Pin It

CONCEPTUL DE FUNCŢIONAR PUBLIC

Funcţionarul public este o persoană care, în conformitate cu dispoziţiile actelor normative, este numită de autoritatea publică competentă sau aleasă potrivit normelor legii şi investită în mod legal cu atribuţiile funcţiei sale, prestând în mod permanent o activitate, cu scopul de a asigura funcţionarea continua a unui serviciu public.

O altă definiţie a funcţionarului public ar fi aceea de „persoană fizică care, prin respectarea condiţiilor cerute de lege a fost investită prin numire sau alegere într-o funcţie publică sau pentru a desfăşura, contra unui salariu, o activitate continua". Prin urmare, un funcţionar public se caracterizează prin următoarele: Este o persoană :

  • prin care acţionează instituţiile administrative;
  • care ocupă posture şi deţine funcţii publice;
  • numită de autoritatea competentă;
  • aleasă potrivit normelor legii;
  • învestită în mod legal cu atribuţiile funcţiei sale;
  • care prestează în mod permanent o activitate cu scopul de a asigura funcţionarea continuă a unui serviciu public;
  • cu statut propriu în care sunt precizate drepturile şi obligaţiile;
  • care desfăşoară activitate pe toate nivelurile ierarhice ale structurii sistemului administrativ. Există două categorii de funcţii publice în ţările Uniunii Europene:
  • mai întâi, sunt funcţionarii care lucrează la nivelul instituţiilor comunitare şi care pot fi desemnaţi cu titulatura de funcţionari europeni,
  • iar mai apoi există corpul de funcţionari care lucrează în administraţia proprie a fiecărui stat.

De remarcat că şi în acest domeniu se verifică principiul general al subsidiarităţii legislaţiei comunitare. Fiecare stat membru reglementează regimul corpului de funcţionari proprii în acord cu exigenţele sistemului legislativ autohton. Cu privire la funcţionarii europeni, reglementarea statutului acestora revine instituţiilor comunitare.

În contextul dreptului comunitar, cadrul normativ privind funcţia publică a fost influenţat de adoptarea de către Comisia Europeană a Cărţii Albe cu privire la reforma administrativă, încă din martie 2000.

Acest document a evidenţiat principiile administraţiei publice la nivel european, punându-se accent pe calitatea serviciilor oferite, independenţa funcţionarului, angajarea răspunderii acestuia pentru toate faptele săvârşite, eficienţa şi transparenţa serviciului public prestat către cetăţenii europeni.

RECRUTARE

Referitor la funţionarul public din statele Uniunii Europene, voi prezenta în continuare câteva trăsături definitorii. Astfel, funcţionarii publici din statele U.E. se constituie într-un corp bine definit în categoria personalului bugetar, temeiul legal al încadrării acestora regăsindu-se în lege şi făcându-se o delimitare de personalul contractual care se supune legislaţiei muncii.

Numirea în funcţia publică se face în temeiul legii, prin voinţa autorităţilor publice, a reprezentantului statului care are atribuţii în acest sens. De asemenea, există anumite condiţii speciale stipulate de lege pentru eliberarea sau destituirea din funcţie a funcţionarilor publici, iar activitatea acestora este foarte bine reglementată, având un rol constituţional şi strategic. Stabilitatea pe funcţia publică este o cerinţă pe care toate instituţiile publice o respectă. Şi în statele Uniunii Europene funcţionarii publici au obligativitatea de a nu avea apartenenţă politică şi de a manifesta profesionalism în exercitarea funcţiilor publice.

Aproape toate statele membre ale Uniunii Europene au stabilite reglementări generale privind raporturile în cadrul serviciului public. Astfel, Danemarca, Belgia, Franţa, Germania, Grecia, Spania, Italia, Luxemburg, Austria, Portugalia, Finlanda şi Suedia au prevăzute în Constituţie principiile generale de organizare a administraţiei publice, aplicabile funcţionarilor publici.

În continuare sunt menţionate câteva acte normative care reglementează funcţia publică în câteva ţări ale Uniunii Europene: " Austria: Codul serviciului public; " Danemarca: Constituţia, Legea serviciului public;

" Finlanda: Constituţia, Statutul general al funcţiei publice, statutele speciale ale celor trei corpuri, Codul funcţiei publice;

" Germania: Constituţia, Legea funcţionarilor publici; " Grecia: Constituţia, Codul serviciului public; " Irlanda: Legislaţia secundară;

" Italia: Constituţia, Legea serviciului public, Legea nr.59/127 din 1997 pentru reformă şi simplificarea administraţiei publice; " Luxemburg: Constituţia, Codul serviciului public;

" Olanda: Constituţia, Legea serviciului public, Regulile generale privind serviciul public; " Spania: Constituţia, Codul serviciului public; " Suedia: Constituţia, Actul privind angajaţii din sectorul public;

" Marea Britanie: legislaţie secundară, Ordinul serviciului public în consiliu, Actul referitor la serviciul public şi Codul managementului funcţiei publice.

În ţările membre ale Uniunii Europene predomină sistemul carierei, potrivit căruia un funcţionar public va ocupa succesiv posturi în ierarhia administrativă a funcţiei publice, în condiţiile garantării stabilităţii titularilor pe posturi şi funcţii publice.

În România recrutarea şi activitatea funcţionarului public este reglementată prin Ordonanţa de Urgenţă nr.57/2019 privind codul administrativ, capitolul VI, Cariera funcţionarilor publici, secţiunea 1 - Recrutarea funcţionarilor publici.

În Republica Moldova recrutarea şi activitatea funcţionarului public este reglementată prin Hotărârea Parlamentară Nr. 1227/2002 pentru aprobarea Concepţiei cu privire la politica de personal în serviciul public.

STATUL ADMINISTRATIV AL FUNCŢIONARULUI PUBLIC EUROPEAN

Statutul funcţionarilor publici în statutul funcţionarilor europeni prezintă un deosebit interes teoretic şi practic deoarece de îndeplinirea drepturilor şi obligaţiilor acestora depinde în mare măsură respectarea drepturilor omului în relaţia administraţie-cetăţean.

Din punct de vedere al drepturilor recunoscute funcţionarilor publici, întreaga legislaţie occidentală europeană vizează apropierea funcţionarilor publici de regimul recunoscut celorlalţi salariaţi în general, deşi diferenţele sunt notabile, mergând de la exemplul Italiei unde se vorbeşte despre o revoluţie a funcţiei publice la Germania şi Olanda care menţin prevederile conservatoare statutare.

În esenţă, doctrina europeană de drept administrativ reţine următoarele categorii de drepturi pentru funcţionarul public:

  • dreptul la protecţie, care are două laturi (garantarea stabilităţii în funcţie şi apărarea împotriva defăimării, insultei, ameninţării, ultrajului, respective repararea prejudiciilor suferite în exerciţiul funcţiunii);
  • dreptul la salariazare pentru serviciul prestat, la odihnă şi la asigurări sociale;
  • dreptul de a participa, prin organismeleconsultative, la organizarea serviciilor publice şi elaborarea regulilor statutare;
  • dreptul de a beneficia de o perfecţionare profesională permanentă;
  • dreptul la carieră, inclusive posibilitatea de a avansa în grade şi funcţii;
  • dreptul a se asocial în sindicate şi a participa la activitatea organizaţiilor sindicale;
  • dreptul la grevă
  • dreptul la opinie politică, sindicală, filozofică şi religioasă, limitat în exercitarea sa de obligaţia de neutralitate şi de rezervă în momentul prestării serviciului public.

Într-o prezentare succintă, statutul actual al funcţionarilor publici la nivel european reglementează următoarele categorii de drepturi:

  • dreptul la opinie
  • dreptul de asociere sindicală
  • dreptul la grevă, in condiţiile legii
  • dreptul la concediu
  • dreptul de a candida la funcţii elective
  • dreptul la carieră
  • dreptul la pensie
  • dreptul la perfecţionare profesională
  • dreptul la salariu
  • dreptul la uniformă
  • dreptul la plata orelor suplimentare sau la recuperarea lor dreptul la concediu de odihnă, la concedii medicale şi la alte concedii.
  • dreptul la condiţii normale de muncă şi igienă, pentru ocrotirea sănătăţii şi integrităţii fizice
  • dreptul la protecţie socială dreptul la ajutor şi asistenţă a funcţionarului public din partea comunităţilor dreptul de a primi orice comunicare oficială în scris dreptul la pensie de urmaş

Sarcinile specifice fiecărui post ocupat de un funcţionar european circumstantiază îndatoririle funcţionarului care ocupă respectivul post. Cu titlu general însă, pot fi evidentiate o serie de obligatii comune pentru toate categoriile de functionari euroepni, obligaţii prevăzute chiar din cuprinsul Statutului:

  • obligatia de independenţa şi neutralitate
  • obligatia de rezervă şi discreţie
  • obligaţia de a se achita de sarcinile funcţiei cu maxim de conştiinţă profesională
  • obligaţia de rezidenţă
  • obligaţia de a respecta ordinea ierarhică existentă în instituţia pentru care desfăşoară activitate.
  • obligaţia de fidelitate
  • obligaţia efectuării unui control medical anual
  • îndatoririle de moralitate
  • obligaţia de a repara eventualele prejudicii cauzate

Încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz.

Preocuparea pentru moralitate şi conduită corectă a funcţionarilor europeni a determinat adoptarea unui Cod de conduită corespunzătoare. Acest document reiterează principiile generale care stau la baza activităţii cu publicul desfăşurată de Comisia Europeană, principii cum sunt: legalitatea, non-discriminarea, proporţionalitatea dintre măsurile întreprinse şi scopul urmărit şi consistenţa actului de conduită în sectorul administrativ.

Aplicarea în situaţiile practice şi respectarea efectivă a codului este monitorizată fără întrerupere de la 1 noiembrie 2000, data intrării în vigoare. Orice cetăţean european care consideră că nu a fost tratat conform prevederilor şi principiilor codului are dreptul să formuleze o plângere. Comisia Europeană va întocmi în mod regulat rapoarte despre succesele aplicării codului dar şi despre situaţiile rezolvate mai puţin eficient.

Sub influenţă Codului european, în februarie 2004 au fost puse bazele creării unui nou cadru normativ pentru morala şi etica în administraţia publică, prin adoptarea de către Parlament a Legii Nr. 7/2004 (România) şi Legii Nr. 25/2008 (Republica Moldova) privind Codul de conduita a functionarilor publici. Adoptarea acestui act normativ a reprezintat un pas important în reforma administraţiei publice din ambele ţări.

Obiectivele explicite ale parlamentului legate de aceasta lege sunt de a reforma administraţia publică prin:

  • promovarea unor standarde de conduită şi integritate în rândul funcţionarilor publici;
  • informarea cetăţenilor asupra normelor de comportament la care trebuie să se aştepte din partea acestor funcţionari;
  • schimbarea mentalităţilor;
  • alinierea la standardele europene;

Codul stabileşte normele esenţiale de conduită, obligatorii pentru toţi funcţionarii publici, cum ar fi evitarea conflictului de interese şi a utilizării funcţiei pentru propriul interes.

Codul reprezintă atăt un instrument de informare cu privire la conduita profesională la care sunt indreptăţiţi cetăţenii să se aştepte din partea funcţionarilor publici, cât şi un mijloc de creare a unui climat de încredere şi respect reciproc între cetăţeni şi funcţionarii publici pe de o parte, şi între cetăţeni şi autorităţile administraţiei publice, pe de altă parte.

Din perspectiva funcţionarilor publici. Codul reprezintă o colecţie clară de norme de conduită, prin care se cere funcţionarilor publici să asigure un tratament egal a cetăţenilor în faţa autorităţilor şi instituţiilor publice, profesionalism, imparţialitate şi independenţă, cinste şi corectitudine.

Codul stabileşte în mod detaliat drepturile şi obligaţiile (interdicţiile) funcţionarilor publici în exercitarea funcţiei publice, printre care interdicţia funcţionarilor publici "de a solicita ori accepta cadouri, servicii, favoruri, invitaţii sau orice alt avantaj, care le sunt destinate personal, familiei, părinţilor, prietenilor ori persoanelor cu care au avut relaţii de afaceri sau de natură politică, care le pot influenţa imparţialitatea în exercitarea funcţiilor publice deţinute ori pot constitui o recompensă în raport cu aceste funcţii".

Încălcarea acestui principiu este ceea ce Codul Penal reglementează ca infracţiune sub denumirea de "luare de mită".

În România atribuţia de coordonare a aplicării, precum şi de control al aplicării normelor prevăzute în Cod revine Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP). ANFP poate fi sesizată cu privire la încălcarea normelor Codului de către orice persoană interesată. Comisiile de disciplină au dreptul de a examina asemenea fapte şi de a propune măsuri administrative. În cazul în care actele unui funcţionar public sunt prevăzute de Codul Penal, acestea vor fi supuse spre cercetare autorităţii competente.

Codul ridică la rang de principiu asigurarea unui serviciu public de calitate, stabilind obligaţia funcţionarilor publici de a participa activ la luarea deciziilor şi la transpunerea lor în practică, pentru realizarea atribuţiilor instituţiilor publice. În exercitarea funcţiei publice, funcţionarii publici au obligaţia de a avea un comportament profesionist, precum şi de a asigura, în condiţiile legii, transparenţa administrativă, pentru a câştiga şi menţine încrederea publicului în integritatea, imparţialitatea şi eficacitatea autorităţilor şi instituţiilor publice.

Transformând regulile de conduită şi morală în veritabile norme juridice, codul de conduită stabileşte care sunt modalităţile de control şi coordonare a modului de respectare a acestor norme

AVANSAREA SI PROMOVAREA

În administratia publica româneasca şi moldovenească, ca şi in statele membre ale Uniunii Europene, sunt cunoscute, in general, ca modalitati de dezvoltare a carierei functionarilor publici: promovarea, avansarea in gradele (grila) de salarizare, precum si mobilitatea.

Este evident faptul ca, in functie de sistemul in care este organizat serviciul public in fiecare tara, conditiile in care se realizeaza promovarea in ierarhie, avansarea in grila de salarizare si mobilitatea functionarilor publici sunt diferite.

In cadrul autoritatilor si institutiilor publice, promovarea reprezinta modalitatea de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei functii publice vacante superioare, prin concurs (examen), fiind necesara indeplinirea de catre functionarii publici a unor conditii minime legale, diferentiate pe grade profesionale.

De exemplu, promovarea intr-o functie publica de executie superioara, de grad profesional principal, impune functionarului public cateva conditii minime, cum ar fi:

  • sa aiba o vechime minima de doi ani in functiile publice de executie din gradul profesional asistent,in clasa corespunzatoare studiilor absolvite;
  • sa fi obtinut la evaluarea performantelor profesionale individuale din ultimii doi ani calificativul „foarte bun";
  • sa indeplineasca cerintele specifice prevazute in fisa postului.

Totodata (în România) ocuparea unei functii publice de conducere vacante presupune indeplinirea de catre persoanele interesate a urmatoarelor conditii:

  • sunt absolvente ale programelor de formare specializata in administratia publica, organizate de Institutul National de Administratie, centrele regionale de formare continua pentru administratia publica locala, precum si de alte institutii specializate din tara sau strainatate;
  • au fost numite intr-o functie publica din clasa I;
  • indeplinesc cerintele specifice prevazute in fisa postului;
  • indeplinesc conditiile de vechime in specialitatea studiilor necesare exercitarii functiei publice, respectiv de minimum doi ani pentru functiile publice de conducere de sef birou si sef serviciu, precum si secretar al comunei si de minimum cinci ani pentru celelalte functii publice de conducere.

La avansarea in gradele de salarizare trebuie avute in vedere cel putin doua aspecte: calificativele obtinute, de catre functionarul public, la evaluarea performantelor profesionale individuale si vechimea in gradul de salarizare din care se avanseaza (intre 1-3 ani, in raport cu principiile stabilite prin legislatia salarizarii functionarilor publici).

Mobilitatea reprezinta un aspect deosebit de important al dezvoltarii carierei functionarilor publici, fiind incurajata din urmatoarele motive:

  • din perspectiva functionarului public, mobilitatea permite familiarizarea lui cu alte domenii de activitate, dezvoltarea de noi aptitudini, respectiv evolutia sa pe plan profesional;
  • din perspectiva administratiei, mobilitatea este un mijloc de a creste flexibilitatea functionarii autoritatii si institutiei publice respective.

In sistemul administrativ romanesc se practica atat mobilitatea pe orizontala , cand are loc detaşarea, delegarea sau transferul functionarului public in alte autoritati sau institutii publice, cat si mobilitatea pe verticala, cand, potrivit legii, functionarul public se muta in alt compartiment al autoritatii sau institutiei publice si atunci cand exercita, cu caracter temporar, o functie publica de conducere.

În cadrul statelor membre ale Uniunii Europene, sunt cunoscute ca forme principale de dezvoltare a carierei: promovarea, avansarea in grila de salarizare, precum si mobilitatea orizontala.

De fapt, primele doua forme reprezinta o mobilitate pe verticala a functionarilor publici, aceasta presupunand dezvoltarea, in paralel, atat a carierei profesionale, cat si a celei financiare.

In fiecare stat al Uniunii Europene, sunt diferite conditiile ce trebuie indeplinite pentru promovarea si avansarea in grila de salarizare, in functie de sistemul in care este organizat serviciul public, atractivitatea functiei publice si nu in cele din urma, de traditiile administrative ale tarii respective.

Avand in vedere organizarea serviciului public, exista state ale Uniunii Europene in care acesta este structurat pe sistemul de cariera si state in care predomina sistemul post.

Acolo unde, serviciul public este organizat pe sistemul de cariera metodele de dezvoltare a acesteia sunt:

  • avansarea automata (fara sustinerea vreunui concurs si fara a fi conditionata de existenta unui post vacant) de la un grad de salarizare la altul;
  • promovarea de la un nivel mediu la nivelul superior(promovarea in ierarhie); •combinatie a celor doua metode principale.

In tarile in care serviciul public este organizat in sistem post nu se poate discuta despre o anumita cariera in functia publica, pentru ca posturile se ocupa prin concurs, pe baza competitiei deschise.

CONCLUZII

Statutul funcţionarilor europeni prezintă un deosebit interes teoretic şi practic deoarece de îndeplinirea drepturilor şi obligaţiilor acestora depinde în mare măsură respectarea drepturilor omului în relaţia administraţie-cetăţean.

Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană ar implica modernizarea sistemului administraţiei publice, reforma gestiunii resurselor umane şi ridicarea nivelului calificării. În acest context, apare evidentă şi necesară reforma administraţiei publice, administraţie competentă care trebuie să participe la redactarea propunerilor de legi şi la aplicarea legilor.

Modernizarea funcţiei publice reprezintă un criteriu important pentru Comisia Europeană în evaluarea performanţelor tărilor membre ale Uniunii Europene, de aceea este atent examinată legislaţia elaborată de aceste ţări din punctul de vedere al compatibilităţii cu normele europene şi capacitatea ţărilor respective de a pune în aplicare politicile comune şi de a respecta dreptul european.

Dacă în Europa Occidentală reforma în serviciul public este indreptată spre o creştere a eficienţei si productivităţii acestuia, în ţările central şi est europene administraţia publică, deci implicit serviciul public, a trebuit sa fie restructurată complet, o atenţie deosebită acordându-se conceptului de servire a cetăţeanului. Cele trei principii esenţiale pe care ar trebui să le regăsim în administraţia noastră sunt: permanenţă, profesionalism şi neutralitate politică.

Obiectivele principale ce trebuie urmărite în acest sens şi care vizează direct funcţionarii publici sunt: selecţia iniţială a funcţionarilor publici, instruirea şi dezvoltarea profesionalismului, dezvoltarea carierei, atractivitatea condiţiilor de serviciu, ceea ce înseamnă abordarea dificilei probleme a remunerării funcţionarului public, iar în final, lupta constantă împotriva corupţiei.

Un program care să fie destinat tinerilor profesionişti are în vedere recrutarea în rândurile funcţionarilor publici a persoanelor capabile, chiar din universităţi, care au perspective pentru o carieră pe termen lung.

Statutul funcţionarilor Uniunii Europene a influenţat regimul general al funcţiei publice europene, deoarece după cum se susţine în mod întemeiat despre statutul funcţionarilor naţionali, aserţiune valabilă şi pentru funcţionarii europeni, „Statutul general este un cadru global, în interiorul căruia se integrează corpuri sau cadre de funcţionari".

Regimul funcţionarilor publici europeni a împrumutat unele din dimensiunile regimurilor naţionale ale ţărilor ce aparţin Uniunii Europene în privinţa funcţiilor publice, peste care s-au suprapus elemente deduse din faptul că ele se realizează într-un spaţiu pe care doctrina îl denumeşte teritoriu european sau spaţiu administrativ european.

Regimul funcţiei publice a Uniunii Europene este guvernat de normele de drept deduse din reglementările Uniunii Europene şi completate cu principiile jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Există elemente care apropie, dar care şi diferenţiază statutele celor două tipuri de funcţionari: cel naţional şi cel al Uniunii Europene.

În cazul funcţionarului naţional, principiul de bază care guvernează întreaga sa activitate este cel al supremaţiei Constituţiei şi a legii. Acest principiu se află, aşadar, la baza activităţii lor, a comportamentului lor profesional, atât in interiorul cât şi în afara funcţiei.

În cazul functionarilor europeni întâlnim principiul neutralităţii acestora, independenţei lor faţă de oricare stat, fie el cel din care face parte, sau altul, aflat sau nu, în Uniunea Europeană.

Există elemente care apropie, dar care şi diferenţiază statutele celor două tipuri de funcţionari: cel naţional şi cel al Uniunii Europene. În cazul funcţionarului naţional, principiul de bază care guvernează întreaga sa activitate este cel al supremaţiei Constituţiei şi a legii. Acest principiu se află, aşadar, la baza activităţii lor, a comportamentului lor profesional, atât in interiorul cât şi în afara funcţiei.

În cazul functionarilor europeni întâlnim principiul neutralităţii acestora, a independenţei lor faţă de oricare stat, fie el cel din care face parte, sau altul, aflat sau nu, în Uniunea Europeană.

Prin activitatea lor, autorităţile administraţiei publice trebuie să asigure deplina egalitate în toate domeniile vieţii economice, politice, juridice, sociale şi culturale pentru toţi cetăţenii ţării fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, sex, limbă, religie, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială şi să garanteaze posibilitatea participării tuturor cetăţenilor la viaţa politică, economică, socială şi culturală.

Promovarea tuturor acestor drepturi, duce la aplicarea principiului conform căruia nimeni nu este mai presus de lege.