În cadrul instituţiilor europene activează personal cu pregătire diversă, a căror activitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile cuprinse în acte normative special adoptate. Aceste acte normative reglementează dreptul funcţiei publice europene, o nouă ramură de drept care a dobândit independenţă tocmai datorită interesului special acordat acestor norme juridice şi datorită importanţei domeniului de reglementare pentru întreaga activitate a Uniunii.[1]
Cele mai importante institutii europene sunt: Consiliul Europei, Parlamentul European, Comisia Europeana, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Tribunalul de Primă Instanţă, Tribunalul Funcţiei Publice a Uniunii Europene, Curtea Europeană de Conturi. La acestea se adaugă şi alte organe precum instituţiile Uniunii Monetare, Comitetele Consultative Economice şi Sociale, Mediatorul European, etc.
Numărul funcţionarilor publici europeni a crescut odata cu aderarea de noi state la Uniunea Europeană, dar şi datorită extinderii activităţii instituţiilor europene sau largirii ariei de competenţă a acestora.[2]
Întregul personal al instituţiilor europene este constituit din cetateni ai statelor membre ale Uniunii Europene, reflectand diversitatea culturala a acestora, acestia fiind nevoiti sa isi desfasoare cea mai mare parte a activitatii departe de tarile lor.[3]
Fiecare din institutiile europene dispune de propriul sau personal, avand o politica proprie in ceea ce priveste managementul acestuia, însă această politică se conturează pe principiile generale stabilite de Statutul comun al funcţionarilor publici europeni.[4]
[1] Mihaela Tofan - " Dreptul European al functiei publice" - suport de curs, p. 20
[2] Ion Popescu - "Functia publica europeana" - suport de curs, Bucuresti, 2010, p. 7
[3] Ion Popescu - "Functia publica europeana" - suport de curs, Bucuresti, 2010, p. 8
[4] Ion Popescu - "Functia publica europeana" - suport de curs, Bucuresti, 2010, p. 8