Factori şi metode de stimulare a creativităţii

Creativitatea face parte din cadrul obiectivelor de ameliorare a anumitor situaţii şi se practică ca metodă. Pentru a beneficia din plin de metodele de creativitate, există două condiţii: a fi creativ prin fire şi a cunoaşte, şi a şti a aplica metodele.  

Savantul Sigmund Freud şi suprarealiştii au arătat că nicio asociere nu este întâmplătoare. Libera asociere este unul dintre mecanismele cele mai simple ale invenţiei. Ea nu ia naştere decât dacă reuşim să ne eliberăm spiritul de condiţionările educative şi să ne antrenăm într-un proces necenzurat de eliberare a ideilor. Pentru aceasta este necesară respectarea celor patru reguli ale desfăşurării libere.^[1]

Aceste reguli au fost instituite de Alex Osborne, cel care a creat brainstormingul.^[2]

Tehnica - Brainstorming sau furtuna de idei este tipul vechi de tehnică asociativă. Osborne era preşedintele agenţiei de publicitate new-yorkeze B.B.D.O. El a constatat că, în cadrul reuniunilor pentru căutarea de idei, mare parte din timp şi energie se pierdea în critica distructivă a ideilor altora. „Iluminarea" sa a constat în introducerea judecăţii separate, emiterea de idei fiind despărţită de critică în două părţi.^[3]

Pentru prima parte, el a introdus patru reguli obligatorii:

1. Este interzis să interzici. Evaluarea negativă şi pozitivă a ideilor este interzisă. Autocenzura este suprimată.
2. Ideile cele mai bizare sunt primite cu entuziasm.
3. Cantitatea este privilegiată în raport cu calitatea.
4. Asocierea de idei va fi practicată sistematic şi fără limite: fiecare propunere a cuiva este o locomotivă la care toţi ceilalţi pot ataşa vagoanele lor.

La această primă parte participă şase sau şapte persoane informate în prealabil de­spre tema cercetată şi se desfăşoară într-o ambianţă de exuberanţă şi bună dispoziţie, într-un interval de cel mult o oră.

În a doua parte, grupul include sau se reduce la acele persoane direct implicate în
problemă şi constă într-un examen metodologic şi riguros al listei ce cuprinde 50-100 de idei generate.

Trierea conduce la reţinerea celor mai pertinente, reţinând însă şi pe cele mai origi­nale pentru a le dezvolta şi aprofunda.

Limitele şi disfuncţionalităţile brainstormingului:

Aplicarea celor patru reguli este dificilă, eliberarea şi descătuşarea liberă a imaginaţiei nu se obţin printr-o simplă decizie voluntară. Abţinerea de la orice judecată a ideilor celorlalţi, în culturile noastre dominate de un spirit critic, este o atitudine difi­cil de integrat. Gândirea bizară şi ideile ciudate nu sunt la îndemâna unor persoane pe care şcoala le-a învăţat să „învârtă de şapte ori limba în gură" înainte de a se exprima. A asculta pe celălalt cu deschidere, pentru a trece de la jocul individual la cel în echipă, vine în contradicţie profundă cu valorile individualismului ce caracterizează societăţile latine.

A doua parte este uşor să se transforme într-un masacru, o furtună de critici, ce trebuie însă să valorifice eforturile susţinute din prima parte, să recupereze şi să trans­forme, iar în final să găsească o cale de a prezenta noile idei, astfel încât ele să fie acceptate de un public adeseori rezistent.

Aparenta uşurinţă a tehnicii este greşită; sunt necesare persoane care, pe lângă flexibilitate şi fluiditatea naturală, trebuie să aibă experienţa unor practici colective ale logicilor inventării.

Cu toate aceste dificultăţi întâmpinate, brainstormingul s-a dezvoltat foarte mult în practica mondială, fiind indicat în probleme ce solicită găsirea unor idei noi, cum ar fi: conducerea întreprinderilor, restructurarea producţiei, activităţile comerciale etc.

Au fost realizate şi o serie de tehnici derivate ale brainstormingului, cum ar fi:^[4]

• tehnica Little a lui Gordon, în care nimeni nu cunoaşte natura exactă a problemei în discuţie; grupul se întâlneşte de mai multe ori şi şedinţa durează mai mult;
• tehnica „ochiului proaspăt," caz în care participanţii au puţină experienţă, pen­tru a fi eliminată rutina;
• tehnica „cercetării organizate," în care problema este divizată şi analizată fiecare parte pe rând.

Aceste tehnici au la bază aceleaşi reguli ca şi brainstormingul. Tehnicile aso­ciative au la bază tehnica brainstormingului îmbunătăţită prin utilizare unei liste de verificare, cuprinzând enumerări de verbe stimulatoare ca: ajută/suprimă/diviză/ multiplică/inversă/ascunde etc. Putem, de asemenea, practica asocieri forţate.

Se procedează astfel:

• stabilim, mai întâi, o listă cu 12 asociaţii libere, pornind de la un cuvânt-cheie al problemei;
• luăm apoi cuvinte la întâmplare şi verificăm ca ele să fie departe de tema originală;
• procedăm apoi la bisociaţii linie cu linie, vrând să obţinem soluţii neaşteptate.

Tehnicile asociative se utilizează îndeosebi în perfecţionarea unor produse, pre­cum şi în organizarea muncii în întreprinderi.

Tehnica - Logici analogice. Sunt tehnici foarte vechi şi esenţiale în înţelegere şi învăţare: tendinţa noastră naturală este aceea de a raporta întreaga realitate nouă la o realitate deja cunoscută.

Pentru a inventa, trebuie inversat acest demers şi după cum propun Gordon şi Prince, inventatorii metodei „sinecticii" - „a privi lucrurile cunoscute ca şi cum ar fi străine." Cuvântul sinectic a luat fiinţă din rădăcini greceşti ce semnifică „a pune în ansamblu lucruri eterogene." Metoda distinge patru tipuri de analogii:

1. analogia directă: înlocuieşte obiectul problematic cu un obiect analogic.

De exemplu: responsabilul cu formarea personalului cu un agricultor care munceşte înainte de a semăna; interiorul unei maşini cu un uter protector;

2. analogia simbolică: înlocuieşte obiectul cu o imagine. De exemplu: relaţia client-furnizor cu un contract de căsătorie; patriotismul cu un drapel; laptele cu puri­tatea candidă;
3. analogia funcţională: se bazează pe relaţia dintre două obiecte - A este pentru B ceea ce X este pentru Y. De exemplu, un bun şef este pentru colaboratorul său ca: mângâierea pentru obraz, busola pentru navigator, soarele pentru plantă, îngrăşământul pentru pământ;
4. analogia fantastică: se substituie magia realului. Se transpune problema într- un univers feeric unde totul este posibil, inclusiv absurdul. De exemplu: în acest oraş ideal, automobilele au antena care le ghidează către fluxul mai puţin aglomerat şi către parcările disponibile, unde ele îşi diminuează volumul pentru a putea fi aranjate pe etajere;
5. putem include şi analogia personală, în care subiectul se pune în locul obiectu­lui. Metodele analogice pot fi folosite cu anumite rezerve, pentru a evita exagerările în toate domeniile cunoaşterii umane, inclusiv în economie.¹⁸

Tehnica - Concasajul este metoda prin care problema este divizată în elementele sale componente. Fiecare componentă este mărită, micşorată, înlocuită, supusă la nu­meroase întrebări, în final recompunând ansamblul şi verificând noutatea şi utilitatea acestuia.

Se utilizează, în special, pentru perfecţionarea produselor existente, inclusiv în conducerea resurselor umane.

Alchimiştii şi, mai recent, informaticienii au redat viaţa şi vigoarea logicilor com­binatorii prin subterfugiul matricelor descoperirii, îmbinarea diferită a unor tehnici, procedee, cunoştinţe.

Tabloul de clasare a elementelor chimice al lui Leontieff este o excelentă ilustrare: altă punere în ordine logică şi funcţională a elementelor cunoscute în epocă, aceste matrice lasă casete libere pentru elemente la care proprietăţile au fost descrise precis, dar nu au fost încă reperate materialiceşte.

Astăzi toate au fost efectiv identificate, dar unele nu există decât pe alte planete.

Fritz Zwicky, inventatorul analizei morfologice - metodă matriceală foarte utilizată de NASA şi Aerospaţiale, care au descoperit şi descris „les quasars" (astrele cele mai depărtate observate până acum), înainte ca acest lucru să fie posibil cu ajutorul tele- scopului.^[5]

Tehnica - metoda sintetică. Descrie traseul ce urmează a fi parcurs în stimularea creativităţii, traseu din cinci etape parcurse în cazul majorităţii metodelor, fiecare din­tre ele comportând sistematic o fază divergentă unde se aplică cele patru reguli ale rulării libere şi o fază convergentă destinată trierii, structurării şi rafinării materialelor produse anterior.

Prima etapă, percepţia creativă, are drept scop reunirea celui mai mare număr de informaţii obiective şi subiective, fapte şi cifre, senzaţii şi intuiţii, afirmaţii şi ipoteze asupra problemelor abordate.

A doua, analiza creativă, ce derulează o explorare multilogică aprofundată a câm­pului problemei, sfârşind prin a o descompune în particule elementare.

Restructurarea lor, în faza convergentă, permite reuşirea unei veritabile radiografii în relief, identificând obiectivul aşteptat şi indicând zonele critice ce ne interesează cu prioritate.

A treia, producţia creativă, are ca scop generarea unui maxim de idei magice, din care cele mai promiţătoare sunt traduse în idei creative.

A patra, selecţia creativă, are ca scop optimizarea alegerii celei mai bune idei, favorizând, în faza divergentă, un examen binevoitor şi apropiind persoanele ce decid toate propunerile şi, în special, de cele deranjante.

A cincea, aplicarea creativă, serveşte la pregătirea trecerii la acţiune în cele mai bune condiţii posibile. Se aplică, în faza divergentă, o tehnică antisabotaj ce constă în a face un recensământ al mijloacelor disponibile. Pornind de la examenul atent al riscurilor, este mult mai uşor de construit un plan de acţiune detaliat şi de programat reuşita.

Dat fiind numărul foarte mare de metode (peste 50), pe lângă acestea foarte cu­noscute vom mai menţiona câteva amintite frecvent de cei ce s-au ocupat de domeniul creativităţii.^[6]

Tehnica Phillips 66, dezvoltată de Phillips Donald, se bazează pe divizarea unui grup de aproximativ 30 de persoane în grupuri de câte 6 pe principiul eterogenităţii (pot fi între 4-6 persoane). După elaborarea de idei, timp de şase minute, în cadrul fiecărui grup, acestea vor fi expuse de un reprezentant din partea fiecărui grup într-o reuniune generală ce va dura două ore. Această tehnică se utilizează atunci când sunt necesare mai multe puncte de vedere asupra situaţiei, când sunt necesare ierarhizări, enumerări şi nu sunt stabilite criterii precise.

Reuniunea Panel se organizează ca un dialog permanent între două grupuri de persoane (juriul şi auditoriul). Juriul format din 5-7 experţi propune soluţii şi le argumentează, iar auditoriul pune întrebări, cenzurând şi evaluând propunerile juri­ului (de exemplu, consiliile de administraţie şi personalul întreprinderii).

Tehnica Delphi constă, în esenţă, în interogarea unui număr mare de experţi şi specialişti (oameni de ştiinţă, politicieni, ziarişti) referitor la evenimentele (de natură tehnică, economică, socială, culturală) ce s-ar putea produce într-o anumită perioadă de timp. Informaţiile furnizate de anchetă sunt testate şi, în final, se obţine o imagine asupra viitorului (se utilizează pentru formularea de previziuni).

Brainwriting este o metodă ce presupune un grup de 6-12 persoane, aşezate la o masă rotundă. Fiecare va exprima în scris trei idei în aproximativ 5-15 minute şi va lăsa hârtia să circule la persoana de lângă el. Întotdeauna hârtiile vor circula în acelaşi sens şi se vor trece pe ele cele mai bune ultime trei idei citite sau gândite. Când toţi membrii au completat fiecare foaie de hârtie, se citesc ultimele idei considerate a fi cele mai bune şi se discută în cadrul grupului.

Experimentul şi simularea, dezvoltate şi datorită capacităţilor de calcul elec­tronic şi a tehnicilor de modelare, devin tot mai mult un ajutor de nădejde al metodelor şi tehnicilor de stimulare a creativităţii.^[7]

Se va reveni cu o explicare pe larg a modului de utilizare a acestor metode şi tehnici într-un viitor caiet de aplicaţii în domeniul resurselor umane.

Pentru a asigura progresul uman şi bunăstarea materială şi spirituală a oamenilor, este nevoie de multă creativitate, de depistarea, stimularea şi de finalizarea ei în inven­tivitate ca idee şi practică, în toate domeniile. Trebuie cunoscut, stimulat şi valorificat acest potenţial, fiindcă ca rezultat al realizării aduce plusvaloare instituţiei.

Acest fenomen a fost studiat de savanţii H. C. Lehman, A. F. Osborn, dar şi de alţii, în opinia lor creativitatea se poate manifesta în toate etapele de vârstă, pe tot parcursul vieţii, însă vârsta cea mai productivă în creativitate este între 25 şi 40 de ani.^[8]

Factorii creativităţii au asemănări cu cei ai învăţării eficiente, dar pe lângă co­eficientul de inteligenţă, un rol important în creativitate îl au factorii: ereditatea, capacităţile intelectuale, aptitudinile, caracterul, mediul sociocultural, efortul susţinut de pregătire şi investigaţie şi altele.

Din punctul de vedere al produsului creativ, creativitatea poate manifesta următoarele trepte:

• expresivă este cea manifestată prin soluţii mai eficiente de producţie, ca urmare a unora mai eficiente de productivitate etc., cu valenţe de perspectivă;
• productivă este cea manifestată prin soluţii mai eficiente de producţie, ca urmare a unor combinări şi recombinări, asocieri de date şi soluţii existente, cunoscute;
• inovativă este legată de cea expresivă şi productivă, dar aduce o soluţie nouă care sporeşte productivitatea;
• inventivă constă în depăşirea calităţii şi performanţelor creaţiei productive şi inovatoare în baza unei gândiri şi restructurări noi, produce o idee, soluţie, tehnologii noi, originale ce dinamizează progresul teoretic sau practic într-un anumit domeniu tehnico-ştiinţific etc. Invenţiile reprezintă inteligenţa creativă de specialitate foarte valoroasă a angajaţilor şi a unui popor;
• emergentă reprezintă idei, teorii, soluţii, tehnologii etc. cu caracter de invenţii sau descoperiri excepţionale, care revoluţionează diversele domenii ale cunoaşterii sau practicii - chimie, medicină, biologie, matematică, literatură, economie, artă plastică, tehnică etc.^[9]

În desfăşurarea procesului creativ sunt remarcate anumite etape interdependente, după cum urmează:

• pregătirea - creativitatea nu porneşte de la un loc gol, ea se bazează pe un fond de idei şi acţiune, ea înseamnă şi învăţare nouă, prin documentare şi experimentare, care se restructurează cu cele aperceptive;
• dezvoltarea,,naturală" - asocieri, disocieri, combinări, recombinări, restructurări de date, structuri, modele etc. În mod inconştient, subconştient, preconştient şi conştient, care creează datele, ideile, structurile, modelele, soluţiile noi etc., cu asigu­rarea condiţiilor interne şi externe;
• inspiraţia - apariţia bruscă a noului, a creaţiei, a noilor idei, modele, sisteme, struc­turi, teorii, tehnologii etc., în mod inconştient, subconştient, preconştient, şi conştient;
• controlul - creaţia fiind un rezultat al factorilor subiectivi şi obiectivi are ne­voie de controlul veridicităţii, autenticităţii valorii, aplicabilităţii şi eficienţei în plan teoretic şi aplicativ. Acest control, realizat adesea prin experimentări pe staţii pilot, înlătură probabilele erori sau neconcordanţe cu cerinţele reale, evitând cheltuielile neeconomice sau eşecurile în condiţiile generalizării creaţiilor.^[10]

Indiferent de nivelul la care se manifestă, creativitatea este o capacitate psihică complexă, care presupune, în primul rând, imaginaţie, în al doilea rând, motivaţie si, în al treilea rând, voinţă, perseverenţă.

Chiar şi o persoană căreia îi lipseşte creativitatea poate deveni un bun manager, cu condiţia să fie dispus să încurajeze creativitatea altora, dar şi dispus să asculte ideile altora.

Un bun manager, chiar dacă nu este creativ, trebuie să ştie foarte bine ce vrea să facă, să fie un bun strateg, să aibă abilitatea de a lua decizii şi de a-i monitoriza pe cei cu care lucrează, dar mai ales să nu-i lipsească abilitatea de a-i asculta pe cei din jur.

Unii manageri consideră că performanţa este o idee care decurge dintr-o teo­rie şi independent de competenţele angajaţilor. La rândul său, gradul de pregătire profesională şi experienţa reprezintă o condiţie necesară care face cu putinţă obţinerea de performanţe. Totuşi ceea ce face ca un angajat, poate la fel de competent ca al­tul, să fie mai performant decât acesta, datorită coeficientului de creativitate de care el dispune. Aceasta înseamnă, că are capacitatea de a identifica şi a schimba modul tradiţional de gândire şi comportament, capacitatea de a înţelege şi de a vedea lucru­rile şi din alte perspective decât cea evidentă, capacitatea de a genera alternative şi soluţii diferite.

Atunci când potenţialul creativ al oamenilor dintr-o organizaţie este ignorat, organizaţia are un grad de inovare scăzut. Aşadar, pentru ca organizaţia în ansamblu să fie capabilă să inoveze, managementul ei trebuie să dezvolte un cadru de afirmare a iniţiativelor creative ale indivizilor care o compun. Coeficientul de inovare al unei companii depinde de capacitatea managementului de a crea acest context de „ac­tualizare" a creativităţii. Altfel, ideile creative rămân ignorate şi, cel mai adesea, se pierd.

Creativitatea este cel mai simplu şi mai ieftin mod de a dobândi avantaj competi­tiv, dat fiind că reprezintă o resursă care se găseşte din abundenţă în aproape toate organizaţiile şi care nu necesită costuri adiacente.

Instituţiile au la dispoziţie mai multe posibilităţi de a-şi creşte coeficientul de cre­ativitate. Astfel, un prim pas este ca în procesul de recrutare să se aplice teste de creativitate şi, în procesul de selecţie, să se acorde o pondere însemnată scorurilor obţinute de către candidaţii la aceste teste. O altă variantă este să se apeleze la train- ing-uri/ workshop-uri de dezvoltare a potenţialului creativ.

Pentru creşterea gradului de participare a angajaţilor la procesul de conducere, în special prin modalităţi indirecte, managerii pot apela la o serie de metode şi tehnici de stimulare a creativităţii subordonaţilor. Acestea pot fi utilizate cu succes atunci când luarea deciziilor necesită o fundamentare serioasă pe baza ideilor şi punctelor de vedere a cât mai mulţi specialişti din organizaţie, inclusiv a celor din comparti­mentele operaţionale. Este o modalitate inteligentă la îndemâna managerilor, atât din topul organizaţiei, cât şi de pe alte trepte ale structurii organizatorice ale acesteia, de a implica în procesul de management cât mai multe persoane din subordine, de a folosi ideile bune ale acestora, de a introduce un climat de conlucrare şi încredere reciprocă.^[11]

La rândul lor, metodele şi tehnicile de stimulare a creativităţii nu sunt utilizate numai pentru eficientizarea procesului managerial. Ele la fel sunt folosite pe larg de către manageri şi pentru activarea aptitudinilor de inovare ale angajaţilor şi grupuri­lor, precum şi pentru înlăturarea barierelor psihosociale care împiedică, prin inhibiţie, manifestarea acestor aptitudini. Dar aria lor de aplicare este mult mai largă. În acelaşi timp, se poate menţiona faptul că managerii profesionişti nu ignoră aceste metode şi tehnici, pentru a lărgi cadrul participării angajaţilor la procesul de conducere. Putem menţiona, că ele constituie surse inepuizabile de idei, care, selectate cu grijă, constitu­ie un suport extraordinar de solid pentru deciziile care se iau, atât în condiţii normale, cât şi în perioade dificile pentru organizaţie.

Metodele de stimulare a creativităţii ţin seama de o serie de reguli: conceperea per­soanei umane în mod integral; acceptarea relativităţii afirmaţiilor, învingerea rutinei şi prejudecăţilor; nesancţionarea opiniilor prea îndrăzneţe etc.

În literatura de specialitate au fost inventariate peste 50 de metode capabile să stimuleze creativitatea. Aceste metode au fost grupate în metode intuitive şi metode analitice.

Este la alegerea managerilor, reieşind din specificul organizaţiilor de a utiliza una sau alta dintre aceste metode şi tehnici. Cert este că managerii care utilizează aceste metode nu numai că contribuie la asigurarea şi întreţinerea unui climat de creativitate în organizaţie sau în diferitele compartimente ale acesteia, dar obţin şi rezultate deose­bite, atât în plan managerial cât şi în plan inovaţional.

Experienţa internaţională în domeniul stimulării creativităţii ne arată că cea mai mare atenţie stimulării creativităţii se acordă în Statele Unite ale Americii. Dialogul între sistemul de educaţie şi întreprindere este fructuos şi permanent, numeroase cen­tre de la şcolile primare la universităţi şi nu numai au introdus cursuri de „gândire creativă" şi numeroase sunt învăţămintele ştiinţifice sau literare care au o pedagogie ce se apropie şi utilizează instrumente creative.²⁶

Consultanţii în creativitate şi inovare sunt numeroşi şi mai degrabă sunt persoane individuale decât membrii unei echipe sau unui cabinet. Dar instrumentele de bază sunt adesea banalizate la bagajul normal al unui manager.

La fel şi în ţările din Europa, Germania şi Anglia, s-au dezvoltat programe peda­gogice, în particular, pentru ingineri.

Un mare număr de consultanţi externi şi interni au integrat câteva instrumente creative în seturile lor de intervenţie.

Situaţia actuală este paradoxală: conştiinţa necesităţii unei abordări novatoare s-a generalizat, ajutând criza. Depăşirea acestei situaţii nu este uşoară. În acest timp, numeroşi indicatori incită la un optimism rezonabil.

În întreprinderi, după funcţia de marketing care a fost iniţiatoarea în materie, funcţiile resurse umane şi cercetare-dezvoltare sunt părtaşe şi, de asemenea, direcţiile generale încep să realizeze rolul esenţial pe care îl poate avea creativitatea în gestiu­nea schimbării.

Colectivităţile locale şi puterile publice manifestă o curiozitate promiţătoare. Nu­meroase oraşe sunt deja lansate, iar iniţiativa este de urmat.^[12]

În zilele noastre a fi creativ este o misiune destul de grea şi, în acelaşi timp, este o necesitate a acestui mileniu, după cum recunoştea şi Bill Gates. Totodată, investiţia în potenţialul creativ al angajaţilor este, în vremurile de criză, soluţia ieftină şi potrivită atât pentru manageri, cât şi pentru angajaţi, care face de cele mai multe ori diferenţă pe piaţa organizaţiilor.

 

^[1]  Freud S. Psihologia inconştientului. Opere esenţiale, vol. 3. Editura „Trei," Bucureşti, reeditată 2010, p. 54.

^[2]  Osborne A. Nouveau tirage de L'Imagination constructive. Sous-titre en couverture: Créativité et brain­storming, 2010, p. 32.

^[3]   Ibidem, p. 46.

^[4] Dobre D. Metode de stimulare a creativitatii. Bucureşti, 2008, p. 65.

^[5]   Ibidem, p. 84.

^[6]   Ibidem, p. 94.

^[7]    Ibidem, p. 102.

^[8]    Oprescu V Aptitudini şi atitudini. Editura Ştiintifică, Bucureşti, 1999, p. 56.

^[9]   Ibidem, p. 65.

^[10]  Ţopa L. Creativitatea. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,1980, p. 45.

^[11] Ţopa L. Creativitatea. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti,1980, p. 56.

^[12]  Roşca Al. Creativitatea. Editura Enciclopedică, Bucuresti, 1972, p. 56.