Administrație publică

În epoca contemporană cu profunde transformări şi înnoiri sociale, de expansiune a tehnicii, ştiinţei şi culturii, fenomenul specific uman al creaţiei a devenit implicit sau explicit un obiectiv central de interes de cercetare.

Conceptul de creativitate, unul dintre cele mai fascinante concepte cu care a operat vreodată ştiinţa, este încă insuficient delimitat şi definit. Aceasta se explică prin com­plexitatea procesului creativ, ca şi prin diversitatea domeniilor în care se realizează creaţia. După unii autori, acest lucru se întâmplă ori de câte ori o noţiune este difuzată de la un grup restrâns de specialişti la o populaţie mai largă, pierzându-şi, astfel, caracterul univoc, stabilitatea şi rigoarea. Nu este vorba de un proces de degradare, ci de asimilare a gândirii logice individuale la gândirea socială.

Sociologul american Abraham Maslow afirma că „viaţa este un amestec personal de rutină şi creativitate". Cu toate acestea, istoriceşte, societăţile umane au fost mai degrabă conservatoare decât inovatoare, deoarece schimbările în societate s-au re­alizat cu preţul unor violenţe revoluţionare. Această tendinţă naturală explică, în parte, faptul că până în anii '70 creativităţii nu i s-a acordat un foarte mare interes.^[1]

Schimbarea a intervenit atunci când producţia de idei şi inovaţii a creatorilor spon­tani a început să fie insuficientă în raport cu nevoile economice ale societăţii. Aceasta este perioada în care creativitatea începe să fie studiată pentru ca societatea să dispună de un număr suficient de indivizi flexibili şi inovaţionali.

Conceptul de creativitate este de origine latină, dar preluat din franceză în limba română şi are numeroase definiţii. Cele mai simple ar fi: „creativitatea este capacitatea de a crea" şi „a crea înseamnă a produce idei originale şi utile combinând elemente ce existau deja."^[2]

Elementul definitoriu al creativităţii este generarea de idei noi, în timp ce inovarea presupune şi efectuarea de schimbări pe baza acestora.

Cuvântul „creativitate" este relativ nou, dar interesul pentru aceasta a început din antichitate: Platon, Heraclite, Aristotel etc. Matematicianul francez Jacques Had- amard este cel ce descrie pentru prima dată cele patru faze ale procesului de invenţie:

• pregătirea;
• incubarea;
• iluminarea;
• verificarea.

În Dicţionarul enciclopedic român din 1993 creativitatea este definită ca „trăsătură complexă a personalităţii umane, constând în capacitatea de a realiza ceva nou, origi­nal."^[3]

Dicţionarul Webster din 1996 oferă patru semnificaţii ale creativităţii:^[4]

• starea sau calitatea de a fi creativ;
• abilitatea de a transcende ideile, regulile, modelele, relaţiile tradiţionale şi de a crea noi şi semnificative idei, forme, metode, interpretări ;
• originalitate sau imaginaţie;
• procesul prin care se utilizează abilitatea creativă.

Enciclopedia Britannica prezintă o definiţie concentrată pe obiectivele activităţii creative: creativitatea este „abilitatea de a face sau, altfel spus, de a produce ceva nou, fie o nouă soluţie a unei probleme, fie o nouă metodă sau un dispozitiv nou sau un nou obiect artistic ori o nouă formă artistică."^[5]

Dicţionarul francez ROBERT din 1996 include o definiţie concisă: créativité - după engl. creativity -putere de creaţie, de invenţie.^[6]

O definiţie amplă a creativităţii a fost enunţată de Ellis Paul Torrance în a.1966:^[7]creativitatea este „un proces de sensibilizare la probleme, deficienţe, goluri în cunoştinţe, elemente care lipsesc, dizarmonii etc.; identificarea dificultăţilor; căutarea de soluţii sau formularea ipotezelor asupra deficienţelor: testarea şi retestarea acestor ipoteze şi, posibil, modificarea şi retestarea lor; în final, comunicarea rezultatelor."

Teresa M.Amabile, Ph.D. în psihologie, profesor şi şeful Unităţii de Management Antreprenorial la Harvard Business School, împreună cu coautorii definesc creativi­tatea ca „producerea de idei noi şi utile în orice domeniu" al activităţii umane, de la ştiinţe la arte, în educaţie, în afaceri sau în viaţa cotidiană.^[8]

Unii autori consideră noţiunea de creativitate, introdusă de Gordon Allport, în 1937, ca fiind nu numai o serie de însuşiri şi funcţii parţiale, ci ansamblul de calităţi ce generează noul; iar alţi autori consideră că termenul de creativitate a fost folosit pentru prima dată de Jacob Levi Moreno - „părintele sociometriei" - pentru a desemna „facultatea de a introduce în lume un oarecare lucru nou."^[9]

Întrebarea pusă adesea este dacă aptitudinea de a crea este specifică fiinţei umane în general sau caracterizează numai anumite grupuri. S-a ajuns la concluzia că dispoziţia de a crea există în stare potenţială la toţi angajaţii, dar această capacitate variază de la o persoană la alta sub influenţa multor factori cum sunt: inteligenţa, educaţia, mediul, curiozitatea, motivarea, nivelul cultural etc.

Au fot elaborate numeroase mijloace de investigaţie pentru cunoaşterea şi măsurarea aptitudinilor, inteligenţei, emotivităţii, atitudinilor, sub formă de teste, chestionare, fişe de observaţie şi alte instrumente.

Savantul Claude R. introduce noţiunea de „coeficient de inteligenţă," calculat prin raportarea vârstei intelectuale, stabilită în funcţie de rezultatele obţinute la teste, la vârsta cronologică.^[10]

După anul 1950, centrele de cercetare încep să se preocupe tot mai mult de creati­vitate, creşte numărul publicaţiilor şi cursurilor referitoare la aceasta.

Resursele umane este singura resursă din cadrul organizaţiei, care poate avea ca­pacitatea de a-şi mări valoarea sa odată cu trecerea timpului, spre deosebire de toate celelalte resurse ale organizaţiei, care se uzează în timp dacă nu fizic, atunci moral.

Creativitatea reprezintă o sursă de putere şi energie inepuizabilă, constituie un fac­tor esenţial de progres în evoluţia lumii contemporane şi poate aborda orice problemă. Promovarea creativităţii individuale, dar, mai ales, a creativităţii colective, constituie soluţia pe care omenirea o are ca şansă de supravieţuire şi de progres.

Creativitatea nu înseamnă doar receptarea şi consumul de nou, ci, în primul rând, crearea noului.

Creativitatea se poate manifesta în toate domeniile cunoaşterii şi vieţii sociale: ştiintifică, tehnică, economică, artistică, management, pedagogică etc.

Creativitatea poate fi cunoscută, masurată şi stimulată. Fiecare individ normal posedă o doză de creativitate. Ca rezultat al stimulării şi activităţii, creativitatea înseamnă acumulări de capacităţi, abilităţi şi posibilităţi de realizare a ceva nou, origi­nal, în plan ideal - abstract ca si, după caz, în plan practic.

Creativitatea este necesară ori de câte ori trebuie inovată ori introdusă o schimbare originală într-o organizaţie.

Nevoia de a crea poate fi determinată de existenţa unei disfuncţionalităţi, dar şi de dorinţa de a progresa.

Există trei categorii de aplicaţii ale creativităţii:

• crearea, invenţia, inovaţia;
• rezolvarea problemelor;
• optimizarea a ceea ce există.

Creativitatea este necesară pentru cei ce vor sau au de îndeplinit, cel puţin, una din aceste trei misiuni. Dar şi pentru toţi cei ce vor să aibă putere asupra derulării propriei lor existenţe.

Obiectivele ce au permis de a demonstra rentabilitatea investiţiilor în domeniul creativităţii şi au permis practicienilor de a-şi consacra energia cercetării metodologice sunt:

• lansarea unui nou produs înaintea altora;
• găsirea celei mai ingenioase modalităţi de a evidenţia avantajele sale;
• dinamizarea echipelor de cercetare şi dezvoltare;
• mobilizarea forţelor de vânzare.

Departamentul de resurse umane a investit până acum în menţinerea poziţiilor decât în valorizarea resurselor umane şi gestiunea schimbărilor din cadrul organizaţiilor. Datorită crizei, situaţia a evoluat considerabil şi abordarea creativă a căpătat am­ploare. Instituţiile publice au început să se detaşeze şi să accepte necesitatea după triumful informaticii, distribuit asupra sistemelor centralizate, s-a reuşit dezvoltarea unei organizări fondate pe inteligenţă şi creativitate.

A. Factorii biologici

Putem spune că sexul îşi pune amprenta asupra creativităţii prin aceea că numărul creatorilor este cert mai mare în rândul bărbaţilor decât în cel al femeilor. Acest lucru

poate fi explicat prin educaţia diferită a fetelor încă din copilărie, a faptului că ele pierd foarte mult timp într-o serie de sarcini utile, dar rutiniere. În perspectivă, femeile pot deveni o bogată sursă de creativitate dacă vor fi degrevate tot mai mult de aceste sarcini.

Rezultatele unui număr mare de anchete arată că, deşi băieţii apar superiori fe­telor în ceea ce priveşte aptitudinile spaţiale, randamentul aritmetic, comprehensiunea mecanică, fetele îi întrec în schimb în ceea ce priveşte uşurinţa verbală, calculul nu­meric, capacităţile perceptive, memoria.^[11]

Vârsta. Fără a se stabili cu precizie o relaţie între creativitate şi vârsta fiecărei per­soane, cercetătorii au ajuns la concluzia că oamenii sunt mai creatori între 25 şi 45 de ani, acest lucru depinzând şi de domenii: acolo unde se cere mai multă imaginaţie decât experienţă, maximul creaţiilor se află la o vârstă de 25-35 ani, iar acolo unde experienţa este importantă (de exemplu, în conducere), maximul creaţiilor este între 35 şi 45 de ani.

Starea de sănătate, nivelul de relaxare şi stresul sunt, de asemenea, factori ce vor influenţa creativitatea şi, îndeosebi, creativitatea managerială.

1. Factorii intelectuali - inteligenţa generală, gândirea divergentă, sensibilitatea la diferite probleme, aptitudinea de a transforma, aptitudinea de a abstractiza, de a sin­tetiza, organizarea coerentă, gândirea convergentă, memoria, aptitudinile intelectuale specifice.

Insuficienţele intelectuale acumulate în copilărie sunt în mare parte irecuperabile. Inteligenţa este determinată nu numai genetic şi, parţial, printr-o alimentaţie adecvată, ci şi printr-o educaţie şi instruire diferenţiată pe vârste, dar mai ales corelată cu coefi­cientul de inteligenţă al copilului şi mai târziu al adultului.

Pentru realizarea unor performanţe creative superioare este necesar un nivel minim de inteligenţă care variază în funcţie de domeniul de activitate, dar un coeficient de inteligenţă mai ridicat nu garantează o creştere corespunzătoare a creativităţii.^[12]

2. Factorii nonintelectuali de personalitate - aptitudinile nonintelectuale, motivaţia interioară, atitudinea faţă de muncă, curajul, perseverenţa, temperamentul, trăsăturile de caracter, nonconformismul sunt cei mai analizaţi.

Caracterul creatorilor este adesea caracterizat prin conştiinciozitate, abnegaţie, cin­ste, corectitudine, spirit de întrajutorare, optimism etc., trăsături formate cel mai ade­sea în procesul integrării persoanei într-un sistem de relaţii sociale. În unele cazuri însă reuşita unui mare creator a depins tocmai de ceea ce astăzi numim defecte de caracter.

Premisele creativităţii în organizaţie

Din analiza cercetărilor teoretice, dar şi din experienţele practicii în cadrul organizaţiilor, rezultă că premisele creativităţii la nivelul organizaţiei pot fi divizate în trei:

1. Calitatea selecţiei resurselor umane.
2. Premisele social-economice.
3. Premisele organizatorice.

A. Calitatea selecţiei resurselor umane este o premisă în realizarea nivelului dorit de creativitate în organizaţie, în măsura în care în momentul analizei şi descrierii posturilor se va ţine cont de factorii (descrişi anterior) care influenţează creativitatea şi vor fi selectate persoanele ce corespund cel mai bine cerinţelor posturilor.

De regulă, în procesul de selecţie se ţine cont de îndeplinirea de către candidat a celor patru criterii principale ale potenţialului creativ:

• fluiditate;
• flexibilitate;
• originalitate;
• elaborare, dar şi de alte caracteristici personale precum:^[13]
• curiozitatea, cultura în general, ştiinţifică şi artistică;
• deschiderea către lume şi către ceilalţi;
• simţul observării;
• echilibrul psihosomatic;
• aptitudinile relaţionale;
• respectarea şi valorificarea diferenţelor (a ceea ce este diferit);
• toleranţa faţă de ambiguităţi şi de inconsistenţe;
• simţul umorului şi autoironiei;
• judecata, independenţa;
• relativa sensibilitate faţă de puterile stabilite;
• utilizarea tuturor simţurilor, inclusiv al şaselea.

Există şi creatori ce nu au niciun simţ al umorului, sunt sensibili la lucrurile pom­poase şi la onoruri, sunt intoleranţi până la limita excluderii şi au o sănătate deficitară, numai că ponderea lor este mai redusă.

Selectând o persoană care să corespundă cerinţelor postului şi din punctul de ve­dere al creativităţii, şansele de atingere a obiectivelor cresc considerabil.

B. Premisele social-economice

Necesitatea creativităţii este adesea rezultanta forţelor ce acţionează pentru schim­bare:

• progresul tehnic;
• presiunea concurenţei;
• uzura morală accelerată a produselor;
• schimbările majore privind forţa de muncă.

La nivelul organizaţiei, munca de creaţie este mai puţin de tip individual; cel mai adesea ea se desfăşoară în grupuri, cercuri, colective (grupul de creaţie s-a dovedit superior creaţiei individuale în multe domenii, îndeosebi în cel al managementului).

Cadrul social existent în întreprindere, alături de condiţiile economice ale acesteia, este punctul de plecare ce va condiţiona desfăşurarea activităţii creative a personalului.

Pentru obiective tactice putem reuşi singuri, pe când pentru obiective strategice recurgerea la grup este o resursă de care, dacă ne privăm, facem o mare greşeală.

C. Premisele organizatorice

Niciun grup uman nu poate supravieţui fără leadership. Pe de altă parte, democraţia totală este un mit. Desigur, de mult timp, experţii au propus modelul managementului participativ, dar acest model este limitat la top din conducere.

Creativitatea nu reprezintă un scop în sine; fără o aplicabilitate practică ea nu are sens. Mediul propice este acela unde există sentimentul că situaţia actuală este nesatisfăcătoare şi că este necesară o ameliorare. În acest caz, trebuie acceptaţi toţi cei ce pot contribui la schimbare. Nu poate fi exclus niciun domeniu de inovare şi niciun nivel. La fel şi obiectivele instituţionale trebuie să fie realiste.

^[1]  Maslov A. Motivaţie şi personalitate. Bucureşti, Editura „Trei," reeditată în 2008, p. 136.

^[2]  Alopi C. Creativitate si inovare. Editura A.S.E., Bucureşti, 2002, p. 34.

^[3] Dicţionar enciclopedic, vol. 1, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1993.

^[4]  Webster's Encyclopedic Unabriged Dictionary of the English Language, Gramercy Books, New York, 1996.

^[5]  Encyclopedia Britannica. Ed. Encyclopedia Britannica Online, 05 Jun. 2009, „Creativity."

^[6]  Le grand ROBERT de la langue française, 2ème édition, 1996.

^[7]   Torrance E. The Torrance Tests of Creative Thinking-Norms-Technical Manual. Research Edition, 1966, p. 89.

^[8]  Amabile T. et al. Assessing the Work Environment for Creativity. În: Academy of Management Journal, 1996, vol. 39, no. 5, p. 154.

^[9]  Moles A., Claude R. Créativité et methodes d'innovation. Paris, Fayard-Momme, 1970, p. 56.

^[10]  Ibidem , p. 78.

^[11]  Feier V Creativitate şi creativitate managerială. Editura „Expert," Bucureşti, 1995, p. 58.

^[12]  Roşca Al. Creativitate generală şi specifică. Editura Academică, Bucureşti, 1981, p. 51.

^[13] Hubert Jaoui. La creativite. Editura „Morisset," Paris, 1995, p. 28.