În conformitate cu principiul autonomiei locale prevăzut de Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001[1], unităţile administrativ teritoriale au dreptul la resurse proprii pe care autorităţile administraţiei publice locale le gestionează, potrivit atribuţiilor ce le revin în condiţiile legii. Aceste resurse financiare trebuie să fie proporţionale cu competenţele şi cu responsabilităţile ce revin autorităţilor administraţiei publice locale.
Conform noilor reglementări[2] bugetele locale cuprind o secţiune de funcţionare şi o secţiune de dezvoltare. Secţiunea de funcţionare corespunzătoare părţii de venituri reprezintă partea de bază care cuprinde veniturile necesare finanţării cheltuielilor curente pentru realizarea competenţelor stabilite prin lege.Veniturile secţiunii de funcţionare sunt formate din următoarele componente: a) venituri proprii, provenite din impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte, alte venituri şi cote defalcate din impozitul pe venit, cu excepţia veniturilor din valorificarea unor bunuri; b) venituri proprii ale instituţiilor publice locale finanţate integral sau parţial din venituri proprii; c) subvenţii pentru finanţarea cheltuielilor curente; d) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanţarea cheltuielilor curente; e) venituri din împrumuturi acordate instituţiilor şi serviciilor publice locale sau activităţilor finanţate integral din venituri proprii; f) varsăminte din secţiunea de funcţionare pentru finanţarea secţiunii de dezvoltare, care se reflectă cu valoare negativă.
Secţiunea de dezvoltare reprezintă o altă parte a bugetelor locale care cuprinde veniturile şi cheltuielile de capital aferente implementării politicilor de dezvoltare la nivel naţional, regional, judeţean, zonal sau local, după caz.
Veniturile secţiunii de dezvoltare sunt următoarele: a) vărsăminte din secţiunea de funcţionare; b) sume rezultate din valorificarea unor bunuri; c) subvenţii pentru cheltuieli de capital; d) sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanţarea cheltuielilor de capital; e) sume primite de la Uniunea Europeană şi/sau alţi donatori în contul plăţilor efectuate şi prefinanţări.
Fundamentarea veniturilor proprii ale bugetelor locale se bazează pe constatarea evaluarea şi inventarierea materiei impozabile şi a bazei de impozitare în funcţie de care se calculează impozitele şi taxele aferente, evaluarea serviciilor prestate şi a veniturilor obţinute din acestea, precum şi pe alte elemente specifice. Estimarea veniturilor bugetelor locale implică analiza colectării veniturilor din perioada precedentă, precum şi estimarea impactului unor modificări în baza de impozitare a unor venituri, cum sunt cotele de majorare în limitele stabilite ale impozitelor şi taxelor locale. Fundamentarea propunerilor de la partea de venituri a bugetelor locale necesită inventarierea materiei impozabile, elaborarea unei liste cu veniturile neîncasate în anul precedent. Donaţiile şi sponsorizările se cuprind prin rectificare bugetară locală în bugetul de venituri şi cheltuieli numai după încasarea lor.
Pentru fundamentarea veniturilor provenite din taxe, impozite şi alte venituri locale autorităţile administraţiei publice locale trebuie să se mai ţină cont de:
- Gradul de colectare a respectivelor venituri în perioadele anterioare anului bugetar pentru care se fundamentează bugetul, realizându-se şi o analiză a cauzelor care au condus la nivelul respectiv de colectare. Putem constata că există pe de o parte un grad ridicat de colectare care, la rândul său, poate fi determinat de o fiscalitate scăzută, ceea ce conduce la concluzia că mai există rezerve pentru suplimentarea veniturilor iar pe de altă parte un grad scăzut de colectare care poate indica ori evaziune fiscală, ori o fiscalitate prea mare;
- Nivelul de fiscalitate–la stabilirea nivelului impozitelor şi taxelor locale trebuie avute în vedere şi obiectivele pe termen scurt, mediu şi lung ale autorităţilor respective. Important pentru stabilirea fiscalităţii la nivelul unei localităţi este calcularea gradului de fiscalitate determinat ca raport între nivelul fiscalităţii şi nivelul salariilor;
- Cuantificarea influenţei nivelului inflaţiei. În acest sens Codul fiscal[3] prevede că impozitele şi taxele locale stabilite în sume în lei sau se stabilesc pe baza lor, se indexează odată la 3 ani, ţinând seama de evoluţia inflaţiei de la ultima indexare.
[1] Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, publicată în M. Of. nr. 204 din 23 aprilie 2001, republicată în M. Of. nr. 123 din 20 februarie 2007, art. 3
[2] OUG nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, publicată în M. Of. nr. 450 din 2 iulie 2010, art. I, alin. 6
[3] Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal publicată în M.Of. nr. 927/23.12.2003 cu modificările ulterioare, art. 292