Puterea politică are multiple funcţii şi este caracterizată ca putere globală exercitată în cadrul colectivităţii cu rolul de a organiza, de a menţine şi apăra. Puterea politică este percepută ca o capacitate colectivă abstractă, vieţii sociale, organizate politic aceasta aparţine întregii colectivităţi umane care locuieşte pe un anumit teritoriu şi impune respectarea generală a anumitor reguli sociale. Definiţia dată conţine mai mult o perspectivă sociologică organizaţională a puterii politice prin care este desemnată capacitatea unor structuri de a impune unor indivizi diverse îndatoriri în interesul general. Dintr-o perspectivă juridică Teodor Drăgan în lucrarea „Drept constituţional şi instituţii politice” defineşte puterea prin capacitatea de a lua măsuri obligatorii în afara oricărei subordonări faţă de vreo autoritate supremă.
Alţi teoreticieni delimitează puterea printr-un ansamblu de relaţii constituite într-o societate istoric determinată care exprimă autoritatea unui individ sau a unui grup de indivizi asupra altora pentru realizarea unui scop comun, definiţiile prezentate fac trimiteri în primul rând la puterea de stat şi nu la fenomenul şi conceptul de putere propriu-zisă precum şi la forma instituţionalizată a puterii. Din această perspectivă instituţională şi comportamentală teoreticianul Laswell, Kapland în lucrarea „Puterea şi societatea” defineau puterea ca şi capacitatea unui individ sau a unui grup de a schimba comportamentul altor indivizi sau grupuri în sensul dorit de ei. O altă definiţie care scoate la iveală funcţiile puterii este cea dată de Pater Giel ce spune ca prin putere se poate înţelege abilitatea de a ai face pe alţii să facă ceea ce doreşte de la ei. Din perspectivă istorică se poate spune că suveranitatea puterii de stat ca fenomen social, politic precum şi ca realizare a vieţii şi practicii social-economice a apărut în urma unei profunde necesităţi istorice. În ea se reflectă caracteristicile definitorii ale statului cum ar fi autoritatea supremă exercitată pe un anumit teritoriu. Dreptul de a se organiza pe sine din toate punctele de vedere precum şi de a elabora şi impune legi obligatorii pentru întreaga societate. Legătura dintre suveranitatea puterii de stat şi ordinea juridică are rădăcini istorice adânci începând cu apariţia şi cristalizarea diferitor formaţiuni sociale şi finisând cu perioada contemporană.