Administrație publică

Prezentare generală

Criteriile de bază ce trebuie îndeplinite de un angajat al instituţiilor europene, drepturile şi obligaţiile acestora, condiţiile de muncă şi de salarizare se găsesc în "Statutul Funcţionarilor Europeni („Staff Regulations"- regulament al UE)^[1].

De asemenea, în fiecare stat din Uniunea Europeană, pot fi identificate o serie de condiţii de acces în funcţia publică. Având în vedere că noţiunea de funcţie publică semnifică o profesie, iar cel care o ocupă are drept la carieră, putem să distingem două categorii de condiţii: condiţii generale, impuse pentru ocuparea oricărei funcţii publice, şi condiţii specifice, impuse pentru ocuparea anumitor funcţii, din sfera justiţiei, legislativului, etc.^[2]

Modalităţile de verificare a îndeplinirii acestor condiţii variază mult de la o ţară la alta, atât în ceea ce priveşte autorităţile cu atribuţii în acest domeniu, cât şi în ceea ce priveşte forma şi momentul la care se realizează. În Germania şi Olanda, unde recrutarea este realizată în întregime de către administraţie, aceasta este cea care procedează la verificare. Spre exemplu, în Germania, recrutarea este lăsată la alegerea administraţiei, iar numirea este considerată un act discreţionar.

Criterii generale pentru a putea lucra la Instituţiile europene

Criterii de admitere standard sunt:

• să aibă cel puţin cetăţenia unui stat membru al Uniunii Europene;
• să se bucure de toate drepturile asociate cetăţeniei;
• să-şi fi îndeplinit toate obligaţiile impuse de legislaţia referitoare la satisfacerea stagiului militar;
• să cunoască foarte bine una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene şi o a doua limba la un nivel satisfăcător;
• respectarea condiţiilor referitoare la calificările necesare pentru postul pentru care se da concursul;
• în general nivel licenţă pentru administratori şi eventual experienţa profesională /cunoştinte lingvistice avansate pentru interpreţi.

Anunţul de concurs este extrem de important în ceea ce priveşte criteriile de admitere, deoarece acolo se specifică exact condiţiile pentru postul publicat.

In practică, pe lângă condiţiile menţionate mai sus, pentru a putea obţine un post in instituţiile europene, este nevoie de cunoştiinţe de utilizare a calculatorului, de cunoaşterea foarte bună a limbii engleză sau franceză şi, bineînţeles, de pregătire suficientă pentru a trece testele de concurs.

Instituţiile Uniunii Europene aplică o politică a egalităţii de şanse şi primesc cererile de înscriere fară niciun fel de discriminare, cum ar fi cele pe criterii de sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau credinţă, convingeri politice sau de altă natură, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere, handicap, vârstă sau orientare sexuală.

Avocatul Poporului European (Ombudsman) a constatat diverse discriminări din partea EPSO (European Personnel Selection Office), de exemplu în ceea ce priveşte faptul că concursurile se desfăşoară în engleză, franceză sau germană (ceea ce, evident, poate avantaja vorbitorii nativi ai acestor limbi). In prezent, EPSO Investighează posibilitatea ca cel puţin o parte din teste să fie în cele 24 de limbi oficiale ale UE^[3]. De asemenea, instituţiile europene urmăresc o echilibrare a raportului între sexe, ceea ce înseamnă că în următoarea perioadă, se vor angaja probabil mai multe persoane de sex feminin^[4].

In funcţie de postul sau demnitatea publică analizată, se pot distinge condiţii de acces de ordin general, sau comune pentru toate categoriile de funcţii europene, dar şi condiţii speciale, care ţin de particularităţile activităţii care urmează să fie desfăşurată.

Condiţiile generale sunt detaliate în art. 28 din Statut, iar condiţiile speciale se regăsesc în actul normativ care guvernează activitatea instituţiei sau organismului european pentru care se defăşoară recrutarea (de obicei, statut propriu sau regulament de organizare şi funcţionare)^[5].

Condiţiile de acces la funcţia publică sunt acele elemente specifice, prin îndeplinirea cărora legiuitorul urmăreşte şi garantează calificarea profesională a viitorilor funcţionari şi limitarea arbitrariului în selecţie.

Prin instituirea unor condiţii de acces într-o funcţie publică, legiuitorul urmăreşte mai multe scopuri.^[6]

Anumite condiţii servesc satisfacerii unor scopuri politice, de exemplu condiţia devenită tradiţională care leagă ocuparea unei funcţii publice într-un stat de calitatea de cetăţean al statului respectiv. Această condiţie este prevăzută de unele constituţii, cum ar fi cea a Belgiei. Constituţia Portugaliei admite o excepţie pentru funcţionarii de carieră esenţialmente tehnici, în timp ce în Republica Irlanda accesul cetăţenilor străini la funcţii publice nu este interzis în mod expres, însă prin Statutul din 1956 se admite posibilitatea organizării concursului numai pentru cetăţenii irlandezi .

Condiţia ca funcţionarul public să aibă domiciliul în ţară, se practică în mai toate sistemele constituţionale, domiciliul fiind, alături de cetăţenie, o garanţie a ataşamentului persoanei faţă de ţara la guvernarea căreia participă în calitate de demnitar sau funcţionar public^[7].

Alte condiţii vizează raţiuni de ordin tehnic şi administrativ şi aici se are în vedere eliminarea riscului privind pătrunderea incompetenţilor şi corelativ, selectarea celor mai apţi să îndeplinească funcţiile publice respective.

Legislativul sau executivul impun anumite condiţii cum ar fi cele de vârstă, onorabilitate, satisfacerea stagiului militar, condiţii de aptitudine (din ce în ce mai restrictivă), anumite diplome (condiţii de studii), examene oficiale, concursuri, stagii etc^[8] .

În general, legislaţiile statelor europene nu îngrădesc accesul la o funcţie sau demnitate publică pentru raţiuni de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială.

Această reglementare nu a fost dintotdeauna apreciată ca fiind la fel de firească precum este apreciată în momentul actual şi nici nu a fost îmbrăţişată în mod unanim de legiuitorul din toate statele europene. Cu titlu de exemplu, menţionăm excepţia apărută în Germania interbelică, atunci când a fost introdusă clauza celibatului, potrivit căreia femeia măritată nu mai avea acces şi nu putea fi menţinută într-o funcţie publică^[9].

De la regula accesului în mod egal la o funcţie publică a femeii şi a bărbatului, există şi actualmente unele excepţii, justificate de specificul funcţiei respective .

Condiţia stării de sănătate optimă a funcţionarului public este de asemenea o condiţie contemporană care face vorbire despre necesitatea unor condiţii minime cu privire la aptitudinile fizice, exprimare largă, care include şi condiţiile de sănătate.

Vârsta majoratului este o condiţie necesară, însă nu şi suficientă, fiind necesar ca persoana în cauză să fie în deplinătatea capacităţii sale de exerciţiu, să aibă discernământ şi să nu fi fost declarată interzisă judecătoreşte.

Literatura de specialitate a apreciat că trebuie făcută distincţie între condiţia subiectivă a unei moralităţi şi reputaţii ireproşabile şi cea obiectivă a lipsei unor antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pe care urmează să o îndeplinească. ^[10]

În Germania, pentru a deveni funcţionar de categorie superioară, trebuie să ai titluri, să dai examene şi să îndeplineşti stagiul. Pentru posturile înalte se dau examene, cu un stagiu de trei sau patru ani între ele. Primul examen are specific juridic şi priveşte cunoştinţele din facultăţi, în timp ce al doilea (după stagiu) este atât teoretic, cât şi practic şi definitivează accesul la carieră.^[11]

În Franţa, sistemul funcţiei publice este fondat pe carieră, individul alege o profesie specifică, care este „serviciul statului", accesul la aceasta fiind numai pe bază de concurs, ale cărui programe fixate la nivel naţional, solicită de regulă cunoştinţele generale.

În Anglia se apreciază că oamenii care urmează să îndeplinească anumite sarcini, devenind funcţionari competenţi, la momentul recrutării trebuie să fie cu pregătire prolivalentă, mai ales pentru cei din clasele superioare (sistemeul civil este divizat în şase clase), care trebuie să aibă noţiuni de drept şi economie politică. Pentru cei din a treia clasă (clericală), studiile necesare sunt primul ciclu de învăţământ secundar, iar pentru cei din a patra clasă, şcoala primară, ciclul superior şi recent, şcoala secundară (în funcţie de specialitate).^[12]

Autorii de drept public, ca şi cei din ştiinţa administraţiei, au ajuns la concluzia unanimă, conform căreia, funcţiile publice trebuie să fie accesibile pentru orice cetăţean, în virtutea principiului egalităţii în drepturi. De aici, principiul contemporan al egalităţii accesului la funcţii publice şi un altul al ocupării funcţiei publice pe baza meritului, sunt prezente în constituţiile tuturor ţărilor Uniunii Europene. ^[13]În concluzie, condiţiile de acces pot fi clasificate astfel:

• în funcţie de intervenţia aprecierii autorităţii publice: condiţii obiective şi condiţiii subiective;
• în funcţie de sfera de aplicabilitate: condiţii generale şi condiţii speciale.^[14]

În toate ţările Uniunii se întâlnesc condiţii de acces la funcţia publică, destinate să garanteze calificarea profesională a viitorilor funcţionari şi să limiteze arbitrariul în selecţie.

Şi în cazul funcţiei publice europene se întâlnesc două categorii de condiţii şi anume: condiţii fixe, care sunt aceleaşi pentru toţi candidaţii şi condiţii variabile, în această categorie intrând diplome, titluri, nivel de experienţă etc^[15].

Condiţiile obiective se referă fie la candidaţi, fie la administraţie, iar în acestt din urmă caz este vorba despre exigenţa pe care o regăsim peste tot, de a exista posturi bugetare vacante. Două aspecte au caracterizat, în mod specific, dreptul de acces la funcţia publică: problema publicării posturilor vacante şi cea a listelor de aşteptare sau a rezervărilor la recrutare. Condiţiile referitoare la candidaţi sunt mai numeroase şi mai diversificate.

În ce priveşte condiţiile subiective, este vorba despre condiţii a căror interpretare lasă o largă libertate de apreciere autorităţilor care sunt însărcinate cu verificarea lor în funcţie de natura funcţiilor ce urmează să fie îndeplinite şi de calităţile particularte ale fiecărui candidat.^[16]

Anumite condiţii pot fi considerate condiţii obiective într-un anumit stat dar in alt stat să fie considerate condiţii subiective. De exemplu, condiţia de moralitate deşi este una suibiectivă, poate deveni o condiţie obiectivă dacă este definită ca reprezentând absenţa unui anumit tip de condamnare penală.

În toate statele Uniunii Europene, loialitatea faţă de instituţii este considerată ca una din principalele îndatoriri ale funcţionarilor, însă deşi există diferenţe semnificative de formulare, semnificaţia acesteia nu variază de la un stat la altul^[17].

Concursul presupune: un număr de locuri precis determinat, un juriu independent faţă de candidaţi, de puterea politică şi de şefii serviciilor care dispun de posturi vacante, un clasament al candidaţilor declaraţi admisi, în ordinea rezultatelor obţinute, precum şi obligaţia pentru autoritate de a respecta clasamentul.^[18]

Concursul de nivel superior în sistemul britanic încearcă să înlăture orice exerciţiu academic sau bazat pe memorie şi presupune trei etape: prima constă în teste de calificare, a doua constă în lucrări în vederea admiterii, iar a treia îi implică pe toţi cei declaraţi admişi ce vor trece prin faţa unui juriu (final selection board), care în urma unui interviu de 35 de minute îşi va forma o opinie definitivă.

Condiţii generale şi specifice

Naţionalitatea

Toţi candidaţii la o funcţie publică europeană trebuie să fie cetăţeni europeni în accepţiunea conferită acestei noţiuni de prevederile Tratatului de la Maastrich. Fiecare funcţionar European este mai întâi cetăţean al unei ţări membre a Uniunii Europene iar cetăţenii statelor membre ale uniunii sunt în mod automat consideraţi cetăţeni europeni.

Art. 27 din STATUT prevede că funcţionarii sunt recrutaţi pe o cât mai mare posibilă bază geografică, dintre cetăţenii statelor membre ale Comunităţii. În acelaşi timp, nici o funcţie nu trebuie să fie rezervată cetăţenilor dintr-un anume stat membru.

De remarcat că după semnarea Tratatului de aderare al României şi Bulgariei, pe marea majoritate a formularelor de solicitare on-line pentru a deveni funcţionar european au fost introduse rubrici speciale pentru cetăţenii din România şi Bulgaria, tocmai pentru a se asigura o reprezentare cât mai largă din punct de vedere geografic.

Condiţiile cerute de legea română unei persoane pentru a putea ocupa o funcţie publică sunt cuprinse în art. 6 din Statutul funcţionarului public, modificat şi completat cu prevederile art. 49 din Legea 161/2003. Astfel că:

„Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

1. are cetăţenia română şi domiciliul în România;
2. cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
3. are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
4. are capacitate deplină de exerciţiu;
5. are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
6. îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică;
7. îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice;
8. nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
9. nu a fost destituită dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;
10. nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege. "^[19]

Capacitatea de exerciţiu deplină

Capacitatea de exerciţiu presupune aptitudinea subiecţilor de drept de a-şi exercita drepturile şi de a-şi asuma obligaţii în nume propriu. Capacitatea de exerciţiu conturează posibilitatea indivizilor de a-şi asuma răspunderea pentru faptele săvârşite, derularea activităţii având loc în mod conştient şi responsabil.

Capacitatea civilă a subiecţilor de drept se apreciază funcţie de normele de drept civil din dreptul naţional pentru fiecare funcţionar în parte. În dreptul român, ca regulă, capacitatea de exerciţiu se dobândeşte la împlinirea vârstei de 18 ani (majorat). Persoana peste 18 ani care suferă de o maladie psihică nu va avea capacitate de exerciţiu dacă în urma unui proces judecătorul naţional competent a dispus punerea ei sub interdicţie.^[20]

Nivel înalt de corectitudine (moralitatea funcţionarului)

Etica, buna conduită şi morala funcţionarului sunt elemente de apreciere a acestuia atât la începutul activităţii sale, dar şi pe parcursul îndeplinirii sarcinilor cu care este investită respectiva funcţie publică.

Aprecierea moralităţii şi a nivelului de corectitudine pe care o persoană îl manifestă în relaţiile de serviciu se face, de obicei, în baza prezentării unui extras de cazier judiciar.

Cazierul judiciar reprezinta o evidenţa a infractionalităţii descoperite şi sancţionate de către organele statului din care provine respectiva persoana. Prezentarea extrasului de cazier judiciar este obligatorie dacă funcţia publică vizată presupune ca ocupantul ei să primească în pază o anumită gestiune, un anumit patrimoniu pe care trebuie să îl folosească şi să îl conserve sau administreze.

Pentru funcţiile care nu includ în mod obligatoriu o gestiune materială, condiţia verificării moralităţii persoanei se poate considera îndeplinită prin prezentarea unor recomandări de la precedentul loc de muncă sau de la persoane de notorietate cu care candidatul a intrat în contact.

Cunoaşterea aprofundată a uneia dintre limbile oficiale ale Comunităţii şi cunoaşterea satisfăcătoare a unei alte limbi a Comunităţilor

Prin prisma îndeplinirii primei condiţii generale expuse mai sus (condiţia naţionalităţii) este evident că fiecare cetăţean european cunoaşte ca limbă maternă, deci la perfecţie, una dintre limbile oficiale ale Comunităţii. Aşadar îndeplinirea acestei condiţii este deplin realizată dacă aspirantul la o funcţie europeana cunoaşte satisfăcător oricare alta dintre limbile oficiale ale statelor membre.

Remarcăm că prevederea art. 28 lit. f din STATUT se referă la cunoaşterea celei de-a doua limbi a comunităţii în "măsura necesară funcţiei ce este chemat să o exercite." Este posibil ca particularităţile funcţiei ocupate să impună chiar cunoaşterea la perfecţie şi pentru cea de-a doua limbă pe care o utilizează funcţionarul respectiv.

Promovarea concursului organizat pentru ocuparea postului vacant

În vederea ocupării unui post liber într-o instituţie, autoritatea investită cu puterea de numire deschide procedura concursului, după ce în prealabil a analizat:

• posibilităţile de promovare şi de transfer în cadrul instituţiei;
• capacitatea de a organiza concursuri în cadrul instituţiei;
• cererile de transfer ale funcţionarilor din alte instituţii ale comunităţii.

Pentru fiecare concurs este desemnată o comisie de către autoritatea investită cu puterea de numire iar acesta va hotărî, în urma desfăşurării concursului, cine va ocupa postul vacant.

Procedura pentru organizarea concursurilor este reglementată expres în Anexa III la Statut şi este diferită funcţie de tipul de concurs organizat:

• concurs pe bază de probe;
• concurs pe baza titlurilor obţinute conform nivelului de instrucţie sau funcţie de pregătirea ştiinţifică.

Conform art.1 Anexa III ,,Anunţul de concurs este stabilit de autoritatea împuternicită să facă numiri, după consultarea comisiei paritare ".

Acesta trebuie să specifice:

1. natura concursului (concurs intern în cadrul instituţiei, concurs intern în cadrul instituţiilor, concurs general şi după caz, comun pentru două sau mai multe instituţii;
2. modalităţile (concurs pe bază de dosare, pe bază de examene sau pe baza de dosare sau examene;
3. natura funcţiilor şi atribuţiilor aferente posturilor care urmează să fie ocupate, precum şi grupa de funcţii şi gradul propuse;
4. ţinând seama de articolul 5 alineatul (3) din statut, diplomele şi alte calificări sau nivelul de experienţă cerut pentru posturile care urmează să fie ocupate;
5. în cazul unui concurs pe bază de examene, natura examenelor şi baremul corespunzator fiecăruia;
6. eventual, cunoştinţele lingvistice cerute de natura specifică a posturilor care urmează să fie ocupate,
7. eventual, limita de vârstă, precum şi creşterea limitei de vârstă aplicabile agenţilor angajaţi în muncă de cel puţin un an;
8. termenul de depunere a candidaturilor;
9. după caz, derogările acordate în temeiul art. 28 litera (a) din statut.

În cazul unui concurs general comun pentru două sau mai multe instituţii, anunţul de concurs este stabilit de către autoritatea împuternicită să facă numiri menţionate la art 2 alineatul (2) din statut, după consultarea comisiei paritare comune.

În cazul concursurilor generale, trebuie publicat un anunţ de concurs în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene cu cel puţin o lună înainte de termenul prevăzut pentru depunerea candidaturilor şi, după caz, cu cel puţin două luni înainte de data de susţinere a examenelor.

Toate concursurile organizate în cadrul instituţiilor Uniunii Europene trebuie publicate cu respectarea aceloraşi termene. ^[21]

1. aptitudinile fizice

Art. 28 lit. e din STATUT impune condiţia ca viitorul funcţionar să îndeplinească condiţiile de aptitudine fizică cerute pentru exerciţiul funcţiilor sale. Este o regulă obişnuită şi în dreptul naţional al fiecăruia dintre statele membre, fiecare dintre viitorii salariaţi sau viitorii functionari trebuie să prezinte în vederea inceperii activităţii un certificat medical care să ateste starea de sănătate.

Această regulă nu are conotaţie discriminatorie, accesul la funcţia publică nefiind interzis celor care prezintă infirmităţi sau diverse forme de handicap. Condiţia certificatului medical este oportună deoarece justifică posibilitatea angajării persoanei respective la efortul pe care funcţia vizată îl presupune. Individul nu trebuie să prezinte infirmităţi sau maladii care pot stânjeni exerciţiul funcţiei publice, însă poate suferi de orice altă afecţiune, care însă nu afectează randamentul şi competenţa profesională a funcţionarului.

Curtea Europeană a făcut precizări importante în acest sens, astfel există două criterii cumulative pentru a defini o discriminare: pe de o parte, să existe o diferenţă de tratament în exerciţiul drepturilor, pe de altă parte, absenţa unei justificări obiective şi rezonabile a acestei diferenţe de tratament în exerciţiul drepturilor. Aplicarea acestor criterii permite judecătorului european să corecteze o disproporţie evidentă, precizându-se că prezenţa unui ''numitor comun al sistemelor juridice'' ale statelor membre este un indiciu pertinent al caracterului rezonabil sau nu al diferenţei de tratament. Această problemă s-a pus, de exemplu, în ceea ce priveşte egalitatea filiaţiilor, care este general admisa în sistemele juridice ale statelor membre şi doar „motive foarte puternice'' ar putea justifica o distincţie bazată pe naşterea în afară căsătoriei^[22].

2. situaţia militară

Textul art. 28 din Statut impune ca persoana candidată la o funcţie europeană să aibă reglementată situaţia militară. Coroborând această prevedere cu prevederile art. 42 din Statut "concediul pentru serviciul militar", se deduce faptul că neefectuarea stagiului militar nu impune îngrădirea accesului la funcţia publică.

Condiţia reglementării situaţiei militare impune funcţionarului obligaţia de a prezenta un document care să evidenţieze în mod obiectiv situaţia funcţionarului respectiv, adică posibilititatea ca pe viitor acesta să solicite concediu pentru satisfacerea stagiului militar sau, dimpotrivă, să nu întrerupă activitatea pentru motive în legătură cu situaţia sa militară.

Această condiţie este necesară şi pentru a identifica mai uşor, în caz de nevoie, acei funcţionari care pot fi dotaţi cu armament sau pot fi folosiţi pentru activităţi de protecţie şi pază.

Condiţii particulare (speciale)

Condiţii speciale (particulare) pentru accesul la o funcţie publică europeană sunt stabilite diferit pentru fiecare funcţie vacantă în parte. Aceste condiţii pot viza un nivel superior de studii decât cel impus prin categoria din care face parte funcţia europeană vacantă, un anumit nivel de experienţă, vechime superioară în profesie sau într-o anumită funcţie.

Categoriile de contracte

1. Funcţionari titulari

In prezent, funcţionarii europeni, în sensul juridic al termenului, sunt angajaţi în urma concursurilor EPSO pentru funcţionari. După terminarea perioadei de probă de 9 luni, funcţionarii sunt angajaţi "pe viaţă", iar demiterea e foarte rară (de obicei pentru corupţie, indisciplină, etc).

2. Agenţi temporari

Sunt asimilaţi funcţionarilor din punct de vedere al drepturilor şi al salariilor, însă sunt angajaţi pe durată determinată (maxim 3 ani în cadrul aceleaşi instituţii, cu posibilitate de prelungire până la 6 ani). Există şi agenţi temporari pe durată nedeterminată în cadrul grupurilor politice la Parlamentul European şi Comitetul Regiunilor, precum şi în cazul unor agenţii. Concursurile pentru posturile de agenţi temporari pot fi organizate şi de către EPSO, însă, de obicei, ele sunt organizate de către organismul care angajează.

3. Agenţi contractuali au un statut inferior funcţionarilor, însă de multe ori îndeplinesc aceleaşi sarcini. Sunt angajaţi de regulă pe durată determinată (maxim 3 ani în cadrul aceleaşi instituţii), însă pot fi şi pe durată nedeterminată în cadrul agenţiilor UE.

Pe lângă primele trei categorii principale de angajaţi, mai există şi alte modalităţi de a lucra, temporar, în cadrul instituţiilor europene:

4. Experţi naţionali detaşaţi (END) sunt funcţionari naţionali, internaţionali sau angajaţi în sectorul public, care lucrează, temporar, pentru o instituţie europeană. Procedura de angajare este specifică, EPSO nefiind implicat. Informaţii despre aceste proceduri se găsesc la Reprezentantele Permanente ale Statelor Membre la Bruxelles. Aceştia îndeplinesc responsabilităţi similare funcţionarilor, şi primesc o diurnă din partea instituţiilor UE.
5. Asistenţi parlamentari sunt angajaţi în cabinetele europarlamentarilor şi au un statut specific, recrutarea, salarizarea, responsabilităţile şi condiţiile de muncă fiind negociate direct între deputatul european şi asistentul său (în baza unui cadru şi a unei grile de salarizare fixate de Statutul Asistenţilor Parlamentari).

6. Stagiarii sunt, de regulă, tineri absolvenţi de universitate care activează temporar în cadrul instituţiilor UE (de obicei între 3-5 luni). Există şi stagiari neplătiţi, însă de cele mai multe ori, aceştia primesc o bursă care le permite să trăiască în condiţii "studenţeşti" în Bruxelles (cca 1000 euro pe lună). Atribuţiile stagiarilor sunt extrem de diverse, gestiunea programelor de stagii revenind în întregime fiecărei instituţii în parte.

Nivel de responsabilităţi

Angajaţii instituţiilor europene (funcţionari, agenţi temporari) se împart în mari categorii:

1. Administratori (AD) - absolvenţi de universitate, care se ocupă de elaborarea politicilor, de punerea în aplicare a legislaţiei europene, efectuează analize şi oferă consiliere si au un rol esenţial în procesul legislativ şi în cel bugetar al Uniunii Europene. De asemenea, administratorii pot fi şi traducători, interpreţi şi jurişti - lingvişti.
2. asistenţi (AST) - au atribuţii de sprijin (pe probleme de secretariat, administrative, financiare, de comunicare, de elaborare şi implementare a politicilor etc) în cadrul acestor categorii, există mai multe grade, în funcţie de vechime şi responsabilităţi manageriale. Recrutarea funcţionarilor se face de regulă la nivel de bază. Cu timpul (şi în baza unor rapoarte de evaluare anuală), aceştia pot avansa în grad.

Alte posibilităţi de a lucra la institutiile UE sau în mediul european

In afară de concursurile pentru funcţionari, există şi alte variante de a lucra, temporar, în cadrul instituţiilor europene sau în mediul european (firme de lobby, asociaţii neguvernamentale şi patronale). Pentru a beneficia însă de aceste oportunităţi, prezenţa la Bruxelles este importantă. De cele mai multe ori, primul pas în „lumea" instituţiilor europene este un stagiu de practică.

Toate instituţiile europene (precum şi diversele agenţii europene) organizează stagii de practică (remunerate sau neremunerate), în baza procedurilor proprii fiecăreia. Astfel, consultarea directă a site- urilor acestor instituţii reprezintă modalitatea cea mai potrivită pentru a afla mai multe informaţii şi pentru a depune candidatura.

Stagiile de practică variază între trei si cinci luni si sunt de regulă remunerate cu sume între 800 si 950 de euro, în funcţie de institutie. Condiţiile de admitere impuse prevăd, printre altele, diploma universitară, cunoaşterea a cel puţin unei limbi europene, în afară de cea materna si să nu fi beneficiat anterior de un stagiu sau altfel de angajament salarizat într-una din instituţiile Uniunii Europene. Pe langa acestea, fiecare tip de stagiu poate presupune si câteva cerinţe specifice.

Cele mai multe locuri de stagiu remunerat sunt oferite de Comisia Europeană, pentru absolvenţii de studii superioare.

Posturile de agenţi contractuali sau agenţi temporari sunt anunţate cel mai adesea pe site-ul EPSO, sau site-urile diverselor instituţii sau agenţii europene. Există şi varianta „candidaturilor spontane" transmise unităţilor de resurse umane din cadrul direcţiilor generale ale Comisiei sau din cadrul altor instituţii europene, sau chiar direct şefilor de unitate sau directorilor din aceste instituţii.

Procedura de selecţie este foarte diversă, de la un simplu interviu, la un concurs similar celui pentru funcţionari (de exemplu concursurile organizate de EPSO - CAST - pentru formarea unei liste de rezervă pentru angajarea agenţilor contractuali pe posturi de asistenţi).

De exemplu, Comisia Europeana recrutează personal specializat în ştiinţă şi cercetare, Selecţia personalului la Direcţia Generală pentru Cercetare se bazează pe nevoi specifice programului său ştiinţific si se realizează, în principiu, prin competiţii deschise.

Parlamentarii europeni au şi ei un buget alocat pentru angajarea de personal la Bruxelles şi în propria ţară. De regulă, europarlamentarii au în cabinetul de la Bruxelles între unul şi trei angajaţi (asistenţi parlamentari sau stagiari remuneraţi).

Posturi în Bruxelles-ul european, în afara instituţiilor

Pentru cei care doresc să lucreze în domeniul afacerilor europene, nu doar instituţiile sunt o soluţie. Există 20000-30000 de persoane care lucrează în legătură cu instituţiile europene. Este vorba de o serie de asociaţii patronale sau sindicale, federaţii industriale, organizaţii neguvernamentale, reprezentanţe regionale sau ale altor autorităţi publice, firme de consultanţă şi comunicare, şamd. Şi aceste entităţi au nevoie de personal, fie angajaţi, fie stagiari.

^[1]https://www.yumpu.com/ro/document/view/15586623/407-ghid-practic-cum-te-poti-angaja-in-institutiile-europenepdf

^[2]    Antonie Iorgovan, „Tratat de drept administrativ,,Volumul I, Editia a-III-a, Editura AllBeck, p.599 apud Ana Elena Rata, „Aspecte de drept comparat referitoare la funcţia publică şi funcţionarii publici,, Revista Transilvană de Ştiinte Administrative 2 (26)/2010/pp.129-130

^[3]   Există 24 de limbi oficiale, plus o serie de alte limbi vorbite pe teritoriul Uniunii.

^[4]   Potrivit statisticilor Comisiei Europene, circa 75 % din angajaţii români sunt femei).

^[5]   Mihaela Tofan - " Dreptul European al functiei publice" - suport de curs, p. 25

^[6]     Mihaela Tofan, ,,Exigenţe legislative pentru accesul la funcţia publică'', în lucrarea Probleme ale modernizării administraţiei publice, coord.Gh.Filip, Editura Sedcom Libris, Iasi, 2002, p.p.128 apud Conf.univ,dr.Gheorghe T.Zaharia,

,,Sisteme administrative în contextul european'', Editura Tehnica-Info, Chisinau, 2005, p.219

^[7] Ioan Muraru, ,,Drept constituţional şi instituţii politice, Editura Actami, Bucureşti, 1998, p.188 apud Conf.univ,dr.Gheorghe T.Zaharia, ,,Sisteme administrative în contextul european'', Editura Tehnica-Info, Chisinau, 2005, p.220

^[8]Ioan Alexandru, Op.cit,p.442 apud Conf.univ,dr.Gheorghe T.Zaharia, ,,Sisteme administrative în contextul european'', Editura Tehnica-Info, Chisinau, 2005,p.220

^[9]Conf.univ,dr.Gheorghe T.Zaharia, ,,Sisteme administrative în contextul european'',Editura Tehnica-Info, Chisinau,2005, p.220

^[10]  Conf.univ,dr.Gheorghe T.Zaharia, ,,Sisteme administrative în contextul european'', Editura Tehnica-Info, Chisinau, 2005, p.221

^[11]   Conf.univ,dr.Gheorghe T.Zaharia, ,,Sisteme administrative în contextul european'', Editura Tehnica-Info, Chisinau, 2005,p.221

^[12]   Conf.univ,dr.Gheorghe T.Zaharia, ,,Sisteme administrative în contextul european'', Editura Tehnica-Info, Chisinau, 2005,p.221

^[13]   Gh.Filip, Mihaela Onofrei, „Administraţia publică'', 1999,p.152 apud Conf.univ,dr.Gheorghe T.Zaharia, „Sisteme administrative în contextul european'', Editura Tehnica-Info, Chisinau, 2005,p.221

^[14] Conf.univ,dr.Gheorghe T.Zaharia, ,,Sisteme administrative în contextul european'', Editura Tehnica-Info, Chisinau, 2005, p. 221.

^[15]  V.Verdinas, „Valori europene în statutul funcţionarilor publici, în Studii de drept românesc", nr. 3-4/2002,p. 323; Dana Apostol Tofan, „Instituţii administrative europene", Editura C.H.Beck, Bucuresti,2006, p. 173.

^[16] Dana Apostol Tofan, ,,Instituţii administrative europene", Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2006, p.173

^[17]J.Ziller, Egalite et merite - L'acces a la fonction publique dans les Etats de la Communaute europeene, Bruxelles, IEAP- Bruylant, 1988,p.137 apud Dana Apostol Tofan, „Instituţii administrative europene", Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2006, p.177.

^[18] Dana Apostol Tofan, ,,Instituţii administrative europene", Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2006, p.176

^[19] Mihaela Tofan - " Dreptul European al functiei publice" - suport de curs, p. 25

^[20] Mihaela Tofan - " Dreptul European al functiei publice" - suport de curs, p. 26

^[21]  Statutul Functionarilor Uniunii Europene

^[22]  Bianca Selejan-Guţan - "Protecţia europeană a drepturilor omului", Ediţia a-II-a, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2006, p.182