Necesitatea cunoaşterii aprofundate şi cât mai exacte a fenomenului de administraţie publică, în toată complexitatea lui, în vederea perfecţionării organizării şi funcţionării administraţiei publice, a condus la apariţia unei ramuri de cercetare intitulată ştiinţa administraţiei[1]. Aceasta utilizează cunoştinţele dobândite de o serie de discipline care cercetează, sub diferite aspecte, administraţia publică. Dintre acestea menţionăm: sociologia administraţiei, psihologia administraţiei, istoria administraţiei, tehnicile administrative, dreptul administrativ, politica administraţiei, economia, demografia, geografia, etnologia, informatica, cibernetica, urbanismul şi sistematizarea teritoriului[2].
În legătură cu unele aspecte fundamentale privind ştiinţa administraţiei – autonomia, natura, locul şi rolul ei în sfera ştiinţei – se poartă, de peste o sută de ani, ample discuţii în literatura mondială, fără să se fi ajuns încă la un consens.[3]
Ştiinţa administraţiei este calificată de unii autori drept ştiinţă interdisciplinară, iar de alţii multi sau pluridisciplinară[4]. Să vedem ce semnifică aceşti termeni[5].
În cazul ştiinţelor interdisciplinare, sau de frontieră, este vorba de o întrepătrundere, pe o anumită zonă de cercetare, a unor componente din două sau mai multe ştiinţe, întrepătrundere care conduce la un ansamblu de cunoştinţe care prezintă o anumită specificitate, în raport cu disciplinele de provenienţă. Este vorba, de fapt, de o hibridare. De exemplu, în cadrul biochimiei se realizează investigarea şi reprezentarea fenomenelor biologice, din perspectiva chimiei.
Ştiinţa multidisciplinară este aceea care, pentru a-şi putea atinge obiectivele, este nevoită să folosească un complex de discipline, diferite prin baza teoretică, metodică şi operaţională, care nu se întrepătrund şi furnizează cunoştinţe care le sunt specifice. Rezultatele obţinute de aceste ştiinţe rămân distincte, nu au caracter hibrid chiar dacă sunt subordonate obiectivelor urmărite de ştiinţa multidisciplinară. Exemple în acest sens sunt medicina şi agronomia. Pentru a-şi atinge obiectivele, apărarea sănătăţii prin acţiuni profilactice şi curative, în cazul medicinii, cultura plantelor, în cazul agronomiei, este nevoie de concursul mai multor discipline diferite, care îşi păstrează identitatea.
Calificarea unei ştiinţe ca interdisciplinară sau multidisciplinară este uneori relativă, constituind un motiv de dispută.
În ceea ce ne priveşte, ne raliem autorilor[6] care consideră că ştiinţa administraţiei nu preia pur şi simplu cunoştinţele pe care le furnizează alte discipline, cum sunt ştiinţele juridice, sociologia, psihologia socială, ştiinţele politice, ştiinţele economice, istoria ş.a. Ea combină într-un mod specific anumite cunoştinţe dobândite de aceste discipline, raportându-le la obiectul care îi este propriu, administraţia publică, ceea ce îi conferă un caracter interdisciplinar şi o natură integratoare.
Ştiinţa administraţiei este o ştiinţă specializată care are ca obiect cunoaşterea fenomenului de administraţiei publică, în toată complexitatea lui, având ca scop constituirea unui ansamblu coerent de cunoştinţe, şi pe baza acestora, formularea de soluţii pentru perfecţionarea continuă a organizării şi funcţionării structurilor administrative, în funcţie de valorile stabilite de puterea politică, de necesităţile social-economice, de nivelul de dezvoltare tehnologică, de nivelul general de cultură şi civilizaţie a societăţii considerate. Ştiinţa administraţiei are, în afară de caracterul tehnic şi un pregnant caracter politic, deoarece principiile ei sunt puternic influenţate de regimurile politice[7].
O relaţie privilegiată există între ştiinţa administraţiei şi dreptul administrativ. Astfel, folosirea concluziilor ştiinţei administraţiei de către dreptul administrativ este unul dintre factorii care îl feresc de formalism. Dreptul administrativ, la rândul lui, asigură transformarea regulilor elaborate de ştiinţa administraţiei în norme de drept. Această „colaborare”, dacă funcţionează corect, este deosebit de utilă pentru societate, deoarece permite evitarea nepotrivirilor între normele de drept administrativ şi regulile organizării judicioase a activităţii organelor administraţiei publice, întărind ordinea şi încrederea în viaţa socială[8].
Trebuie să evidenţiem faptul că, administraţia publică este foarte diversificată. Există organe de competenţă materială generală şi organe de competenţă specială, organe centrale şi organe locale, ceea ce face ca şi ştiinţa administraţiei să prezinte diferenţieri, în funcţie de administraţia la care se referă. Astfel, alături de o teorie generală a administraţiei, care formulează concluzii pentru întreaga administraţie publică, putem delimita existenţa unei ştiinţe a administraţiei publice de stat, respectiv a unei ştiinţe a administraţiei publice locale. De asemenea, utilizând criteriul competenţei materiale a autorităţilor administraţiei publice, putem vorbi de o ştiinţă a administraţiei generale şi de ştiinţe ale administraţiilor speciale. Exemple de asemenea ştiinţe sunt: administraţia şi sistematizarea urbană, administraţia şi sistematizarea rurală, gestiunea personalului, administraţia economică, administraţia învăţământului, administraţia protecţiei sociale, administraţia culturii, administraţia sanitară, administraţia finanţelor publice, administraţia transporturilor, administraţia telecomunicaţiilor şi administraţia audio-vizualului[9].
Subliniem că, primul obiectiv al ştiinţei administraţiei îl reprezintă cunoaşterea realităţii. Pe această bază, ea urmăreşte să explice cum funcţionează mecanismele administrative, care sunt problemele cu care se confruntă administraţia, pentru ca în final să formuleze soluţiile pentru o mai bună organizare şi funcţionare a acesteia[10].
Aspectele mai importante, cercetate cu privire la fenomenul de administraţie publică, vizează: sarcinile şi structurile administraţiei publice; problemele privind activitatea de conducere, resursele materiale, financiare şi de personal; organizarea şi metodele de acţiune; comunicarea; controlul şi răspunderea.
Având în vedere, pe de o parte, vastitatea domeniului de cercetare al ştiinţei administraţiei, iar pe de alta, timpul limitat prevăzut pentru această materie, vom realiza doar un studiu general al următoarelor probleme: relaţiile administraţiei publice cu mediul, principiile administraţiei publice şi mijloacele juridice ale administraţiei.
[1] Ioan Santai, Drept administrativ şi ştiinţă administrativă, vol.I, Ed. RISOPRINT, Cluj – 1998, p.10.
[2] Antonie IORGOVAN, op.cit., p.236.
[3] Ibidem, p.230.
[4] Ibidem, p.234.
[5] Ibidem, pp.235,236.
[6] Antonie IORGOVAN, op.cit., p.240.
[7] Ibidem, p.241.
[8] Ibidem, p.239.
[9] Antonie IORGOVAN, op.cit., p.242.
[10] Ibidem.