Adoptarea deciziei manageriale presupune parcurgerea unui adevărat proces decizional, care presupune parcurgerea unor etape obligatorii iterate în literatura de specialitate, cu mici nuanţări de la un autor la altul.[1]
Plecând de la constantele doctrinare şi de la o anumită experienţă în managementul public considerăm că procesul decizional este structurat în mai multe etape, astfel:
- Definirea problemei decizionale
Aşa cum am mai arătat pe parcursul acestei lucrări, îndeplinirea funcţiilor managementului public se realizează în fapt printr-o succesiune de decizii, pe care le iau managerii situaţi pe diferite poziţii ierarhice.
Sub aspectul perspectivei pe care o reglementează, deciziile manageriale sunt de două categorii, respectiv:
- decizii curente care au în vedere activitatea operativă, cotidiană a organizaţiei;
- decizii strategice care stabilesc evoluţia organizaţiei pe termen scurt, mediu şi lung.
Evident că, faţă de această realitate şi pe baza unei diagnoze a impactului pe care îl pot avea factorii endogeni şi/sau factorii exogeni asupra problemei selectate, vor fi stabilite obiectivele ţintă.
- Stabilirea mijloacelor de realizare
Printre alte calităţi, decizia managerială trebuie să aibă un caracter realist. Această calitate presupune ca fundamentarea deciziei manageriale să se facă în temeiul unei evaluări cât mai complete a situaţiei de fapt, în alţi termeni, a mediului extern şi care urmează a fi aplicată.
În mod particular, managementul public trebuie să ia în considerare un complex de factori care determină dinamica şi turbulenţa mediului, printre care cităm:
- contextul european, naţional şi local socio-politic;
- resursele umane, financiare, materiale şi informaţionale pe care le presupune aplicarea deciziei, raportate la posibilităţile organizaţiei;
- satisfacerea interesului public;
- evoluţia cererii şi ofertei în domeniul reglementat etc.
Cu certitudine, succesul managerului va fi asigurat numai în situaţiile în care deciziile sale sunt realiste, bazate pe mijloacele de care dispune organizaţia.
- Prefigurarea variantelor decizionale şi alegerea variantei optime
După stabilirea mijloacelor necesare, procesul decizional continuă cu prefigurarea principalelor modalităţi de realizare a obiectivelor. Cu alte cuvinte, managerul individual sau de grup imaginează variante posibile ale viitoarei decizii.
În cazul managerului de grup proiectele deciziilor parcurg mai multe etape, respectiv: dezbaterea, deliberarea şi în final aprobarea prin vot, cu majoritatea prevăzută de lege.
Managerul individual analizează proiectele viitoarei decizii, care de regulă sunt fundamentate de către specialiştii dinn cadrul organizaţiei, deliberează şi în final emite dispoziţie în varianta pe care o consideră a fi optimă.
În concluzie, relevăm că obligaţia fundamentării diferitelor variante pe care le-ar putea lua viitoarea decizie cade în sarcina compartimentelor funcţionale, managerul având competenţa de a alege dintre acestea varianta optimă.
- Aplicarea deciziei
Fără a încerca o ierarhizare din punct de vedere al importanţei pe care o au etapele procesului decizional, ne permitem să relevăm că, în opinia noastră, deficitară în societatea românească este aplicarea legii în general şi probabil, decizia managerială nu face excepţie.
Altfel spus, nu de reglementări formale duce lipsă societatea românească, ci de dorinţa de a acţiona în spiritul reglementărilor. Iată de ce, considerăm că efortul managementului public trebuie canalizat către realizarea unei reforme în mentalitatea resurselor umane din cadrul organizaţiilor.
Managerul trebuie să aibă abilitatea şi ştiinţa de a crea în organizaţie un spirit de emulaţie, de creativitate, de consimţire benevolă la aplicarea deciziilor manageriale, evident plecând de la presima că acestea sunt legale şi oportune. Cu certitudine însă, pentru a realiza aceste deziderate managerul va trebui să motiveze în mod corespunzător personalu, pe criterii de performanţă.
Evident că, aplicarea oricărei decizii presupune din partea managerului iniţierea unui cumul de acţiuni pentru operaţionalizarea deciziei, precum şi supravegherea personalului pentru atingerea standardelor stabilite.
În acelaşi timp, managerul trebuie să fie pregătit a decide operativ măsuri de corecţie, ori de câte ori este necesar, datorită impactului produs de mediul extern asupra deciziei pe parcursul implementării sale.
- Monitorizarea, controlul modului de executare a deciziei
Practica administrativă a demonstrat ceea ce ştiinţa managementului a consacrat şi anume faptul că un ciclu managerial se încheie şi-n acelaşi timp debutează cu funcţie de control.
Succesul punerii în aplicare a unei decizii este garantat, printre altele, de modul în care se urmeăreşte şi se verifică activitatea personalului de execuţie de către managerii situaţi pe diferite nivele ierarhice. Credem că nu greşim dacă afirmăm că exercitarea eficientă a funcţiei de control garantează succesul organizaţiei.
[1] I. Verboncu, op. citată, pag. 275-276; A. Androniceanu, op. citată, pag. 149-154; V. Junjan, Decizia în administraţia publică, Ed. Accent, 2001, Cluj Napoca, pag. 32-42; Lucica Matei, Management public, Ed. Economică, Bucureşti, 2001, pag. 232-235.