Administrație publică

• Exercitarea iniţiativei legislative – mijloc de realizare a scopului social^[1]

Reinstaurarea statului de drept în România ca urmare a evenimentelor din decembrie 1989 a determinat modificări şi în normele constituțional juridice prin care se reglementează iniţiativa legislativă.

Cadrul normativ general în care se încadrează instituţia juridică a iniţiativei legislative îl constituie Constituţia României modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr.429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003.

Reglementarea relaţiilor sociale prin lege şi prin alte categorii de acte normative trebuie realizată astfel încât să fie respectate principiile generale de legiferare proprii sistemului de drept românesc.^[2]

Legea fundamentală în art.74 alin.1 stabileşte că iniţiativa legislativă aparţine:

1. a) Guvernului;
2. b) deputaţilor;
3. c) senatorilor;
4. d) unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot, care să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuind a fi înregistrate cel puţin 5000 de semnături în sprijinul unei iniţiative legislative.

În art.150 din Constituţie se precizează că iniţiativa revizuirii Constituţiei - ca specie a iniţiativei legislative aplicată în materia legilor constituţionale - aparţine:

1. a) Preşedintelui României la propunerea Guvernului;
2. b) deputaţilor şi senatorilor, în acest caz cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor trebuind să promoveze iniţiativa;
3. c) cetăţenilor cu condiţia ca minim 500.000 de cetăţeni cu drept de vot să iniţieze revizuirea, aceştia trebuind să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul iniţiativei respective.

Constituie excepţii de la principiul liberei exercitări a iniţiativei legislative a cetăţenilor următoarele domenii: domeniul fiscal, domeniul reglementării în probleme internaţionale, amnistia şi graţierea (art.74, alin.(2) din Constituţie).

În materia iniţiativei legislative dreptul pozitiv românesc cuprinde norme juridice aparţinând mai multor acte normative, dintre care cele mai importante sunt:

-Legea nr.189/1999 - Legea privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni, republicată în temeiul art. II din Legea nr.76/2004 ;

- Legea nr.24/2000 - Lege privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.777 din 25 august 2004, modificată prin: Legea nr.49/2007; Legea nr.173/2007; Legea nr.194/2007și Ordonanța de urgență a Guvernului nr.61/2009;

 -Legea nr.3/2000 - Lege privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, modificată prin : O.U.G. nr.92/2003aprobată prin Legea 550/2003; Legea nr.551/2003; Legea nr.243/2006; Decizia Curții Constituționale nr. 567/2006; O.UG.nr.27/2007; Legea nr.129/2007; O.U.G. nr.34/2007 și Decizia Curții Constituționale nr.392/2007 ;

-Legea nr.73/1993 - Lege pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ (Republicată în temeiul art.IV din Legea 509/2004);

-Legea nr.90/2001 - Lege privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, modificată prin: Legea nr.161/2003; Ordonanța de urgență a Guvernului nr.64/2003; Legea nr.23/2004; Ordonanța de urgență a Guvernului nr.11/2004; Ordonanța de urgențăa a Guvernului nr.17/2005; Legea nr.117/2005; Ordonanța de urgență a Guvernului nr.76/2005, respinsă prin Legea nr.250/2005; Legea nr.250/2006; Ordonanța de urgență a Guvernului nr.87/2007; Ordonanța de urgență a Guvernului nr.221/2008; Ordonanța de urgență a Guvernului nr.17/2009; Ordonanța de urgență a Guvernului nr.24/2009;

-Legea nr.47/1994 privind organizarea şi funcţionarea Preşedinţiei României modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.1/2001,

-Regulamentul Camerei Deputaţilor aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.8/1994, republicat, modificat şi completat ;

1. Iniţiativa legislativă a cetăţenilor

Exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni se face prin propuneri legislative întocmite în temeiul art.74 din Constituţie, dacă este vorba despre legi organice sau ordinare, ori în temeiul art.150 din Constituţie, dacă se doreşte revizuirea Constituţiei (materia legilor constituţionale).

A cunoaşte instituţia juridică a iniţiativei legislative a cetăţenilor înseamnă a şti care sunt condiţiile privind iniţiatorii unui proiect de lege, care sunt cerinţele privind propunerea legislativă, care este procedura referitoare la elaborarea proiectului, la înaintarea lui autorităţilor competente, care sunt autorităţile publice implicate în această procedură.

Prima etapă în promovarea iniţiativei legislative a cetăţenilor este crearea comitetului de iniţiativă.

Acest comitet trebuie să conţină cel puţin zece cetăţeni români cu drept de vot, care să nu fie persoane alese în funcţie prin vot universal sau membrii ai Guvernului, ori persoane numite în funcţie de primul-ministru, sau persoane care nu pot face parte, potrivit legii, din partide politice. Procedura constituirii comitetului de iniţiativă implică o declaraţie autentificată la notar, declaraţie care trebuie să cuprindă (art. 3, Legea nr.189/1999):

- scopul proiectului iniţiat;

- numele, prenumele, calitatea de alegător şi domiciliul membrilor comitetului;

- declaraţia pe proprie răspundere a membrilor comitetului că nu se încadrează în nici una din situaţiile prevăzute de art.2 alin.(2) din Legea nr.189/1999, situaţii care i-ar împiedica să facă parte din această formă de asociere.

Etapa a doua constă în elaborarea propunerii legislative care face obiectul iniţiativei legislative.

Comitetul de iniţiativă[3] întocmeşte propunerea legislativă în forma cerută pentru proiectele de lege[4] şi realizează o expunere de motive semnată de toţi membrii comitetului, expunere care va însoţi propunerea.

În etapa a treia este sesizat Consiliul Legislativ pentru a aviza propunerea legislativă în vederea publicării acesteia în Monitorul Oficial al României. Sesizarea se face de către un membru al comitetului de iniţiativă împuternicit în acest scop, acesta răspunzând şi de publicarea propunerii legislative. Legea impune ca împuternicirea să fie semnată de membrii comitetului de iniţiativă şi să fie însoţită, când este sesizat Consiliul Legislativ, de actul de constituire a comitetului.

Avizul se emite de către Consiliul Legislativ în cel mult 30 de zile de la sesizare.

În etapa a patra se publică propunerea legislativă împreună cu avizul Consiliului Legislativ în Monitorul Oficial. După publicarea propunerii legislative urmează etapa întocmirii listelor de susţinători - etapa a cincea - liste care cuprind semnăturile cetăţenilor care aderă la propunerea legislativă. Listele de susţinători se întocmesc pe formulare imprimate pe coli A4, detaşabile şi numerotate, tipărite pe o singură faţă a colii, menţiunile de pe formulare fiind:

1. denumirea propunerii legislative care face obiectul iniţiativei;
2. identificarea Monitorului Oficial al României în care a fost publicată propunerea legislativă;
3. judeţul şi localitatea (pentru municipiul Bucureşti se va trece sectorul) în care îşi au domiciliul sau reşedinţa susţinătorii;
4. numele, prenumele şi domiciliul susţinătorilor;
5. identificarea cărţilor de alegător (pentru cei care le posedă), a actului de identitate şi a codului numeric personal;
6. semnăturile susţinătorilor;
7. fiecare pagină imprimată a listei de susţinători se semnează de către un membru al comitetului de iniţiativă sau de o altă persoană împuternicită în scris de comitet pentru a întocmi lista. Este interzisă orice fel de delegare sau de reprezentare pentru semnarea listei de susţinători (art.4 alin.(2), Legea nr.189/1999). Semnătura valabilă la data când a fost acordată nu poate fi infirmată ulterior. Listele semnate de susţinători se păstrează în dosare, pe localităţi, şnuruite şi semnate pentru atestarea conţinutului, pe coperta a doua, de către un membru al comitetului de iniţiativă sau de o altă persoană împuternicită în scris de către comitet pentru a întocmi lista. Trebuie întocmite două exemplare originale de liste, din care unul se păstrează la Curtea Constituţională şi unul la Parlament.

Etapa a şasea a procedurii este aceea a atestării listei de susţinători. Atestarea calităţii de cetăţean cu drept de vot şi a domiciliului susţinătorilor se face de către primarul localităţii personal sau, în localităţile urbane, prin funcţionarii primăriei împuterniciţi de primar în  acest scop, în colaborare cu [5] organul local de poliţie, dacă este cazul.

Un exemplar al dosarului cuprinzând listele de susţinători dintr-o localitate (sector al municipiului Bucureşti) se depune la primărie, oricine putând consulta dosarul şi putând contesta realitatea semnăturii sau a oricărei prevederi cuprinsă în listă. Contestaţia trebuie să fie scrisă şi se adresează primarului. Dacă obiectul contestaţiei îl constituie realitatea semnăturii, primarul va solicita susţinătorului să confirme semnătura, apoi va soluţiona contestaţia printr-o dispoziţie. Dispoziţia primarului poate fi contestată la judecătorie, care o va soluţiona cu citarea părţilor, conform procedurii ordonanţei preşedinţiale (art.5, alin.(2), Legea nr.189/1999). Primarul atestă lista de susţinători prin semnătura persoanei care a efectuat controlul, indicându-se actul de împuternicire (dacă este cazul) şi data când s-a făcut atestarea, şi prin aplicarea ştampilei. În situaţia în care a fost solicitat sprijinul organului de poliţie, reprezentantul acestuia va semna pentru atestarea listei, precizând aspectele pe care le-a verificat. Termenul de atestare este de cel mult 15 zile lucrătoare de la înregistrarea dosarului la primărie. Lista de susţinători după ce a fost atestată nu mai poate fi contestată.

În  etapa a şaptea propunerea legislativă se înregistrează la Parlament, la una din Camere, în termen de cel mult 3 luni de la data publicării acesteia, în caz contrar, după împlinirea acestui termen propunerea nu mai poate fi prezentată decât ca o nouă iniţiativă, adică reluându-se toate etapele procedurale.

Propunerea legislativă se înregistrează la Camera Parlamentului pe baza unei cereri semnată de membrii comitetului de iniţiativă, iar cererea va cuprinde şi împuternicirea a cel mult cinci membrii care să reprezinte comitetul în vederea promovării şi susţinerea iniţiativei după înregistrare.

Propunerea legislativă trebuie însoţită de expunerea de motive şi de dosarele cuprinzând listele de susţinători, care pot fi toate atestate sau pot exista liste neatestate la data înregistrării propunerii, dar preşedintele Camerei Parlamentului va solicita Guvernului urgentarea operaţiunilor de atestare şi vor fi considerate ca depuse în termen listele de susţinători depuse în completare în cel mult şapte zile de la atestare.

În etapa a opta va fi verificată iniţiativa legislativă de către Curtea Constituţională.

La Curtea Constituţională vor fi trimise: propunerea legislativă, expunerea de motive, dosarele cu listele de susţinători numai atestate, sesizarea preşedintelui Camerei Parlamentului. După primirea sesizării preşedintele Curţii Constituţionale desemnează un judecător raportor şi stabileşte termenul când va avea loc întrunirea judecătorilor pentru verificarea iniţiativei. Cu prilejul verificării se au în vedere următoarele aspecte (art.7, Legea nr.189/1999):

1. a) caracterul constituţional al propunerii legislative care face obiectul iniţiativei;
2. b) îndeplinirea condiţiilor privind publicarea propunerii şi cele referitoare la listele de susţinători;
3. c) îndeplinirea cerinţelor privind numărul minim de susţinători pentru promovarea iniţiativei şi cele referitoare la respectarea dispersiei teritoriale a susţinătorilor în judeţe şi în municipiul Bucureşti. Decizia sau hotărârea Curţii Constituţionale se comunică preşedintelui Camerei Parlamentului care a sesizat Curtea şi se publică în Monitorul Oficial.

În etapa ultimă, se începe procedura parlamentară de legiferare, de la data primirii hotărârii Curţii Constituţionale de către Camera sesizată cu iniţiativa legislativă.

De o deosebită importanţă pentru instituţia juridică a iniţiativei legislative sunt două aspecte:

1. a) membrii comitetului de iniţiativă şi persoanele împuternicite de comitet sunt "considerate funcţionari publici şi se bucură de protecţia legii, acordată celor care exercită o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat"[6], dar le şi revine răspunderea legală corelativă;
2. b) constrângerea unei persoane sau inducerea ei în eroare ori determinarea ei în orice alt mod ca împotriva voinţei sale să semneze lista de susţinători constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani;[7]
3. c) folosirea fără drept a calităţii de membru al comitetului de iniţiativă sau de împuternicit al acestuia se pedepseşte în condiţiile prevăzute în240 din Codul penal privind uzurparea de calităţi oficiale, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă.

Punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul situaţiilor menţionate se face din oficiu.

1. Iniţiativa legislativă a Guvernului

Legea pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului și a ministerelor României - nr. 90/2001 nominalizează printre atribuţiile Guvernului: inițiază proiecte de lege și le supune spre adoptare Parlamentului (art.11 lit.b). Acestă atribuţie e o aplicaţie a principiului consacrat de art.74 din Constituţie, care spune că "Guvernul îşi exercită iniţiativa legislativă prin transmiterea proiectului de lege către una din Camere."Proiectul de lege se supune mai întâi adoptării în Camera în care a fost prezentat.

Atât Regulamentul Senatului cât şi Regulamentul Camerei Deputaţilor precizează că în exerciţiul dreptului de iniţiativă legislativă Guvernul înaintează Camerei proiecte de legi care se înregistrează în ordinea prezentării lor la Cameră şi care trebuie însoţite de o expunere de motive şi redactate în forma proprie unui act normativ, pe articole, şi după caz, pe capitole şi secţiuni.

1. Iniţiativa legislativă a deputaţilor şi senatorilor

Conform prevederilor art.74 alin.4 din Constituţie, deputaţii şi senatorii care exercită dreptul de iniţiativă legislativă pot prezenta propuneri legislative numai în forma cerută pentru proiectele de legi. Propunerile legislative se supun întâi adoptării în Camera în care au fost prezentate. Propunerile legislative făcute de deputaţi sau de senatori se înaintează Consiliului Legislativ, spre avizare, de către secretarul general al Camerei în care au fost depuse, în ziua înregistrării.

După înscrierea pe ordinea de zi, se începe procedura legislativă conform prevederilor constituţionale şi celor din regulamentele Camerelor Parlamentului.

1. Consiliul Legislativ

Instituţia juridică a iniţiativei legislative nu poate fi complet cunoscută dacă se face abstracţie de normele juridice privind Consiliul Legislativ.

Acest consiliu este[8] organ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii şi ţine evidenţa oficială a legislaţiei României. Proiectele de legi şi propunerile legislative se supun dezbaterii Parlamentului cu avizul consultativ dat de Consiliul Legislativ.[9]

Avizul are ca obiect:

1. a) concordanţa cu Constituţia a reglementării propuse şi natura legii;
2. b) înlăturarea contradicţiilor sau necorelărilor dintre prevederile proiectului de lege sau ale propunerii legislative şi asigurarea caracterului complet al acestora, respectarea normelor de tehnică legislativă;
3. c) prezentarea implicaţiilor noii reglementări asupra legislaţiei în vigoare prin identificarea dispoziţiilor legale care, având acelaşi obiect de reglementare, urmează să fie abrogate, modificate sau unificate, precum şi prin evitarea reglementării unor aspecte identice în actele normative diferite.

Senatorii şi deputaţii, autori de propuneri legislative, miniştrii, secretarii de stat şi subsecretarii de stat pot lua parte, din proprie iniţiativă sau la iniţiativa preşedintelui Consiliului Legislativ, la examinarea, în secţiile Consiliului, a proiectelor de acte normative supuse avizării.

Avizul[10] Consiliului Legislativ se transmite în scris sub semnătura preşedintelui. Avizele favorabile neînsoţite de obiecţii sau propuneri nu trebuie motivate, în timp ce în celelalte cazuri motivarea completă a fiecărei obiecţii sau propuneri va fi cuprinsă în aviz, iar avizului i se vor alătura studiile, documentele şi informaţiile pe care se sprijină obiecţiile sau propunerile.

Avizul nu poate cuprinde consideraţii cu caracter politic.

Iniţiatorii sau autoritatea care a solicitat avizul pot cere Consiliului Legislativ lămuriri suplimentare sau îl pot invita pe preşedintele acestuia ori pe reprezentantul său la dezbaterea propunerilor legislative sau a proiectelor avizate.

Personalul Consiliului Legislativ nu poate face parte din partide politice.

CONCLUZII

Dreptul la exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni direct sau indirect prin deputaţi şi senatori - ca reprezentanţi ai lor legitimaţi prin vot direct - respectiv prin Guvern - a cărui componenţă şi culoare politică este rezultatul indirect al procesului electoral - este un instrument fundamental prin care categorii largi de cetăţeni pot  solicita reglementarea într-un anumit mod, a unor relaţii sociale care îi vizează direct şi care au un puternic impact social. Acest instrument este vital pentru societate pentru că membrii societăţii înşişi sunt cel mai important mijloc de urmărire a evoluţiei fenomenelor sociale şi de semnalare a direcţiilor de acţiune impuse de realitatea obiectivă.

Apreciem de lege ferenda că[11], întrucât administraţia publică este atât activitatea de organizare a executării, de executare în concret şi de garantare a executării legii cât şi sistemul organizatoric prin care se realizează această activitate, ar fi utilă crearea în cadrul administraţiei publice locale - mai exact la nivelul consiliilor locale orăşeneşti şi municipale - a unui birou denumit "Iniţiativă legislativă". Un asemenea birou ar avea ca atribuţii să ofere consultanţă gratuită cetăţenilor care vor să promoveze o propunere legislativă şi să dea sprijin comitetelor de iniţiativă deja constituite în alte oraşe din judeţ sau în alte judeţe pentru popularizarea propunerilor legislative deja formulate. Existenţa unui asemenea birou ar uşura demersurile comitetelor de iniţiativă. Comitetul ar şti unde să se adreseze într-un alt oraş sau judeţ pentru a primi sprijin în organizarea acţiunilor de popularizare a propunerii legislative şi în realizarea punctelor de lucru în care să se strângă semnături de adeziune ale cetăţenilor.

Opţiunea pentru organizarea biroului respectiv la nivelul consiliilor locale ar fi justificată şi de faptul că primarul şi persoane împuternicite de primar din aparatul propriu al consiliului local sunt deja implicaţi în procedura exercitării iniţiativei legislative conform Legii nr.189/1999(republicată), procedură reglementată prin norme de drept public  în general şi de drept administrativ în special.

O a doua variantă prin care să fie sprijiniţi cetăţenii în exercitarea iniţiativei legislative, mai simplă şi mai economică, ar fi aceea ca în Legea administraţiei publice locale să se înscrie printre atribuţiile primarului, în concordanţă cu prevederile Legii nr. 189/1999(republicată), aceea ca primarul să stabilească prin dispoziţie personalul din aparatul propriu al consiliului local care, sub coordonarea secretarului consiliului local, să asigure consultanţă şi sprijin din punct de vedere organizatoric cetăţenilor care doresc să exercite iniţiativa legislativă şi să precizeze  atribuţiile concrete ale acestui personal.

• Instituţia juridică a voluntariatului - cadru juridic necesar pentru participarea oricărui membru al colectivităţii la realizarea scopului social[12]

Existenţa şi desfăşurarea activităţii persoanelor juridice de drept public sunt reglementate prin norme juridice de drept  public, dar nu numai. Normelor de drept  constituţional, de drept administrativ, de drept penal li se adaugă norme din domeniul dreptului privat, în special din dreptul civil şi din dreptul muncii. Un exemplu este contractul de voluntariat utilizabil de persoanele juridice de drept public, contract supus regulilor de  drept civil[13] coroborate cu regulile de drept public prin care se reglementează existenţa beneficiarilor voluntariatului care sunt adeseori persoane juridice de drept public.

            În orice societate democratică binele public trebuie definit luându-se ca referinţă reuniunea intereselor reprezentative ale majorităţii membrilor comunităţii astfel încât prin realizarea obiectivelor de grup să se creeze cadrul materializării aspiraţiilor fiecărui individ. Definirea binelui public şi realizarea acestuia sunt rezultatul activităţii desfăşurate de membrii societăţii în calitate de demnitari, de funcţionari publici sau de simpli cetăţeni, activitatea acestora din urmă fiind plătită sau voluntară.

            Pentru a înlătura posibilitatea apariţiei disfuncţionalităţilor în desfăşurarea activităţii participanţilor la voluntariat este necesar să existe un cadru legal referitor la această activitate. Desigur, voluntariatul este o activitate prestată de o persoană fizică din proprie iniţiativă, fără o determinare iniţială prin constrângere, dar după ce s-a implicat în acţiune voluntarul nu poate acţiona oricum, în sensul că nu poate săvârşi fapte care să fie potrivnice realizării scopului urmărit de beneficiar şi nu poate înceta prestaţia sa oricând dacă astfel pune în pericol atingerea scopului respectiv. De asemenea, beneficiarul voluntariatului pe perioada desfăşurării acestuia trebuie să fie consecvent, să respecte ceea ce a convenit iniţial cu voluntarul referitor la activitatea care trebuie desfăşurată, să asigure anumite condiţii materiale impuse de specificul activităţii astfel încât să fie respectate normele de protecţie a muncii şi să asigure mijloacele financiare necesare acoperirii cheltuielilor generate de desfăşurarea voluntariatului. Acestea sunt doar câteva aspecte care susţin necesitatea creerii instituţiei juridice a voluntariatului.

            Fiind vorba de participarea cetăţenilor români la acţiuni de voluntariat organizate de persoane juridice de drept public şi de drept privat fără scop lucrativ, în spiritul solidarităţii civice, legiuitorul român, prin Legea nr.195 din 20 aprilie 2001 (republicată), a stabilit că toate elementele prin care se caracterizează fiecare participare voluntară trebuie precizate într-un contract special: contractul de voluntariat.

            Caracterul special al contractului de voluntariat rezultă din trăsăturile sale specifice pe care le evidenţiază definiţia. Astfel, în conformitate cu prevederile art.2, lit.d din Legea voluntariatului "contract de voluntariat este o convenţie cu titlu gratuit, încheiată între o persoană fizică, denumită voluntar şi o persoană juridică, denumită beneficiarul voluntariatului, în temeiul căreia prima se obligă faţă de a doua să presteze o activitate de interes public fără a obţine o contraprestaţie materială". Prin activitate de interes public se înţelege (conform art.2, lit.b, din Legea nr.195/2001) "activitatea desfăşurată, potrivit legii, în domenii cum sunt: asistenţa şi serviciile sociale, protecţia drepturilor omului, medico-sanitar, cultural, artistic, educativ, de învăţământ, ştiinţific, umanitar, religios, filantropic, sportiv, de protecţie a mediului, social şi comunitar".

            Se observă că trăsăturile specifice ale contractului de voluntariat sunt:

1. este o convenţie cu titlu gratuit:
2. părţile participante sunt în mod obligatoriu:

• o persoană fizică, denumită voluntar;
• o persoană juridică de drept public sau o persoană juridică de drept privat fără scop lucrativ, denumită beneficiarul voluntariatului;

3. voluntarul se obligă să presteze în favoarea beneficiarului o activitate de interes public.

Legiuitorul, ţinând seama de faptul că în cazul oricărei convenţii părţile sunt cele  care stabilesc prevederile ce urmează a fi înscrise în act, conform libertăţii contractuale (art.6, alin.1), a precizat (art.3, Legea nr.195/2001) principiile pe care se fundamentează activitatea de voluntariat. Acestea sunt:

1. participarea la voluntariat se face pe baza consimţământului liber exprimat (art.3, lit.a);
2. voluntarul trebuie să se implice activ în viaţa comunităţii (art.3, lit.b);
3. desfăşurarea voluntariatului exclude orice contraprestaţie materială din partea beneficiarului (art.3, lit.c);
4. recrutarea voluntarilor trebuie făcută pe baza egalităţii şanselor, fără nici un fel de descriminări (art.3, lit.d) ;
5. activităţile prestate voluntar, sporadic, în afara raporturilor cu persoanele juridice de drept public şi de drept privat fără scop lucrativ, prestate din raţiuni familiale, de prietenie sau de bună vecinătate, nu fac obiectul reglementării prin Legea voluntariatului (art.4);
6. executarea obligaţiilor contractuale ale voluntarului nu se poate face prin reprezentare (art.12);
7. este interzisă perfectarea unui contract de voluntariat în scopul de a evita încheierea unui contract individual de muncă sau a unui contract civil de prestări de servicii sau a altui contract civil cu titlu oneros (art.6, alin.1), încălcarea acestei interdicţii având drept consecinţă nulitatea absolută a respectivului contract de voluntariat (art.6, alin.(2)).

Legea prevede, sub sancţiunea nulităţii absolute, obligativitatea formei scrise pentru contractul de voluntariat. De asemenea se precizează că trebuie întocmite două exemplare, din care unul se păstrează în mod  obligatoriu în evidenţa persoanei juridice.

Libertatea în manifestarea voinţei nu poate fi îngrădită prin contractul de voluntariat. Dată fiind importanţa socială a voluntariatului pentru a se preîntâmpina disfuncţionalităţile s-a instituit prin lege acest contract, fără însă ca el să poată fi un mijloc de îngrădire a libertăţilor individuale.

Chiar dacă la încheierea contractului există un consimţământ liber exprimat al părţilor, dacă pe parcursul desfăşurării voluntariatului  una din părţi îşi schimbă punctul de vedere legea îi oferă acesteia posibilitatea denunţării unilaterale a contractului cu obligaţia prezentării motivelor dar cu obligativitatea existenţei unui preaviz de 30 zile[14].

În cazul în care pe parcursul executării contractului de voluntariat intervine, independent de voinţa părţilor, o situaţie de natură să îngreuneze executarea obligaţiilor care revin voluntarului legea prevede posibilitatea renegocierii[15] contractului. Dacă situaţia de fapt apărută face imposibilă executarea în continuare a contractului, conform prevederilor art.14 din Legea voluntariatului, contractul este "reziliat de plin drept". Pentru a se produce renegocierea este necesară formularea unei cereri scrise de către una din părţi, în termen de 15 zile de la data la care a intervenit situaţia care generează renegocierea[16].

Pentru a proteja voluntarul legiuitorul consideră că este necesar ca în contract să fie înscrise cel puţin drepturile prevăzute în art.9 din Legea voluntariatului, iar pentru a asigura un minim de siguranţă desfăşurării voluntariatului este necesară precizarea în contract pentru voluntar cel puţin a obligaţiilor prevăzute în art.10 din aceeaşi lege.

Minimul de drepturi garantate prin lege sunt: "a)  participarea activă la elaborarea şi derularea programelor în considerarea cărora a încheiat contractul;

1. desfăşurarea activităţii în concordanţă cu pregătirea sa profesională;
2. asigurarea de către beneficiarul voluntariatului a desfăşurării activităţilor în condiţiile legale de protecţie a muncii, în funcţie de natura şi de caracteristicile activităţii respective;
3. asigurarea de către beneficiarul voluntariatului, în condiţiile prevăzute de lege, împotriva riscurilor de accident şi de boală care decurg din natura activităţii; în lipsa asigurării costul prestaţiilor medicale se suportă integral de către beneficiarul voluntariatului;
4. eliberarea de către beneficiarul voluntariatului a unui certificat nominal care să ateste calitatea de voluntar;
5. rambursarea de către beneficiarul voluntariatului, în condiţiile convenite în contract, potrivit legii, a cheltuielilor efectuate pentru realizarea activităţii;
6. durata timpului de lucru, stabilită, în condiţiile legii, să nu afecteze sănătatea şi resursele psihofizice ale voluntarului;
7. beneficiază de titluri onorifice, decoraţii, premii, în condiţiile legii".

Legiuitorul a stabilit în legătură cu contractul de voluntariat că trebuie să  cuprindă cel puţin următoarele obligaţii ale voluntarului:

"a) să îndeplinească sarcinile primite din partea beneficiarului voluntariatului;

1. b) să păstreze confidenţialitatea informaţiilor la care are acces în cadrul activităţii de voluntariat;
2. c) să participe la cursurile de instruire organizate, iniţiate sau propuse de către beneficiarul voluntariatului;
3. d) să ocrotească bunurile pe care le foloseşte în cadrul activităţii de voluntariat."

 Desigur, prin apariţia Legii voluntariatului s-a creat cadrul juridic pentru participarea  voluntară  a cetăţenilor români la activităţi de interes public în cadrul unor acţiuni organizate de persoane juridice de drept public şi de drept privat fără scop lucrativ. Ca orice lege şi Legea voluntariatului cuprinde elemente de generalitate aplicabile tuturor situaţiilor create în realitatea obiectivă, elemente care trebuie completate cu aspectele specifice fiecărei situaţii. Asemenea aspecte specifice trebuie cuprinse în actele constitutive ale beneficiarilor voluntariatului sau în alte acte cu caracter decizional elaborate de organele de conducere ale beneficiarilor şi adoptate de structurile care au această competenţă.

[1] Alina Livia Nicu, "Instituția juridică a inițiativei legislative în dreptul pozitiv românesc", Revista de Științe Juridice, Craiova, nr.20/2001.

[2] Art. 1 alin. 1  din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.777 din 25 august 2004 și modificată prin Legea nr.49/2007; Legea nr.173/2007; Legea nr.194/2007; Ordonanța de urgență a Guvernului nr.61/2009.

[3] Rolul comitetului de inițiativă, conform art.2 din Legea nr. 189/1999, este de a reprezenta cetățenii care susțin propunerea legislativă, după semnarea de către aceștia a listelor de susținători, de a asigura înregistrarea propunerii legislative la una dintre Camerele Parlamentului în termenul prevăzut în lege, de a desemna dintre membrii săi, cu majoritate de voturi, un președinte care să rezolve problemele operative și să reprezinte comitetul în raporturile sale cu autoritățile publice centrale și locale.

Componența comitetului de inițiativă se publică în Monitorul Oficial împreună cu propunerea ce face obiectul inițiativei legislative.

[4] Așa cum se prevede în art.1 din Legea nr.24/2000 (Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.777 din 25 august 2004; Acte modificatoare: Legea nr.49/2007; Legea nr.173/2007; Legea nr.194/2007; Ordonanța de urgență a Guvernului nr.61/2009)-Lege privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative "Reglementarea relațiilor sociale prin lege și prin celelalte categorii de acte normative se realizează cu respectarea principiilor generale de legiferare proprii sistemului dreptului românesc. Actele normative se inițiază, se elaborează, se adoptă și se aplică în conformitate cu prevederile Constituției României, cu dispozițiile prezentei legi, precum și cu principiile ordinii de drept."

Proiectul de lege trebuie să instituie reguli necesare, suficiente și posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate și eficiență legislativă. Soluțiile cuprinse în proiectul de lege trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum și ale armonizării legislației naționale cu legislația comunitară și cu tratatele internaționale la care România este parte (art.6, alin.(1), Legea nr.24/2000 (Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.777 din 25 august 2004; Acte modificatoare: Legea nr.49/2007; Legea nr.173/2007; Legea nr.194/2007; Ordonanța de urgență a Guvernului nr.61/2009).

Proiectul de lege trebuie redactat în forma prescriptivă proprie normelor juridice. Prin modul de exprimare trebuie să se asigure dispozițiilor actului normativ un caracter obligatoriu. Dispozițiile pot fi, după caz, imperative, supletive, permisive, alternative, derogatorii, facultative, tranzitorii, temporare, de recomandare. Textul trebuie să fie formulat clar, fluent, inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce, evitându-se termenii cu încărcătură afectivă. Forma și estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia și claritatea dispozițiilor (art.7, Legea nr.24/2000 (Republicată în Monitorul Oficial al României , partea I nr.777 din 25 august 2004 și modificată prin: Legea nr.49/2007; Legea nr.173/2007; Legea nr.194/2007; Ordonanța de urgență a Guvernului nr.61/2009) .

Ca stil, actele normative trebuie redactate (art.34, Legea nr.24/2000 republicată și modificată într-un stil concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc, respectându-se strict regulile gramaticale și de ortografie. Este interzisă folosirea neologismelor, dacă există un sinonim de largă răspândire în limba română. Dacă se impune folosirea unor termeni și expresii străine, trebuie alăturat corespondentul lor în limba română.

Termenii de specialitate pot fi utilizați numai dacă sunt consacrați în domeniul de activitate la care se referă reglementarea.

Redactarea textelor se face prin folosirea cuvintelor în înțelesul lor curent din limba română modernă, evitându-se regionalismele.

Conținutul proiectului (art.49) se sistematizează în următoarea ordine de prezentare a  ideilor:

1. a) dispoziții sau principii generale; b) dispoziții privind fondul reglementării; c) dispoziții tranzitorii; d) dispoziții finale.

[5] În Hotărârea Guvernului României nr.8/2001 - Hotărâre privind înființarea, organizarea și funcționarea Ministerului Administrației Publice – articolul 4, punctul 10  - se arată că Ministerul Administrației Publice în domeniul serviciilor comunitare pentru evidența persoanelor are următoarele atribuții:

"a)  organizează și asigură evidența informatizată centralizată a persoanelor;

1. b) îndrumă și controlează, împreună cu Ministerul de Interne, acțiunea de organizare de către consiliile județene, municipale și orășenești a evidenței persoanelor;
2. c) îndrumă și controlează activitatea de întocmire, eliberare și evidență a cărților de identitate; dispune măsurile necesare pentru urgentarea acțiunii de preschimbare a buletinelor de identitate și înlocuire a acestora cu cărțile de identitate;(…)
3. f) aprobă norme tehnice obligatorii privind întocmirea, eliberarea și evidența documentelor de identitate;
4. g) adoptă norme tehnice cu privire la desfășurarea activității de stare civilă și asigură aplicarea uniformă pe întreg teritoriul țării a prevederilor acestora și a altor reglementări legale în materie;
5. h) elaborează și supune Guvernului propuneri, inclusiv de ordin legislativ, privind perfecționarea activității de stare civilă;
6. i) controlează modul de desfășurare a activității de stare civilă, dispunând măsuri obligatorii pentru primar;
7. j) organizează acțiuni de instruire, împreună cu Ministerul de Interne, Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Apărării Naționale, a ofițerilor de stare civilă și a persoanelor cărora le sunt delegate astfel de atribuții;
8. k) elaborează împreună cu Institutul Național de Statistică și Studii Economice și cu Ministerul de Interne, propuneri pentru îmbunătățirea și simplificarea formularisticii utilizate în activitatea de stare civilă".

[6] Art.8, Legea nr.189/1999.

[7] Art.9, Legea nr.189/1999.

[8] Art.1, Legea nr.73/1993 (republicată).

[9] Art.3, Legea nr.73/1993 (republicată).

[10] Art.15, Legea nr.73/1993 (republicată).

[11] Iulian Nedelcu, Alina Livia Nicu, Drept Administrativ, Editura Themis, Craiova 2002

[12] Alina Livia Nicu, Instituția juridică a voluntariatului, Revista de Științe Juridice, Craiova, nr.22/2001.

[13] Art.13 din Legea voluntariatului nr.195/2001(republicată) prevede că: "Răspunderea pentru neexecutarea sau pentru executarea necorespunzătoare a contractului de voluntariat este supusă regulilor prevăzute de Codul civil". De asemenea, trebuie luate în considerare normele care reglementează existența persoanelor juridice de drept privat fără scop lucrativ.

   Art.2, lit.a din aceeași lege precizează: "voluntariatul este activitatea de interes public desfășurată de persoane fizice, denumite voluntari, în cadrul unor raporturi juridice, altele decât raportul juridic de muncă și raportul juridic civil de prestare a unei activități remunerate".

[14] Art.16, Legea nr.195/2001” Denunțarea unilaterală a contractului de voluntariat are loc din inițiativa oricăreia dintre părți și se face în forma scrisă, cu arătarea motivelor. Condițiile denunțării se stabilesc prin contract, termenul stabilit pentru prezentarea preavizului fiind de 30 de zile”).

[15]  Art.14, Legea 195/2001.

[16]  Art.15, Legea 195/2001.