Administrație publică

Cadrul general

Administratia publica implica elaborarea si aplicarea strategiilor publice proiectate sa asigure servicii si/sau sa impuna regulamente indivizilor, grupurilor si orgaizatiilor in comunitatea politica.

O mare parte a obligatiilor unor administratori publici presupune ca ei sa ia decizi ce definesc obiectivele strategiilor publice si sa aleaga mijloacele adecvate pentru realizarea lor. Luarea unor decizii administrative consta in alegerea dintre alternativele competente a scopurilor si mijloacelor pe care un program administrativ sau o organizatie le vor implini.

Luarea si executarea deciziilor reprezinta unul dintre scopurile fundamentale, poate chiar singurul, al oricarei organizatii, al oricarui tip de orgnizatii, al oricarui tip de manager; orice organizatie depinde de natura deciziilor care sunt luate in interiorul sau si de cei care decid, fie ca aceste decizii sunt luate individual , fie ca sunt luate in grup. Experienta in luarea unor decizii este un fenomen care depinde de informatie si trebuie sa fie in stransa relatie cu noile tehnologii informationale, comunicationale, in general cu sisteme de informatii.^[1] A decide inseamna a identifica si a rezolva problemele pe care le intalneste orice organizatie^[2].

Decizia - esenta activitatii de conducere^[3]

Elemental esential al procesului de conducere, decizia reprezinta actul de trecere de la gandire la actiune. Prin aceasta se urmareste gasirea celor mai rationale cai de actiune viitoare menite sa asigure eficienta maxima a conducerii impune ca orice decizie adoptata sa aiba o temeinica fundamentare stiintifica. Caracteristic deciziei este faptul ca ea reprezinta expresia unui act rational, coerent formulat, pe baza interpretarii unor informatii ce se prelucreaza in scopul alegerii unei alternative menite sa conduca la realizarea obiectivelor prestabilite.

Elementele procesului decizional^[4]

Problematica complexa ridicata de adoptarea unor decizii fundamentale stiintific necesita cunoaşterea elementelor ce trebuie avute in vedere la elaborarea acestora. Elementele procesului decizional:

1. Decidentul (singurul sau de grup);
2. Mediul ambiant;
3. Obiectivele urmarite;
4. Multimea alternativelor.
5. Multimea criteriilor de apreciere posibile;
6. Multimea consecintelor alternativelor.
7. Starea naturii (starii de conditii obiective).

Abordari manageriale ale procesului decizional^[5]

In literatura de specialitate exista doau mari abordari ale procesului decisional: o abordare clasica si una administrativa. Idee de baza in cadrul ambelor abordari o reprezinta faptul ca managerii trebuie sa gandeasca si sa actioneze cat se poate de rational.

Modelul clasic reprezinta o abordare prin care managerilor li se spune cum trebuie sa ia deciziile. Acest model pleaca de la premise ca toti managerii actioneaza logic si rational, deciziile fiind luate in interesul companiei. Pentru a reusi acest lucru managerii trebuie sa obtina informatii complete si perfecte, sa elimine incertitudinile si sa evalueze totul in mod logic si rational.

Plecand de la aceasta abordare clasica a fost realizat mecanismul rational de luare a deciziei. Problemele care au aparut in implementarea acestuia in practica au dus la aparitia unei abordari mult mai realiste, abordarea administrativa.

Modelul administrativ a fost propus prima data de catre Herbert A. Simon in 1945. El a fost cel care a recunoscut ca nu toate deciziile se pot baza pe rationalitate si logica. In modelul sau descrie conditiile reale in care se i-au deciziile. Mai exact, in momentul aparitiei unei situatii decizionale, managerii folosesc informatii incomplete si imperfect, rationalitatea acestora este limitata si apare o tendinta de suficienta de luare a deciziilor. Rationalitatea procesului este impiedicata, pe de o parte, de conditiile mediului extern, care nu ofera intotdeauna toate informatiile necesare sau, daca le ofera, acestea sunt incomplete sau incorecte, si, pe de alta parte, de limitarile individului.

In esenta sa, decizia, care sintetic concretizeaza hotararea de a actiona sau nu intr-un anumit mod fata de un anumit obiectiv, are la baza un process decizional ce presupune parcurgerea urmatoarelor etape principale^[6]:

• Stabilirea obiectivelor administrative, care pot viza, fie latura interna a administratiei

(structura sa), fie pe cea exterioara (orientate si spre satisfacerea interesului general);

• Culegerea, prelucrarea de variante alternative si adoptarea deciziei administrative;
• Elaborarea de variante alternative si adoptarea deciziei administrative;
• Executia si controlul rezultatelor obtinute.

Controlul administrativ

Definitia controlului^[7]

Indiferent de felul deciziei- politica, economica, administrativa etc.- statul este direct interest sa urmareasca daca decizia se aplica in mod corect, daca are eficienta scontata, daca ea corespunde cerintelor reale si concrete, daca se constituie intr-un element dinamic al relatiilor sociale, sau, dimpotriva, intr-o frana a acestora si, in acest din urma caz, n-ar trebui intervenit pentru 'corectarea' ei, deci pentru adoptarea unei noi decizii, modificand-o sau adoptand-o sau abrogand-o pe cea dintai.

Rolul controlului activitatii autoritatilor administratiei publice, este de a asigura o cat mai deplina conformitate a activitatii lor cu cerintele si obiectivele sociale exprimate in legi, a caror executare se realizeaza de organele administratiei publice. Prin control se asigura unitatea de scop si actiune in intregul sistem al administratiei publice si, in final, executarea intocmirii a legii.

In sens larg, in administratia publica, obiectul controlului il constituie actiunile si inactiunile (conduita) organului administratiei publice, sau a functionarului acestuia, felul in care acesta si-a exercitat atributiile cu care a fost investit, intrucat, activitatea organelor administatiei publice se exprima in principal, prin acte administrative si, in subsidiar, in operatii administrative si desigur si operatiile administrative si materiale ale organelor administratiei publice.

Unii autori, vorbind de elemente component ale controlului, fac distinctia intre baza de referinta a controlului, obiectul controlului si operatiunile de control propriu-zise.

In 'baza de referinta' sunt incluse acele elemente care trebuie urmarite in cadrul controlului, cum sunt: obiectivele pe care trebuie sa le realizeze diferite organe ale administratiei publice, elemente privitoare la mijloacele folosite pentru atingerea obiectivelor propuse (folosirea personalului, a mijloacelor materiale si a celor financiare de care dispun organele administratiei publice), procesele utilizate pentru realizarea obiectivelor propuse, reglementarile prohibitive sau imperative la care sunt supuse activitatile organelor administratiei publice si pe care trebuie sa le respecte, precum si procedeele pentru exercitarea atributiilor cu care sunt investite prin lege.

Conditiile de eficienta a controlului

Controlul este o activitate specifica avand un anumit scop si o finalitate sociala. El nu are un rol doar contemplative, constatator ci unul de reglare a actului decizional.

Acest rol se poate realize numai in conditiile in care controlul are o eficienta maxima.

1. Controlul trebuie sa fie efectuat de persone competente, bine pregatite profesional, cu experienta in domeniile sau in sectoarele controlate, cinstite si corecte. Controlul trebuie sa cunoasca temeinic toate prevederile legale din domeniu pe care il controleaza, specificul activitatii in acel domeniu, pentru ca sa fie in masura sa sesizeze cu usurinta erorile din activitatea celui controlat, sa poata raspunde cu competenta la interbarile acestuia, sa-i arate cum trebuie actionat.
2. Eficienta controlului in administratia publica este data si de ponderea acestuia in ansamblul activitatii de organizare a executarii si de executare in concret a legii.

Activitatea de control are, desigur, un rol subsidiar fata de cea de executare, intrucat controlul nu este un scop in sine, el asigura, buna desfasurare a activitatii de executare, concordant cat mai deplina a acesteia cu legea, cu cerintele vietii, cresterea eficientei in executarea legii.

1. Eficienta controlului depinde in mare masura si de forma de control adoptata. Din mutitudinea formelor si modalitatilor de control, prezinta mare importanta, sub raportul eficientei, alegerea, intr-un anumit moment, a celei mai potrivite. Un asemenea control se foloseste, de obicei, la verificarea modului in care se gestioneaza bunurile material si financiare, dar si cu alte prilejuri.
2. Concluziile trebuie sa fie bine fundamentate si argumentate sa se desprind ca sinteza a unor practice, nu ca actiuni izolate, singular; nu trebuie sa fie ridicate la rang de concluzie sau fenomen fapte si actiuni accidentale, de mica importanta in activitatea celui controlat, chiar daca acestea sunt reale.

In formularea cocluziilor trebuie sa se puna un accent deosebit pe desprinderea cauzelor si conditiilor care au determinat neajunsurile constatate. Nu trebuie sa se faca numai o 'fotografie' a carentelor, o lista a greselilor. Masurile de inlaturare a deficientilor din activitate se pot stabili numai cunoscandu-se temeinic cauzele acestora.

1. Pe baza constataţilor si a concluziilor desprinse, organul de control trebuie sa stabileasca si masurile necesare pentru lichidarea si imbunatatirea muncii, cu termen si responsabilitati precise. Pentru sporirea eficientei controlului se recomanda ca atat concluziile, cat si masurile sa fie reformulate in scris, pentru ca ele sa poata fi mai usor si mai clar intelese de cel controlat si posibil de urmarit.

2. Eficienta controlului depinde, in plan mai larg, de pronuntarea organului de control pentru valorificarea generala, in exterior, a concluziilor.

Realizand un control extern, la organe si unitati diferite, organele de control au posibilitatea sa desprinda unele fenomene si practice comune, pozitive sau negative, pe baza carora sa organizeze schimburi de experienta, consfatuiri de lucru sau instruiri, simpozioane, dezbateri, studii in reviste de specialitate si chiar propuneri de imbunatatire a prevederilor legale in domeniile respective.

Formele controlului administrative^[8]

Avand in vedere faptul ca administratia publica formeaza un sistem ierarhizat in cadrul caruia autoritatile publice se afla in raporturi de subordonare unele fata de altele, putem afirma ca autoritatile subordonate trebuie sa exercite, pe langa activitatile de conducere, indrumare, coordonare, si activitatea de control.

Trebuie precizat faptul ca nu toate autoritatile administratiei publice se afla in subordonare directa a Guvernului;

Exista autoritati ale administratiei publice autonome, atat la nivel central, cat si la nivel local asupra carora nu se exercita un control guvernamental, ci de alta natura (parlamentar, presidential etc.)

In cadrul flecarei autoritati ale admministratiei publice gasim insa structuri interne care, pe langa atributiile de component, realizeaza si un control menit tocmai sa asigure aceasta competenta.

Realizarea competentei unei autoritati publice inseamna de fapt executarea legii ori prestarea unor servicii publice, in conditiile legii.

In functie de institutia care exercita controlul si autoritatea publica asupra careia se exercita controlul, distingem un control administrativ extern si un control administrativ intern.

Controlul extern se exercita de catre institutiile (persoane sau organisme) aflate in afara autoritatilor publice controlate.

Controlul intern se exercita de catre institutii (persoane sau organisme) aflate in interiorul administratiei publice controlate.

Obiectivele controlului administrativ pot fi prezentate succinct, astfel^[9]:

• Descoperirea si evidentierea celor mai adecvate metode de lucru in administratia publica pentru a fi generalizate;
• Stabilirea modului care franeaza activitatea si propunerea de masuri pentru inlaturarea lor;
• Verificarea modului in care este utilizat ansamblul mijloacelor juridice aflate la dispozitia institutiilor publice pentru infaptuirea functiilor organizatorice;
• Verificarea indeplinirii din punct de vedere cantitativ a sarcinilor din administratia publica, in raport cu volumul resurselor consummate;
• Cunoasterea comportamentului personalului administrative, in vederea aprecierii corecte a contributiei acestuia la optimizarea activitatii din administratie.

In temeiul constatarilor controlului, conducerea poate proceda la o alta organizare a activitatii, la promovarea elementelor valoroase si la adoptarea de masuri adecvate fata de cei care nu-si indeplinesc sarcinile de serviciu. Efectuarea controlului constituie un prilej de a verifica daca activitatea si structura administratiei sunt eficiente si pe masura sarcinilor primate.

Controlul administrativ poate fi intern si extern^[10].

Controlul intern este realizat de catre conducerea proprie in cadrul fiecărei autoritati administrative si al fiecarui compartiment din structura acestuia. El priveşte intreaga activitate a autoritatii administrative si al fiecarui compartiment din structura acestuia. El priveste intreaga activitate a autoritatii administrative, a structurilor si personalului acesteia si are caracter permanent. Controlul intern se face din oficiu sau la sesizare si are in vedere legalitatea si opurtunitatea activitatii verificate.

Controlul extern este exercitat de autoritati administrative sau structura specializata din afara autoritatii administrative verificate. El poate avea urmatoarele forme:

• Control ierarhic, care se exercita de autoritatile administrative ierarhic superioare, in cadrul raporturilor de subordonare existente in interiorul sistemului;
• Controlul de specialitate, care se exercita de autoritatile administrative cu atibutii de coordonare sau control intr-un sector determinat de activitate, in cazurile si conditiile prevazute de lege.

Controlul extern poate fi declansat din oficiu sau in temeiul unei petitii. Controlul extern poate viza intreaga activitate sau numai o parte a acesteia si are ca obiectiv legalitatea si teminicia actiunilor verificate.

In ceea ce priveste atributiile si competentele autoritatilor administrative ce exercita controlul administrativ, acestea sunt:

• Dispun sau solicita revocarea sau anularea unor acte ori operatiuni administrative; modificarea sau inlocuirea actelor ori a operatiunilor administrative considerate nelegale; sanctionarea persoanelor vinovate;
• Dispun masurile necesare pentru restabilirea legalitatii.

Autoritatile administrative si structurile specializate cu atributii de control si cele de conducere ale acestora au obligatia de a sesiza, de indata, in conditiile legii, organele de cercetare penala sau jurisdictionale competente, in situatia in care in indeplinirea atributiilor de serviciu, consta ca exista elemente constitutive ale unei infractiuni savarsite de catre cei controlati ori in cauze generatoare ale unor litigii, cazionate in exercitarea competentelor lor de cei verificati.

In cazul in care se constata producerea unor prejudicii patrimoniale in dauna autoritatilor administrative, se vor dispune, in conditiile legii, masurile necesare in vederea recuperarii pagubei.

Controalele interne din Administratie sunt destul de numeroase. In ciuda utilitatilor lor, la general vorbind, ele ridica controverse deoarece uneori sunt excesive si paralizeaza Administratia controlata, alteori sunt ineficiente neputand impiedica abuzurile ce se pot transforma usor in adevarate "scandaluri" denuntate de presa. In mod frecvent controalele sunt incredintate unor organisme specializate in activitatea de inspectare si evaluare. Dintre acestea un rol aparte il au autoritatile ce exercita controlul financiar.

In cadrul controlului administrativ de tutela baza de referinta a controlului priveste legalitatea unor acte juridice pe care le fac organele administratiei publice supuse controlului, expres mentionate de lege.

Problema tutelei administrative ca forma de control se poate pune numai in cazul acelor structuri administrative intre care nu exista subordonare ierarhica adica, intre un subiect din sfera puterii executive si unul din afara acesteia.

Astfel, autoritatile administratiei de stat exercita un control de tutela administrativa asupra autoritatilor administrative ale colectivitatilor locale, control care urmareşte respectarea legii si a intereselor publice statale de catre autoritatile supuse controlului.

Spre deosebire de controlul ierarhic, controlul de tutela administrativa este un control de legalitate, nu si de oportunitate. Rolul tutelei administrative consta in a armoniza interesele unei conduceri descentralizate cu caracter unitar a statului si a asigura, pe aceasta cale, un spor de eficacitate actiunii administratiei publice.

Tipurile de control administrative extern^[11]a) Controlul de specialitate este specific oricarui sistem administrativ si se caracterizeaza prin faptul ca se realizeaza prin investitii special investite cu atributii de control, precum si prin faptul ca se exercita asupra unui domeniu "ingust" de activitate. Institutii prin care se realizeaza controlul de specialitate pot fi:

• Inspectiile de stat (privind protectia mediului, pentru protectia muncii, pentru controlul calitatii etc.)

• Institutiile cu caracter jurisdictional care functioneaza in administratie (colegii de disciplina, comisii de etica si litigii etc.);
• Institutii central de specialitate, cu atributii exclusive de control (Curtea de Conturi, Garda Financiara).
  1. Tutela administratva

In sens larg, notiunea de "tutela administrativa" defineste controlul exercitat de organele central de stat, de regula guvernul si Ministerul Internelor, respectiv, de catre reprezentantii locali ai controlului (prefectii), asupra autoritatilor administratiei locale autonome.

In ceea ce priveste acest tip de control, trebuie coraborate prevederile art. 132 (in calitate de reprezentant al guvernului, prefectul vegheaza ca activitatea consiliilor locale si judetene si a primariilor sa se desfasoare conform legii) cu dispozitiile art. 27 (prefectul poate ataca in fata istantei de contencios administrativ actele autoritatilor administratiei publice locale in cazul in care considera ca acestea sunt ilegale) stipulate expres in Legea administratiei publice locale nr. 215/2001.

1. Controlul exercitat de autoritati care nu fac parte din sistemul administratiei publice:

• Controlul parlamentar este controlul exercitat direct de catre Parlament asupra unor autoritati ale administratiei publice aflate in principiu la nivel central; se afla sub controlul parlamentului : Guvernul, Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, Serviciul Roman de Informatii, Curtea de Conturi etc.
• Controlul judiciar este controlul exercitat de istantele judecatoresti sau procuror fie asupra actelor administrative ilegale (prin instantele de contencios), fie asupra activitatii desfasurate de persoanele care ocupa anumite functii in administratie, in cazurile in care se constata comiterea unor infractiuni.
• Controlul administrativ specializat^[12].

La fel ca si controlul ierarhic, controlul administrativ specializat este exercitat de structuri externe organului controlat, dar neaflate în raporturi ierarhice cu acesta.

Aceasta forma de control trebuie sa fie prevazuta, in mod expres, de lege, aceasta circumscriindu-i cadrul si limitele de exercitare.

Controlul extern specializat priveste sectoare strict determinate de activitate, care se incadreaza in specificul activitatii organului de control.

Institutia ierarhic superioara careia i s-a adresat un recurs ierarhic, urmare a exercitarii controlului administrativ, are la dispozitie mai multe variante de decizie:

1. sa respinga recursul, mentinand si confirmand actul administrativ;
2. sa admita recursul si sa anuleze actul;
3. sa admita, in parte recursul, modificand actul.

Alaturi de aceste variante legale, institutia publica ierarhica poate sa nu raspunda recursului reclamantului.

Autorul recursului administrativ are la dispozitie o actiune la instanta de contencios administrativ in conditiile Legii nr. 554/2004.

Si controlul ierarhic, ca si controlul intern, vor putea declansa actiunea disciplinara sau alte forme de raspundere juridica impotriva persoanelor vinovate de producerea unor abateri legale, depistate cu ocazia controlului.

Necesitatea si obiectivele controlului administrative^[13]

Controlul este una din componentele activitatii de administrare sau conducere si este nelipsit, ca atare, in sistemele administrative din toate timpurile. Exercitarea controlului se integreaza in activitatea de administatie si semnifica mijlocul prin care se analizeaza modul cum organele administrative isi indeplinesc sarcinile. Intr-una din acceptiunile sale controlul consta in "observarea, constatarea sau stabilirea situatiei de fapt, confruntarea acesteia cu obiectivele propuse, combaterea unor fenomene nefavorabile si sesizarea organelor competente"^[14]

In esenta sa, controlul vizeaza imbunatatirea rezultatelor dintr-un anumit sector, inlaturarea unor erori sau prevenirea lor. Pentru aceasta, el are nevoie de criterii si de etaloane de masura, spre a putea compara realitatea cu ceea ce ar trebui sa fie.

Necesitatea controlului este strans legata de modul in care se deruleaza procesul decizional. Astfel, prin control se verifica in mod nemijlocit cum se indeplinesc deciziile administrative, se initiaza noi demersuri si se corecteaza eventualele disfunctionalitati.

Necesitatea controlului rezulta din insasi natura lui, fiind o activitate constienta ce urmareste scopuri multiple, insa, pentru aceasta, ea urmeaza sa satisfaca urmatoarele conditii:

1. Sa fie infaptuita chiar de conducatorii institutiilor sau compartimentelor administrative, intrucat functia de control este inseparabila de functia de conducere. Eficienta controlului asigura eficienta conducerii. In acest sens, functionarii de conducere trebuie sa efectueze un control permanent, deoarece nu implica intreruperea activitatii celor controlati si nici cheltuieli suplimentare;

2. Controlul trebuie efectuat la locul realizarii activitatii. Controlul din birou sau prin consfatuiri nu poate ajunge la o informare precisa cu privire la starea de fapt, la descoperirea deficientilor in activitate sau a abaterilor de la dispozitiile legale. Si controlul de la centru, prin raportare si dari de seama este insuficient, deoarece asemenea mijloace de informare necesita chiar ele o confruntare cu realitatea;
3. Functia de control trebuie sa fie realizata de un personal temeinic sa fie realizata de un personal temeinic pregatit profesional, capabil sa analizeze in mod judicious aspectele positive si negative ale activitatii verificate si sa propuna solutii privind imbunatatirea rezultatelor obtinute. Controlul nu se rezuma, din acest motiv, la o singura inspectie formala, ci implica o contributie nemijlocita a organului de control la rezolvarea problemelor institutiei publice;
4. Asigurarea regularitatii contolului si a caracterului sau sistematic. Daca verifacarea se efectueaza periodic, conducerea poate lua masuri, inainte ca deficientele sa se amplifice, prevenind aparitia conseintelor negative. Astfel, se pot preveni erorile, prin indrumari corecte, iar atunci cand se constata metode de lucru utile, ele pot fi popularizate la nivelul tuturor institutiilor administrative;
5. Asigurarea caracterului preventive; organul care efectueaza controlul nu se poate limita, doar la simple constatari, fara a propune solutii de indreptare a situatiei, atunci cand se descopera deficientele. Este de dorit ca functia de control sa contribuie practice la rezolvarea problemelor, deoarece misiunea sa se impleteste cu actiunea de organizare a executarii sarcinilor. Ca atare organelle de control trebuie sa propuna solutii concrete, in scopul remedierii deficientelor constatate;
6. Asigurarea caracterului principal, ca support obiectiv, impartial si sa nu denaturize situatia constata. In acelasi timp, controlul trebuie sa fie complet, sa semnaleze atat aspectele negative, cat si cele positive;
7. Asigurarea integritatii controlului; astfel el urmeaza sa cuprinda toate compartimentele de activitate, nu numai pe cele cu probleme, ci si resorturile unde nu s-au semnalat lipsuri. Chiar daca atentia trebuie focalizata inspre compartimentele ineficiente, aceasta nu inseamna neglijarea celorlalte, care in lipsa unei verificari a activitatilor pot comite erori;
8. Controlul trebuie sa aiba un caracter organizat. înainte de inceperea controlului este necesara examinarea materialelor privind activitatea compartimentului care urmeaza a fi verificata (procese verbale, rapoartele informative, sesizari, reclamatii, dari de seama, statistici etc.), precum si studierea actelor normative, inclusiv instructiunile de aplicare a lor. Acest studiu are ca scop, documentarea asupra problemelor specifice compartimentului, rezultatelor activitatii din trecut, deficientelor constatate si masurilor interprinse de organul de control anterior.

Pe baza acestor documentarii, se intocmeste un plan operativ de control, pentru fiecare institutie in parte, in care sunt prevazute: obiectivele cu caracter general si particular; perioada in care urmeaza a fi controlata; modalitatile de control si durata verificarii.

Necesitatea perfecţionării controlului administrative^[15]

Unii autori apreciaza ca rezonanta psihologica a cuvantului control este foarte puternica, deoarece, in general, tuturor ne place mai mult sa controlam decat sa fim controlati^[16].

De-a lungul evolutiei societatii, problematica controlului a fost abordata diferentiat, in functie de nivelul dezvoltarii generale, in special de nivelul atins in capacitatea de auto- conducere a societatii.

Cuvantul control deriva din "contre-rolle", document de verificare a rolului, si o lunga perioada de timp termenul control a fost utilizat pentru a desemna "verificarea contabila". Ulterior, termenul a fost utilizat in sensul deverificare a rezultatelor. In multe lucrari de specialitate, controlul este abordat de pe pozitiile stiintei respective. Stiintele juridice (dreptul administrative, financiar,civil etc), abordand problema controlului, se refera de cele mai multe ori la legalitatea sau opurtunitatea actelor si faptelor juridice^[17].

Abordarea stiintifica, managerial, a conducerii administratiei publice a determinat precizarea continutului notiunii de control, apreciindu-se ca, in conditiile societatii actuale, "controlul de conformitate este inlocuit printr-un control de eficacitate, mult mai suplu, care intervine in actiunea insasi pentru a o corecta"^[18].

In prezent, este unanim recunoscut faptul ca organizarea si coodonarea oricarui domeniu economic sau social si, mai ales, perfectionarea metodelor, este conditonata de cunoasterea realitatii, de informare precisa asupra activitatii concrete. Controlul apare ca o conditie sine qua non a activitatii autoritatilor administratiei publice, se pot decoperi pareri, se pot gandi si elabora solutii superioare in practica cotidiana.

Pornind de la importanta deosebita a administratiei publice in rezolvarea mutiplelor problemele economic-sociale, ne apare limpede de ce realizarea deciziilor politice si administrative, executarea lor la parametric maximi de cantitate si calitate, prezinta o importanta deosebita, aceasta confera de fapt eficienta actului de administratie si atingerea scopului propus.

Dar, pentru a cunoaste in concret modalitatea de a materialize a acestor decizii, se impune efectuarea controlului executarii lor.

Intr-o accepţiune moderna, privind "arta de a conduce", un rol deosebit de important ii revine controlului executarii, care este chemat a masura rezultatele fata de prevederi, a rasplati oamenii dupa performante, a reproga activitatea, facand corelatii necesare. Cu ajutorul controlului se realizeaza o intensa desfasurare a lucrarilor, care sa asigure indeplinirea programelor stabilite, se asigura o legatura inversa cu scopurile, functiile si factorii din cadrul procesului general de administrare. "Ratiunea de a exista a controlui este, in primul rand, prezenta sa active in desfasurarea evenimentelor si corectarea la timp a abaterilor ce pot aparea ^[19]

Privita din punctual de vedere al teoriei sistemelor, necesitatea unui control permanent asupra administratiei, ca modalitate principal de corelare a activitatii diferitelor trepte de ordonare ale mecanismului administrative, rezulta in principal din doua motive: mai intai, din aspectul de prevenire si indrumare a controlului realizat de sistemele supraordonate asupra celor subordinate; in al doilea rand, deoarece in momentul conexiunii, al corelarii (deci a executarii deciziei administrative), mai mult decat in oricare alta etapa, apare riscul ca singuranta in functionarea a sistemului administrative global sa fie periclitata.

Atfel ca la nivelul autoritatilor administratiei publice, care sunt chemate, in principal, sa execute deciziile politice si administrative, nu putem limita controlul doar la controlul legalitatii sau al oportunitatii activitatii de administratie (in concret, al deciziei administrative), cum, de asemenea, nu-l putem limita la "functia auxiliara in raport cu indrumarea", si care "trebuie adaptat la exercitarea indrumarii si nu invers"^[20]

Analizand prima parte a conceptiei de mai sus, se observa ca unii teoreticieni- mai ales juristi- abordand problema controlului actului administrative, la controlul legalitatii in administratia publica si, intr-o oarecare masura, si la controlul oportunitatii.

Scopul controlului este de a constata daca s-a realizat o sarcina si in ce mod, luarea masurilor necesare neintrand in atributia organului de control, sau ca "in fond, controlul nu este decat un transmitator de informatii"^[21].

Majoritatea formularilor cu privire la control, facute de teoreticienii dreptului, il trateaza ca pe o activitate de observare, constatare, de cercetare si urmarire, eventual de supraveghere si nu include punctual de vedere a eficientei. In cele mai multe cazuri preocuparile practice s-au axat, in principal, pe organizarea unui control destinat sa vizeze in special valoarea potential a deciziei administrative- masura in care, la elaborarea acesteia, sunt respectate conditiile de legalitate si oportunitate, determinate doar ale cadrului adecvat, necesar rezolvarii unei situatii.

Politica demonstreaza clar insa obligativitatea controlului de a insuma cele doua laturi foarte importante: legalitatea si oportunitatea, precum si necesitatea de a se integra omogen in activitatea de conducere; sa devina factorul principal de reflectare a realitatii modului de executare a deciziei administrative ce se impup a fi luate, sa modifice pe cele existente^[22].

Formele controlului in administratia publica^[23]

Comlexitatea deosebita a activitatii pe care o desfasoara autoritatile administratiei publice, atat la nivel central cat si local, face ca si formele de control folosite sa fie foarte diverse. Ele pot fi grupate dupa diverse criterii, astfel:

• Dupa natura autoritatilor care il exercita, controlul poate fi:

• Controlul exercitat de autoritatea legislativa si de structuri (organe) care tin de acestea;
• Controlul exercitat de autoritatile judecatoresti si de organe cu activitate jurisdictionala;
• Controlul exercitat de autoritatile administratiei publice si de structuri din sistemul acestora.
• Dupa pozitia organului de control fata de cel controlat , controlul poate fi:
• Control administrasativ intern, care se exercita de functionarii publici cu functii de conducere, din interiorul organului, asupra celor din subordinea lor
• Controlul administrativ extern, care se exercita de autoritati din afara administratiei publice
• Dupa regimul juridic al controlului, acesta poate fi:
• Control jurisdictional, exercitat de instantele judecatoresti si de autoritatile administrative jurisdictionale
• Control nejurisdictional, exercitat de toate celelalte autoritati de control.
• Dupa sfera de cuprindere, controlul poate fi:
• Specializat (tematic), intelegand prin aceasta contolul efectuat pe o anumita tema, problema
• Complex sau general, care priveste mai multe sectoare de activitate, ori toate atributiile celui controlat.

CONCLUZII

Obligatia administratiei publice consta in luarea unor decizii care sa defineasca obiectivele strategiilor publice. Controlul din administratie consta in urmarirea acelor decizii care se iau in cadrul administratiei publice cu scopul de a aduce la indeplinirea cu brio a acestor sarcini.

Prin acestea se urmareste gasirea celor mai rationale dintre actiunile care urmeaza a fi puse in practica. In cazul controlului din administratia publica se mai evidentiaza si actiunea managerial care se manifesta prin instruirea personalului administrative, caruia i se spune cum trebuie sa ia decizia, si in ce mod sa actioneze. Prin control se asigura unitatea de scop si actiunea intregului sistem al administratiei publice.

Controlul trebuie sa fie efectuat de persoane competente, bine pregatite professional, cu cinste si corectitudine.

Eficienta controlului depinde in plan mai larg, de pronuntarea organului de control pentru valorificarea generala a concluziilor. Are rol de a creste randamentul in institutiile administrative. Controlul in administratia publica trebuie sa se faca netinand seama de aparente la vreun grup politic ci de ele, sa fie obiective, si sa respecte litera legii.

Este important pentru a observa si corecta dificultatile de comunicare dintre administratia publica si cetatean. Un beneficiu il constituie transparenta cu care se efectueaza acest control; prin aceasta urmarindu-se eliminarea oricarei suspiciuni privind activitatea in institutiile publice a administratiei.

Atat conducerea locala cat si cea centrala trebuie sa sprijine si sa promoveze activitatile acestui scop de control, in vederea desfasurarii intr-un cadru modern, reguli stabilite de catre Uniunea Europeana. In ceea ce priveste munca scopului administrative pentru cetateni si folosul cetateanului.

Scopul controlului este de a constata daca s-a realizat o sarcina si in ce mod, luarea masurilor necesare neintrand in atributia organului de control, sau ca "in fond, controlul nu este decat un transmitator de informatii"

BIBLIOGRAFIE

1. Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, I şi II, ediţia a 4-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2005
2. Gheorghe Filip, Mihaela Onofrei, Administratiepublica, Editura Gh. Zane, Iasi, 1999;
3. Ioan Alexandru, Mihaela Carausan, Drept administrativ, Editura Lumina Lex, 2007
4. Jean Rivero, Jean Naline, Droit administrative, Editura Dalzan, 2004
5. Mihaela Onofrei, Administratie publica, Editura Universitatii "Alexandru Ioan Cuza", Iasi 2007
6. Romulus Iulian Gheorghiu, Drept Administrativ, Editura Economica, 2005
7. cdep.ro
8. guv.ro

 

^[1] Lucica Matei, Management public, 2001

^[2] Simon H.A., The New Science of Management Decision, Harper & Row, Publisher, 1960, p.1

^[3]  George Ungureanu, Management, 2008, p.97

^[4]  Idem

^[5] Ioan Popa, Radu Filip, Management International, 1990, p.179

^[6] Mihaela Onofrei, Adminisrtratie publica, 2007

^[7]  Romulus Iulian Gheorghiu, Drept administrativ, 2005, p. 167-177

^[8] Romulus Iulian Gheorghiu, Drept administrativ, 2005 pg. 172-174

^[9] Gheoghe Filip, Mihaela Onofrei, Administratie Publica, Iasi 1999, p. 135

^[10] Ioan Alexandru, Drept Administrativ, Editura Lumina Lex 2007, pg 500

^[11] Idem

^[12] Ioan Alexandru, Drept Administrativ, Editura Lumina Lex 2007, pg 501

^[13] ? Gheoghe Filip, Mihaela Onofrei, Administratie Publica, Iasi 1999, p. 133-134

^[14] Starosciak, I. -op. cit.; p. 156

^[15]  Ioan Alexandru, Drept Administrativ, Editura Lumina Lex 2007, pg 504

^[16]  P. Vagu, G. Dumitru, Stiinta conducerii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1972, pg. 440.

^[17]  R. Ionescu, Op. cit., supra pct, 442; Eugen Popa, Controlul de legalitate exercitat de prefect,, in Revista "Dreptul" nr. 4/1992.

^[18]  Minot Jacques, Hommes et administration, Gauthier-Vilard, Paris, 1968.

^[19]  M.Dumitrescu, Introducere in management si management general, Editura Eurounion, Oradea 1995, pg. 439.

^[20]  J.Starosciak, Elemente ale stiintei administratiei, Editura Politica, Bucureşti 1967, pg. 427.

^[21]  B. Gournay, Introduction a la science administrative, Paris, Armand Colin, 1970

^[22]  R.J.S.Baker, Administrative Theory and Public Administration, Hutchinson, University Library, London, 1972; Jean-Claude Helin, Les controles sont-ils efficacies? In Revue "Pouvrif' nr. 60/1992

^[23]   Romulus Iulian Gheorghiu, Drept administrativ, 2005 pg. 172-174