- Principiile fundamentale ale creştinismului primitiv.
- Cele două cetăţi pentru Sfântul Augustin.
- Rolul bisericii în stat
- Principiile fundamentale ale creştinismului primitiv.
Sfârşitul prigoanei creştinilor urmată de pacea constantiană, dezvoltarea unei legislaţii din ce în ce mai influenţată de principiile evangheliei, convertirea Împăratului Constantin la credinţa creştină, mutarea capitalei imperiului pe malurile Bosforului, toate acestea marchează la începutul secolului al IV-lea creştinarea progresivă a Imperiului Roman (au bulversat) ceea ce a bulversat profund al creştinilor asupra locurilor în lumea de la acea perioadă şi relaţiile dintre biserică şi stat. La acel moment luaseră sfârşit timpurile în care activitatea civică a oamenilor pretindea gesturi de adorare.. pentru cei credincioşi unui zeu unic nu era aceasta o tentaţie inevitabilă de care biserica să nu poată fi ferită.De acum înainte pe măsura ce întreaga societate a Imperiului devenea creştină se punea în prim plan noi probleme ţinând în special de repartizarea puterilor între sarcinile politice ale împăraţilor şi misiunilor spirituale ale ierarhilor. Justificarea de către sfântul Augustin a recurgerii la braţul secular pentru a eradica ereziile prin forţă nu este decât o exemplificare a problemelor puse de Uniunea Bisericii şi Statului în sânul regulilor creştine. S-ar putea rezuma la câteva trăsături fundamentale şi principiile pe care le conţin evangheliile referitoare la scopurile existenţei umane şi a regulilor de conduită în interiorul societăţii, împreună cu învăţăturile primilor părinţi ai Bisericii. Această constituiră doctrina proprie creştinismului primitiv asupra vieţii creştinismului în lume. Latura umană a decăzut din perfecţiunea primordială ne spune sfântul Augustin. În Biserică oamenii sunt egali, fie că sunt liberi sau slabi, bărbaţi sau femei, scopurile existenţei umane rezidă din căutarea interioară, a Împărăţiei Lui Dumnezeu, care fiind de natură spirituală nu aparţine acestei lumi. Obligatoriu ca acestea să respecte legile civile ale societăţii, căreia îi aparţin în măsura în care nu contravin exigenţei credinţei. Nici-o reformă politică sau socială nu este capabilă să schimbe în bine omul. Aceasta nu poate fi decât de natura spirituală. Există totuşi înscrisă omului o lege naturală după care pot fi justificate fiinţele care nu au cunoscut revelaţiile şi căreia în consecinţă îi datorăm nepunerii.
- Cele două cetăţi pentru Sfântul Augustin.
Teoria lui Sf. Augustin este în întregime consacrată înţelegerii sensului istoriei universale din punct de vedere al provenienţei divine punându-se problema în contextul devastării Romei.
Opera conţine o doctrină care împarte oamenii în două cetăţi având implicaţii considerabile în domeniul gândirii politice creştine. Umanitatea se compune din două cetăţi mistice: cea a drepţilor cea care iubindu-l pe Dumnezeu prin Hristos sunt predestinaţi să stea alături de el; şi cea a nedrepţilor predestinaţi să îndure alături de demoni chinurile veşnice. Aceste cetăţi coexistă una lângă cealaltă şi sunt foarte apropiate în timpul prezent, deşi sunt animate de principii opuse. Sfântul Augustin spune că două moduri de iubire definesc aceste cetăţi. Iubirea de sine până la dispreţul lui Dumnezeu care defineşte cetatea pământească şi iubirea de Dumnezeu până la dispreţul de sine. Aceste două cetăţi sunt două popoare a căror natură se defineşte prin obiectul iubirii lor. Dar dreptul de a aparţine uneia sau alteia dintre cetăţi revine nu alegerii responsabile a modului de viaţă, ci unei alegeri neştiute, predestinate divinizării. E important de remarcat că doctrina sfântului Augustin a predestinării a ridicat reacţii violente în lumea creştină pentru că se afla în contradicţie cu afirmarea libertăţii asupra căreia a insistat întotdeauna. Dacă cetatea pământească poate tolera în sânul său controversele filosofice nesfârşite pentru sfântul Augustin. Acestea nu vor mai avea loc în cetatea lui Dumnezeu sau în Biserică. El spune că siguranţa faptului că nu se spune nimic împotriva zeilor săi în cetatea Antică poate tolera toată teologia, în schimb cetatea lui Dumnezeu nu poate tolera niciuna. În acest context Augustin spune că acela care rupe doctrina, rupe legătura cetăţii. De aceea pentru Biserica care este o reprezentantă a credinţei în lume este foarte necesar un absolutism ce va lua aspectul unei intoleranţe exclusiv civice şi sociale atunci când în cetatea lui Dumnezeu va fi asimilată cu statul. Problema toleranţei religioase a respectului libertăţii de conştiinţă este una din problema care deosebeşte învăţătura lui Augustin de cea a părinţilor Bisericii. În timp ce acestea apăreau ca apărători ai libertăţii de conştiinţă şi detestau folosirea forţei. Augustin justifica într-o manieră coerentă şi bine gândită convertirea cu forţa şi apelul la braţul secular al statului pentru reprimarea ereziilor. Ceea ce s-a numit augustinismul politic este o doctrină fondată de sfântul Augustin pe o interpretare proprie a Evangheliei şi va fi reluată în secolul al XVII-lea pentru a justifica lupta Bisericii Catolice împotriva protestanţilor calificaţi drept eretici şi convertiţi prin forţă.
- Rolul bisericii în stat
Pentru a rămâne la esenţial, raporturile trebuiau să respecte după cum considerau părinţii Bisericii independenţa reciprocă a spiritului şi temporală. În acelaşi timp această destinaţie este însoţită de o superioritate morală a spiritului în interiorul Imperiului Roman a triumfat doctrina cooperării spirituale şi temporale tensiunii între sacerdoţi şi Imperiu strânsă şi intimă între stat şi Biserică formând un organism statal. În Occident situaţia era foarte diferită, cu cât mai diferită cu atât ritmul nu lua în consideraţie ideea Papei ca şef al unei Biserici universale. Văzând scaunul de la Roma ca o trofie datorată vechii capitale a Imperiului.