Globalizarea şi integrarea regională constituie două dimensiuni esenţiale ale lumii actuale. Guvernul sau, mai exact, misiunile acestuia sunt influenţate semnificativ de fenomenele globalizării şi ale integrării regionale. Totul este animat de dorinţa de a fi eficace şi eficient în orice acţiune şi activitate întreprinsă. Cu alte cuvinte, se doreşte atingerea obiectivelor stabilite, într-un mod absolut şi, dacă este posibil, cu costuri cât mai mici.
Numeroşi autori, printre care Joseph E. Stiglitz, Manuel Castells, Anthony Gid- dens, Yehezkel Dror etc., consideră că procesul globalizării este benefic pentru omenire, însă remarcă şi efectele sale negative şi contradicţiile, care conduc la necesitatea unor ajustări instituţionale. Pe scurt, globalizarea a multiplicat oportunităţile de dezvoltare. Producţia globală şi consumul de bunuri şi servicii în continuă creştere au fost susţinute de obiectivul obţinerii de profituri maxime. Pentru unii, globalizarea a fost o unealtă a progresului rapid în multe domenii şi a creat prosperitate. Mai departe, inovaţiile în tehnologia comunicaţiilor şi în biotehnologie, de exemplu, dacă ar lua în considerare nevoile tuturor oamenilor, ar putea asigura mari progrese pentru omenire.[1]
Sectorul public este unul dinamic ce este supus unor numeroase presiuni pentru schimbare. Liderii sunt preocupaţi, cel puţin declarativ, de importanţa cunoştinţelor în evoluţia organizaţiilor în care activează, de succesul sau eşecul cu capacitatea creativă a personalului, cu potenţialul inovativ pe care îl are organizaţia.
În ciuda faptului că acest concept de leadership nu este nou în cadrul sectorului public, mai multă atenţie i-a fost acordat în sectorul privat, fiind un subiect dezvoltat frecvent în literatura privind managementul corporaţiilor. Iată explicaţia pentru care, în Republica Moldova, această necesitate de dezvoltare a leadership-ului nu a fost abordată decât rareori şi în mod succint. Desigur că ţările dezvoltate, între care amintim Australia, Germania, Islanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Marea Britanie şi, desigur, S.U.A., au acordat o importanţă deosebită acestui subiect pe parcursul ultimilor ani, având chiar şi centre de statistică care măsoară percepţia şi eficienţa lead- ership-ului în administraţiile lor publice.
Apariţia şi dezvoltarea leadership-ului în cadrul administraţiei publice din Republica Moldova nu reprezintă un concept nou sau unic, la fel cum nu reprezintă ceva de noutate pentru alte ţări de pe glob. Cu toate acestea, a ajuns în prezent un subiect de mare actualitate.
Sigur că între administraţia publică din Republica Moldova şi cea din alte ţări există foarte mari diferenţe, care ţin de modul în care este perceput sectorul public în prezent şi cum ar trebui să fie văzut interesul naţional în prezent sau în viitor. Tocmai din acest motiv, o soluţie la toate problemele actuale pe care le înfruntă sectorul public din Republica Moldova ar putea fi dezvoltarea unui anumit tip de leadership care să ofere soluţii şi să se muleze foarte bine pe structurile administrative publice ale ţării noastre. După cum ne demonstrează numeroase studii, leadership-ul reprezintă componenta de bază a unei bune guvernări publice. [1]
Leadership-ul joacă un rol important în implementarea reformelor ce vor caracteriza activitatea guvernării, pentru că implică două din cele mai importante aspecte ale reformei: schimbarea şi oamenii. Leadership-ul se manifestă doar în relaţiile dintre oameni. Liderii eficienţi inspiră oamenii. Schimbarea instituţiilor publice reprezintă cu adevărat schimbarea mentalităţii şi comportamentului angajaţilor, ceea ce înseamnă că instituţiile care trec prin reforme au nevoie de leadership.
Yehezkel Dror este autorul unui model de guvernare cu zece faţete ale „guvernării de înaltă calitate,"[2] care se bazează pe un număr de condiţii, precum: determinarea de a „ţese viitorul," perseverenţa, abilitatea de a face alegeri tragice, creativitatea şi abilitatea de inovare, tendinţa de autoremodelare a guvernării. Buna guvernare trebuie să fie: morală; de înaltă densitate cognitivă, stimulând accentuat cunoaşterea („knowl- edge-intense"); orientată către viitor; bazată pe consens; dinamică, dar selectivă; contemplativă; holistică; înclinată spre învăţare; pluralistă; decisivă.
Punctul de vedere al Băncii Mondiale este că buna guvernare presupune: un management performant al sectorului public bazat pe un proces de leadership; responsabilitate; transparenţă; un cadru legal pentru dezvoltare (justiţie, respect pentru drepturile şi libertăţile omului).
Departamentul pentru Dezvoltare Internaţională al Marii Britanii consideră că buna guvernare are patru componente: legitimitate (guvernul trebuie să aibă consensul celor guvernaţi); responsabilitate; competenţă; respect faţă de lege şi protecţia drepturilor omului.
Un model notabil, cuprinzător, cu privire la relaţia dintre buna guvernare şi dezvoltare şi care pune accentul pe participarea publică, este oferit de către Agenţia Japoneză de Cooperare Internaţională.
Abordarea intitulată „buna guvernare" este diferită de neoliberalism şi de noul management public. În timp ce neoliberalismul a discreditat relaţia dintre guvern, economie şi societate, „buna guvernare" reuneşte dimensiunile politice, economice şi sociale ale societăţii. „Buna guvernare" consideră că „piaţa" nu reprezintă cheia completă a dezvoltării, dar că statul are responsabilităţile economice şi sociale centrale. În general, termenii abordării „bunei guvernări" includ: un management al resurselor umane îmbunătăţit; o mai bună calitate a serviciilor publice; eficienţa; drepturile omului; legitimitatea; participarea; responsabilitatea; respectul faţă de lege; transparenţa.
Problema bunei guvernări a fost şi rămâne critică pentru dezvoltarea socială şi economică. Lipsa cronică de performanţă în actul de guvernare este generată de:
- incompetenţa administrativă;
- lipsa leadership-ului public;
- corupţie la toate nivelurile;
- ineficienţa în cheltuirea banului public;
- lipsa de transparenţă şi dialog onest cu mediul de afaceri;
- capacitatea redusă de implementare a strategiilor şi legislaţiei.
În prezent, puterea oamenilor creşte continuu - aceasta fiind însăşi esenţa construcţiei unei societăţi democratice funcţionale - conducerea constituind, cu toate acestea, o problemă în societăţile în curs de transformare, care au fost lipsite, timp de decenii de o viaţă politică reală şi în care liderii politici sunt ca o „industrie în faşă." Identificarea unor lideri buni este mai dificilă atunci când societatea este mai puţin transparentă din cauza durităţii fostului regim comunist, ceea ce a afectat educaţia politică clandestină a viitorilor lideri (cazul Republicii Moldova este remarcabil din acest punct de vedere). Pe lângă clarviziune şi profesionalism, o conducere bună are nevoie de sprijin popular când trebuie aplicate, măsuri nepopulare; ea trebuie să îmbine virtutea cunoaşterii cu un nivel moral ridicat şi cu politica consensului, aceasta din urmă fiind mai uşor de atins atunci când în elaborarea politicilor (prin dezbatere publică) sunt implicate, în mod activ, cât mai multe segmente ale societăţii civile. Calitatea şi moralitatea bunei guvernări sunt esenţiale în vederea menţinerii sprijinului popular pentru politici care nu conduc în mod necesar la rezultatul scontat.
Pentru a putea face faţă unor evenimente complexe şi neaşteptate, guvernarea trebuie să construiască: abilitatea de a evalua opţiunile în termeni de incertitudine, profesionalism de înaltă calitate, metode de decizie care reduc vulnerabilitatea la incertitudine, înclinaţie spre învăţare rapidă, improvizaţie şi luare de decizii în timp de criză.
Baza unui leadership bun în procesul de guvernare este caracterul onorabil şi serviciile altruiste aduse societăţii.
Liderii politici ce implementează procesul de leadership respectaţi se concentrează pe ceea ce sunt (a fi) (cum ar fi credinţe şi caracter), pe ceea ce ştiu (cum ar fi cariera, cerinţele şi natura umană), şi ceea ce fac (cum ar fi implementarea, motivarea şi direcţionarea).
La rândul său, influenţa socială ia, cel mai adesea, forma leadershipu-lui. De aceea, se impune ca, în mediul politic, liderii politici, care, de fapt, îndeplinesc rolul de lider oficial, să fie formaţi pentru conducerea adecvată a oamenilor şi a instituţiei, atât prin pregătirea lor profesională încă de pe băncile instituţiei de învăţământ, cât şi a executării unor misiuni concrete în ţară şi în afara acesteia.
[1] UNDP official website, <http://www.undp.org/hdro/99.htm>.
[2] Dror Y. The Capacity to Govern, A Report to the Club of Rome. Portland, Oregon: Frank Cass Publishers, p. 41.