Pin It

1. Noţiune şi obiective

Controlul de stat al calităţii în construcţii vizează toţi factorii implicaţi în emiterea certificatului de urbanism, a autorizaţiei de construire, în amplasarea pe teren, proiectarea, realizarea, utilizarea şi postutilizarea construcţiilor.

Controlul de stat al calităţii în construcţii reprezintă o componentă a sistemului calităţii în acest domeniu, prin care statul exercită controlul în toate componentele acestuia, în scopul prevenirii sau limitării unor situaţii ce pot apărea la construcţii şi care pot pune în primejdie sau afecta negativ viaţa, sănătatea, mediul înconjurător sau pot cauza pierderi materiale unor persoane, entităţii sau societăţii, în parte sau în ansamblul ei (art. 2 din Regulamentul privind controlul de stat al calităţii în construcţii). Controlul de stat al calităţii în construcţii se aplică construcţiilor inclusiv instalaţiilor aferente acestora, indiferent de forma de proprietate, destinaţie sau sursa de finanţare.

Acest control se exercită diferenţiat, potrivit legii, în toate etapele ciclului de existenţă a construcţiilor. Controlul se exercită atât la lucrările noi, cât şi la lucrările de intervenţii în timp (modernizări, reabilitări, reparaţii capitale, consolidări, precum şi la alte categorii de lucrări de natura acestora).

Controlul de stat al calităţii în construcţii urmăreşte, în principal, următoarele obiective:

  1. îndeplinirea de către organele de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale sau agenţii economici a obligaţiilor referitoare la:

-  eliberarea certificatelor de urbanism, autorizaţiilor de construire (desfiinţare) şi a avizelor necesare;

-  elaborarea reglementărilor tehnice în construcţii;

-  certificarea calităţii produselor pentru construcţii;

-  modul de acordare a agrementelor tehnice pentru produse şi procedee noi în construcţii;

-  atestarea specialiştilor;

-  acreditarea laboratoarelor de încercări în construcţii;

  1. Respectarea de către toţi factorii care contribuie sau sunt implicaţi în conceperea, realizarea, utilizarea şi postutilizarea construcţiilor, a prevederilor legale privind:

-  reglementările tehnice în construcţii;

-  certificarea calităţii produselor folosite la realizarea construcţiilor;

-  agrementele tehnice pentru produse şi procedee noi;

- verificarea proiectelor, a execuţiei lucrărilor de construcţii şi expertizarea proiectelor şi a construcţiilor;

-  soluţionarea de către proiectant a neconformităţilor, eventualelor deficienţe de proiectare şi a defectelor de execuţie;

-  funcţionarea, în condiţii legale, a laboratoarelor de analize şi încercări în activitatea de construcţii;

-  asigurarea activităţii metrologice în construcţii;

-  recepţia construcţiilor la terminarea acestora, precum şi la expirarea perioadei de garanţie;

-  urmărirea comportării în exploatare a construcţiilor şi intervenţiile în timp asupra acestora;

-  postutilizarea construcţiilor.

Cu alte cuvinte, această categorie de obiective ale controlului de stat se referă la verificarea îndeplinirii sistemului de stat al calităţii în construcţii, în toate componentele lui.

  1. respectarea prevederilor autorizaţiilor de construire, a avizelor obligatorii şi a altor documente referitoare la construcţii emise de organe ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi de alte organe abilitate de lege.
  2. Respectarea reglementărilor tehnice privind modul de tratare a accidentelor tehnice produse la construcţii, cauzate de fenomene sau calamităţi naturale (cutremure de pământ, inundaţii, alunecări de teren etc.), sau provocate prin acţiuni ale omului (incendii, explozii, bombardamente, şocuri, deficienţe de concepţie şi /sau de execuţie etc.), cu repercusiuni defavorabile asupra stării şi siguranţei construcţiilor;

îmbunătăţirea sistemului calităţii în construcţii şi a regulamentelor aferente componentelor acestuia.

 

2. Organizarea şi modul de executare a controlului de stat al calităţii în construcţii

Controlul de stat al calităţii în construcţii se exercită de Inspecţia de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajare a teritoriului din cadrul M.L.P.A.T., precum şi celelalte organisme similare cu atribuţii specifice stabilite prin lege. Inspecţia de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului este constituită dintr-o inspecţie centrală şi inspecţii teritoriale.

Controlul de stat al calităţii în construcţii se organizează şi se exercită prin inspecţii, în mod diferenţiat, pe bază de instrucţiuni aprobate de Inspecţia de stat, în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului, în următoarele moduri:

  1. - inspecţii curente la factorii şi agenţii economici implicaţi în procesul de proiectare, execuţie şi exploatare a construcţiilor, în diverse etape ale acestui proces, pe baza unor programe trimestriale întocmite de inspecţiile teritoriale şi aprobate de conducerea Inspecţiei de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului;
  2. - inspecţii în faze determinante de execuţie a lucrărilor de construcţii, care sunt stabilite de proiectantul lucrării cu acceptul inspecţiilor teritoriale.

Prin fază determinantă, în sensul regulamentului, se înţelege stadiul fizic la care o lucrare de construcţii o data ajunsă, nu mai poate continua fără acceptul scris al beneficiarului, proiectantului şi executantului. ( art.7 alin.2)

Stabilirea fazelor determinante, modul de realizare şi dispunerea continuării lucrărilor, de către proiectant, executant şi beneficiar (investitor) sau, după caz, autorizarea acestora de către personalul Inspecţiei de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului, precum şi îndeplinirea eventualelor măsuri dispuse la efectuarea acestor controale se vor stabili prin proceduri aprobate prin ordin al ministrului lucrărilor publice şi amenajării teritoriului.

Controalele în fazele determinante nu înlocuiesc şi nu exclud răspunderile factorilor implicaţi în proiectarea şi execuţia construcţiilor.

  1. - inspecţii prin sondaj efectuate din dispoziţia conducerii Inspecţiei de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului, precum şi din iniţiativa proprie a conducerii inspecţiilor teritoriale.
  2. - inspecţii tematice dispuse de conducerea Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, Inspecţia de stat în construcţii, lucrări publice, urbanism şi amenajarea teritoriului sau a inspecţiilor teritoriale, la factorii şi agenţii economici implicaţi în procesul ele proiectare a construcţiilor, având ca obiect analiza unor probleme complexe legate de calitatea construcţiilor sau modul de funcţionare si aplicare a componentelor sistemului calităţii in construcţii :
  3. - inspecţii la autorităţile administrative publice centrale şi locale implicate în eliberarea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire, potrivit legii.

Inspecţiile efectuate în cadrul controlului de stat al calităţii în construcţii se consemnează şi se finalizează prin documente de control stabilite prin proceduri aprobate prin ordin al ministrului lucrărilor publice şi amenajării teritoriului.

 

3. Punerea în siguranţă a fondului construit existent

Punerea în siguranţă a fondului construit existent constituie o acţiune de interes naţional, în scopul limitării sau sistării efectelor unui potenţial dezastru.

în acest sens, proprietarii (persoane fizice sau juridice) construcţiilor grav afectate de seisme, au obligaţia să ia măsuri pentru punerea în siguranţă a acestora, în care scop vor proceda la:

-  expertizarea construcţiilor în conformitate cu normativele de protecţie antiseismică, de către experţii atestaţi;

-  proiectarea lucrărilor de consolidare în conformitate cu soluţiile din raportul de expertiză şi verificarea proiectelor de către specialiştii atestaţi (verificatori de proiecte sau agenţi economici care au angajaţi persoane fizice atestate);

-  executarea lucrărilor de consolidare de către societăţile de construcţii care au responsabili tehnici cu execuţia, atestaţi pentru lucrări de acest gen.

Intervenţia pentru punerea în siguranţă a construcţiilor se va realiza cu respectarea exigenţelor de calitate, a condiţiilor tehnice prevăzute de Normativul de protecţie antiseismică, folosind în acest scop serviciile persoanelor fizice atestate şi ale societăţilor comerciale de construcţii care au specialişti în astfel de lucrări.

Organizarea şi conducerea activităţii de punere în siguranţă a fondului construit existent se realizează de către Ministrul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, prin Consiliul tehnic superior, format din specialişti de înaltă calificare.

Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării teritoriului va acţiona pentru:

-  stabilirea ordinii de realizare a lucrărilor de intervenţie, acordând priori­tate clădirilor de locuit cu peste P+2 etaje şi a celor cu aglomerări mari de oameni, în funcţie de gradul de afectare;

-  avizarea metodologiilor de tarifare, expertizare şi stabilire a soluţiilor de intervenţie de principiu;

-  avizarea soluţiilor cadru de intervenţie pentru construcţiile realizate pe baza de proiecte tip şi refolosibile;

-  avizarea soluţiilor de intervenţie pentru construcţii unicat importante. Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului va coordona acţiunea

de punere în siguranţă a fondului construit existent, colaborând cu consiliile judeţene şi locale care urmăresc inventarierea, expertizarea, elaborarea proiectelor şi realizarea lucrărilor de punere în siguranţă a fondului construit cu destinaţie de locuinţa existent în cadrul localităţilor.

Fondurile necesare expertizării construcţiilor afectate de seisme se vor asigura, după cum urmează:

-  pentru construcţiile cu destinaţie de locuinţă proprietate privată a persoanelor fizice sau din fondul locativ de stat, se vor defalca alocaţii din bugetul Ministerului Lucrărilor Publice şi amenajării Teritoriului, cu încadrarea în cuantumul aprobat anual prin legea bugetară;

-  pentru construcţiile aflate în administrarea instituţiilor publice, din bugetul de stat sau bugetele locale, după caz, în funcţie de subordonarea acestora;

-  pentru construcţiile aflate în proprietate sau în administrarea agenţilor economici, din fondurile proprii ale acestora.

Fondurile necesare pentru finanţarea cheltuielilor de investiţii privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de punere în siguranţă a construcţiilor, în ordinea de prioritate deja prezentată, se vor asigura, după cum urmează:

-  pentru toate construcţiile cu destinaţie de locuinţă, proprietate privată, ori aflate în proprietatea sau în administrarea agenţilor economici - societăţi comerciale cu capital majoritar de stat şi regii autonome, după caz - din:

-  surse proprii ale proprietarilor;

-  despăgubiri acordate de societăţile de asigurare;

-  credite bancare cu dobândă rambursabilă;

-  pentru construcţiile aflate în administrarea instituţiilor publice, din sumele stabilite anual prin bugetul de stat şi bugetele locale, după caz, în funcţie de subordonarea instituţiilor respective.

Instituţiile publice finanţate integral din venituri extrabugetare vor asigura acoperirea cheltuielilor din venituri proprii.

-  pentru construcţiile, altele decât cele cu destinaţie de locuinţe, aflate în proprietatea sau în administrarea agenţilor economici, din fondurile proprii de dezvoltare.

Solicitările pentru alocaţii bugetare se fac de către proprietari şi(sau) administratori, prin consiliile locale şi judeţene.