Ideea ca instituţiile guvernamentale au ca principal obiect de activitate formarea şi aplicarea politicilor publice, a pătruns cu dificultate în conştiinţă comună. Astăzi, însă, ea este luată de cele mai multe ori, ca evidenta. Cetăţenii aşteaptă de la guvernele lor să ia decizii inteligente. Mai mult ei se aşteaptă ca aceste decizii să fie rezultatul unei poziţii generale, a unei viziuni. A luat decizii inteligente însemna a opera într-un cadru coerent, indiferent cât de general este acesta.
Noile provocări globale: eliminarea sărăciei, protecţia mediului înconjurător, repartizarea neuniformă a cunoştinţelor ştiinţifice, presiunea exercitată asupra economiilor țărilor slab dezvoltate, conflictele religioase, eradicarea terorismului internațional, eficientizarea controlului armamentului nuclear, internaţionalizarea tehnologiei informației etc, impun cu creşterea importanţei administraţie centrale şi locale. În concluzie guvernele naţionale sunt singurele care datorită legitimităţii lor pot domina actualele probleme globale, guvernarea trebuie să îşi redefinească politicile, strategiile, programele şi proiectele în scopul dinamizării capacităţii de performanţă. Viabilitatea performanţelor este, însă direct condiţionată de succesul reformei sistemului administrativ.
Domeniul ştiinţelor publice se ocupă de studiul deciziilor politico - administrative de alocare a resurselor necesare satisfacerii intereselor comunităţii. O politică publică este acea direcţie de acţiune sau lipsa a acţiunii aleasă de autorităţile publice ca răspuns la o anumită problemă sau la un set de probleme interconectate.
Guvernul României şi-a asumat responsabilitatea de a accelera reforma, ale cărei obiective vizează:
- delimitarea responsabilităţii politice şi administrative a Guvernului.
- ameliorarea calităţii politicilor publice pentru rezolvarea eficientă a problemelor.
Atingerea primului obiectiv presupune separarea managementului politici de cel administrativ, iar cel de-al doilea, este realizabil numai în circumstanţele unei creşteri a calităţii proceselor de elaborare şi implementare a politicilor publice, prin implicarea cetăţenilor şi prin creşterea eficienţei şi cooperării între instituţiile administrative.
O politică publică se referă la un curs de acţiune. Acest lucru are legătură cu ideea cadru său model - politicile publice oferă călăuzire pentru o gamă de acţiuni interconectate dintr-un anume domeniu. Cel care concepe politicile, policy-maker, este cel care concepe acest ghid de acţiune, iar cel care preia politicile, policy-taker, este cel care operează în cadrul trasat, aplicându-l la situaţii noi.
Politicile publice sunt considerate atât de cei care le crează, precum şi de cetăţeni, drept modalităţi de a rezolva probleme, sau de a profita de oportunităţi. În acest sens politicile au o valoare instrumentală, adică nu sunt scopuri în sine şi nici bunuri în sine, ci instrumente sau unelte cu ajutorul cărora se rezolvă probleme de interes pentru comunitate.
Se întâmplă foarte rar ca politicile să răspundă unei idei izolate. Cel mai adesea ele sunt răspunsuri la mănunchiuri de probleme încâlcite, ale căror soluţii pot fi ele însele contradictorii. Majoritatea problemelor care îşi află răspunsul în politicile publice sunt complexe ca urmare a mărimii sau anvergurii lor ele sunt compuse din seturi de probleme, poate mai mici, dar care, dat fiind că sunt interconectate, sunt greu de înţeles şi totodată greu de separat atât din punct de vedere logic, cât şi cronologic.De exemplu guvernul federal, din Canada, se confrunta cu problema traficului ilegal de ţigări peste graniţă provinciilor Ontario şi Quebec. Datorită faptului că taxele pentru ţigări în Canada erau mari, era profitabil să cumperi ţigări din Statele Unite și să le treci ilegal graniţa în Canada, unde se puteau vinde sub preţul pieței. Rezolvarea aceste probleme era complicată datorită faptului că presupunea cooperarea între autorităţile Quebec şi Ontario, iar acest lucru era îngreunat de refuzul provinciei Ontario de a reduce accizele pentru ţigări. În aceste condiţii fără măsuri concrete la nivel federal, cei din Ontario se temeau că fumătorii îşi vor cumpăra din Quebec ţigări mai ieftine. Pe de altă parte această problemă era una care implică doar provinciile Quebec şi Ontario, dar nu şi restul ţării. De aceea exista riscul ca măsurile luate de guvern să nu primească sprijinul altor provincii. În final guvernul de la Otravă a decis să reducă taxele la ţigări şi să cheltuiască mai mulţi bani în programe de ocrotire a sănătăţii, a introdus o lege care interzicea vinderea ţigărilor minorilor, a restrâns numărul automatelor de ţigări.
Procesul politicilor publice, după cum se observă şi din exemplul de mai sus, este corelat cu activitatea guvernamentală. De exemplu politicile publice sunt definite, de către Peters ca reprezentând suma activităţilor guvernamentale realizate fie direct, fie prin intermediul unor agenţi, prin prisma influenţei pe care acele activităţi o au asupra vieţii cetăţenilor.
Definiţia politicilor publice ne permite să distingem trei niveluri diferite ale politicilor publice, în funcţie de gradul în care au un impact real asupra vieţilor cetăţenilor.
La un prim nivel avem alegeri de politici operate de către cei care deţin autoritatea de a folosi puterea publică pentru a influenţa viețile cetăţenilor, rezultatul acestor alegeri fiind o politică ce poate fi implementata practic.
La al doilea nivel, regăsim acţiunile realizate de guvernământ pentru implementarea politicilor alese ( de exemplu prin cheltuieli bugetare, angajare de funcţionari, promulgare de reglementări). La cel de-al treilea nivel regăsim impactul politicilor asupra cetăţenilor, modul în care viaţa acestora este influenţată de încercarea de implementare a unei politici. Primele două niveluri sunt subcomponente ale primei părţi a definiţiei politicilor publice, având în vedere activităţile guvernamentale.
Cel de-al treilea nivel constituie ce-a de-a doua parte a definiţiei, ce are în vedere satisfacerea preferinţelor cetăţenilor. Avantajul distingerii între aceste trei niveluri este acela de a lămuri direcția de la mijloace înspre scopuri, şi anume activităţile guvernamentale concrete sunt mijloace pentru implementarea unor modificări sociale al căror scop este satisfacerea preferinţelor cetăţenilor.
Dacă misiunea unei instituţii publice lămureşte CARE sunt motivele existenţei ei, iar strategia arata ÎNCOTRO se îndreaptă acea instituţie, CE obiective ţinteşte să atingă, politicile răspund la întrebarea CUM îşi va atinge instituţia publică obiectivele.
Definite în general, politicile sunt poziţii oficiale adoptate de conducerea instituţiei publice în sprijinul realizării obiectivelor propuse.
Ca o concluzie politicile publice au ca scop satisfacerea preferinţelor cetăţenilor, indiferent dacă sunt de tip guvernamental, de guvernantă sau de alt tip.