În ţările Uniunii Europene se remarcă trei modele de organizare a formării continue a funcţionarilor publici: centralizat, descentralizat şi semidescentralizat.
Pentru modelul centralizat, luarea deciziilor şi stabilirea obiectivelor strategice au loc la nivel central, după care se divizează tuturor actorilor implicaţi în procesul de formare.
Spre deosebire de acesta, modelul descentralizat deleagă competenţe fiecărei autorităţi, iar cel de-al treilea model este o combinaţie între primele două.
Caracteristic modelului semidescentralizat este modul de determinare a necesităţilor de formare, orientările strategice stabilindu-se la nivel central, iar necesităţile specifice de formare fiind identificate de către fiecare beneficiar în parte.
Din analiza modelelor de formare continuă utilizate în ţările-membre ale Uniunii Europene rezultă că majoritatea lor au adoptat modele semidescentralizate sau descentralizate, modelul centralizat fiind identificat în mai puţine ţări (Luxemburg).
Eforturile întreprinse în ceea ce priveşte dezvoltarea profesională a personalului şi metodologiile folosite variază considerabil. Fiecare sistem tipic de conducere, adică sistemul ierarhic sau sistemul funcţional, include modalităţi specifice de perfecţionare a funcţionarilor de stat de cel mai înalt nivel.
Cele mai reprezentative ţări europene au creat, în ultimul timp, sisteme de perfecţionare pentru personalul angajat în administraţia publică. Studierea şi analiza lor a scos în evidenţă o mare diversitate a sistemelor de perfecţionare profesională, dar, în acelaşi timp, multe tangenţe şi probleme comune. Evident, aceste sisteme diferă de la o ţară la alta, înfiinţarea lor fiind influenţată de condiţiile istorice, sociale, economice, culturale şi politice specifice fiecărei ţări. La acestea se mai adaugă şi anumiţi factori specifici sistemului de dezvoltare profesională: cadrul juridic, scopul, obiectivele, componentele sistemului de perfecţionare, finanţarea procesului de perfecţionare.
Evidenţiind şi conştientizând necesitatea de a îmbunătăţi calitatea administraţiei publice, profesionalismul funcţionarilor angajaţi în serviciul public, precum şi prestigiul instituţiilor publice, marea majoritate a ţărilor din Europa au reglementat juridic organizarea şi funcţionarea sistemului de perfecţionare profesională a funcţionarilor publici.
Astfel, instruirea şi perfecţionarea funcţionarilor publici este recunoscută ca un drept şi o obligaţie şi este reglementată în Constituţie, Codul muncii, statutul funcţionarului public, alte acte legislative şi normative referitor la formarea funcţionarilor publici.
În Republica Cehă, în Lituania reglementări generale privind funcţia publică conţin Constituţia şi Codul muncii.
Dreptul la perfecţionare şi, în acelaşi timp, o obligaţie este recunoscut ca un drept la formare permanentă în Letonia, acesta fiind stipulat în Legea funcţiei publice.
În Germania şi Italia există formule de negocieri colective stabilite de comun acord între reprezentanţii aleşi şi funcţionarii publici. Totuşi aceste acorduri sunt recunoscute prin actele normative.
În Franţa şi Spania, cadrul juridic face o referire explicită la perfecţionarea atât a funcţionarilor din administraţia publică centrală, cât şi a celor din administraţia publică locală, astfel recunoscând prin legislaţie că perfecţionarea este un drept personal al angajaţilor şi o datorie corelativă a angajatorilor. Fiecare funcţionar beneficiază anual de 5-6 zile de instruire. Condiţiile şi conţinutul formării sunt stabilite în acorduri anuale dintre guvern şi sindicate.
Obiectivele perfecţionării profesionale a personalului angajat în administraţia publică din ţările Uniunii Europene pornesc de la necesitatea modernizării administraţiei publice şi, în mare parte, constau în îmbunătăţirea competenţelor şi calificaţiei profesionale ale funcţionarilor publici menite să conducă la creşterea eficienţei serviciului public, precum şi a eficacităţii performanţelor administraţiei publice. Perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici este organizată şi desfăşurată în ţările europene de instituţii şi organizaţii publice sau private, abilitate cu dreptul de a presta servicii de instruire pentru funcţionarii din administraţia publică. Deşi obiectivele stabilite diferă de la ţară la ţară în conţinut şi formă, se constată scopurile comune ale instruirii cadrelor din administraţia publică şi anume:[1]
- adaptarea calificărilor şi aptitudinilor la schimbările de ordin tehnologic din serviciul public, în scopul îmbunătăţirii performanţelor funcţionarilor publici prin adaptarea lor la schimbările în cadrul noilor tehnologii, noilor legislaţii etc.;
- dezvoltarea eficienţei executării sarcinilor în scopul reducerii posturilor;
- promovarea mobilităţii organizate prin prestarea instruirii în scopul abilitării privind îndeplinirea unor noi sarcini la acelaşi nivel ierarhic, îmbunătăţirea flexibilităţii cadrelor serviciului public;
- creşterea motivării cadrelor;
- îmbunătăţirea relaţiilor dintre serviciul public şi beneficiari în scopul perfecţionării serviciilor prestate publicului;
- dezvoltarea cooperării internaţionale.
În Germania, există un sistem centralizat de perfecţionare a personalului. Rolul principal în organizarea şi desfăşurarea perfecţionării generale centralizate îi revine Academiei de Administrare Publică. La nivel local, există structuri de instruire: asociaţii locale şi instituţii sau centre de perfecţionare.
Componentele sistemului de perfecţionare din Grecia sunt în relaţii de colaborare. Institutul pentru formarea continuă asigură instruirea continuă a funcţionarilor publici şi, în acelaşi timp, organizează cursuri pentru noii angajaţi în serviciul public. Funcţionarii din administraţia publică locală îşi perfecţionează calificaţia în cadrul unui Departament, subdiviziune a Centrului Naţional pentru Administraţia Publică.
În Italia, guvernul, în comun cu alţi parteneri publici, au creat în anul 1965 Şcoala pentru perfecţionarea cadrelor, care prestează servicii de consultanţă, precum şi cursuri specializate pentru funcţionarii din administraţia publică centrală şi locală. Seminare de instruire de la trei la şase luni sunt organizate de către Şcoala Superioară de Administraţie Publică, precum şi de alte universităţi, organizaţii private.
În Republica Cehă, instruirea continuă este desfăşurată în cadrul instituţiilor de pregătire care au fost înfiinţate în cadrul ministerelor, având drept scop formarea personalului pentru serviciul public şi sunt conduse de către serviciul personal. Activitatea lor este finanţată, în mare parte, de la bugetul de stat, dar se organizează şi activităţi cu caracter de instruire contra plată. În anul 1994 a fost creat Fondul Naţional de Instruire, dar care nu asigură pregătirea personalului pentru administraţia publică.
Funcţionarii publici din Ungaria participă la cursuri de perfecţionare organizate de către Institutul Ungar de Administraţie Publică, Şcoala de Administraţie Publică, precum şi alte instituţii superioare de instruire. Cursurile de scurtă durată sunt axate pe o problematică specifică şi sunt organizate în scopul actualizării cunoştinţelor în domeniul respectiv.
Un interes deosebit prezintă organizarea instruirii pentru serviciul public în Franţa. Astfel, Centrul Naţional al Funcţiei Publice Teritoriale este o instituţie de perfecţionare complet independentă, dar, în acelaşi timp, este o structură centralizată, impusă de către stat autorităţilor locale. Sistemul de perfecţionare are o structură desconcentrată şi se constituie din şcoli de formare iniţială, centru de pregătire pentru experţi în management în parteneriat cu universităţi, instituţii private. Finanţarea perfecţionării este o condiţie obligatorie ce ţine de competenţa autorităţilor administraţiei publice.
În Portugalia cursurile de perfecţionare sunt prestate de către Institutul Naţional de Administraţie Publică, Centrul de studii şi formare pentru funcţionarii publici, Institutul de gestiune în administraţia publică, precum şi de un şir de centre regionale publice sau private. Menţionăm că în cadrul acestor instituţii se desfăşoară instruirea funcţionarilor în exerciţiu, dar şi pregătirea cadrelor pentru angajarea iniţială în serviciul public.
În Suedia, perfecţionarea pentru administraţia publică locală se realizează descentralizat, autonom în cadrul instituţiilor de instruire ale autorităţilor locale. Pentru autorităţile de stat există un Consiliu de dezvoltare în cadrul căruia sunt antrenaţi în programe de perfecţionare funcţionarii din administraţia publică centrală.
În România, perfecţionarea profesională a personalului din administraţia publică este reglementată printr-un şir de acte legislative şi normative. Astfel, Codul muncii stipulează că perfecţionarea profesională are o natură complexă, de drept şi de obligaţie în acelaşi timp, în raport cu care se realizează încadrarea şi promovarea în funcţiile corespunzătoare.
Formele de instruire, precum şi modalităţile prin care se realizează ea sunt reglementate de Legea învăţământului. Instruirea angajaţilor din administraţia publică este reglementată de Legea privind angajarea salariaţilor în funcţie de competenţă, precum şi de o serie de Hotărâri de Guvern, care prevăd formarea profesională continuă.
[1] Platon M. Funcţionarul public în Republica Moldova. Chişinău, 1997.