Mediul reprezintă totalitatea factorilor naturali şi ai celor creaţi prin activităţi umane care, în strânsă interacţiune influenţează echilibrul ecologic, determinând condiţiile de viaţă pentru om, de dezvoltare a societăţii. După cum se observă, la definirea mediului avem în vedere atât cadrul natural dat cât şi cel creat prin activităţile economico-sociale desfăşurate în cadrul societăţii omeneşti pentru asigurarea existenţei şi dezvoltării ei.:w Această viziune unitară este justificată de faptul că fiinţa umană nu poate exista în afara cadrului natural care reprezintă sursa şi condiţia existenţei umane. Pentru aceste motive, protecţia mediului a devenit în condiţiile lumii moderne şi contemporane o componentă importantă a politicii statelor, urmărindu-se elaborarea şi punerea în aplicare, prin intermediul autorităţilor publice, a unor reguli de conduită obligatorii cu caracter intern sau ( şi ) internaţional. Protecţia mediului a fost definită în doctrină204 ca fiind o activitate umană conştientă, ştiinţific fundamentată, îndreptată spre realizarea unui scop concret, constând în prevenirea poluării, menţinerea şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pe Pământ. Protecţia mediului se realizează prin utilizarea raţională a resurselor naturale, prevenirea şi combaterea poluării de toate felurile şi a efectelor dăunătoare ale fenomenelor naturale cu ajutorul unor mijloace de drept. Intr-o societate tot mai urbanizată, strategiile din domeniul organizării şi dezvoltării urbane trebuie să urmărească şi atingerea unor obiecte de protecţie a mediului. De altfel, din perspectivă istorică, organizarea spaţiului urban şi conflictele diverse pe care acesta le suscită (zgomotul, circulaţia, poluarea atmosferică) au constituit, adeseori, punctele de plecare ale mişcărilor ecologiste, mai dezvoltate în oraşe, decât în zonele rurale. Legea nr. 137/1995 a stabilit două mari domenii de promovare obligatorie a "principiilor ecologice" pentru asigurarea unui "mediu de viaţă sănătos": dezvoltarea social-economică a localităţilor şi, respectiv, planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului.
1. Răspunderile autorităţilor publice locale, persoanelor fizice şi juridice
Responsabilitatea majoră incumbă, din acest punct de vedere, consiliilor locale, precum şi, după caz, persoanelor fizice şi juridice, care răspund pentru:
- îmbunătăţirea microclimatului urban (prin amenajarea şi întreţinerea izvoarelor şi a luciilor de apă din interiorul localităţilor şi din zonele limitrofe acestora, înfrumuseţarea şi protecţia peisajului şi menţinerea curăţeniei stradale;
- amplasarea adecvată a obiectivelor social-economice şi utilităţilor publice (amplasarea unităţilor industriale, a căilor şi mijloacelor de transport, a reţelelor de canalizare, a staţiilor de epurare, a depozitelor de deşeuri menajere, stradale şi industriale şi a altor obiective şi activităţi, fără a se prejudicia salubritatea, ambientul, spaţiile de odihnă, tratament şi recreare, starea de sănătate şi confort a populaţiei);
- respectarea regimului de protecţie specială a
localităţilor balneoclimaterice, a zonelor de interes turistic şi
de agrement, a monumentelor istorice, a anilor protejate şi
a monumentelor naturii, in acest scop, este interzisă
amplasarea de obiective şi desfăşurarea unor activităţi cu efecte
dăunătoare în perimetrul şi în zonele de protecţie a acestora;
- adoptarea elementelor arhitecturale adecvate,
optimizarea densităţii de locuire, concomitent cu
menţinerea, întreţinerea şi dezvoltarea spaţiilor naturale
(spaţii verzi, parcuri, aliniamente de arbori şi perdele de
protecţie stradală, amenajamente peisagistice cu funcţie
ecologică, estetică şi recreativă);
- gestionarea raţională a traficului, prin reglementarea,
inclusiv prin interzicerea, temporară sau permanentă, a
accesului anumitor tipuri de autovehicule sau a desfăşurării unor
activităţi generatoare de disconfort pentru populaţie în anumite
zone ale localităţilor, cu predominanţă spaţiile de locuit, zone
destinate tratamentului, odihnei, recreării şi agrementului;
- instituirea de măsuri obligatorii privind întreţinerea şi
înfrumuseţarea curţilor şi împrejurimilor acestora, a spaţiilor
verzi din curţi şi dintre clădiri, a arborilor şi arbuştilor
decorativi;
- iniţierea pe plan local a unor proiecte de amenajare a grupurilor igienico-sanitare şi de întreţinere şi dezvoltare a canalizării stradale;
- informarea şi participarea publicului la asemenea
activităţi.
2. Protecţia mediului în documentaţiile de urbanism si amenajarea teritoriului
Ca regulă generală, la eliberarea acordului de mediu pentru planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului, autorităţile pentru protecţia mediului precizează măsurile de menţinere şi ameliorare a fondului peisagistic natural al fiecărei zone şi localităţi, zonele deteriorate şi condiţiile de refacere peisagistică şi ecologică a acestora şi de dezvoltare a spaţiilor verzi (art. 61 din Legea nr. 137/1995).
Modurile în care documentaţiile de urbanism abordează problemele - mediului sunt diferite, exprimându-se specific pentru fiecare categorie de documentaţie in parte, în raport cu amploarea şi scopurile sale fundamentale.
Regulamentul general de urbanism (aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 525/1996), ca sistem unitar de norme tehnice şi juridice ce stă la baza elaborării planurilor de amenajare a teritoriului, planurilor urbanistice, precum şi a regulamentelor locale de urbanism, a încorporat cerinţele protecţiei mediului în cele două domenii fundamentale ale sale. In acest sens, regulile de bază privind modul de ocupare a terenurilor cuprind şi reguli cu privire la păstrarea integrităţii mediului şi protejarea patrimoniului natural şi construit (cap. II, secţiunea l din Regulament). De pildă, autorizarea executării construcţiilor şi amenajărilor care,'prin amplasament, funcţiune, volumetric şi aspect arhitectura! - conformare şi amplasare de goluri, raport gol-plin, materiale utilizate, învelitoare, paleta cromatică etc., depreciază valoarea peisajului este interzisă. La rândul lor, regulile de amplasare a construcţiilor şi amenajărilor aferente cuprind reglementări vizând siguranţa faţă de riscurile naturale şi riscurile tehnologice, asigurarea echipării edilitare etc. De asemenea, un rol deosebit revine în acest context condiţiilor de amplasare şi conformare a construcţiilor
Planurile urbanistice generale şi regulamentele locale de urbanism ale localităţilor cuprind, în mod corespunzător, o dimensiune ecologică. Astfel, în cazul planului de amenajare a teritoriului naţional conţinutul acestuia trebuie să vizeze, printre altele, valorificarea resurselor naturale ale solului şi subsolului, armonizarea dezvoltării aşezărilor umane, precum şi reabilitarea , protecţia şi valorificarea mediului natural şi construit. Până în prezent, prin Legea nr. 71/1996 s-a aprobat planul de amenajare a teritoriului naţional -- Secţiunea I -- Căi de comunicaţie; Secţiunea a III-a a Planului se va referi la ''Zonele protejate".
Planul de amenajare a teritoriului zonal care se referă la teritoriile grupate într-o zonă cu caracteristici comune geografice, istorice, economice şi/sau de altă natură urmăreşte ca element distinct şi reabilitarea, protecţia şi conservarea mediului în mod pregnant, cerinţele ocrotirii naturii sunt avute în vedere în elaborarea planului de amenajare a teritoriului judeţean sau al municipiului Bucureşti. Intr-un capitol special al acestui document trebuie descris şi stabilit cadrul natural iar, după precizarea elementelor vizând potenţialul economic, populaţia şi reţeaua de localităţi, urmează stabilirea caracteristicilor referitoare la protecţia şi conservarea spaţiului natural. La rândul lor, planul de amenajare a teritoriului interorăşenesc sau comunal, planul de amenajare a teritoriului municipal, orăşenesc sau comunal etc. cuprind o serie de elemente obligatorii referitoare la problematica ecologică. Toate documentaţiile de urbanism cuprind, ca o clauză de stil, cerinţa valorificării resurselor materiale şi condiţiile de prezervare şi îmbunătăţire a calităţii mediului, delimitarea zonelor de construit şi a celor protejate, dar problematica mediului se referă mai ales în cadrul planului urbanistic general la documentele care stabilesc obiectivele, acţiunile şi măsurile de dezvoltare pentru o localitate existentă sau viitoare pe o perioadă delimitată. Această documentaţie trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, un capitol consacrat problemelor protecţiei şi conservării mediului, identificării şi eliminării surselor de poluare, epurării apelor, măsuri de protecţie a solului, subsolului, cerului. Analiza modului de exprimare a cerinţelor protecţiei mediului în cadrul documentelor de urbanism conduce la formularea a două principii:
- principiul limitării, amenajării şi urbanizării, potrivit
căruia este necesară stabilirea unui echilibru între protecţia
mediului şi dezvoltarea urbană;
- principiul potrivit căruia în toate planurile de amenajare
trebuie să se respecte măsurile de interes general, care, de multe
ori, se referă la protecţia mediului.
3. Autorizarea construcţiilor în zonele protejate
Asigurarea respectării regulilor generale de urbanism şi amenajarea teritoriului se realizează prin autorizaţiile de construire. Potrivit art. 7 din Legea nr. 50/1991, pentru autorizarea construcţiilor în zonele asupra cărora s-a instituit, potrivit legii, un anumit regim de protecţie prevăzut în documentaţiile de urbanism aprobate, s-a instituit obligativitatea unui aviz special din partea anumitor organisme. Astfel, în rezervaţiile istorice şi de arhitectură, stabilite potrivit legii, sau în cazul lucrărilor care modifică monumente de orice natură, solicitantul va obţine avizul Comisiei Naţionale pentru protecţia monumentelor, ansamblurilor şi sitarilor istorice sau ale departamentului pentru urbanism şi amenajarea teritoriului, în zonele de protecţie ale acestora. De asemenea, prin Ordonanţa Guvernului nr. 27/1992 privind unele măsuri pentru protecţia patrimoniului cultural naţional s-au consacrat o serie de principii cu implicaţii şi asupra regimului patrimoniului arhitectural. Astfel, printre atribuţiile Comisiei naţionale a monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice se numără şi: avizarea executării lucrărilor în zonele de protecţie a monumentelor situate pe o rază de 100 m în localităţile urbane, 200 m în localităţile rurale şi 500 m în afara localităţilor, măsuraţi de la limita externă a acestora, avizarea planurilor urbanistice generale şi locale, problemelor de organizare şi dezvoltare urbanistică, precum şi programelor de amenajare a teritoriului, dacă acestea cuprind monumente, avizarea trecerii în domeniul public naţional şi local al monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice, precum şi a terenurilor pe care sunt situate acestea. Totodată, emite norme privind obligaţiile de folosinţă a terenurilor agricole, pe care au fost descoperite situri istorice, precum şi avize pentru modificarea destinaţiei şi funcţiunii monumentelor, ansamblurilor şi siturilor indiferent de forma de proprietate. Executarea lucrărilor la monumentele, ansamblurile şi siturile istorice, precum şi în zonele de protecţie ale acestora, fără aviz sau cu încălcarea acestuia constituie contravenţie, sancţionată cu amendă, agentul constatator trebuind să dispună şi sistarea lucrărilor. Este o măsură discutabilă din punct de vedere juridic, întrucât avizul Comisiei având un caracter premergător şi preparator pentru autorizaţia de construire, iar acesta un caracter exclusiv, absenţa avizului ar trebui considerată drept o iregularitate a autorizaţiei de construire şi practic imposibil de întâlnit. Fiind o măsură de protecţie, acesta poate consolida aplicarea regulilor care fac obiectul autorizaţiei de construire. In privinţa zonelor naturale protejate, potrivit Regulamentului general de urbanism, autorizarea executării construcţiilor în parcuri naţionale, rezervaţii naturale, precum şi în celelalte zone protejate de interes naţional, delimitate potrivit legii, se face cu avizul conform al Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi al Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului.
4. Normele de sănătate şi igienă publică
în promovarea unui"mediu de viaţă sănătos", un rol deosebit revine normelor legale de igienă şi sănătate publică. Acestea se referă la: zonele de locuit, aprovizionarea cu apă a populaţiei, colectarea şi îndepărtarea reziduurilor şi protecţia sanitară a solului, activitatea unităţilor în care se desfăşoară acţiuni social-culturale, colectivităţile temporare de muncă sau recreare şi unităţile de prestări servicii pentru populaţie etc.
- .Norme de igienă şi recomandări privind mediul de viaţă al populaţiei (aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr.536 din 3 iulie 1997)
Pentru acest domeniu, actul normativ cadru utilizează, pe de o parte, norme de igienă obligatorii, potrivit legii, pentru toate unităţile din sistemul public şi privat, precum şi pentru întreaga populaţie, iar, pe de altă parte, recomandări care, aşa cum le arată şi numele, nu au un caracter constrângător. Sub raportul domeniului de aplicare se disting: Norme de igienă referitoare la zonele de locuit, Norme de igienă referitoare la aprovizionarea cu apă a localităţilor, Norme de igienă pentru fântâni publice şi individuale, folosite la aprovizionarea cu apă de băut, Norme de igienă referitoare la colectarea şi îndepărtarea reziduurilor lichide, Norme de igienă referitoare la colectarea, îndepărtarea şi neutralizarea deşeurilor solide, Norme de igienă la unităţile de folosinţă publică, Norme de igienă privind produsele cosmetice, Norme de igienă pentru transporturile de persoane, Norme privind produsele pesticide utilizate în profilaxia sanitar-umană şi Norme de igienă privind înhumarea, transportul .şi deshumarea cadavrelor umane.
- Norme de igienă referitoare la zone de locuit
Aceste reguli vizează anumite caracteristici ce trebuie îndeplinite de către terenurile destinate amplasării localităţilor, amplasarea clădirilor, cerinţe pentru amplasarea utilităţilor administrativ-gospodăreşti etc.
Astfel, terenurile destinate amplasării şi dezvoltării localităţilor trebuie să asigure protecţia populaţiei împotriva surpărilor şi alunecărilor de teren, avalanşelor şi inundaţiilor, emanaţiilor şi infiltraţiilor de substanţe toxice, inflamabile sau explozibile, poluării mediului, să dispună de posibilităţi de alimentare cu apă, de îndepărtare şi neutralizare a apelor uzate şi a reziduurilor, de dezvoltare normală a zonei verzi. Referitor la amplasarea clădirilor destinate locuinţelor se urmăreşte asigurarea însoririi corespunzătoare a acestora (respectiv pe o durată de minimum l - P/2 ore zilnic, la solstiţiul de iarnă, a tuturor încăperilor de locuit, respectarea unei distanţe între clădiri mai mare sau cel puţin egală cu înălţimea clădirii celei mai înalte, pentru a nu se umbri reciproc) şi respectarea anumitor reguli vizând amplasarea dotărilor tehnico-edilitare (respectiv, a platformelor organizate pentru depozitarea recipientelor de colectare a gunoiului menajer, spaţiilor amenajate pentru jocul copiilor, spaţiilor amenajate pentru gararea şi parcarea autovehiculelor populaţiei din zona respectivă, a zonelor verzi de folosinţă generală). Totodată, sunt instituite condiţii speciale de amplasare a unităţilor de mică industrie, comerciale şi de prestări servicii, care pot crea riscuri pentru sănătate şi pot polua mediul, precum şi pentru amenajarea unităţilor comerciale şi de prestări servicii la parterul clădirilor de locuit. Zonele necesare odihnei şi recreării sunt supuse unui regim special, atât în privinţa amplasării lor (în locuri care prezintă cele mai avantajoase elemente naturale), cât şi a interzicerii amplasării în aceste locuri: a întreprinderilor care, prin activitatea lor, produc zgomot, vibraţii sau impurifică apa, aerul, solul; unităţilor zootehnice, de transporturi, a staţiilor de epurare a apelor uzate şi a depozitelor controlate de deşeuri solide ori asigurării anumitor dotări tehnico-sanitare.
Un instrument important de protecţie a mediului de viaţă îl reprezintă zonele de protecţie sanitară, asigurate între întreprinderile industriale, care pot polua factorii de mediu sau produc zgomot şi vibraţii, şi teritoriile protejate învecinate,
Prin teritorii protejate se înţeleg: zonele de locuit, parcurile, rezervaţiile naturale, zonele de interes balneoclimateric, de odihnă şi recreare, instituţiile social-culturale şi medicale, precum şi unităţile economice ale căror procese tehnologice necesită factori de mediu lipsiţi de impurităţi. Zonele de protecţie sanitară se stabilesc, ca formă, mărime şi mobilare, pe baza studiilor de impact asupra sănătăţii populaţiei şi mediului, în absenţa unei determinări prin studiile de impact, distanţele minime de protecţie sanitară, recomandate între teritoriile protejate şi o serie de unităţi care produc disconfort şi unele riscuri sanitare, sunt cele stabilite în art. 11 ale Ordinului nr.536/1997. Suprafeţele de teren incluse în zonele de protecţie sanitară pot fi exploatate agricol, cu excepţia culturilor de plante utilizate în scop alimentar sau furajer care, prin fixarea sau concentrarea de substanţe poluante (plumbul şi compuşii din plumb, fluorul şi compuşii săi, pesticidele greu degradabile etc. pot fi dăunătoare pentru om sau animale. Totodată, în interiorul zonelor de protecţie sanitară se interzice amplasarea oricăror obiective, cu excepţia celor destinate personalului de întreţinere şi intervenţie. Tot în vederea protejării populaţiei se instituie zone destinate industriilor poluante, unde se amplasează obiectivele economice care, prin natura activităţii lor, pot polua atmosfera şi pentru care nu există mijloace tehnice eficace de reţinere a poluanţilor şi de reducere a emisiilor, în acelaşi scop, unităţile care, prin specificul activităţii lor necesită protecţie specială (spitale, centre de sănătate, creşe, grădiniţe, şcoli, biblioteci, muzee etc. se vor amplasa în aşa fel încât să li se asigure o zonă de protecţie de minimum 50 m faţă de locuinţe, de arterele de circulaţie sau de zonele urbane aglomerate. Reguli specifice sunt stabilite şi pentru amplasarea adăposturilor pentru creşterea animalelor în curţile persoanelor particulare şi amplasarea obiectivelor economice cu surse de zgomot şi vibraţii şi dimensionarea, în raport cu acestea, a zonelor de protecţie sanitară, în sfârşit, se instituie parametrii sanitari care trebuie să fie respectaţi la proiectarea şi execuţia locuinţelor.
- Norme de igienă referitoare la aprovizionarea cu apă a localităţilor
Sistemele de aprovizionare cu apă a localităţilor trebuie să furnizeze apă potabilă în cantitatea necesară şi de calitate corespunzătoare normelor naţionale (stabilite prin STAS nr. 1342/1991), astfel încât să nu afecteze starea de sănătate a consumatorilor. Sunt prevăzute, în acest sens, condiţiile ce trebuie îndeplinite de apa de suprafaţă sau de profunzime, folosită pentru aprovizionarea cu apă a localităţilor (art.22 din Ordinul 536/1997), protejarea acestora, tehnologiile de tratare, caracteristice reţelei de distribuire a apei.
în privinţa protejării surselor de apă folosite pentru aprovizionarea cu apă a localităţilor, acest lucru se realizează prin izolarea acestora prin perimetre de protecţie sanitară şi controlul activităţilor poluante din teritoriul aferent.
Totodată, sunt elaborate norme speciale de igienă pentru fântânile publice şi individuale, folosite la aprovizionarea cu apă de băut (cap. HI din Ordinul nr.536/1997).
- Norme de igienă la colectarea, îndepărtarea şi neutralizarea reziduurilor lichide şi deşeurilor solide
In prima categorie intră cerinţele de ordin tehnico-sanitar ce trebuie respectate de către primării şi agenţii economice, în vederea îndepărtării şi epurării apelor uzate menajere, apelor uzate industriale, altor ape uzate şi apelor meteorice, astfel încât să nu se creeze disconfort şi îmbolnăvirea membrilor comunităţii.
Obligaţia de a asigura colectarea, îndepărtarea şi neutralizarea deşeurilor solide revine primăriilor, agenţilor economici, asociaţiilor de locatari şi cetăţenilor. Aceasta se exprimă în: interdicţii de a arunca deşeurile solide în alte locuri decât în cele amenajate special şi autorizate sanitar, respectarea normelor sanitare pertinente la elaborarea regulamentelor de salubritate, instituirea de norme referitoare la colectarea la locul de producere, sortarea (pe categorii: deşeuri menajere, deşeuri comerciale, deşeuri din parcuri şi grădini, deşeuri din pieţe, din construcţii, rezultate din îngrijiri medicale, deşeuri stradale, zootehnice), evacuarea, transportul şi neutralizarea acestora. Alte norme de igienă privesc unităţile de folosinţă publică, produsele cosmetice, transporturile de persoane (transportul în comun urban şi preorăşenesc, transportul aerian, transporturile feroviare, transporturile navale, transportul rutier interurban), produsele pesticide utilizate în profilaxia sanitar-umană şi înhumarea, transportul şi deshumarea cadavrelor umane.