Pentru definirea administraţiei publice, un reputat autor[1], Antonie Iorgovan, porneşte de la premisa că aceasta este specia fenomenului administrativ care cuprinde faptele administrative ce au ca finalitate realizarea valorilor politice.
În ceea ce priveşte fenomenul administrativ, acelaşi autor[2], făcând o sinteză a doctrinei franceze, arată că acesta prezintă următoarele trăsături:
- este un fenomen social;
- presupune organizarea unor mijloace pentru atingerea unor obiective;
- obiectivele sunt stabilite de o autoritate superioară;
- se extinde până la activitatea de înfăptuire materială a obiectivelor.
În cazul administraţiei publice, fiind vorba de valori politice, care sunt de interes public, acestea se realizează în regim de putere publică.
Rezultă că, definiţia administraţiei publice are ca gen proxim sfera faptelor administrative, iar ca diferenţă specifică realizarea valorilor politice, în regim de putere publică.
Deci sfera noţiunii “administraţie publică” conţine faptele administrative, îndeplinite în regim de putere publică, având ca finalitate realizarea valorilor politice.
Dacă explicităm sintagma “fapte administrative” prin anumite trăsături ale fenomenului pe care îl reflectă, putem s-o înlocuim cu expresia “activitate organizată de executare a unor comandamente stabilite de o autoritate superioară”. Dar autoritatea superioară, în cazul administraţiei publice, o reprezintă instituţiile politice.
Ajungem astfel la următoarea definiţie echivalentă: administraţia publică este activitatea organizată de executare, în regim de putere publică, a unor comandamente stabilite de instituţiile politice.
Potrivit acestei definiţii, administraţia publică prezintă următoarele caracteristici definitorii:
- este un ansamblu de structuri sau forme organizatorice, care au ca
trăsătură comună faptul că desfăşoară o activitate executivă, de regulă[3], de pe poziţii de autoritate faţă de particulari, în vederea realizării unor obiective politice;
- prin activitate executivă, în acest caz, se înţelege activitatea de organizare a executării legii sau executarea directă a legii ;
- regim de putere publică înseamnă, în speţă, atât capacitatea de a emite acte unilaterale obligatorii, cât şi capacitatea de a realiza o serie de fapte materiale pentru aducerea la îndeplinire a actelor unilaterale obligatorii, inclusiv constrângerea directă.
O analiză sumară a acestor caracteristici ne arată că administraţia publică are o natură complexă: socială, juridică şi politică.
[1] Antonie IORGOVAN, Tratat de drept administrativ, Ediţia a III-a restructurată, revăzută şi adăugită, vol.I, Ed. ALLBECK, Bucureşti-2001, p.6.
[2] Ibidem.
[3] Spunem de regulă, deoarece există şi relaţii de colaborare (caracterizate prin poziţii de egalitate), spre exemplu cu diverşi reprezentanţi ai societăţii civile (asociaţii, fundaţii), pentru realizarea unor obiective de interes public.