- Raportul dintre etică şi politică
- Responsabilitate şi răspunderea morală şi politică
Una dintre problemele controversate ale politicii şi puterii este cea a raportului dintre morală şi politică şi respectiv dintre morală şi putere.
Omul politic care deţine puterea nu-şi poate legitima rolul său decât prin putere, competenţă şi moralitate. Dacă nu realizează ceea ce a propus el devine iresponsabil şi vinovat în acest sens, Hans Jonas autorul cărţii principiul responsabilităţii afirma „Omul de stat poartă din timpul duratei manda-tului său responsabilitatea pentru totalitatea vieţii colective ceea ce se numeşte binele public”.
În astfel de raport dintre aceste două domenii îşi găseşte într-un fel justificarea prin percepţia raportului dintre scop şi mijloace. În acest sens este binecunoscut lui Nicolo Machiavelli potrivit căruia !scopul scuză mijloacele”.
Conform unor opinii aceasta ar fi însemnat lipsă de moralitate în viaţa socială în general şi a celei politice în particular. Majoritatea politicienilor precum şi teoreticienilor ignorează sugestiile lui Machiavelli pentru omul politic şi respectiv pentru monarh în vederea prefigurării profilului acestuia Machiavelli principiu care nu făcea abstracţie de elemente de ordin etic. Politica este tot mai mult cu ceva rău fiind opusă binelui comun.
Unii dintre teoreticienii care au cercetat opera lui Machiavelli susţin ideea că acesta iar fi sfătuit pe oamenii politici cum să facă rău, mai exact cum se cucereşte şi păstrează puterea, prin viclenie şi forţă, cum se duce la bun sfârşit o conspiraţie. Discreditarea ideii binelui şi a moralei au conferit răului şi imoralului, rolul de catalizator în practica politică la care s-au adăugat ulterior procedee şi tehnici tot mai sofisticate, pe lângă viclenie, forţă sau violenţă ca practici de origine machiavelică.
Ceea ce le conferă caracter amoral şi uneori imoral politicii şi puterii, sunt în primul rând inte-resele, un asemenea punct de vedere este susţinut de Thomas Hobbes prin expresiile sale referitor la faptul că oamenii se află într-un permanent război unii cu alţii sau expresia sa „Oamenii seamănă cu lupii”. Hobbes consideră că societatea şi implicit politica şi puterea sunt un teren al înfruntării intereselor fiecăruia cu interesele celorlalţi. De unde şi permanentele conflicte din societate şi politică care se dezvoltă pe societate şi politică, care se dezvoltă pe fundalul inegalităţilor faţă de politică şi putere. De asemenea din cauza neîncrederii şi suspiciunii cetăţenilor precum şi prin lipsa de morală în lupta politică desfăşurată pe fondul unor permanente conflicte de interese.
Acest aspect a fost analizat de mai mulţi politologi unii argumentându-i caracterul logic,iar alţii l-au invalidat evidenţiindu-i latura imorală prin predominarea intereselor individuale în raport cu cele sociale. Modalitatea cea mai relevantă de analiză a raportului dintre morală şi politică e cea realizată prin intermediul modelului propus de Max Weber, adică prin etica responsabilităţii omului politic şi acţiunilor politice în scopul realizării unei politici susţinute moral sociologul german propune trei însuşiri definitorii ale politicianului pasiunea, simţul proporţiilor şi mai presus de toate Responsabili-tate.
Analizând raportul dintre politică şi morală sociologul german este unul dintre cei mai cunos-cuţi politologi ce apără legătura dintre morală şi politică, declarându-se că a fi un duşman al separării acestor două sfere, fiind totodată împotriva laudei şi adaptării puterii de dragul acesteia. În concepţia lui Weber acţiunea politică impune norme morale şi o etică proprie fiind din domeniu conflictelor şi al confruntărilor, politica trebuie să fie călăuzită (bazată) pe morală. Responsabilitatea politică este profund legată de elementele de ordin moral consecinţele acţiunilor politice fiind acţionate mai mult moral decât juridic. Opiniile privind raportul dintre etică şi politică şi contradictorii unii teoreticieni în analiza acestui raport pun în mod prioritar morala în politică cum ar fi spre exemplu Emanuel Kant alţii dimpotrivă politicul în raport cu morala (Aristotel) iar alţii percep acest raport ca pe o poziţie destul de semnificativă, ceea ce trebuie să primeze este responsabilitatea morală şi politică, iar în unele cazuri când se impune şi cea juridică. Ceea ce caracterizăm actualmente politica este aşa cum spune Hans Jonans un aspect al lui Weber, adică un vid etică ceea ce face să adâncească depărtarea dintre politică şi etică pe fondalul repsonsabilităţii tot mai scăzute.
- Responsabilitate şi răspunderea morală şi politică
Responsabilitatea este considerată acel atribut care implică individul într-un raport social şi organizaţional se consideră că nu putem analiza responsabilitatea în afara răspunderii care aşa cum se constată tot mai des în politică lipseşte frecvent după cum este stipulat în orice tratat de etică, răspun-derea implică la rândul său responsabilitatea.
Departe de a fi îndeplinite toate cerinţele răspunderii şi responsabilitatea omului politic acesta rămâne la nivel primar. În general responsabilitatea este mai mult cantonată în etica convingerii,adică în etica responsabilităţii pe prim plan fiind pusă violenţa în vederea convingerii şi nu negocierea şi relaţiile politice neagresive. Omul este folosit ca mijloc şi nu ca scop ceea ce contravine principiului kantian şi moralei în general.
Max Weber consideră ca nici un fel de etică nu este în stare să demonstreze măsura în care bunele intenţii justifică mijloacele periculoase din punct de vedere etic precum şi urmările acesteia. După părerea sa dacă vom ceda principiului „scopul scuză mijloacele” nu vom putea determina sub ce raport etic care scopuri şi ce fel de mijloace trebuie să fie întrebuinţate. De aceea, opinia lui Weber este că violenţa legitimă este un mijloc specific aflat la mâna asocierilor între oameni şi trebuie ca toate problemele deosebite de natură etică ale politicii să izvorască din această împrejurare.
Ca în orice domeniu şi în politică se impune respectarea unor reguli în mod paradoxal şi evident imoral şi poate evidenţia şi demonstra minciuna sa devenind parte a jocului politic.