Conform articolului 5 din Statut, funcţionarii publici europeni sunt grupaţi în patru categorii principale, catalogate alfabetic: A, B, C şi D, la care se adaugă şi categoria 1A din care fac parte interpreţii şi traducătorii.
Scopul clasificării este cel de a stabili condiţii identice de recrutare şi executare a sarcinilor de serviciu pentru funcţionarii aparţinând aceleaşi categorii.
Fiecare categorie este la rândul său subclasificată în grade, iar gradele în eşaloane. La momentul emiterii actului de numire, autoritatea emitentă are obligaţia de a preciza categoria, gradul şi eşalonul avute în vedere.
Funcţionarii din categoria A sunt organizaţi în opt grade, grupate în funcţii sau cariere. La rândul lor, funcţiile sau carierele sunt subdivizate în două gradaţii sau eşaloane, astfel încât categoria A include 16 sub-categorii de funcţionari.
Pentru ocuparea acestor funcţii, normele dreptului comunitar impun cunoştinţe de nivel universitar, orice diplomă superioară fiind un atu al candidatului la funcţia respectivă.
Funcţionarii din categoria A ocupă funcţii de direcţie, de concepţie şi de studiu. Astfel, directorii generali sunt desemnaţi cu indicativul A1, directorii executivi cu indicativul A2, iar şefii de divizie cu indicativul A3.
Categoria B are cinci grade, grupate în cariere sau funcţii, fiecare dintre ele fiind desfăşurate pe două gradaţii. Funcţionarii din categoria B corespund funcţiilor de aplicare şi încadrare, care necesită cunoştinţe de nivel de învăţământ secundar (studii medii).
În categoria B sunt incluşi funcţionarii publici care care primesc şi analizează informaţiile necesare fie pentru elaborarea politicilor Uniunii, fie pentru a supraveghea respectarea legislaţiei europene. Numărul funcţionarilor publici europeni din categoria B este de aproximativ 3000 de agenţi.[1]
În categoria C sunt cuprinse tot cinci grade, desfăşurate fiecare pe câte două gradaţii. În această categorie se regăsesc funcţionarii absolvenţi ai învăţământului mediu sau cu o experienţă profesională similară care îndeplinesc activităţi de secretariat, arhivă sau alte activităţi administrative cu caracter permanent. Numărul funcţionarilor din categoria C este dublul numărului de funcţionari din categoria B.
Categoria D cuprinde doar patru grade şi reuneşte funcţionarii care desfăşoară activităţi care presupun munca fizică. Nivelul de pregătire profesională minimă pentru personalul din această categorie este de studii primare, eventual completate cu o serie de cunoştinţe tehnice, impuse de specificul activităţii vizate de postul respectiv. În această categorie se regăsesc, de obicei, funcţionarii pentru activităţi de pază, curierat, personalul de serviciu etc.
Pe lângă personalul care lucrează pentru organisme sau instituţii europene având calitatea de funcţionari publici, mai lucrează şi persoane cu contract de muncă sau cu contract de colaborare, numiţi agenţi contractuali.
Calitatea de agent contractual este diferită de cea de funcţionar deoarece agentul nu beneficiază de dreptul la carieră, nu este stabil în postul ocupat şi nici nu dobândeşte mare parte din drepturile cuprinse în Statut. Agenţii contractuali pot beneficia de prevederile Statutului numai dacă îi vizează expres, altfel situaţia lor este guvernată de regulile aplicabile contractului prin care au devenit agenţi contractuali europeni. Aceşti angajaţi pe bază de contract de drept privat nu participă direct la prestarea serviciului public şi nu sunt învestiţi cu autoritatea publică în desfăşurarea activităţii lor, prin urmare nu beneficiază de aceeaşi ocrotire a drepturilor ca şi funcţionarii comunitari.
În rândul agenţilor comunitari care lucrează pe bază de contract se disting două categorii: agenţii contractuali care deservesc diferite instituţii sau organisme comunitare situate la nivelul Uniunii Europene şi agenţii contractuali de drept privat local. Se includ în această categorie angajaţii contractuali care lucrează în aparatul de lucru al unui reprezentant al Uniunii într-un stat membru sau nemembru al Uniunii, sau personalul angajat pentru a duce la îndeplinire anumite sarcini ale Uniunii la nivel local.
Deşi aceste persoane sunt plătite din fonduri europene, întreaga lor activitate este reglementată de legile statului în care îşi desfăşoară activitatea. Mai mult, dacă pentru litigiile apărute cu privire la activitatea agenţilor contractuali europeni sunt competente să se pronunţe instanţele comunitare (Curtea Europeană de Justiţie sau Tribunalul de Primă Instanţă, după caz), pentru soluţionarea proceselor în care sunt implicaţi agenţi contractuali de drept local sunt competente instanţele locale.
Pentru distincţia agenţilor contractuali de funcţionarii publici europeni, în sensul restrâns al noţiunii, trebuie avut în considerare faptul că întotdeauna activitatea concretă a agentului contractual trebuie să se încadreze în una dintre următoarele situaţii:
- să desfăşoare o activitate cu caracter temporar, ocupând un post care are un caracter temporar dar pentru care titularul este indisponibil, pentru o perioadă de timp determinată;
- să desfăşoare o activitate auxiliară faţă de activitatea curentă a serviciului în care activează, îndeplinind sarcini temporare prin natura lor. Au existat şi situaţii de utilizare abuzivă a denumirii de post auxiliar, deşi persoana încadrată urma să desfăşoare activităţi permanente pe o perioadă îndelungată de timp. În aceste situaţii, judecătorii de la Curtea Europeană de Justiţie au procedat la recalificarea contractului, modificând, în mod obiectiv, denumirea utilizată pentru funcţia respectivă[2];
- să aibă calitatea de consilieri de specialitate, adică personalităţi angajate în instituţiile comunitare datorită notorietăţii într-un anumit domeniu; dacă pentru interesele comunităţii sunt necesare cunoştinţele şi competenţa lor într-un anumit moment, atunci vor avea calitatea de agenţi contractuali de drept european, în baza unui contract de consiliere (consultanţă de specialitate) [3].
Astfel, putem distinge între două categorii de funcţii publice în statele membre ale Uniunii Europene:
- funcţionarii care activează în cadrul instituţiilor europene şi care pot fi desemnaţi cu titulatura de funcţionari publici europeni,
- funcţionarii publici care lucrează în administraţia locală a fiecărui stat membru .
În contextul dreptului european, cadrul normativ privind funcţia publică a fost influenţat de adoptarea de către Comisia Europeană a Cărţii Albe cu privire la reforma administrativă, încă din martie 2000.
Acest document a evidenţiat principiile administraţiei publice la nivel european, punându-se accent pe calitatea serviciilor oferite, independenţa funcţionarului, angajarea răspunderii acestuia pentru toate faptele săvârşite, eficienţa şi transparenţa serviciului public prestat către cetăţenii europeni.
Pentru transpunerea în practică a acestor principii a fost adoptat în 13 septembrie 2000 Codul de conduită în administraţia publică (The Code of Good Administrative Behaviour), conceput în primul rând ca un instrument de lucru pentru personalul instituţiilor europene care lucrează în mod direct cu publicul.
Codul vizează inclusiv informarea cetăţenilor asupra dreptului de a beneficia de servicii de calitate şi asupra condiţiilor în care trebuie să se aştepte să fie trataţi în momentul în care abordează în instituţie europeană.[4]
[1] Idem, p.25
[2] C.J.C.E., 01.02.1979, Desharmes, Aff.17/87, Rec. 189
[3] Vătăman Dan, 2010, pp. 193-194
[4] Mihaela Tofan - " Dreptul European al functiei publice" - suport de curs, p. 18