Atitudinea funcţionarilor publici, relaţiile acestora cu cetăţenii şi profesionalismul cu care îşi îndeplinesc atribuţiile reprezintă repere frecvent aduse în discuţie în cadrul proceselor de reformă a administraţiei, în încercarea de a îmbunătăţi imaginea şi eficienţa acesteia. În materie de conduită, se face adesea apel la corupţia existentă în sistemul administraţiei publice, aspect semnalat de numeroase rapoarte internaţionale sau ale societăţii civile din România. Ultimii ani au fost marcaţi de încercarea de ameliorare a imaginii administraţiei publice, prin creşterea transparenţei actului administrativ şi luarea unor măsuri anticorupţie ferme, vizibile pentru opinia publică.
Au existat propuneri privind înfiinţarea, începând cu anul 2006, a Observatorului Funcţiei Publice, format din reprezentanţi ai societăţii civile, ai instituţiilor publice beneficiare, ai sindicatelor şi ai partidelor politice, pentru a asigura o transparenţă sporită a managementului funcţiei publice şi a independenţei corpului funcţionarilor publici. De asemenea, au existat intenţii de a reduce fenomenul corupţiei.
Trebuie evidenţiate încercările ultimilor ani în materie de conduită a funcţionarilor publici, dar, de asemenea, trebuie să remarcăm că rezultatele sunt departe de a fi semnificative deoarece nu a existat o abordare sistemică a fenomenului care să vizeze:
1. angajament politic – dorinţă şi voinţă a puterii politice de generalizare a unui comportament etic, inclusiv prin puterea exemplului;
2. cadrul legal – uneori mult prea general şi neclar, permisiv şi interpretabil în unele zone, cum ar fi licitaţiile, achiziţiile, investiţiile publice;
3. mecanisme eficiente de tragere la răspundere;
4. coduri de conduită funcţionale – codul de etică este ineficient în acest moment, mai mult este un instrument de control şi constrângere la îndemâna conducătorilor;
5. mecanisme de socializare profesională, inclusiv perfecţionare – nota dominantă în instituţiile publice din România o reprezintă teama de a avea iniţiative, de a avea puncte de vedere, de a comenta, pentru că pot exista sancţiuni;
6. condiţii care să sprijine acţiunea serviciilor publice, inclusiv o atitudine pozitivă a cetăţenilor - comportamentul acestora generează de foarte multe ori acte de corupţie şi sprijin din partea mediului de afaceri;
7. existenţa unor organisme de coordonare;
8. o societate civilă şi o presă active, care să supravegheze şi să sancţioneze acţiunile oficialilor şi funcţionarilor publici.
Încălcarea normelor de conduită este strâns legată de valoarea umană a celor care activează în administraţia publică, fiind strâns legată de procesele de recrutare şi selecţie care nu au în vedere aceste aspecte. Reglementarea excesivă a conduitei şi impunerea de sancţiuni aspre nu va rezolva niciodata problema conduitei, fiind un domeniu în care ar trebui să acţioneze autocontrolul fiecărui individ. Pe de altă parte, chiar existenţa unor norme imperative cu privire la comportament presupun şi existenţa unui mecanism de urmărire a modului în care se aplică.