Dezvoltarea comunitară este un concept relativ nou care tinde să se afirme din ce în ce mai mult în spațiul științelor socio-umane ridicând tot mai multe pretenții la gradul de disciplină de sine stătătoare care abordează un domeniu distinct al spațiului socio-uman.
Dezvoltarea comunitară se remarcă odată cu trecerea de la comunitarismul socialist la comunitarismul modern - bazat pe modernizare și participare la nivel local. Baza comunitarismului modern este cetățeanul, sau după cum îl numește Ralf Dahrendorf, unul din teoreticienii principali ai principiului societății civile: cetățeanul public, individul participant la treburile obștești. “Societatea civilă este societatea “citizen”-ilor (a cetățenilor publici), care au drepturi, care își asumă obligațiile și care se comportă în mod civic și civilizat unii cu alții. Este o astfel de societate, care tinde la aceea ca nimeni să nu fie exclus și care asigură membrilor săi sentimentul de apartenență și constituția libertății.”
Cătălin Zamfir (2007) consideră că „preocuparea pentru dezvoltarea comunitară a apărut masiv în cazul țărilor sever și cronic subdezvoltate, în care fragilitatea sistemului economic creează sistematic un deficit de oportunități unui segment majoritar al comunității de a se integra într-un proces global de dezvoltare.” Programele de dezvoltare comunitară sunt cele care au avantajul de a:
- activa comunitățile marginalizate
- reduce costurile pentru mobilizarea resurselor locale inclusiv a resursei umane voluntare[1]
Dezvoltarea comunitară își pune baza și se construiește ca demers științific pe cei doi piloni principali care sunt valoarea comunității și noțiunea dezvoltării[2]. Pentru prima dată în istoria abordării dezvoltării, Ernst F. Schumacher (1966) susține că “dezvoltarea nu începe de la bunuri, ci de la oameni, de la educația, organizarea și disciplina oamenilor. Fără acești trei factori orice resursă rămâne doar o posibilitate goală, ascunsă, neutilizată.”
Această nouă abordare și „apropiere” a dezvoltării de factorul uman duce la schimbarea însăși a accentului pe care cade conceptul de dezvoltare; când abordăm termenul de dezvoltare în aria dezvoltării comunitare, avem în vedere dezvoltarea mai degrabă ca generator al schimbărilor pozitive la nivelul comunității și nu limitat, ca rezultat al acestor schimbărilor introduse în comunitate.
Având în vedere că perspectiva abordării pe care o vom avea în cadrul acestui material este una, mai degrabă, venită dinspre practica dezvoltării comunitare, dar cu o necesitate destul de mare de restrângere a domeniului perceput ca dezvoltare comunitară în demersurile aceste practici (mai ales din România), dezvoltarea va fi abordată mai degrabă un proces planificat, derulat pe termen lung, proces care propune introducerea de schimbări pozitive la nivelul comunității. lată câteva idei care vin în sprijinul acestei abordări a dezvoltării comunitare:
- este în continuă evoluție nevoia de schimbare la nivelul comunității,
- schimbarea pozitivă are loc incremental, în interiorul procesului de schimbare a comunității,
- odată o schimbare pozitivă introdusă în interiorul unei comunități, ar fi neplăcut ca aceasta să revină la starea inițială,
- schimbarea pozitivă este un proces care necesită stimulare și direcționare - realizate cu un efort susținut și conștient,
- pe parcursul acestui efort conștient de direcționare, facem permanent apel la o teorie/model al dezvoltării,
- în fiecare etapă, comunitatea este în configurare și fără o experiență anterioară,
- comunitatea operează permanent un proces de învățare,
- reușita procesului poate fi evaluată doar în termeni de judecată a persoanelor din interiorul comunității,
- rezultatele se așteaptă să fie mai degrabă pozitive decât negative și sunt evaluate inclusiv la nivel de costuri.
În acest sens, dezvoltarea, văzută din perspectiva introducerii unei schimbări pozitive la nivelul comunității, poate comporta cel puțin 2 perspective:
- Dezvoltarea comunitară ca rezultat - o comunitate evaluată ca nedezvoltată sau în curs de dezvoltare ajunge să devină comunitate dezvoltată - aspect care interesează mai puțin dezvoltarea comunitară ca domeniu de intervenție și analiză - și doar în măsura în care prin comunitate dezvoltată avem în vedere caracteristicile unei comunități dezvoltate prezentate în pagina următoare;
- Dezvoltarea comunitară ca proces - procesul planificat de intervenție conștientă asupra comunității, proces care urmărește introducerea de schimbări pozitive pentru creșterea capitalului social al comunității (concept care va fi analizat ulterior în cadrul lucrării, fiind elementul central al acesteia).
În concluzie, vom înțelege dezvoltarea comunitară ca proces care propune o intervenție conștientă și planificată care are drept rezultate creșterea capitalului social al comunității și dezvoltarea comunității (comunitatea dezvoltată).
În acest moment al demersului mai avem de definit cel de-al doilea pilon al conceptului de dezvoltare comunitară - comunitatea.
Dacă începem analiza evoluției comunități rurale de la primele comunități umane, atunci putem vorbi despre clanuri, triburi sau hoardele primitive întemeiate pe structuri familiale largi; grupuri de rudenie în care endogamia era garantul solidarității grupului. Sociologul german F. Tonnies în Gemeinschaft und Gesellschaft: pornind de la cele trei tipuri de relații familiale (adică de rudenie) - maternă, conjugală și fraternă - conturează cele trei tipuri de comunități umane: rudenia sau comunitatea de sânge, vecinătatea sau comunitatea spațială și prietenia sau comunitatea spirituală. În viziunea lui Tonnies, sociologia „pură” este sociologia formelor pure de socialitate iar demersul ei este de tip deductiv. Principalele „forme„ ale acestei sociologii sunt «societatea» și «comunitatea».
Primele teorii structurate legate de comunitatea rurală au apărut în SUA și sunt destul de recente relativ la accepțiunea actuală a dezvoltării comunitare. Una dintre definițiile comunității este dată de sociologul C.J.Galpin (1918) care, încercând să contureze o relație a comunităților rurale le definește pe acestea ca fiind „arii comerciale și de servicii construite în jurul unui centru al satului.”[3]
După primele apariții ale conceptului un important pas în dezvoltarea lui a fost preluarea în discursul politic american ca un ideal de organizare sau ca „agendă comunitariană”.[4]
Comunitatea este un concept destul de generos, concept despre care Salaman (1974) „consideră că absența unui acord sociologic cuprivire la acest concept se datorează tocmai importanței sale”[5].
Comunitatea este un concept care ne poate oferi anumite limite de înțelegere doar dacă îl asociem cu alte concepte:
Comunitatea locala - propune și identitatea și unitatea administrativă (satul, comuna), Comunitatea rurală - propune un anumit stil de viață și un mediu specific, Comunitatea creștină - se raportează la o religie,
Comunitatea Yahoo - propune un mediu specific, virtual de acțiune, și exemplele pot continua
Comunitatea, în abordarea dezvoltării comunitare este una delimitata geografic (comunitatea locală sau vecinătățile) și care îndeplinește cele cinci funcții propuse de sociologul american Roland L. Warren:
- Funcția de socializare,
- Funcția prosperității economice,
- Funcția de participare socială,
- Funcția de control social,
- Funcția de sprijin reciproc.
Dacă acceptăm că dezvoltarea comunitară este un proces complex de intervenție care are ca rezultat dezvoltarea comunități, următorul pas este acela de a defini caracteristicile după care putem evalua o comunitate ca fiind dezvoltată sau nedezvoltată. O listă a acestor caracteristici ar fi destul de largă; cele prezente cu cea mai mare frecvență în literatura de specialitate sunt:
- Conștientizarea identității comune,
- Nivelul socializării pe baza valorilor proprii,
- Gradul asigurării subzistenței membrilor,
- Nivelul utilizării și dezvoltării resurselor proprii,
- Participarea activă la formularea, implementarea și respectarea regulilor comunității,
- Existența controlului comunitar,
- Comunitatea este solidară cu membri,
- Funcționarea “transferului activ” la nivelul comunității.
Comunitatea rurală, conceptul de bază - alături de dezvoltarea comunitară - pe care îl abordează lucrarea este un compus al conceptului de comunitate și conceptului de spațiu rural. Definirea spațiului rural face o referire la spațiul social în care relaționează indivizii, unde își au locul de rezidență sau locul de muncă. Deși distincția nu este una stric sociologică (I. Mihăiescu, 2003), ruralul se referă la comunități mici ca număr și densitate a populației și la o complexitate funcțională redusă[6].
Daca abordăm problema apropiind-o de specificul comunității rurale românești în context european, putem constata că în România procesul de rurbanizare[7] nu a avut succes în perioada comunistă și că pentru perioada pe care noi o avem în vedere din perspectiva demersurilor de dezvoltare comunitară, în România vorbim de aproximativ 50% populație trăind intr-un rural aproape agrar, cu puține modernizării în ultimii ani.
Pe parcursul lucrării vom avea în vedere comunitatea rurală în cele mai multe cazuri cu referire la sat - privit drept comunitate teritorială specifică spațiului rural și în foarte puține cazuri conceptul de comună - ca spațiu administrativ teritorial. Am propus această abordare în concordanță cu ceea ce R. Mucchielli consideră ca fiind principala caracteristică a satului, pe care îl definește ca o unitate teritorială de dimensiuni mici care favorizează intercunoașterea membrilor și valorilor și normelor grupurilor particulare. O altă caracteristică a spațiului rural pe care o surprinde Mucchielli și pe care o considerăm specifică și spațului rural românesc este mediul natural[8] în care oamenii trăiesc și strânsa legătură dintre mediu și om, legătură care generează o relație aparte și un sentiment de apartenență la mediul natural.
Dezvoltarea comunitară a început mai degrabă ca o practică în cadrul programelor comunitare aplicate mediului rural, însă orice practică are nevoie:
- de teoria care să-i furnizeze un ghid al comportamentelor specifice în situații cat mai specifice,
- de un set de modele fie ele și de intervenție.
Primele funcții ale dezvoltării comunitare ca teorie au fost acelea de a oferii practicienilor norme și prescripții de acțiune și modele de intervenție la nivel comunitar.
James B. Cook consideră că dezvoltarea comunitară are următoarele caracteristici[9]:
- elementul central, unitatea centrală de analiză este ceea ce numim “comunitate”;
- schimbările produse la nivelul comunității sunt ireversibile. Dacă comunitatea este abordată ca sistem în care este introdusă o schimbare, nu mai avem posibilitatea de a reveni la starea inițială a sistemului;
- folosește profesioniști plătiți;
- este inițiată de organizații, instituții sau agenții exterioare comunității;
- subliniază importanța participării publice;
- participarea are scopul creșterii capacității de auto-susținere (self-help);
- crește ponderea democrației participative ca modalitate de luare a deciziei la nivelul comunității;
- folosește o abordare holistă;
Teoria dezvoltării comunitare - ca domeniu specific al sociologiei - nu se poate compara cu teoriile disciplinelor de bază din domeniul soci-uman (sociologie și asistență socială - discipline în care își are rădăcinile - ori psihologie, politologie, economie, management etc. - discipline din care împrumută), aceasta fiind o teorie în dezvoltare care împrumută permanent din teoriile disciplinelor de bază. Într-un sens real, cele mai teoretice dezvoltări ale acestor discipline de bază formează un rezervor pentru teoria dezvoltării comunitare care s-a dezvoltat mai degrabă ca o necesitate de intervenție practică.[10]
Teoreticienii dezvoltării comunitare nu pot să reinventeze roata și de aceea, spre exemplu, sociologia și asistența socială au ajuns la stadii avansate privind cercetarea intervenția în comunitate - ca realitate socială și dezvoltarea comunitară împrumută toate metodele și tehnicile acestora; sau dacă pentru comunitatea rurală în dezvoltare principala abordare este dezvoltarea economică locală, teoreticienii dezvoltării comunitare se vor duce la cea mai potrivită teorie economică și o vor adapta la realitatea comunității rurale.[11]
Funcțiile dezvoltării comunitare
- funcția descriptivă - descrie fapte, fenomene și procese la nivelul socialului comunitar.
- funcția analitic - explicativă - explica fenomenele și procesele comunitare
- funcția predictivă - poate face analize de tipul cauză - efect.
- funcția euristică - oferă modele de învățare
- dezvoltarea comunitară, fiind în perioada de construcție teoretică încă nu și-a dezvoltat latura prescriptivă și proiectivă.
În concluzie, abordarea pe care o propunem pentru conceptul de dezvoltare comunitară este una care face distincția clară între:
- dezvoltarea comunității - ca rezultat - care se poate face prin demersuri și intervenții specifice și altor domenii (proiecte de infrastructură și investiții - dezvoltare locală; intervenții în agricultură - dezvoltare rurală; crearea de servicii sociale - dezvoltare locală) și care până la urmă poate duce la acea comunitate dezvoltată tocmai din perspectiva acelor aspecte amintite; și
- dezvoltarea comunitară - care este un proces planificat de intervenție la nivelul unei comunități care vizează specific creșterea capitalului social al acesteia. Acest tip de intervenție poate folosi drept instrumente proiectele de infrastructură sau poate avea rezultate privind infrastructura, serviciile sociale locale sau agricultura dar scopul final al intervenției este creșterea capitalului social al comunității (ori al unuia dintre elementele capitalului social).
Vom aprecia intervențiile care au rezultate specifice în ceea ce privește dezvoltarea unei comunități pentru că rezultatele sunt foarte importante în orice proces de dezvoltare comunitară, dar vom considera ca fiind intervenții de dezvoltare comunitară doar pe acelea care urmăresc creșterea capitalului social al comunității, acest demers putând atrage numeroase critici mai ales din partea cercetătorilor socialului care abordează dezvoltarea comunitară în sensul larg al oricărei intervenții cu rezultate pozitive în comunitate.
[1] Zanfir, C., Stănescu, S., coord. Enciclopedia dezvoltării sociale, Polirom, lași, 2007.
12ttHungarian Association for Community Development, Proiectul « Community Development Partnership Buildmg m central and Eastern Europe », Manual pentru programul “Formarea formatorilor”, februarie 2002
[3]Harper, E. H. and Dunham, A. Organizarea comunitara m acțiune. Literatăra de baza și comentam critice, New York: Association Press, 1959.
[4] Smith, M. K. Local Education. Community, conversation, action, Buckingham: Open University Press, 1994.
[5] Zanfir, C., Stănescu, S., coord. Enciclopedia dezvoltării sociale, Polirom, lași, 2007.
[6] Bădescu, I., (coord), Cucu-Oancea, O., Dicționar de sociologie rurală, București, Mica Valahie, 2005.
[7] „Creșterea urbanului nu se face exclusiv prin avsorțția ruralului către aglumerația urbană, ci si prin dezvoltarea ruralului pe orizontală prin extensiuni diseminate” - Bauer, J., Raoux, G.M., La rurbanism ou la ville eparpillee, 1976, Paris, Edition du Seuil.
[8] Mucchielli, R., Psycho-sociologie d’une commune rurale, Paris, EME-LT, 1976
[9] Cook, James B. "Advocacy of Grassroots Citizenship." Journal of Community Development Society, Fall 1975
[10] James B. Cook, Community development theory.
[11] Edwards, Clark. "The Political Economy of Rural Development: Theoretical Perspectives," American Journal of Agriculture Economics.