Managementului public îi sunt specifice o serie de particularităţi care îi conferă individualitate şi-n acelaşi timp ne ajută să-i delimităm şi să-i înţelegem conţinutul.
În literatura de specialitate au fost evidenţiate următoarele caracteristici ale managementului public: caracterul politic, caracterul integrator, caracterul complex, caracterul de diversitate şi caracterul de sinteză, redate schematic în Figura nr.l.[1]
Caracterul politic
În mod indubitabil managementul public se află sub cupola factorului politic, realitate atestată de modul de constituire al autorităţilor care formează sistemul administraţiei publice şi din atribuţiile pe care le exercită aceste autorităţi.
Astfel, indiferent de sistemul politic şi forma de guvernământ după care este organizat un stat sau altul, guvernele se constituie ca urmare a “jocului politic” rezultat din alegerile parlamentare.
În plan local şi regional, autorităţile administraţiei publice (consiliile locale, judeţene şi primarii) se aleg în mod democratic, pe baza propunerilor formulate de partidele politice.
În România, potrivit art. 103 din Constituţie, Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care a obţinut majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. Acesta are obligaţia ca în termen de 10 zile de la desemnare, să prezinte Parlamentului lista cu membrii Guvernului şi Programul de Guvernare, în vederea obţinerii votului de încredere.
Programul de guvernare, după ce a primit girul Parlamentului este un act eminamente politic, în baza căruia Guvernul îşi va orienta managementul public.
Întrucât managementul public se realizează în plan central de către Guvern, iar în plan local de către consiliile locale, consiliile judeţene şi primari, este de necontestat caracterul politic al acestuia.
Caracterul integrator
Managementul public studiază procesele şi relaţiile de management care se formează în cadrul administraţiei publice, în scopul de a identifica soluţiile de perfecţionare şi raţionalizare a sistemului administrativ. Pentru ca acest obiectiv să se poată materializa, managementul public trebuie să se manifeste la nivelul fiecărei organizaţii publice sub aspectul planificării, organizării, coordonării, antrenării şi conducerii compartimentelor funcţionale.
Acest caracter este complementar celui de interdisciplinaritate, managementul public constituindu-se în terenul de absorbţie şi integrare a elementelor de noutate furnizate de alte ştiinţe precum: informatica, sociologia, matematica, ştiinţele economice, dreptul etc.
În acelaşi timp, managementul public românesc, trebuie să asigure pregătirea sistemului administrativ pentru integrarea în structurile Uniunii Europene. Faptul că această necesitate a fost conştientizată rezultă din art.2 al Legii nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor potrivit căruia “Guvernul are rolul de a asigura funcţionarea echilibrată şi dezvoltarea sistemului naţional economic şi social, precum şi racordarea acestuia la sistemul economic mondial în condiţiile promovării intereselor naţionale”.
Caracterul de diversitate
Această particularitate a managementului public îşi găseşte explicaţia şi determinarea în diversitatea organizaţiilor care formează sistemul administraţiei publice.
Analizând compoziţia sistemului administrativ, având drept criteriu de departajare competenţa materială cu care sunt înzestrate prin lege autorităţile administraţiei publice, distingem două categorii:
- autorităţi cu competenţă generală, care au atribuţii de reglementare în toate domeniile vieţii economico - sociale. Din această categorie fac parte: Guvernul, consiliile locale, consiliile judeţene, etc.
- autorităţi cu competenţă specială (specializată) care au atribuţii specifice unor domenii sau sectoare ale vieţii economico-sociale, categorie din care fac parte: ministerele, alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi serviciile descentralizate ale acestora organizate în teritoriu.
După criteriul competenţei teritoriale, distingem de asemenea două categorii de autorităţi administrative, respectiv:
- autorităţi cu competenţă centrală, ale căror acte produc efecte pe întreg teritoriu ţării, cum sunt: Guvernul, ministerele, etc.
- autorităţi cu competenţă teritorială limitată doar pe o parte a teritoriului ţării (judeţ, oraş, comună), care pot reglementa şi îşi desfăşoară activitatea numai pe un anumit teritoriu în care au fost alese sau numite, după caz. În această categorie sunt incluse: consiliile locale şi judeţene, primarii, prefecţii, serviciile deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei centrale organizate în teritoriu.
Având în vedere această diversitate de autorităţi care constituie sistemul administrativ, este evident faptul că managementul public îmbracă acelaşi caracter, fiind obligat să-şi adapteze metodele, tehnicile şi instrumentarul în funcţie de specificitatea fiecărei organizaţii.
Caracterul complex
Spre deosebire de activitatea celorlalte autorităţi statale (Parlament sau instanţele judecătoreşti) care desfăşoară activităţi unitare, omogene, specifice puterii legislative şi celei judecătoreşti, concretizate prin edictarea legilor şi respectiv soluţionarea litigiilor, activitatea desfăşurată de autorităţile (organizaţiile, subsistemele) administraţiei publice este mult mai complexă şi mai eterogenă, cum deja am şi arătat.
În susţinerea acestei afirmaţii este elocvent textul art.38 din Legea nr.215/2001 legea administraţiei publice locale,[2] potrivit căruia consiliile locale, autorităţi ale administraţiei publice locale, le revin competenţe deosebit de complexe şi variate, în diverse domenii ale vieţii economico-sociale, cum sunt: învăţământul, sănătatea, investiţiile, dezvoltarea locală etc. Pentru a realiza această paletă diversificată de atribuţii, aceste autorităţi organizează sau prestează o gamă diversificată de servicii publice, adoptă acte administrative, execută operaţiuni tehnico-materiale etc. În acest scop selectează, formează şi perfecţionează funcţionari publici, personal specializat care are menirea şi obligaţia de a executa într-un timp optim şi eficient toate aceste atribuţii.
Având în vedere aceste realităţi cu care se confruntă sectorul public, este evident că managementul public nu le poate ignora. În consecinţă, el trebuie să-şi acordeze metodele, tehnicile şi instrumentele de lucru preluând elemente specifice ale managementului din învăţământ, cultură, sănătate, protecţie socială etc.
Din această succintă prezentare, apreciem că reiese în mod evident caracterul complex al managementului public şi poate, explică în acelaşi timp ritmul relativ lent în care acesta se dezvoltă.
Caracterul de sinteză
Dată fiind diversitatea şi complexitatea activităţii administraţiei publice, managementul public trebuie să-şi adapteze şi să preia din alte domenii concepte, metode şi tehnici, a căror valoare a fost deja experimentată şi care pot fi implementate de funcţionarii publici din administraţie, cu efecte benefice asupra activităţii proprii.
Pentru aceasta funcţionarii publici trebuie să realizeze o permanentă adaptare şi corelare a cunoştinţelor de drept, economie, statistică, sociologie etc. la particularităţile şi exigenţele organizaţiilor publice.
Realizând managementul public la nivelul întregii societăţi (Guvernul), sau la nivelul colectivităţilor locale (consiliile locale, judeţene, primarii), aceste autorităţi, prin funcţionarii publici sunt obligate să culeagă date şi informaţii, să realizeze sinteze care să constituie un suport fundamentat pentru luarea deciziilor.
De altfel, acest caracter rezultă în mod explicit din art.2 alin.3 al H.G. nr.8/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei Publice, potrivit căruia “Ministerul Administraţiei Publice, minister de sinteză, asigură aplicarea strategiei şi Programului Guvernului în domeniul administraţiei publice locale şi monitorizează, în numele Guvernului, elaborarea şi aplicarea programelor de reformă de către ministere şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale.”[3]
Prin extensie, aceste atribuţii de sinteză şi monitorizare sunt realizate la nivelul colectivităţilor locale de către managementul public local.
[1] Androniceanu A., op. citată, pag.21
[2] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr. 204 din 23 aprilie 2001, cu modificările şi completările ulterioare
[3] Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a, nr.15 din 10 ian.2001, cu modificările şi completările ulterioare