Funcția publică în Austria

Detalii: Categorie: Administrație publică; Publicat: 21 Septembrie 2023; Accesări: 352

Referate

I. Introducere

Funcţionarii publici^[1] din statele Uniunii Europene sunt parte a unui corp bine definit care face parte din categoria personalului bugetar. Temeiul încadrării acestora este legea, existând o delimitare precisă faţă de personalul contractual, care se supune legislaţiei muncii. Numirea în funcţia publică se face în baza legii, prin voinţa autorităţilor publice, a reprezentantului statului care are atribuţii în acest sens. De asemenea, există anumite condiţii speciale stipulate de lege pentru eliberarea sau destituirea din funcţie a funcţionarilor publici, iar activitatea acestora este foarte bine reglementată, având un rol constituţional şi strategic. Stabilitatea pe funcţia publică este o cerinţă pe care toate instituţiile publice o respectă. Şi în statele Uniunii Europene funcţionarii publici au obligaţia de a nu avea apartenenţă politică şi de a manifesta profesionalism în exercitarea funcţiilor publice. Aproape toate statele membre ale Uniunii Europene au stabilite reglementări generale privind raporturile în cadrul serviciului public. Astfel, Danemarca, Belgia, Franţa, Germania, Grecia, Spania, Italia, Luxemburg, Austria, Portugalia, Finlanda şi Suedia au prevăzute în Constituţie principiile generale de organizare a administraţiei publice, aplicabile funcţionarilor publici. În legislaţia statelor europene nu există o definiţie standard a funcţiei publice şi a funcţionarului public, dar au fost identificate şi analizate suficiente elemente similare în toate aceste ţări care să demonstreze că există o bază unitară de raportare reprezentată printr-o serie de standarde comune în domeniul managementului funcţiei publice. Astfel, pe lângă cel menţionate mai sus, există anumite condiţii speciale stipulate de lege pentru eliberarea sau destituirea din funcţie a funcţionarilor publici^[2]; activitatea funcţionarilor publici este foarte bine reglementată, având un rol constituţional şi strategic; stabilitatea pe funcţia publică este o cerinţă pe care toate instituţiile publice o respectă; obligativitatea funcţionarilor publici de a nu avea apartenenţă politică; profesionalism în exercitarea funcţiilor publice.

II. Funcţia publică europeană şi funcţionarii publici europeni.

Articolul 1 din Statutul funcţionarilor Uniunii Europene arată că „este funcţionar al Comunităţilor, în sensul prezentului statut, orice persoană care a fost numită, în condiţiile prevăzute de prezentul statut, într-un post permanent al uneia dintre instituţiile Comunităţilor, printr-un act scris al autorităţii împuternicite să facă numiri a instituţiei în cauză.

Aşadar, funcţia publicã europeană^[3] reuneşte mai multe mii de funcţionari şi agenţi în serviciul instituţiilor europene şi al diferitelor organisme care se înscriu în structura europeanã sau se găsesc la graniţa acesteia. Funcţia publică europeanã are caracter de permanenţă. Prin aceasta, funcţionarii europeni se disting de alte categorii de agenţi, spre exemplu de cei angajaţi în regim contractual, numiţi, în general, pe o perioadã de 5 ani, cu posibilitate de reînnoire, şi al căror statut este reglementat printr-un alt regulament. Funcţionarilor contractuali(agenţi temporari) li se aplicã reglementările dreptului european sau ale dreptului naţional. În funcţie de aceasta, funcţionarii contractuali sunt: contractuali de drept european şi contractuali de drept privat local. Contractualii de drept european sunt: temporarii, care ocupã posturi bugetate temporar de autoritate în cadrul schemei de personal ori posturi permanente(de obicei personalul de cercetare); auxiliarii, care sunt angajaţi să îndeplinească sarcini precare prin natura lor sau prin absenţa titularului; consilierii speciali, respectiv acele persoane care sunt angajate datoritã cunoştinţelor, renumelui şi calificării profesionale excepţionale. Contractualii de drept privat local sunt recrutaţi prin intermediul unui contract de prestări servicii încheiat în conformitate cu prevederile legale din ţara în care agentul îşi aduce la îndeplinire atribuţiile.

III. Funcţionarii publici şi personalul contractual în Austria.

O analiză atentă asupra cadrului legislativ, care reglementează funcţia publică în unele ţări ale Uniunii Europene, arată că acesta diferă de la o ţară la alta. Astfel, în Austria, stat membru UE de care ne vom ocupa în continuare, actul normativ care reglementează funcţia publică este Codul serviciului public. Austria este o Republică federală^[4], formată din nouă state federale. Constituţia Austriei le numeşte state. Ele dispun fiecare de un Parlament propriu, denumit Landtag, care este un organ legislativ independent, ale cărui competenţe sunt prevăzute de Constituţie. Parlamentul federaţiei se numeşte Bundesrat şi emite legile cu aplicabilitate la nivelul întregii Republici Federale. Guvernele landurilor sunt, pe de o parte, organele executive independente ale landurilor şi, pe de altă parte, un element al Administraţiei federale. În ceea ce priveşte statutul juridic al funcţionarilor publici, trebuie să se facă o distincţie între funcţionarii publici şi personalul contractual. Funcţionarii publici sunt angajaţi în temeiul unui act suveran cunoscut ca „numire”(contractul de drept public de serviciu), iar ca o regulă, numirea este pe viaţă. Statutul juridic al personalului contractual este comparabil cu cel al salariaţilor şi salariaţilor din sectorul privat.

Contractele lor de servicii sunt, cu toate acestea, bazate pe legi specifice: federale sau de provincie. O trăsătură comună a celor două tipuri de locuri de muncă este modul minuţios în care taxele de serviciu şi remuneraţia sunt definite prin lege. Constituţia federală austriacă nu consacră, în mod expres, dreptul public pentru ocuparea forţei de muncă care va lucra în corpul funcţionari publici de carieră. Sistemul juridic general austriac nu delimitează sfera de activitate a funcţionarilor civili de cea a personalului contractual. Spre deosebire de alte state membre ale Uniunii Europene, diferenţierea între funcţionarii publici civili şi personalul contractual, în zonele în care aceste tipuri de locuri de muncă coexistă, se face, practic, prin tipul de activitate sau funcţia îndeplinită. Ca urmare a diferitelor măsuri de reformă, contractele de drept public de servicii au fost înlocuite pe, scară largă, prin ocuparea forţei de muncă cu contracte de drept privat. După modificări, Codul serviciului public, „Beamtendienstrechtsgesetz” a fost adoptat în 1979. Sistemul de salarizare pentru grupuri majore ale funcţionarilor publici federali a fost reorganizat, ţinându-se seama de funcţiile lor. Ca urmare a reformei personalului, prin Legea contractului din 1999, ocuparea pe bază de contract a fost definită ca fiind normală pentru forţa de muncă din Administraţia federală.

IV. Recrutarea şi selecţia funcţionarilor publici.

Recrutarea şi selectarea personalului^[5] sunt două procese strâns legate şi deosebit de importante pentru orice organizaţie. Recrutarea şi selectarea personalului au o mare pondere în activităţile managementului resurselor umane. Cunoaşterea şi aplicarea corecta a recrutării şi selectării personalului, este esenţială pentru funcţionarea eficientă a unei organizaţii. Recrutarea se referă la acel set de activităţi pe care organizaţia le foloseşte pentru a atrage candidaţii pentru posturile scoase la concurs, candidaţi care au aptitudinile şi deprinderile necesare, pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor organizaţionale. Selecţia reprezintă procesul prin care organizaţia alege, dintr-un grup de candidaţi, persoana sau persoanele cele mai potrivite postului scos la concurs.

Cerinţe generale pentru recrutare. Pentru a fi recrutaţi în Serviciul public federal austriac, candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe generale:

Calităţi personale şi competenţă profesională, inclusiv cunoaşterea adecvată a limbii germane;
Cetăţenie austriacă sau cetăţenia unuia dintre statele membre UE, în funcţie de specificul postului în cauză;
Capacitatea deplină de exerciţiu;
Pentru a lucra în serviciul public din Administraţia federală, candidaţii trebuie să aibă vârsta de minim18 ani şi cea maximă de 40 de ani.

Pentru examinarea solicitanţilor^[6] se aplică Legea 1989 privind publicitatea locurilor de muncă. Textul de lege armonizează dispoziţiile privind recrutarea cu procedurile privind mobilitatea în cadrul Serviciului federal. Ca regulă generală, toate posturile vacante din Administraţia federală trebuie anunţate. În conformitate cu Legea privind publicitate locurilor de muncă vacante, acestea trebuie să fie anunţate prin publicarea în Buletinul Oficial. Mai mult, posturile vacante pot fi, de asemenea, să fie făcute publice în orice alt mod adecvat, de exemplu în ziare, radiodifuziune şi pe canale oficiale interne. Anunţul pentru locurile de muncă disponibile trebuie să precizeze toate cerinţele prevăzute de lege aferente tipului de serviciu pentru care se face publicitate. Este obligatoriu ca anunţul să indice, de asemenea, tipul de procedură de selecţie care va fi aplicată: test de aptitudini, interviu la locul de muncă etc, precum şi departamentul la va fi depus dosarul.

Proceduri de recrutare. Departamentul de recrutare verifică dacă aplicantul îndeplineşte toate condiţiile publicate prin anunţul privind locurile de muncă vacante. Candidaţii care îndeplinesc condiţiile respective se vor supune procedurilor de recrutare specifice postului avut în vedere.

Teste de aptitudini pentru posturi „standard”, candidaţii care obţin cel mai mare scor fiind recrutaţi, Departamentul poate invita candidaţii din top la un interviu informal cu potenţialul superior şi un reprezentat al departamentului de resurselor umane.
Interviuri, în loc de teste, pentru posturile „speciale”. Această procedură se aplică tuturor candidaţilor, pentru posturi care necesită un grad ridicat de expertiză în know-how şi competenţe înalte(informaticieni, ingineri, personal de specialitate). Candidaţii pentru aceste posturi vor fi testaţi la locul de muncă.

Metode de selecţie a personalului.

Două criterii sunt avute în vedere la selecţia personalului din Serviciul public federal:

Asigurarea unei recrutări obiective şi imparţiale de personal;
Asigurarea unui proces de selecţie de înaltă calitate.

Împreună cu serviciile de recrutare, Departamentul pentru dezvoltarea administrativă a Cancelariei Federale dezvoltă profiluri de locuri de muncă, care definesc trăsăturile principale ale posturilor vacante. În funcţie de locul de muncă, potenţialii recrutaţi vor trebui să îndeplinească următoarelor cerinţe de selecţie:

Meticulozitate, concentrare, capacitate de a-şi recunoaşte greşelile;
Capacitatea de învăţa, memorie ridicată;
Cunoştinţe de tehnoredactare, procesare de text, ortografie;
Utilizarea vocabularului, înţelegerea limbajului, competenţe logico-lingvistice;
Gândire logică, raţionament concludent, gândire abstractă;
Competenţe de matematică;
Vizualizare spaţială, înţelegere tehnică;
Abilităţi motorii fine;
Cunoştinţe din domenii specifice;
Competenţe de limbi străine;
Planificare şi organizare;
Abilităţi retorice şi de prezentare în faţa audienţei;
Servicii de orientare în relaţia cu clienţii;
Aptitudini sociale, calităţii de lider, etc.

Decizia de recrutare. Având în vedere consolidarea bugetară în desfăşurare, numărul de noi recrutări de personal este, în general, foarte limitat pentru moment. Legea privind publicitatea locurilor de muncă vacante conţine dispoziţii sistematice şi cuprinzătore care reglementează numirile în funcţii la nivel superior de management. Pentru funcţiile speciale de management se înfiinţează, la ministerele centrale, un comitet „de opinie” care eliberează un aviz de expert în ceea ce priveşte recrutarea candidatului.

V. Promovarea funcţionarilor publici.

Promovarea este o trăsătură caracteristică a sistemului bazat pe de gradul de serviciu. Promovarea înseamnă numirea într-un grad mai mare de serviciu. Doar funcţionarii publici cu sarcini atribuite la nivel superior vor atinge gradul cel mai mare serviciu din categoria lor şi serviciul respectiv. Înainte de a fi numit la un grad mai mare în serviciu, funcţionarul public trebuie să aştepte pentru o perioadă de timp definită, resctiv să depăşească "timpul de aşteptare". Durata de de aşteptare depinde de post şi de performanţa înregistrată, conform evaluării. Funcţionarii publici trec la următorul salariu, odată cu avansarea în treapta superioară, care poate fi la intervale bianuale. Nu există niciun cadru general legal privind promovarea, elaborate fiind orientările interne privind acest aspect important în cariera funcţionarilor publici.

VI. Remunerarea funcţionarilor publici.

În general, în negocierile privind ajustarea salariilor(de obicei, efectuate anual), se ţine seama de rata inflaţiei, creşterea economică şi de plata pe niveluri din sectorul privat. Ajustare a salariilor este, de asemenea, legată de creşteri ale productivităţii. Reprezentanţi ai Guvernului federal, guvernelor provinciilor şi comunităţilor locale sunt cu toţii implicaţi în negocierile privind ajustarea salariilor din Serviciul public. Acordul încheiat este, în general, valabil pentru întregul Serviciul public. Pentru un număr de ani, constrângerile generate de consolidarea bugetară s-au constituit într-un un factor major de influenţă în ceea ce priveşte remunerarea.

Remuneraţia lunară a funcţionarilor publici imobilizaţi pe termen lung constă dintr-un salariu la care se adaugă un sistem de cote. În plus, funcţionarii publici au dreptul la echivalentul două luni suplimentare de remunerare în fiecare an. Remunerarea personalului contractual constă din remuneraţia lunară. În plus, acesta are dreptul la echivalentul a încă două luni plătite anual, prin urmare, contractualii primesc paisprezece salarii pe an. Sistemul de remunerare pentru personalul contractual constă dintr-un sistem uniform de solde, corespunzător fiecărui grup de remunerare. Personalul contractual este automat transferat într-o treaptă următoare, la intervale bianuale. Spre deosebire de modalităţile proprii de la nivel guvernamental şi local, în provincie, salariile pentru absolvenţii de universitate şi persoanele cu calificări universitare debutante, folosite ca personal contractual din serviciul administrativ federal, sunt mai mici decât cele din ale omologilor lor titulari. În alte grupuri, diferenţa dintre salariul funcţionarilor publici civili şi personalul contractual a fost şi este încă nesemnificativă.

VII. Instruire.

În Administraţia Federală, o serie de instituţii oferă o varietate de programe de bază de pregătire şi alte opţiuni de formare profesională pentru angajaţii federali şi personalul contractual. Acestea cuprind Centrul de pentru ofiţerii de poliţie(Bildungszentrum Der Sicherheitsexekutive), Colegiul penal pentru personal(Justizschule), Academia federală de finanţe (BundesFinanz-Akademie), precum şi Centrul de management în administraţie(Zentrum für Verwaltungsmanagement), Schloss Laudon, care face parte din Cancelaria federală. Conţinutul cursurilor sunt definite de către ministerele individuale şi unităţile administrative. Centrul de management în administraţie a fost încredinţat cu sarcina de a elabora module de formare de bază, destinate pentru zone în care toate ministerele federale sunt implicate.

VIII. Bibliografie.

Androniceanu, A. Managementul funcţiei publice în statele Uniunii Europene, Bucureşti, 2004.
Popescu, Ion. Funcţia publică europeană. Bucureşti, 2010. Suport de curs.
www.scirbd.com. Spiridon, Maria, Oana,. Fişa de marketind a ţării; Austria, Bucureşti, 2011.
www.e-referate.ro.
www.unpan1.un.org.
www.austria.gv.at.

^[1] www.e-referate.ro

^[2] Androniceanu, A. Managementul funcţiei publice în statele Uniunii Europene, Bucureşti, 2004.

^[3] Popescu, Ion. Funcţia publică europeană. Bucureşti, 2010. Suport de curs.

^[4] www.scirbd.com. Spiridon, Maria, Oana,. Fişa de marketind a ţării; Austria, Bucureşti, 2011.

^[5] Androniceanu, A. Managementul funcţiei publice în statele Uniunii Europene, Bucureşti, 2004.

^[6] www.unpan1.un.org.

Administrație publică