Daca ne oprim acum atentia asupra clasificarii tipurilor de guvernare propuse de Montesquieu, vom observa ca, spre deosebire de filosofii politici antici,care preferau o perspectiva trinitara pornind de la numarul celor care detin puterea (unul, cativa, sau toti), conceptia lui Montesquieu este, in esenta ei, una binara. Distinctia fundamentala dintre regimurile moderate si cele nemoderate este plina de conotatii normative, ceea ce explica de ce moderatia se constituie in scrierile sale intr-un adevarat program politic reformist. Montesquieu distinge trei forme principale de guvernamant - republica, monarhie si despotism -, care in final se reduc la doua categorii esentiale: regimuri moderate si nemoderate. Ganditorul francez afirma transant ca toate regimurile politice, de la cele democrate si pana la cele monarhice, trebuie “moderate” pentru a functiona in mod viabil. Intrucat fiecare regim politic tinde sa privilegieze un anumit principiu politic (egalitatea in democratie, inegalitatea in regimurile aristocrate), este necesar ca aceasta tendinta sa fie contrabalansata printr-o subtila arhitectura institutionala care sa combine diverse principii in mod adecvat. Suprematia absoluta a oricarui principiu, dus la extrem, conduce inevitabil la despotism.
In opinia lui Montesquieu, atat un regim republican (intemeiat pe virtute), cat si unul monarhic (animat de principiul onoarei) reprezinta, prin esenta lor, forme de guvernare moderata (limitata), in timp ce un regim despotic intemeiat pe frica si obedienta neconditionata este, prin definitie, o forma de guvernare lipsita de moderatie. Mai presus de toate, regimurile moderate sunt caracterizare de modul uman si gentil in care este exercitata puterea. In regimurile moderate, care sunt prin natura lor complexe si diverse, puterea este limitata nu numai de institutii politice, legi si corpuri intermediare care actioneaza ca adevarate ecrane protectoare, ci si de ceea ce Montesquieu numeste, cu un termen aproape intraductibil, mœurs - moravuri, maniere, norme si cutume. Este important de remarcat insistenta cu care ganditorul francez refuza sa adopte o perspectiva simplista si monolitica asupra conceptelor sale fundamentale. Libertatea, ca si moderatia, sunt rezultatul concret si complex al interactiunii mai multor factori, unii dintre ei greu (sau imposibil) de cuantificat in mod riguros. Ele nu depind numai de o distributie inteleapta a puterilor in stat si un cadru legislativ adecvat, ci si de o multitudine de factori culturali si sociali.
Dintre trasaturile fundamentale ale oricarui regim moderat merita mentionate, in sfarsit, si felul uman in care sunt tratati cetatenii, modul impartial de administrare a justitiei si caracterul impersonal al legilor. In astfel de regimuri, vointa judecatorului nu se constituie niciodata in lege, ci cauta sa promoveze in mod corect spiritul legii si al dreptatii. Mai mult, modul in care justitia este exercitata e impregnat profund de spiritul moderatiei; nici o lege nu trebuie sa fie interpretata in detrimentul cetateanului atunci cand e vorba de bunurile, onoarea sau viata sa.
Chintesenta argumentului lui Montesquieu despre arhitectura guvernarii moderate se afla in cateva capitole fundamentale din Spiritului legilor (in principal V:14 si XI: 4, 6). Alchimia necesara pentru a atinge un echilibru corect al puterilor si intereselor intr-un stat modern este in realitate o adevarata arta politica ce combina prudenta si simtul practic cu viziunea si intuitia politica. Spiritul de moderatie nu poate fi niciodata exprimat in termeni pur cantitativi, statici sau mecanici, esential fiind refuzul extremelor si exceselor de tot felul. Nu intamplator, tocmai pentru ca moderatia este o stare de spirit pentru care nu exista insa o reteta infailibila, adevaratele spirite moderate sunt rare; asa cum afirma Montesquieu, este mult mai usor sa gasesti oameni virtuosi decat spirite cu adevarat moderate.
A realiza un astfel de echilibru al puterilor si intereselor diferitelor clase politice reprezinta, in viziunea lui Montesquieu, o adevarata “capodopera legislativa”, care presupune o complicata alchimie a puterilor, intereselor si pasiunilor, ce nu poate fi realizata decat de legislatorul animat de spiritul moderatiei. Separatia puterilor si pluralismul lor sunt conditii necesare ale libertatii politice, dar nu si suficiente. Pentru a construi un regim politic moderat, afirma Montesquieu, nu e suficient doar sa limitam puterile in stat si sa separam puterea legislativa de cea executiva sau judecatoreasca. Mai trebuie ca puterile sa fie combinate, reglate si limitate in asa fel incat ele sa poata coopera armonios si eficient. In acelasi timp, ele trebuie sa ramana relativ independente unele de altele pentru a rezista cu succes oricarei incercari nelegitime de limitare a prerogativelor si sferei lor de actiune. De aceea, scopul aparent paradoxal al oricărei Constituţii e de a stabili si limita puterea in acelaşi timp. Fiecarei puteri trebuie sa i se acorde acea autoritate de care are nevoie pentru a ramane relativ autonoma, dar sfera sa de activitate si competenta trebuie sa aiba limite clar definite. In plan institutional, este nevoie atat de un sistem bicameral, in care cele doua camere legislative sa reprezinte interese diferite, cat si de un sistem de reprezentare supla care sa combine libertatea de actiune cu responsabilitatea politica.