anume:

1. distincţia clară între diferite niveluri de guvernare, în scopul posibilei acoperiri a costurilor serviciilor specifice de compe­tenţă;
2. să fie luate decizii concrete privind sur­sele de venituri care revin exclusiv autorită­ţilor locale (sursele partajate să fie indicate în proporţie anumită şi prevăzute în buge­tul de stat);
3. conferirea autorităţilor locale a unei anumite puteri privind stabilirea responsa­bilităţilor în domeniul impozitelor, taxelor şi cheltuielilor locale;
4. este necesar un sistem de redistribu­ire, care ar asigura o egalitate aproximativă a cheltuielilor pe cap de locuitor. De notat, că în Republica Moldova acest principiu este realizat prin calcularea transferurilor (generale) de echilibrare. Dar şi aici apare o problemă: cum să obţinem un echilibru între egalizare şi stimulare? Cu această problemă se confruntă autorităţile locale şi cele centra­le din Republica Moldova;
5. o problemă este cerinţa privind efici­enţa şi echitatea. Apariţia şi dezvoltareapar- teneriatului public-privat preia o parte din serviciile publice de la autorităţile locale. În acest caz, eficienţa şi calitatea serviciilor pu­blice creşte, dar cresc şi costurile, stabilindu- se tarife mai mari. Reiese că cine plăteşte mai mult are şi servicii mai calitative şi mai efici­ente. Ce-i de făcut în aşa situaţie? Răspunsul ar fi: nimic nu ne poate schimba situaţia fără muncă şi investiţii.
6. cu cât nivelul descentralizării fiscale este mai mare, cu atât este mai mare şi necesita­tea unor sisteme îmbunătăţite (performante) de responsabilitate. În acest scop, este nece­sar de dezvoltat sistemele de audit extern al autorităţilor locale şi a reduce cheltuieli­le curente (recurente). Cu cât este mai înalt nivelul descentralizării fiscale, cu atât este mai înalt gradul de autonomie financiară. Descentralizarea fiscală măsoară gradul de autofinanţare [10].

Practica ţărilor din Uniunea Europeană demonstrează că autonomia financiară nu înseamnă a lăsa comunitatea să-şi acope­re necesităţile de finanţare din sursele sale proprii. Toate comunităţile au dreptul la oferirea de servicii calitative, pentru care trebuie finanţări. Astfel, existenţa transfe­rurilor de echilibrare din bugetul de stat este un proces firesc. Este ştiut, că volumul transferurilor nu este acelaşi pentru toate structurile unităţilor administrativ-teritori- ale, fiind în funcţie de nivelul de dezvoltare economică. De aceea, când vorbim despre autonomie financiară, trebuie să avem în vedere dreptul autorităţilor administrativ- teritoriale de a dispune liber de aceste sur­se, indiferent de unde vin ele, fie că sunt proprii, fie că sunt alocate de la bugetul de stat prin transferuri. Dar echitatea trebuie să fie combinată cu eficienţa utilizării aces­tor surse, cu responsabilitatea şi cu stimu­lente pe viitor pentru creşterea potenţia­lului economic propriu.

Vorbind despre rolul transferurilor din bugetul de stat, trebuie să menţionăm, tot­odată, efortul statului pentru finanţarea ne­cesităţilor crescânde ale UAT.

3. Efortul bugetului de stat pentru echilibrare financiară (bugetară)

Mai jos vom prezenta efortul bugetului de stat în scopul finanţării unităţilor admi- nistrativ-teritoriale.

Acest efort se manifestă prin suma transferurilor de echilibrare pentru fiecare unitate administrativ-teritorială. Analizând suma transferurilor pentru fiecare unitate administrativ-teritorială la nivelul bugetu­lui local consolidat (excepţie fac mun. Chişi­nău şi mun. Bălţi, care, conform Legii nr. 181 „Finanţele publice şi responsabilităţile bu- getar-fiscale" şi a „Particularităţilor privind elaborarea de către autorităţile administra­ţiei publice locale a proiectelor bugetelor locale pentru anul 2017 şi a estimărilor pe anii 2018-2019"), vedem că ele sunt destul de semnificative, mai ales în acele UAT de nivelul II, la care numărul unităţilor admi- nistrativ-teritoriale are o discrepanţă mare între capacitatea fiscală pe locuitor la nivel local în unitatea concretă şi capacitatea fis­cală pe locuitor la nivel naţional (CFL . şi CFL ) [ 1].

La fel menţionăm, că expiră terme­nul de utilizare a fondului de compensare. Conform Legii nr. 267, art. IV, „în primul şi al doilea an de la intrarea în vigoare a prezen­tei legi, Guvernul se abilitează cu dreptul de a forma în componenţa bugetului de stat un fond de compensare, în proporţie de până la 1% din veniturile bugetului de stat pentru acoperirea eventualelor discrepanţe (riscuri) legate de reformarea sistemului de raporturi interbugetare" [ 7] .

Pentru anul 2015 acest procent a consti­tuit 0,7%, pentru anul bugetar 2016 fon­dul de compensare a constituit 0,3 % din veniturile estimate ale bugetului de stat. Pentru anul bugetar 2017 situaţia a rămas la nivelul anului 2016 (Legea pentru modi­ficarea şi completarea unor acte legislative nr. 267 din 01.11.2013 (MO al RM nr. 262­267/748 din 22.11.2013).

Dar, conform particularităţilor speci­fice de stabilire a relaţiilor interbugetare şi limitele de transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale se menţionează că, „ţinând cont de rezultatele modeste la blocul consolidarea bazei fiscale de veni­turi proprii ale autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi a faptului că anul 2016 este ultimul an în care sunt prevăzute transferuri temporare de compensare că­tre bugetele locale, Ministerul Finanţelor a elaborat propuneri de prelungire a terme­nului de abilitare a Guvernului de a forma în componenţa bugetului de stat a fondu­lui de compensare cu încă 3 ani. Odată cu consolidarea bazei de venituri, volumul fondului de compensare va fi redus gradu­al pe parcursul acestor 3 ani"^[1].

Raporturi interbugetare. În Legea bugetului de stat pe anul 2016 la com­partimentul „Acţiuni generale" (anexa nr. 3)^[2] sunt identificate sumele alocate pentru administraţia locală prin următoarele rapor­turi:

Raporturi interbugetare pentru nivelarea posibilităţilor financiare cu indicarea sumei de 1 167 254,3 mii lei;

Raporturi interbugetare cu destinaţie spe­cială cu indicarea sumei de 21 242,8 mii lei;

Raporturi interbugetare de compensare cu indicarea sumei de 100 055,2 mii lei.

Astfel, conform Legii bugetului de stat pe anul 2016, din bugetul de stat la com­partimentul „Acţiuni generale" sunt identi­ficate alocaţiile financiare către bugetele autorităţilor publice locale în sumă tota­lă de: 1 288 552,3 mii lei, ceea ce constituie 3,62% din totalul cheltuielilor bugetului de stat [ 2 ].

În Legea Bugetului de Stat pe anul 2016, în anexa nr. 5 „Volumul transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale" con­statăm, că suma transferurilor total gene­rale constituie 7 889 150,3 mii lei, alcătuind 65,45 % din totalul veniturilor bugetelor UAT (vezi tabelul 1.)

În Legea bugetului de stat pe anul 2017 la compartimentul „Acţiuni generale", (ane­xa nr. 3)^[3] sunt identificate sumele de alocare de la acest buget pentru următoarele rapor­turi:

- Raporturi interbugetare pentru nivela­rea posibilităţilor financiare (cod 1101) cu indicarea sumei de 1 225 168,8 mii lei;

• Raporturi interbugetare cu destinaţie specială (cod 1102) cu indicarea sumei de 43 786,4 mii lei;
• Raporturi interbugetare de compensare (cod 1103) cu indicarea sumei de 84 325,0 mii lei.

Astfel, conform Legii bugetului de stat pentru anul 2017, la compartimentul „Acţi­uni generale" sunt identificate alocaţiile fi­nanciare pentru bugetele unităţilor adminis- trativ-teritoriale în sumă de 1 353 280,2 mii lei, ceea ce constituie 3,66% din totalul chel­tuielilor bugetului de stat. Observăm că este o creştere de 0,04 % faţă de anul 2016 [3].

În Legea bugetului de stat pe anul 2017, în anexa nr. 5 „Volumul transferurilor de la bugetul de stat către bugetele locale" con­statăm, că suma transferurilor total generale constituie 8 130 016,6 mii lei, alcătuind 66,77 % din totalul veniturilor bugetelor UAT (vezi tabelul 1).

Prin urmare, constatăm, că şi transferurile în anul 2017 au crescut în sumă absolută cu 240 866,3 mii lei sau cu 1,32 % faţă de anul bugetar 2016. 

 Sursa. Calculele autorului în baza informaţiei MF al RM

Bugetul de stat menţine, totodată, ni­velarea posibilităţilor financiare şi pentru celelalte componente ale bugetului public naţional.

Astfel, resursele bugetului de stat se redistribuie între bugetele componente ale bugetului public naţional: bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, buge­tul asigurărilor sociale de stat şi fondurile asigurării obligatorie de asistenţă medicală.

Circa 40 la sută din veniturile proprii ale bugetului de stat sunt redistribuite prin in­termediul transferurilor.

Concluzia generală

ar fi că situaţia eco­nomică în UAT este deficitară.

• Analizele efectuate indică faptul că TR generale de echilibrare au tendinţă de scădere, deoarece creşte capacitatea fisca­lă pe locuitor în majoritatea UAT, iar TR cu destinaţie specială cresc, deoarece sunt fi­nanţate necondiţionat de la bugetul de stat, inclusiv pentru: învăţământul preşcolar, pri­mar, secundar general, special şi comple­mentar (extraşcolar).
• Ponderea transferurilor total general în veniturile bugetelor unităţilor adminis- trativ-teritoriale din Republica Moldova, pentru anii analizaţi 2016-2017, sunt în creştere lentă. Astfel, ponderea lor în 2016 constituie 65,45 %, iar în 2017 - 66,77%, manifestând o creştere de 1,32%.

Recomandări

1. Există o mare necesitate de a susţine întreprinderile mici şi mijlocii în regiunile rurale, care ar genera venituri şi ar plăti im­pozite în bugetele locale.
2. La fel, nu se poate merge mai departe cu o astfel de organizare administrativ-teri- torială, cu raioane, care au puţine UAT. De exemplu, raionul Basarabeasca are doar 7 unităţi, iar pentru funcţionarea acestei UAT de la bugetul de stat se alocă transferuri de echilibrare pentru nivelul doi de circa 4,5 milioane lei, iar pentru nivelul 1 - circa 6,8 milioane lei. De asemenea, avem primării cu un număr de populaţie mai mic de 500 de locuitori. Prin urmare, este nevoie de o terapie de şoc.
3. Dacă dorim autonomie locală, care ar include autonomia financiară şi autonomia fiscală, lucrurile trebuie schimbate în baza unei reforme administrativ-teritoriale. Re­forma ar presupune consolidarea potenţia­lului economic şi financiar prin regionaliza- re.
4. UAT trebuie să-şi consolideze eforturi­le pentru a dezvolta economia locală, pen­tru a dezvolta infrastructura. Raioanele mici nu pot rezolva cu puterile proprii probleme­le economico-sociale şi de altă natură.
5. Regionalizarea este necesară. Dezvol­tarea infrastructurii nu va pune problema „distanţei" până la centru, care a fost unul din motivele pentru promovarea antirefor- mei administrativ-teritoriale din anul 2000.
6. Descentralizarea va aduce serviciile mai aproape de oameni. Multe dintre pro­blemele cetăţenilor se vor rezolva pe loc.
7. De efectuat reforma administrativ-te- ritorială şi de creat structuri administrativ- teritoriale, care ar asigura dezvoltarea eco- nomico-socială a teritoriului dat. Suntem de acord cu experţii, care consideră, pe bună dreptate, că în Republica Moldova, în locul celor 871 de localităţi, să se creeze 111 loca­lităţi cu 3-4 regiuni, fiecare localitate având circa 23 800 locuitori, iar fiecare regiune - circa 700 000 locuitori.
8. Considerăm că cheltuielile de per­sonal sunt exagerat de mari, nu din cauza salariilor mari, dar din cauza contingentului de funcţionari şi alte persoane din adminis­trarea publică.

În procesul reformei în administrarea publică locală, trebuie să se atragă atenţia şi la acest capitol privind cheltuielile de per­sonal.

BIBLIOGRAFIE

1. Particularităţile privind elaborarea de către autorităţile administraţiei publice locale a proiectelor bugetelor locale pentru anul 2017 şi a estimărilor pe anii 2018-2019.
2. Legea Bugetului de Stat pe anul 2016. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 230-231 din 26 iulie 2016.
3. Legea Bugetului de Stat pe anul 2017. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 472-477 din 27 decembrie 2016.
4. MANOLE, Tatiana. Managementul Finanţelor Publice. Institutul Naţional de Cercetări Economice - Chişinău: Tehnica-Info, 2016, 803 p., ISBN 978-9975-63-401-4.
5. MANOLE, Tatiana, STRATAN, Alexandru. Managementul Finanţelor Publice Locale: probleme şi oportunităţi. Institutul Naţional de Cercetări Economice - Chişinău: INCE, 2014. - 161p., ISBN 978-9975-9932-3-4.
6. Strategia de dezvoltare a managementului finanţelor publice 2013-2020 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 173-176 din 9 august 2013).
7. Legea Finanţelor Publice Locale nr. 267 din 01.11.2013. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 262-267 din 22.11.2013.
8. Legea finanţelor publice şi responsabilităţi bugetar-fiscale nr. 181 din 25.07.2014. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 223-230 din 08.08.2014, art. nr. 519. Modificat: LP89 din 14.05.15, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 139-143/05.06.15, art.257
9. Legea privind descentralizarea administrativă nr. 435 din 28.12.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 029 din 02.03.2007, cu modificări şi completări ulterioare
10. Legea pentru aprobarea Strategiei Naţionale de Descentralizare şi a Planului de acţiuni privind implementarea Strategiei Naţionale de Descentralizare pentru anii 2012-2015 nr. 68 din 05.04.12. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 143-148 din 13.07.2012, art. nr. 465, care relevă o serie de probleme referindu-se la descentralizarea serviciilor şi competenţelor, descentralizarea financiară, patrimonială, precum şi dezvoltarea locală şi capacitatea administrativă a sistemului autorităţilor publice locale.
11. Strategia privind reforma administraţiei publice pentru anii 2016-2020 . Aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 911 din 25 iulie 2016.
12. Carta Europeană a Autonomiei Locale, semnată la Strasbourg la 15 octombrie 1985. Ratificată prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr. 1253-XIII din 16.07. 97.
13. XAVIER, Frege. Descentralizarea (Traducere din limba franceză). - HUMANITAS, Bucureşti, 1991, 159 p. ISBN 973-28-0189-1.
14. Raportul privind executarea bugetului conform clasificaţiei economice la situaţia din 31.12.2016 pentru UAT analizate. Direcţia finanţe, raionul Călăraşi.

^[1]  Particularităţilor privind elaborarea de către autorităţile administraţiei publice locale a proiectelor bugetelor locale pentru anul 2017 şi a estimărilor pe anii 2018-2019.

^[2]  Legea Bugetului de Stat pe anul 2016, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 230-231 din 26 iulie 2016, anexa 3, pag. 16.

^[3] Legea Bugetului de Stat pe anul 2017, Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 472-477 din 27 decembrie 2016, anexa 3, pag. 18).

Sursa: http://dspace.aap.gov.md/bitstream/handle/123456789/73/Manole.pdf?sequence=1&isAllowed=y