Weil si Gamble (1995) au identificat opt modele ale dezvoltarii comunitare care exista în mod curent si care sunt de asteptat sa persiste: organizarea vecinatatii, organizarea de comunitati functionale, dezvoltare economica si sociala a comunitatii, planificare sociala, dezvoltare de programe si retele comunitare, coalitii, politici si actiuni sociale si miscari sociale. Aceste modele nu sunt foarte diferite existînd suprapuneri între caracteristicile lor. În plus, exista similaritati în ceea ce priveste rolurile pe care si le asuma asistentul social în munca în cadrul comunitatii sub diferitele ei aspecte: de exemplu, rolul de avocat este folosit în majoritatea acestor modele.
Fiecare dintre aceste modele de dezvoltare comunitara vor fi descrise pe scurt si va fi aratat prin exemple modul în care au fost implementate. Acest lucru va asigura un cadru pentru a întelege mai bine si a analiza diferitele
modalitati prin care asistentul social ajunge sa fie angajat în activitati de dezvoltare comunitara.
Organizarea vecinatatii
Acest tip de dezvoltare comunitara îsi face aparitia când cetatenii dintr-o comunitate stabilesc leagaturi între ei pentru a duce o viata mai buna si pentru a-si întari comunitatea. Organizarea vecinatatii se concentreaza în principal asupra mai multor aspecte:
a. construirea unei structuri reprezentative formate din persoane cu initiativa din comunitate care sa identifice nevoile acesteia
b. definirea de sarcini si asumarea lor de catre membrii comunitatii
c. dezvoltarea de abilitati de catre membrii comunitatii în vederea rezolvarii sarcinilor asumate (abilitati de organizare si de conducere în special)
Pentru a duce la bun sfârsit îmbunatatirille dorite în comunitate ne concentram, de obicei, asupra membrilor comunitatii, a celor care pot adduce îmbunatatiri dinafara si asupra conducerii locale.
Folosind acest model, putem schimba comunitatea cel mai bine daca implicam un mare numar de oameni la nivel local. Toti membrii comunitatii, mergând de la cei dezavantajati la cei care fac parte din structurile de putere, contribuie la identificarea si rezolvarea de probleme.
Acest model pune accentul pe proceduri democratice, obtinerea consensului, cooperare voluntara, dezvoltarea capacitatii de conducatori a membrilor comunitatii si auto-ajutorarea.
Rolurile asistentului social în cadrul acestui model sunt cele de facilitator, catalizator, coordonator si învatator al abilitatilor de rezolvare a problemelor. Se presupune ca conflictele de interese dintre diferite grupuri pot fi rezolvate creativ si constructiv si ca practicianul încurajeaza oamenii sa se exprime liber. Oricum acest model presupune ca oamenii vor renunta la interesele lor egoiste în urma apelurilor la altruism. La baza sta urmatoarea afirmatie: “Împreuna putem vedea ceea ce este de facut si sa facem acel
lucru” Discutiile si comunicarea dintre diferite fractiuni folosesc la atingerea unui consens în ceea ce priveste problemele asupra carora trebuie sa se concentreze si a strategiilor care trebuie folosite sau asupra actiunilor în care trebuie sa se angajeze pentru a rezolva aceste probleme.
În cadrul acestui model asistentul social va fi cel mai adesea implicat în dezvoltarea lidershipului în cadrul organizatiei decât într-un rol direct lider.
Folosind acest model asistentii sociali au posibilitatea de a-i învata pe ceilalti membri ai comunitatii lucruri practice cum ar fi pregatirea unei întâlniri, convingerea celorlalti de a li se alatura în realizarea unui scop comun si dezvoltarea unui plan si a unui grup de actiuni practice. Asistentul social poate furniza informatii, cum ar fi localizarea audierilor publice importante pentru comunitate.
Organizarea de comunitati functionale
Prima caracteristica a acestui model este faptul ca se concentreaza mai degraba pe o comunitate functionala si nu pe una geografica. O comunitate functionala se refera la concentrarea pe o problema comuna cum ar fi: prevnirea SIDA, avortul, prevenirea infractionalitatii sau violenta domestica. Punctul
central al întregii organizari îl reprezinta lupta pentru dreptatea sociala. Aceste forme de organizare pledeaza pentru schimbarea politicilor, comportamentelor si atitudinilor în legatura cu problema pentru care aleg sa militeze. O astfel de forma de organizare poate, de asemenea dezvolta servicii pentru persoanele vulnerabile afectate de problema pentru rezolvarea careia militeaza.
Comunitatile functionale se implica si în educatia întregii comunitati în ceea ce priveste problema aleasa de ele.
Pe masura ce comunitatile functionale devin mai organizate, obtin o capacitate interna de constructie prin intermediul membrilor lor, care îsi îmbunatatesc cunostintele privind problema care îi preocupa. O astfel de organizatie se concentreaza asupra sprijinirii cercetarilor, actiunii publice, educatiei, dezvoltarii de politici sau de servicii în ceea ce priveste problema aleasa de ea.
Rolurile asistentului social într-o comunitate functionala sunt aceleasi ca si în cazul vecinatatii. Asistentul social este o persoana resursa si un facilitator care ajuta grupul sa se organizeze, sa-si defineasca problemele, sa recruteze noi membri si sa-si gaseasca strategii si tactici de sustinere a cauzei lor. De asemenea el poate sa-i învete pe membrii comunitatii tehnici de analiza si sa faca cercetari. Deoarece adesea membrii unei comunitati functionale sunt dispersati din punctul de vedere al locului în care se gasesc, asistentul social poate sa-si asume responsabilitatea de a mentine legatura si comunicarea între ei. Multe comunitati functionale au ajutat persoanele aflate în situatii de risc.
In România, cel mai bun exemplu este acela al organizatiilor persoanelor cu handicap, foarte activ implicate în promovarea de schimbari legislative, adecvarea facilitatilor publice pentru persoanele cu handicap locomotor, etc.
Dezvoltarea sociala si economica
Scopul acestui model este sa îmbunatateasca calitatea vietii si sa ofere posibilitati economice celor care locuiesc în comunitati sarace sau oprimate.
Accentul se pune pe organizarea unei comunitati pornind de la organizarea într-o structura a membrilor ei, apoi dezvoltarea capacitatii de a se autoadministra si a se organiza singuri si abia pe urma dezvoltarea si implementarea planurilor de progres social si economic. De mare importanta în cadrul acestui model este folosirea structurii comunitare care s-a dezvoltat în aceste conditii vitrege pentru a-i convinge pe cei care dispun de resurse sa investeasca în dezvoltarea sociala si economica a comunitatii. O astfel de comunitate încearca, de obicei, sa convinga detinatori de resurse cum ar fi consiliile locale si judetene, fundatii, banci si investitori dinafara sa investeasca în ea. De asemenea ele încearca sa-si pregateasca membrii (alaturi de non membrii care traiesc în comunitate) sa se foloseasca de investitiile sociale si economice.
Rolurile asistentului social sunt similare cu cele din modelele descries anterior. Asistentul social este un facilitator care asista grupul în procesul de organizare. El ar trebui sa aiba abilitati în evaluarea nevoilor si în cercetare pentru a ajuta comunitatea sa-si stabileasca grade de dezvoltare realiste. Alte roluri importante sunt cele de planificare, negociere cu finantatori si asistenta în administrarea fondurilor care au fost alocate. Este importanta si capacitatea de a le dezvolta calitatile de lideri si abilitati tehnice.
Planificarea sociala
Aceasta abordare pune accentul pe un proces tehnic de rezolvare de probleme si porneste de la premisa ca schimbarea comunitatii într-un mediu complex si industrializat presupune profesionisti foarte priceputi si pregatiti care pot ghida procesul complex al schimbarii. Principalul rol al expertului este de a identifica si rezolva problemele sociale. Expertul este de obicei angajat de catre un segment al structurii de putere, cum ar fi o agentie de dezvoltare regionala, departamentul de strategie al consiliului local sau judetean etc. Din acest motiv apare o tendinta a asistentului social de a servi interesele structurii de putere.
Rolul asistentului social include: colectarea de date, analizarea lor, crearea de programe, implementarea lor si facilitarea în diverse situatii. Implicarea comunitatii poate varia de la foarte redusa la una substantiala, depinzând de parerile pe care le are fata de problema cu pricina. De exemplu, un efort de a proiecta si obtine fonduri pentru un centru de zi adresat oamenilor în vârsta poate sa duca la implicare din partea comunitatii sau poate sa n-o faca, în functie de politicile ce se refera la un astfel de centru. Prin prisma acestui model, se pune accentul pe identificarea nevoilor si pe gasirea de bunuri si servicii si directionarea lor spre cei care au nevoie de ele.
Legatura cu comunitatea în dezvoltarea de programe
Obiectivul central în cadrul acestui model îl reprezinta conceperea si implementarea unui serviciu nou sau îmbunatatit de care comunitatea a hotarît deja ca are nevoie. Intentia este de a interveni atât asupra finantatorilor care asigura fondurile necesare nasterii acestor servicii cât si asupra beneficiarilor
lor. Finantatorii sunt o tinta deoarece trebuie încurajati/convinsi sa asigure fondurile necesare si trebuie informati tot timpul de progresul înregistrat în implementarea serviciului nou sau revizuit. Beneficiarii sunt o tinta deoarece trebuie informati ca sunt eligibili pentru un serviciu nou sau îmbunatatit.
Rolurile probabile pe care si le va asuma asistentul social sunt cele de planificator, cel care se ocupa de scrierea proiectelor, mediator si facilitator în munca cu finantatorii si cu beneficiarii. Pe masura ce se contureaza programul, asistentul social îsi poate asuma si alte roluri, cum ar fi cel de monitor, manager
si evaluator pentru a se asigura ca programul este astfel implementat încât vor fi atinse scopurile pentru care a fost înfiintat serviciul. În practica fiecare asistent social este implicat ocazional la locul de munca în planificarea si implementarea de servicii noi sau revizuite.
Coalitii
Mizrahi si Rosenthal (1993) au definit coalitia drept “un grup de reprezentanti a diferite organizatii care îsi unesc fortele pentru a influenta institutii din afara sau una sau mai multe probleme care le afecteaza propria “autonomie”. Într-o coalitie grupuri separate pot lucra împreuna pentru a obtine o schimbare sociala, care de cele mai multe ori nu are cum sa fie obtinuta de un singur grup. De aceea, grupuri care doresc sa obtina aceleasi schimbari îsi combina resursele si lucreaza împreuna în vederea acestui scop, mentinândusi în acelasi timp si autonomia. Coalitiile sunt adesea caracterizate de o tensiune dinamica deoarece organizatiile lupta sa ramâna autonome în timp ce încearca sa lucreze împreuna.
Coalitiile tintesc cel mai des finantatorii care sunt încurajati sa finanteze servicii noi sau extinse, oficiali care ar putea sa aprobe noi politici si institutiile guvernamentale care pot actiona atunci când apare o noua problema, dar care adesea ezita sa o faca.
In România, organizatiile neguvernamentale se organizeaza cu destul de mult succes în coalitii care cauta sa promoveze o imagine pozitiva sau care încearca sa influenteze legislativul în adoptarea unor legi în favoarea lor (cele referitoare la înfiintarea si functionarea de asociatii si fundatii sau la sponsorizare).
Rolurile jucate de asistentul social în cadrul acestui model sunt: roluri de lider în construirea si mentinerea coalitiei, mediator si negociator în încercarea de a mentine un echilibru între tensiunile din cadrul coalitiei si roluri de lider în a mentine coalitia centrata asupra scopului urmarit. Coalitiile pot fi ad hoc(organizate cu un anumit scop iar când acesta este atins coalitia se desfinteaza), semipermanente sau permanente. Coalitiile care au ca si misiune obtinerea de servicii, dar si furnizarea lor se gasesc adesea în situatia de a pastra cu mare greutate un echilibru între aceste doua roluri.
Politici si actiuni sociale
Acest model porneste de la premisa ca exista un segment de populatie dezavantajat (adesea oprimat) care trebuie sa fie organizat, poate în alianta cu alte segmente, astfel încât sa faca presiuni asupra structurilor de putere pentru a obtine mai multe resurse sau pentru a fi tratat mai în concordanta cu democratia sau dreptatea sociala. Miscarile care actioneaza în vederea obtinerii schimbarilor sociale sau politice adesea încearca sa schimbe marile institutii, politicile de baza sau organizatiile formale. Scopurile acestor grupuri implica adesea o redistributie a puterii si a resurselor. Spre deosebire de comunitatile unite descrise în alte forme de dezvoltare comunitara, pentru aceste grupuri tinta schimbarii este reprezentata de structura puterii sau de cei care li se opun.
Rolurile asistentului social le includ pe cel de avocat, agitator, activist, partizan, broker si negociator. Tacticile folosite includ proteste, boicoturi, confruntari si negocieri. Populatia clienta este vazuta ca fiind o “victima” a structurii de putere opresive.
Roluri aditionale ale asistentului social în cadrul acestui model includ a-i învata pe membrii organizatiei cum sa se organizeze si sa conduca, investigatii pentru a determina scopul si seriozitatea problemei, educatia comunitatii cu privire la problema pusa în discutie si recrutare de membri. Asistentul social poate fi implicat într-un mod direct în miscarea politica si sociala intrând în politica si participând la alegeri.
Miscari sociale
Potrivit lui Barker (1995), o miscare sociala reprezinta “un efort organizat, implicând, de obicei, mai multi oameni reprezentând un larg segment al populatiei, de a schimba o lege, politica sociala sau norma sociala”. Progresul spre o societate mai buna este însotit adesea de miscari sociale. Alteori astfel de miscari pot sta în calea progresului, cum se întâmpla în cazul miscarilor homofobice.
În general, miscarile sociale nu pot fi create numai prin intermediul eforturilor asistentilor sociali, dar actiunile acestora sunt adesea influentate de miscarile sociale.
Când o miscare sociala se apropie de atingera scopului sau, idealurile pe care le promoveaza sunt adesea acceptate ca noi norme sociale. De exemplu, miscarile feministe au promovat idealuri care au dus la schimbari majore în ceea ce priveste relatiile dintre femei si barbati.
În ceea ce priveste rolul asistentului social în alegerea miscarii sociale de urmat, Weil si Gamble sfatuiesc: “Asistentii sociali, în acord cu valorile profesiunii lor, se vor alia cu miscari sociale care sustin democratia, demnitatea individuala, drepturile oamenilor de orice etnie, nevoile oamenilor saraci, dezvoltarea durabila si activitati care sustin deplina dezvoltare umana si libertatea”. Asistentii sociali au fost implicati în miscari sociale ca si voluntari sau organizatori. Ei au îndeplinit roluri de avocati, consultanti, cercetatori si purtatori de cuvânt.
Bibliografie:
- Sandu, Dumitru, 2005, Dezvoltare comunitară - cercetare, practică, ideologie, Polirom. Iaşi.
- Zamfir, Elena, 2000, Dezvoltarea comunitară – sursă a bunăstării sociale, Ed Expert.