“Omul e măsura tuturor lucrurilor”, afirma filosoful grec Protagoras, ceea ce înseamnă că omul este capabil să integreze orice solicitare prezentă sau viitoare, având ca ţintă omul, care trebuie să o înfăptuiască. În acest context, oamenii reprezintă o resursă vitală, de azi şi de mâine a tuturor organizaţiilor și instituțiilor, care asigură supravieţuirea, dezvoltarea şi succesul acestora.
Indiscutabil, factorul uman este primordial în realizarea oricărei activităţi, inclusiv, din administrația publică. Prin factorul uman se subînţelege cantitatea şi calitatea funcţionarilor cu care lucrează în cadrul administraţiei şi performanţele acestora. Pentru managementul actual al administraţiei este esenţial aspectul motivării funcţionarului public în scopul obţinerii maximului de eficienţă prin asigurarea condiţiilor optime, activitatea creativă şi stimularea succeselor.
Astfel, pentru o administrație eficientă, care să îndeplinească, la cel mai înalt nivel, obiectivele propuse, este nevoie de un personal bine pregătit. Alături de celelalte categorii de resurse necesare pentru implementarea oricărui proiect sau desfăşurarea oricăror activităţi în domeniul public, resursele umane reprezintă o componentă fără de care nu se poate atinge targetul previzionat, cu respectarea principiilor de bază ale administrației. În procesul de reformare a administrației publice, modernizarea și dezvoltarea trebuie începută de la nivel local. Rolul administrației publice locale din Moldova este în proces de reconceptualizare în vederea consolidării funcţiilor caracteristice esenţiale de prestare a serviciilor eficiente cetăţenilor.
Administraţia publică locală nu se referă în primul rînd la legi şi norme, sarcini, patrimoniu, buget şi servicii publice. Administraţia publică locală este întîi de toate pentru cetăţeni. Cetăţenii care trăiesc şi lucrează într-o anumită zonă, care ar trebui să fie încurajaţi să participe în viaţa locală şi care sînt îndreptăţiţi să beneficieze de servicii publice decente şi de oficiali locali (numiţi sau aleşi) care trebuie să depună efort maxim pentru a oferi asemenea servicii. Îmbunătăţirea administraţiei publice locale înseamnă, în primul rînd, a investi în oameni, a-i ajuta să-şi îndeplinească obligaţiunile lor într-o manieră eficace, eficientă şi intensificată personal.
Pornind de la opinia savantului A. Manolescu, potrivit căreia „esenţa oricărei organizaţii este efortul uman, iar eficienţa şi eficacitatea acesteia sunt influenţate, în mare măsură, de comportamentul oamenilor din cadrul organizației”, este evident că nu numai aptitudinea de a munci determină performanţele administrației publice locale, acestea fiind influenţate şi de potenţialul intelectual, aptitudinile de a cunoaşte, creative, inovative ale angajaţilor din cadrul primăriilor și consiliilor, capacităţile lor de a analiza previzional şi de a anticipa schimbările şi a se alinia rapid la exigenţele organizaţiei şi ale mediului extern social, politic, economic şi cultural.
Așadar, personalul din administrația publică locală trebuie să fie bine pregătit, pentru a face față tuturor necesităților și problemelor locale și schimbărilor din țară, în ansamblu.
Noțiunea de „personal”, în DEX, este definită drept “un colectiv sau totalitatea persoanelor care lucrează într-o întreprindere, într-o instituție. “
Personalul din cadrul administrației publice locale este format din funcționari publici.
Funcţionarul public poate fi catalogat drept persoană oficială de stat, exponentă a unui interes public deosebit, ce dispune de un statut special, participînd direct sau indirect la exercitarea puterii publice prin promovarea intereselor generale ale statului. La examinarea noţiunii de funcţionar public, se poate preciza că spre deosebire de Legea serviciului public nr. 443-XIII din 4 mai 1995, care punea accentul în definirea funcţiei publice pe denumirea funcţiei: „funcţionar public înseamnă persoana care ocupă funcţie de stat remunerată şi care dispune de ranguri şi grade, stabilite în conformitate cu principiile prezentei legi”, [I.2] Legea nr. 158-XVI a schimbat conţinutul conceptului nominalizat: „funcţionar public – persoană fizică numită, în condiţiile prezentei legi, într-o funcţie publică”, conferindu-i conotaţii şi valenţe distincte. [I.3]
În opinia profesorului Paul Negulescu, funcţia publică este definită ca fiind „ complexul de puteri şi competenţe, organizat de lege pentru satisfacerea unui interes general, în vederea de a fi ocupată, în chip temporar de un titular (sau mai mulţi), persoană fizică, care, executînd puterile în limitele competenţei, urmăreşte realizarea scopului pentru care a fost creată funcţiunea”.
Ideea de bază pe care o putem desprinde din prevederile articolelor 2 şi 3 ale Legii nr. 158-XVI este, că accentul se pune pe atribuţiile şi sarcinile stabilite în temeiul legii în scopul realizării prerogativelor de putere publică. Prin urmare, pentru a califica o poziţie din cadrul unei autorităţi publice ca fiind funcţie publică sau post de deservire tehnică ce asigură funcţionarea autorităţilor publice, urmează să raportăm atribuţiile şi sarcinile acesteia la prevederile art. 3 din lege care stabileşte exhaustiv şi fără echivoc cercul activităţilor care duc la obţinerea unui astfel de statut.
Potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 158-XVI, activităţile desfăşurate de funcţionarii publici, care implică exercitarea prerogativelor de putere publică sînt:
a) elaborarea şi coordonarea elaborării documentelor de politici;
b) elaborarea proiectelor de acte legislative şi normative, precum şi altor reglementări specifice autorităţii publice;
c) punerea în executare a actelor legislative şi normative;
d) elaborarea actelor administrative privind aplicarea şi executarea actelor legislative şi normative, necesare pentru realizarea competenţei autorităţii publice;
e) controlul şi auditul public intern şi extern;
f) gestionarea resurselor umane în serviciul public;
g) planificarea, gestionarea şi controlul resurselor financiare publice;
h) administrarea fiscală;
i) reprezentarea intereselor autorităţii publice, în care funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea, în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din ţară şi străinătate, inclusiv reprezentarea în justiţie, în limita competenţelor stabilite. [I.3]
După poziția lor, într-un raport reciproc și după conținut, funcțiile publice pot fi de conducere și de execuție.
Astfel încît autoritățile administrației publice locale se divizează în două categorii - de nivelul I și de nivelul II, în Anexa 1 sunt redate funcțiile publice din fiecare tip de autoritate a administrației publice locale.
Din cele elucidate mai sus, reiese că funcția publică reprezintă un ansamblu de atribuții, competențe și puteri în cadrul unui serviciu public, stabilite potrivit legii, cu care sunt investiți, numiți sau aleși funcționarii publici, în vederea satisfacerii în mod continuu și permanent a unui interes general.
Este bine ştiut, că activitatea administraţiei publice este, pe de o parte, realizarea de acte juridice şi de fapte materiale şi, pe de altă parte, organizarea şi executarea în domeniul social-economic pe întreg teritoriul statului.
Autoritatea administrativă, la nivel local, îşi poate organiza mai eficient structura şi activitatea internă dirijată atât spre scopul realizării sarcinilor din interior, cât şi a competenţei sale generale pentru care a fost creată. Organizarea şi funcţionarea lor presupune cunoaşterea exactă a factorilor de teritoriu, populaţie, economie, mediu, cultură etc., care influenţează activitatea funcţionarilor publici locali.