Fiind concepută ca fenomen politic, puterea şi problematica puterii în general sunt revendicate sau studiate de mai multe discipline,dar în mod deosebit de politologie şi de sociologia politică. Pute-rea politică este considerată componenta esenţială a sistemului politic. Din perspectiva politologică puterea este definită ca un fenomen sociopolitic fundamental prin care e reprezentată funcţia socială generalizată de a lua decizii şi de a asigura în conformitate cu interesele celor care domină în sistemul puterii, îndeplinirii ca principală formă a puterii atât la nivel individual cât şi social cel mai mult este evidenţiată şi conştientizată puterea politică precum şi mecanismele prin care aceasta este exercitată. Prin intermediul puterii politice se iau decizii la nivelul întregii societăţi. Decizii ce vizează ordinea funcţionalitatea şi securitatea socială ca substituent al sistemului puterii sociale. Puterea politică include în sine componenţa ca: 1. puterea suverană a statului care are capacitatea de a organiza şi conduce societatea în interesul comunităţii umane respective. 2. Partidele şi organizaţiile politice care prin elaborarea unor opţiuni de organizare şi conducere a societăţii pot să asigure exercitarea guvernării de stat. 3. Mijloacele de informare în masă prin capacitatea lor de informare în masă un mare rol în adoptarea unor atitudini şi impunerea unor poziţii faţă de conducerea ţării.
Puterea politică sau pur şi simplu politica în general este înainte de toate puterea de stat o putere organizată, întemeiată şi legitimă, puterea politică nu trebuie redusă la exercitarea ei şi cu atât mai puţin la forţă. Analizând esenţa politicului prin prisma puterii sociologul german Max Weber se referă în special la mijlocul sau instrumentele specifice prin care aceasta se exercită prin ceea ce aceasta desemna monopolul utilizării violenţei fizice. Mai multe teorii şi doctrine politice au acţionat şi susţinut expansionismul agresiv acţionând prin false identificări de conspiraţii şi duşmani, justifi-când exterminarea opozanţilor şi subordonarea generală şi necondiţionată faţă de putere. Unii autori afirmă că dintre toate cauzele degradării şi îndepărtării de morală a oamenilor puterea este cea mai statornică li mai activă.
Aceasta impune o anumită limitare a puterii iar orice tendinţă absolutistă conducând la dictatură şi totalitarism. Astfel, politica devine un factor cauzal care îşi pune amprenta asupra destinului uman, idee susţinută şi dezvoltată de reprezentanţii şcolii politice italiene, iar ulterior şi de alţi politicieni. Politologul american David Easton considera că viaţa politică nu este altceva decât un sistem de comportamente fiind un ansamblu de relaţii şi interacţiuni. Un alt teoretician Gabriel Almand optează pentru definirea politicului ca „a fi structura politică a societăţii” ce se manifestă prin modele legitime de interacţiuni care să menţină ordinea socială în sens larg funcţionalitatea politici vizează socializarea indivizilor, dar în sens restrâns puterea îşi exprimă finalitatea sa prin politizarea societăţii, astfel puterea devine o forţă în sprijinul unei idei, fapt ce condiţionează existenţa puterii politice prin intermediul a două elemente care sunt forţa şi ideea.
În mod special puterii politice îi este necesară mai mult autoritatea decât forţa şi valoarea unei idei decât ideea în sine. Ideea la rândul ei devine valoare datorită autorităţii ce o impune, o face cunoscută şi recunoscută.
Deţinerea şi folosirea puterii politice precum şi încercările de cucerire a acesteia de către cei din opoziţie comportă un aspect simbolic şi valoric care determină funcţionarea puterii politice ca politică şi influenţă simbolică care în permanenţă se legitimează.