Opinia publică se conturează atunci când mai multe persoane sunt de aceeaşi părere asupra unei anumite chestiuni şi sunt conştiente de similitudinea părerilor lor. Unii afirmă că, în societăţile pluraliste moderne, nu opinia publică este cea care influenţează comportamentul politicienilor, managerilor etic, ci teama de posibile schimbări ale opiniei publice ca rezultat al deciziilor politice, manageriale etc. Scopul principal al relaţiilor publice este de a crea sau de a menţine imaginea pozitivă a unei organizaţii, ceea ce semnifică a fi demnă de încrederea celorlalţi membri ai organizaţiei.
În literatura de specialitate nu există o delimitare clară şi definitivă între concepte ca: "atitudine", "stereotip", "prejudecată" sau "imagine"'. De multe ori, aceşti termeni se suprapun sau sunt folosiţi diferit de către diverşi autori. Termenul de imagine,, nu se referă, restrictiv, la reproducerea materială a unei realităţi date, ci este folosit pentru a descrie aura unei persoane în viaţa publică, un produs, o organizaţie, un popor etc.
Câteva, recomandări nescrise privind comportamentul unui funcţionar ia locul de muncă:
- se îmbracă elegant, dar decent;
- poartă puţine bijuterii, cele pe care le poartă să nu fie ''zgomotoase sau stridente;
- nu mănâncă, nu mestecă gumă, nu fumează şi nu bea la birou;
- nu citeşte ziarele şi cărţi la birou, acest aspect denotă dezordine, poate să facă acest lucra când nu există nici o persoană în birou;
- are mâinile şi unghiile îngrijite;
- biroul trebuie să aibă un aspect ordonat, curat, bine dotat cu mobilier adecvat, funcţional;
- zâmbeşte când salută un vizitator;
- transmite cu claritate vizitatorului informaţiile, hotărârile, indicaţiile instituţiei, în aşa fel încât cel interesat să înţeleagă corect;
- nu primeşte telefoane personale, oricât de scurte ar fi, în timpul programului de lucru; nu continuă conversaţia telefonică atunci când cineva intră în birou. Fac excepţie de la regulă numai acele convorbiri foarte importante (ex.: convorbire cu ministrul, organul ierarhic superior etc). Când cineva vorbeşte la telefon nu întoarce spatele vizitatorului ca şi cum ar dori ca acesta să nu audă ce vorbeşte la telefon;
- are grijă ca tot timpul ambianţa din birou să fie plăcută, primitoare, biroul să fie dotat cu materiale care pot fi consultate (cataloage, produse etc);
- îi tratează cu aceeaşi curtoazie şi amabilitate pe superiori, vizitatori şi colegi;
- se adresează oricui folosind numele de familie, pentru a demonstra respect şi demnitate;
- cunoaşte structura organizatorică a instituţiei, inclusiv conducerea, titlurile acestora (doctor inginer, academician etc).
Viaţa a demonstrat că oamenii se împart în două categorii: oameni buni şi oameni mai puţin buni. Dar nici această ierarhizare, la rândul ei, nu reflectă în totalitate modul de comportare al oamenilor. Sunt funcţionari capabili, conştiincioşi, ataşaţi instituţiei, şefilor lor, obiectivele lor principale fiind: respectul în cadrul instituţiei, salariul, demnitatea în profesia lor. Opuşi acestei categorii sunt unii funcţionari cu mari ambiţii de conducere, de promovare, locul de muncă fiind considerat uneori ca trambulină spre o poziţie socială superioară.
Un funcţionar manierat care dovedeşte diplomaţie şi tact contribuie din plin. la îmbunătăţirea imaginii organizaţiei. Un funcţionar adevărat trebuie să îndeplinească anumite condiţii, cum ar fi:să fie discret; răspunde la telefon cu tact; este foarte meticulos în ceea ce priveşte evidenta corespondenţei şi a calendarului de lucra al şefului; manifestă iniţiativă şi are fler în a cere scuze în numele şefului atunci când ştie că acesta din n motive nu poate participa sau întârzie;îl informează pe şeful iui ce se întâmplă în organizaţie (şi lucrurile bune, dar şi pe cele mai puţin bune);este în măsură să clarifice priorităţile atât la telefon, scrisori sau audienţe (în raport de importanţă); dovedeşte abilitate în protejarea şefului în cazul unei audienţe extrem de lungi sau a unui telefon nedorit; îi informează pe cei interesaţi de programul şefului; sprijină şeful direct în rezolvarea corespondenţei de mică importanţă (scrisori de mulţumire, note telefonice etc); nu este recomandabil să impuneţi, dacă ea nu acceptă, unei secretare să vă îndeplinească anumite comisioane personale. Dacă acceptă, este recomandabil ca acest lucra să-l facă în timpul liber; după o perioadă de timp (1-3 ani) de serviciu trebuie analizate şi evaluate performanţele, pentru a dispune dacă talentul şi capacitatea lor sunt compatibile cu activitatea pe care o desfăşoară.
Când conversezi abţine-te să inserezi în discuţie propriile neşanse. Aceasta îi pune pe alţii într-o postură dificilă. Ei nu ştiu dacă trebuie să te compătimească sau nu. subiecte banale şi plictisitoare. întotdeauna să abordezi teme care plac oamenilor şi să nu aduci în discuţie ceva învechit şi care a fost exagerat de dezbătut pe plan naţional sau internaţional. Dacă un dezastru industrial a fost excesiv comentat de mass-media timp de câteva săptămâni, nu aduce vorba despre el decât dacă ai nişte noutăţi pe care nu le ştie nimeni. Fereşte-te de subiecte care ar putea provoca un oftat interior celor din jur: "Ah, nu, nu! iar despre asta.
În particular, dacă eşti gazdă, ţie îţi revine sarcina să întreţii conversaţia tară să ții seama dacă oaspeţii sunt directori superiori, colegi sau oameni pe care îi ai în subordine, clienţi, negustori, asociaţi sau persoane foarte importante:
- asigură-te că toţi au fost prezentaţi cum. se cuvine unii altora. Atunci când faci prezentările, dă suficiente detalii care să le confere noilor cunoştinţe posibilitatea să-şi vorbească unul. altuia cu egală uşurinţă, chiar dacă aceşti oameni nu s-au mai întâlnit înainte;
- dă un semnal clar pentru începerea unei discuţii de afaceri serioase, de genul: "Ei bine, doamnelor şi domnilor, cred că am face mai bine să trecem la discutarea afacerilor de pe ordinea de zi";
- schimbă ritmul dacă discuţia, de afaceri devine prea exigentă, prea încordată sau seacă.