Sistemul de partide care domină într-un stat exercită o influenţă majoră asupra structurii şi functionării administraţiei.
Din punctul de vedere al intercondiţionărilor care se manifestă între sistemul de partide şi administraţie se regăsesc următoarele situaţii:
- partidul unic si administraţia;
- pluralismul de partide şi administraţia, situaţie în cadrul cărei distingem: regimurile în care se admite politizarea administraţiei; regimurile bazate pe o administraţie neutră.
1. Administraţia în cazul partidului unic
Existenţa unui partid unic are drept consecinţă faptul că programul acestui partid sau obiectivele urmărite de către grupul care îl conduce sunt aceleaşi cu cele ale statului. Ca urmare, administraţia trebuie să aplice linia politică urmată de guvern, deci de partidul unic respectiv.
Influenta politicului, în acest caz, asupra administraţiei se poate face în două moduri:
- din interior: pentru a intra în administraţie sau pentru a ocupa posturi de răspundere nu este suficient să ai cunostinţe sau aptitudini practice certe, ci trebuie să dovedeşti apartenenţa la partidul unic;
- din exterior: se exercită prin dreptul de supraveghere care aparţine unei instanţe naţionale, regionale şi locale ale partidului şi care se manifestă asupra serviciilor administrative situate la nivelurile respective. Partidul unic are un cuvânt de spus în ce priveste avansarea, mutarea, înlocuirea sau sancţionarea disciplinară.
Politizarea internă şi externă trebuie să asigure subordonarea totală a administraţiei faţă de partid şi schimbul permanent de idei şi oameni în ambele sensuri.
2. Administraţia în cazul pluralismului de partide
În regimurile în care există pluralism politic, fizionomia administraţiei este fundamental diferită. Vorbind de administraţie şi de gradul său de independenţă faţă de partidele care deţin puterea se evidentiază două conceptii, şi anume:
A. una care admite existenţa unui anumit grad de politizare pe care ei îl consideră de dorit si ca fiind inevitabil;
B. alta care aspiră către depolitizare totală a serviciilor publice. Firesc, între aceste situaţii diferite există numeroase pozitii intermediare. Practicile urmate de către statele autentic pluraliste sunt evident mai nuanţate decât schemele rigide sustinute de către adversarii politizării administraţiei.
A. Regimurile în care se admite politizarea administraţiei
Regimul politic în care politizarea administraţiei a fost practicată în mod masiv si oficial este cel al Statelor Unite de la mijlocul secolului al XIX-lea.
Functiile administrative erau atribuite învingătorului în competiţia electorală. Posibilitatea acordată conducătorilor partidelor de a exclude pe functionarii numiti de şefii partidului advers pentru a-i înlocui cu oameni fideli lor nu se practică numai la scară federală, ci şi la nivelul statelor si municipalitătilor. Aceasta practică poartă denumirea de sistem spoliator sau patronal.
Printre argumentele în favoarea acestui sistem putem aminti:
- „rotaţia funcţionarilor”, care este o practică conformă cu regulile democratiei si care permite unui mare număr de cetăţeni să poată ocupa funcţiile oficiale în administraţie;
- evitarea constituirii unui corp de funcţionari permanenţi, legaţi de privilegiile lor, indiferenţi faţă de cetaţeni;
- existenţa acestui sistem este absolut necesară functionării unui sistem politic clădit pe rivalitatea dintre partide. El permite partidelor politice să-si sporească numărul militantilor, oferind acestora perspectiva de a obtine, în caz de victorie, functii de stat. El rezolvă, cel putin parţial, şi problema finantării partidelor. În sistemele în care conducerea este asigurată de mai multe partide, politizarea administraţiei, atunci când este admisă, se face într-un mod mult mai complex; partidele majorităţii guvernamentale îşi repartizează ministerele: fiecare formatiune politică, într-o oarecare măsură, îsi vede recunoscut dreptul, de către partenerii săi, de a deţine functii publice, repartiţie care se face într-un mod proportional cu voturile câştigate şi cu negocierile care au loc în urma alegerilor între partidele câştigătoare.
B. Regimurile bazate pe o administraţie neutră
Susţinătorii acestei concepţii apolitice a administraţiei invocă o serie de argumente, precum:
- Într-o administraţie compusă din funcţionari subordonaţi unui partid poate aparea tendinţa de nerespectare a libertăţilor publice.
- O administraţie politizată constituie prin ea însăşi o încalcare a principiului democratic al admisibilităţii cetăţenilor în funcţii publice, după alte criterii decât cel al valorii profesionale.
- Se consideră că numai o administraţie compusă din funcţionari recrutaţi pe criteriul valoric poate rezista la diferitele influente ale unor grupuri de presiune.
- Administratorii numiţi în funcţie pe criterii politice nu sunt întotdeauna mai competenţi din punct de vedere profesional decât cei recrutati pe baze obiective;
- Continuitatea acţiunii administrative riscă să sufere schimbări de personal, care se produc atunci când un nou partid vine la putere; spre exemplu, cu ocazia alegerilor prezidenţiale, administraţia americană cunoaşte timp de câteva luni mai multe fluctuaţii, chiar o adevarată politizare.
Asigurarea neutralităţii funcţiei publice se poate realiza prin mai multe mijloace:
- Un prim mijloc este elaborarea unui statut al funcţiei publice destinat protejării funcţionarului împotriva arbitrariului puterii politice si care să interzică desfăşurarea de activităţi incompatibile cu obligaţia lor de neutralitate.
Acest statut trebuie să includă prevederi, precum:
- recrutarea funcţionarilor să fie operată de către jurii independente;
- acordarea de garanţii de imparţialitate în materie de avansare si disciplină;
- interzicerea intervenţiilor făcute de anumiţi oameni politici în favoarea funcţionarilor si a carierei acestora;
- interdicţia de a ocupa anumite mandate electorale sau de a lua parte la desfaşurarea vieţii politice a unui partid.
- Un alt mijloc de garantare a neutralităţii administraţiei constă în existenţa unor comisii consultative compuse din reprezentanţii tuturor partilor politice interesate, care să fie în măsură să ia si decizii.
- Pentru a se pune la adapost de presiunile guvernamentale sau ale partizanilor unor servicii, institutiile administrative se pot ridica la rangul de institutii autonome ale caror organe conducătoare vor fi independente de guvern şi dotate cu puteri largi de decizie; aceste institutii vor trebui să posede resurse financiare proprii, corespunzatoare necesităţilor.
- Neutralitatea administraţiei poate fi mai bine aparată dacă toate deciziile guvernamentale vor putea să facă obiectul unui recurs în faţa unui judecător independent faţă de putere.