Aristotel scrie în Etica Nicomahica că obiectul eticii este studiul binelui, definindu-l ca un scop suprem. Binele despre care vorbeşte filozoful grec nu este o noţiune abstractă ci una cu valenţe materiale accesibilă omului sau mai bine zis detectabil şi palpabil în acelaşi timp.
Există “cinci îndrumători ai omenirii” care au jucat un rol crucial şi au exercitat o influenţă istorică majoră: CONFUCIUS, BUDDHA, MOISE, IISUS HRISTOS şi MAHOMED. Ei au fost cei care au jalonat principiile eticii şi au fundamentat norme morale unanim acceptate:
- CONFUCIUS (cca.551-479i.hr.) - este tatăl spiritual al culturii chineze. Fiind adeptul modelării şi nu al stăpânirii individuale, el susţine că individul devine om numai însuşindu-şi virtuţile comunităţii. El este adeptul educaţiei permanente.
- BUDDHA (cca.563-483i.hr.) - a avut o influenţă hotărâtoare asupra gândirii umane învăţătura sa înflorind atât în China cât şi pe întreg subcontinentul Indian. La moarte ultimele sale cuvinte au fost: ”Vremelnică-i orice alcătuire; străduiţi-vă fără încetare”. Învăţătura lui semnifică eliberarea omului prin înţelegerea lucrurilor. Calea mântuirii fiinţei umane, numită Nobila Cărare, are opt semnificaţii: credinţa dreaptă, decizie dreaptă, vorba dreaptă, fapta dreaptă, viaţa dreaptă, năzuinţa dreaptă, amintire dreaptă, aprofundare dreaptă. Iar moralitatea în concepţia sa rezidă dintr-un mod de viaţă liniştit închinat numai adevărului în timp ce suprimarea neştiinţei se poate face numai prin cunoaştere.
- MOISE (a trăit în a două jumătate a mileniului doi i.hr.) - a fost fondatorul monoteismului şi este considerat un părinte al naţiunii sale. Subiectul învăţăturilor lui Moise îl reprezintă poporul pentru care trebuie să existe o etică a echităţii. El credea în puterea legii, în forţa ei coercitivă şi educativă. La Moise totul se baza pe credinţă în Dumnezeu şi pe forţa legii.
- IISUS HRISTOS - şi-a rezumat învăţăturile în “Predica de pe munte” rostită ucenicilor Săi. Atitudinea Sa faţă de legile morale ale Vechiului şi Noului Testament este prezentată sub forma “Fericirilor” unde sunt propăvăduite virtuţi precum: blândeţea,simplitatea, mila.
dreptatea,pacea si care prin simpla lor prezenta in inima omului ii pot aduce mantuirea.
- MAHOMED (secolul VI d.hr.) - se prezintă ca fiind trimisul lui Allah pe pământ. Iar Allah este stăpânul Islamului care se sprijină pe cinci stâlpi: profesiunea de credinţă, rugăciunea, postul, pelerinajul la locurile sfinte, generozitatea. Etica învaăţăturii islamice ţine cont de circumstanţele vieţii fiind destul de indulgentă faţă de om.
În continuare să vedem care ar fi principalele diviziuni ale eticii:
- Istoria eticii -o istorie a doctrinelor morale;
- Metaetica - reprezintă partea teoretică care include şi metodologia cunoaşterii etice;
- Sociologia morală - care conturează caracterul de ştiinţă socială al eticii;
- Psihologia morală - are drept referinţă conduita umană şi conştiinţa morală;
- Deontologia sau teoria datoriilor - reliefează datoriile sociale în raport cu situaţia socială;
- Etica profesională – înseamnă o reflexie aplicată unui domeniu particular al activităţii umane;
- Bioetica - reglementează aspectele deciziilor morale în domeniul biomedical;
- Etologia - este partea descriptiv-explicativă a eticii;
- Etica în afaceri-raportată la valorile pozitive ale noţiunii de afacere;
Etica în afaceri este un domeniu academic şi un subiect de dezbatere foarte recent. Ca mai toate noutăţile din ultimul secol, şi noţiunea de “business ethics” este o invenţie americană. Primită cu entuziasm în spaţiul nord-american această subdiviziune a eticii s-a răspândit apoi şi în spaţiul european, mai exact în ţările în care economia de piaţă există cu adevărat. Cu britanicii în frunte ,europenii s-au “contaminat” şi ei de interesul crescând faţă de etica in afaceri abia în anii de după 1980. În România acest interes este abia pe cale de a se naşte. Noi considerăm că este vorba şi de un mimetism al formei fără fond, dar şi de o necesitate a unei economii sfâşiate de lovituri sub centură,de corupţie şi de nesiguranţă legislativă. În acest context perceptele eticii în afaceri apar ca nişte idealuri spre care trebuie să tindem străbătând valurile înspumate ale economiei de tranziţie.
Marea majoritate a celor care vorbesc despre acest domeniu nu se ostenesc să formuleze o definiţie explicită a eticii în afaceri. Se presupune că sensul intuitiv al expresiei în sine este suficient de explicit pentru a nu mai avea nevoie de o definiţie. În acest sens sociologul Raymond Baumhart a pus întrebarea “ce este etica” unor oameni de afaceri americani şi a primit următoarele răspunsuri:
- “Etica are de-a face cu ceea ce sentimentele mele îmi spun că este bine sau rău”
- “Etica este legată de conştiinţa mea religioasă”
- “Etica reprezintă nişte modele de comportament acceptate în societate”
- “Să fii etic înseamnă să respecţi legea”
- “Nu cunosc exact sensul acestui cuvant”
Cu excepţia ultimului răspuns toate celelalte nu sunt corecte. A fi etic nu înseamnă nici să te comporţi după nişte norme, nici să fii religios, nici să respecţi legea, ci cu mult mai mult. Iată ce spune Laura Nash, o autoare americană:”Etica in afaceri este studiul modului în care normele morale personale se aplică în activităţile şi scopurile întreprinderii comerciale. Ea nu este un standard moral separat ci, un studiu al modului în care contextul afacerilor pune persoanei morale, ce acţionează ca agent al acestui sistem, propriile sale probleme specifice ”(Nash,1995 p.5). O definiţie mai concisă o dau Andrew Crane şi Dirk Matten în tratatul intitulat Business Ethics. A European Perspective:”Etica în afaceri este studiul situaţiilor, activităţilor şi deciziilor de afaceri în care se ridică probleme în legătură cu ceea ce este bine sau rău” (Crane&Matten 2004, p.8).
De ce este importantă etica în afaceri? Sub presiunea efectelor direct perceptibile în viaţa lor, a politicilor interesate şi egoiste ale marilor companii şi a strategiilor guvernamentale orientate spre o liberalizare a pieţelor, militantismul diferitelor grupuri de “stakeholders“ a intensificat progresiv , sporind interesul opiniei publice faţă de etica afacerilor şi de cea a administraţiei publice. (Stakeholders = grupuri sociale afectate direct sau indirect de activitatea societăţilor comerciale. De exemplu: salariaţii, consumatorii, comunităţi locale). Prin urmare toţi aceşti “participanţi” au început să conştientizeze noţiunea de etică în afaceri şi să o urmărească penalizând împreună cu mass-media orice acţiune care se abate de la nişte norme. Se intensifică în acelaşi timp şi acţiunile grupurilor de “shareholders” (acţionarii societăţiilor comerciale) odată cu explozia pieţelor de capital şi a operaţiunilor bursiere. A apărut astfel mişcarea “ethical investiment” care promovează investiţiile “morale” şi sancţionează activităţiile a căror ţinută etică lasă de dorit. Sunt tot mai multe opinii critice la adresa bunurilor slabe calitativ sau a celor provenite din tehnologii poluante ori din exploatarea mâinii de lucru juvenile.
Creşterea interesului faţă de etica in afaceri este detreminată şi de schimbarea înseşi a naturii afacerilor. Firmele comerciale devin tot mai transfrontaliere, mai complexe şi mai dinamice iar afacerile lor au nevoie de un climat de echitate pentru a se dezvolta.
În mai toate universităţile din America şi Europa s-a introdus ca disciplină de studiu Etica în afaceri, iar companiile moderne angajează specialişti în domeniu pentru a se asigura de buna desfăşurare a activităţiilor lor atât în interiorul lor, cât şi în raporturile pe care le dezvoltă cu alte companii.