- Părţile constitutive ale actului normativ
Actul normativ are următoarele părţi constitutive: titlul şi, dacă este cazul, preambulul, formula introductivă, partea dispozitivă, formula de atestare a autenticităţii actului.
Titlul actului normativ cuprinde denumirea generică a actului, în funcţie de categoria sa juridică şi de autoritatea emitentă, precum şi obiectul reglementării exprimat sintetic.
Categoria juridică a actului normativ este determinată de regimul competenţelor stabilit prin Constituţie, legi şi prin alte acte normative prin care se acordă prerogative de reglementare juridică autorităţilor publice.
Autoritatea publică este aceea învestită cu competenţa de reglementare prin Constituţie sau printr-un alt act normativ.
În cazul actelor normative prin care se modifică ori se completează un alt act normativ, titlul actului va exprima operaţiunea de modificare sau de completare a actului normativ avut în vedere.
Ca element de identificare, titlul se întregeşte, după adoptarea actului normativ, cu un număr de ordine, la care se adaugă anul în care a fost adoptat acesta.
Preambulul enunţă, în sinteză, scopul şi, după caz, motivarea reglementării. El nu poate cuprinde nici dispoziţii, nici reguli de interpretare.
Includerea preambulului în cuprinsul actului normativ se apreciază de la caz la caz.
La ordonanţele de urgenţă preambulul este obligatoriu şi cuprinde prezentarea elementelor de fapt şi de drept ale situaţiei extraordinare ce impune recurgerea la această cale de reglementare.
În cazul actelor normative ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale administraţiei publice locale, în preambul se menţionează şi avizele prevăzute de lege.
Formula introductivă constă într-o propoziţie care cuprinde denumirea autorităţii emitente şi exprimarea hotărârii de luare a deciziei referitoare la emiterea sau adoptarea actului normativ respectiv.
În cazul legilor formula introductivă este următoarea: "Parlamentul României adoptă prezenta lege."
Pentru actele Guvernului formula introductivă este: "În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre" sau, după caz, "ordonanţă". La ordonanţe se face referire şi la legea de abilitare. La ordonanţele de urgenţă, formula introductivă este: "In temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă." La hotărârile date în executarea expresă a unor legi se adaugă şi temeiul din legea respectivă.
La celelalte categorii de acte normative formula introductivă cuprinde autoritatea emitentă, denumirea generică a actului, în funcţie de natura sa juridică, precum şi temeiurile juridice pe baza şi în executarea cărora actul a fost emis.
Partea dispozitivă a actului normativ reprezintă conţinutul propriu-zis al reglementării, alcătuit din totalitatea normelor juridice instituite pentru sfera raporturilor sociale ce fac obiectul acestuia.
În situaţia actelor normative care transpun direct norme comunitare în dreptul intern, după partea dispozitivă a acestora se face o menţiune care să cuprindă elementele de identificare a actului comunitar care a fost preluat, după modelul următor: "Prezenta/prezentul ...(se menţionează tipul actului normativ) transpune Directiva nr. / privind ... , publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr .... / .... "
Dacă printr-un act normativ se transpune doar parţial un act comunitar, menţiunea trebuie să specifice în detaliu textele (secţiuni/articole/paragrafe, după caz) transpuse.
Elementul structural de bază al părţii dispozitive îl constituie articolul.
Articolul cuprinde, de regulă, o singură dispoziţie normativă aplicabilă unei situaţii date.
Structura articolului trebuie să fie echilibrată, abordând exclusiv aspectele juridice necesare contextului reglementării.
Articolul se exprimă în textul legii prin abrevierea "art. ". Articolele se numerotează în continuare, în ordinea din text, de la începutul până la sfârşitul actului normativ, cu cifre arabe. Dacă actul normativ cuprinde un singur articol, acesta se va defini prin expresia "Articol unic".
În cazul actelor normative care au ca obiect modificări sau completări ale altor acte normative, articolele se numerotează cu cifre romane, păstrându-se numerotarea cu cifre arabe pentru textele modificate sau completate.
La coduri şi la legi de mare întindere, articolele vor fi prevăzute cu denumiri marginale, exprimând sintetic obiectul lor; acestea nu au semnificaţie proprie în conţinutul reglementării.
În cazul în care din dispoziţia normativă primară a unui articol decurg, în mod organic, mai multe ipoteze juridice, acestea vor fi prezentate în alineate distincte, asigurându-se articolului o succesiune logică a ideilor şi o coerenţă a reglementării.
Alineatul, ca subdiviziune a articolului, este constituit, de regulă, dintr-o singură propoziţie sau frază, prin care se reglementează o ipoteză juridică specifică ansamblului articolului. Dacă dispoziţia nu poate fi exprimată într-o singură propoziţie sau frază, se pot adăuga noi propoziţii sau fraze, separate prin punct şi virgulă. Alineatul se evidenţiază printr-o uşoară retragere de la alinierea textului pe verticală.
Dacă în cuprinsul unui articol se utilizează un termen sau o expresie care are în contextul actului normativ un alt înţeles decât cel obişnuit, înţelesul specific al acesteia trebuie definit în cadrul unui alineat subsecvent. În cazul în care frecvenţa unor astfel de termeni şi expresii este mare, actul normativ trebuie să cuprindă în structura sa un grupaj de definiţii sau o anexă cu un index de termeni.
În actele normative cu o anumită întindere, dacă un articol are două sau mai multe alineate, acestea se numerotează la începutul fiecăruia cu cifre arabe cuprinse în paranteză. Pentru claritatea, concizia şi caracterul unitar al textului unui articol se recomandă ca acesta să nu fie format dintr-un număr prea mare de alineate.
Dacă textul unui articol sau alineat conţine enumerări prezentate distinct, acestea se identifică prin utilizarea literelor alfabetului românesc şi nu prin liniuţe sau alte semne grafice.
O enumerare distinctă, marcată cu o literă, nu poate cuprinde, la rândul ei, o altă enumerare şi nici alineate noi.
Dacă ipoteza marcată cu o literă necesită o dezvoltare sau o explicare separată, aceasta se va face printr-un alineat distinct care să urmeze ultimei enumerări.
În cazul în care o normă este complementară altei norme, pentru evitarea repetării în text a acelei norme se va face trimitere la articolul, respectiv la actul normativ care o conţine. Nu poate fi făcută, de regulă, o trimitere la o altă normă de trimitere.
Dacă norma la care se face trimitere este cuprinsă în alt act normativ, este obligatorie indicarea titlului acestuia, a numărului şi a celorlalte elemente de identificare.
Trimiterea la normele unui alt act normativ se poate face la întregul său conţinut ori numai la o subdiviziune, precizată ca atare. Când actul ce face obiect de trimitere a fost modificat, completat ori republicat, se face menţiune şi despre aceasta.
Formula de atestare a autenticităţii actului normativ cuprinde o formulă de atestare a îndeplinirii procedurii legale de adoptare (în cazul legii), semnătura reprezentantului legal al emitentului, data şi numărul.
La legi este obligatoriu ca în finalul actului să se facă menţiunea despre îndeplinirea dispoziţiei constituţionale privind legalitatea adoptării de către cele două Camere ale Parlamentului.
Formula de atestare a legalităţii adoptării proiectului de lege, utilizată de fiecare Cameră, în ordinea adoptării, este:
- a) "Acest proiect de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor/Senat în şedinţa din ... , cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) sau, după caz, art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată." - în cazul în care Camera Deputaţilor/Senatul adoptă proiectul de lege sau propunerea legislativă, cu sau fără amendamente;
- b) "Acest proiect de lege se consideră adoptat de Camera Deputaţilor/Senat în forma iniţială, în condiţiile art. 75 alin. (2) teza a III-a sau ale art. 115 alin. (5) teza a III-a, după caz, din Constituţia României, republicată." - în cazul în care se depăşeşte termenul prevăzut pentru adoptare.
Formula de atestare a legalităţii adoptării legii va avea următorul cuprins: "Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) sau (2), după caz, din Constituţia României, republicată."
În cazul în care legea este adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, formula de atestare a legalităţii adoptării acesteia va avea următorul cuprins: „Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 65 alin. (2) şi ale art. 76 alin. (1) sau (2), ori art. 148 alin. (1) sau art. 149, după caz, din Constituţia României, republicată.”
În cazul legilor de revizuire a Constituţiei României, formula de atestare a legalităţii adoptării acestora va avea următorul cuprins: „Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu respectarea prevederilor art. 151 alin. (1) sau alin. (2), după caz, din Constituţia României, republicată.”
Formula de atestare este urmată de semnăturile preşedinţilor celor două Camere sau ale vicepreşedinţilor care au condus şedinţele.
Data legii este aceea la care i se dă număr, după promulgare.
Actele Guvernului poartă data şedinţei Guvernului în care actul a fost aprobat. Data celorlalte acte normative este aceea la care au fost semnate.
Numerotarea actelor normative se face în ordinea datării lor, separat pe fiecare an calendaristic.
- Sistematizarea conţinutului actului normativ
Conţinutul proiectului de act normativ se sistematizează în următoarea ordine de prezentare a ideilor:
- a) dispoziţii generale sau principii generale;
- b) dispoziţii privind fondul reglementării;
- c) dispoziţii tranzitorii;
- d) dispoziţii finale;
- e) anexe (dacă este cazul)
În cazul unor reglementări de mică întindere se poate redacta textul fără a se marca distinct elementele menţionate, urmând însă această ordine de prezentare.
În structura actului normativ, articolele pot fi grupate pe capitole, care se pot împărţi în secţiuni, iar acestea, după caz, în paragrafe.
Dispoziţiile generale cuprind prevederi care orientează întreaga reglementare, determină obiectul şi principiile acesteia. Ele se grupează în primul capitol şi nu se reiau în restul reglementării, în afară de cazul în care sunt strict necesare pentru înţelegerea unor dispoziţii cu care formează un tot unitar.
Dispoziţiile de fond cuprind reglementarea propriu-zisă a relaţiilor sociale ce fac obiectul actului normativ.
Succesiunea şi gruparea dispoziţiilor de fond cuprinse în actul normativ se fac în ordinea logică a desfăşurării activităţii reglementate, asigurându-se ca prevederile de drept material să le preceadă pe cele de ordin procedural, iar în caz de instituire de sancţiuni, aceste norme să fie plasate înaintea dispoziţiilor tranzitorii şi finale.
Textele care reglementează similar ipoteze cuprinse în mai multe subdiviziuni ale actului normativ pot fi grupate în structuri distincte, denumite dispoziţii comune.
Dispoziţiile tranzitorii cuprind măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ.
Dispoziţiile tranzitorii trebuie să asigure, pe o perioadă determinată, corelarea celor două reglementări, astfel încât punerea în aplicare a noului act normativ să decurgă firesc şi să evite retroactivitatea acestuia sau conflictul între norme succesive.
Dispoziţiile finale cuprind măsurile necesare pentru punerea în aplicare a actului normativ, data intrării în vigoare a acestuia, implicaţiile asupra altor acte normative, ca: abrogări, modificări, completări, precum şi dispoziţia de republicare, dacă este cazul.
La actul normativ cu caracter temporar se prevede şi perioada de aplicare sau data încetării aplicării sale.
La redactarea textului unui proiect de act normativ se pot folosi, ca părţi componente ale acestuia, anexe care conţin prevederi ce cuprind exprimări cifrice, desene, tabele, planuri sau altele asemenea.
Pot constitui anexe la un act normativ reglementările ce trebuie aprobate de autoritatea publică competentă, cum sunt: regulamente, statute, metodologii sau norme cu caracter predominant tehnic.
Anexa trebuie să aibă un temei-cadru în corpul actului normativ şi să se refere exclusiv la obiectul determinat prin textul de trimitere.
Textul-cadru de trimitere trebuie să facă, în finalul său, menţiunea că anexa face parte integrantă din actul normativ. Dacă sunt mai multe anexe, în finalul actului normativ se include un articol distinct, cuprinzând aceeaşi menţiune, însoţită de nominalizarea expresă a tuturor anexelor.
Titlul anexei cuprinde exprimarea sintetică a ideii din textul de trimitere.
Dacă sunt mai multe anexe, acestea se numerotează cu cifre arabe, în ordinea în care au fost enunţate în textul proiectului.