Montesquieu distingea trei tipuri de putere: legislativă, executivă şi judecătorească.
Puterea executivă reprezintă o funcţie distinctă a statului, alături de cea legislativă şi de funcţia judecătorească. În această funcţie a statului sunt reunite atribuţii care constituie obiectul activităţii unor autorităţi publice distincte cum ar fi[1]: definirea politicii generale a ţării, elaborarea proiectelor de legi necesare înfăpturii acestei politici, adoptarea actelor normative şi individuale necesare aplicării legilor, luarea deciziilor necesare funcţionării serviciilor publice, întreprinderea unor măsuri de executare materială, dispunerea teritorială a forţelor armate şi a celor de poliţie, conducerea relaţiilor internaţionale. Aceste atribuţii se exercită de un executiv monocratic, de un executiv colegial sau de un executiv ce exprimă o combinaţie a primelor două tipuri.
Unii autori de drept administrativ înlocuiesc noţiunea de executiv cu cea de funcţie administrativă, considerând-o ca una din cele trei funcţii ale statului, alături de funcţia legislativă şi de funcţia jurisdicţională[2].
Specialiştii de drept constituţional consideră că funcţia executivă a statului nu se confundă cu autorităţile care exercită puterea executivă, în timp ce specialiştii în drept administrativ consideră că administraţia de stat şi executivul reprezintă o unitate structurală unică, în ale cărei sarcini intră întregul conţinut al funcţiei executive.
În sensul cel mai general termenul executiv sau putere executivă desemnează acea funcţie a statului care asigură executarea legii, cuprinzând activităţi extrem de diverse.
Din punct de vedere structural[3], executivul se subsumează autorităţilor publice care exercită funcţia executivă şi nu se confundă cu administraţia publică.
[1] Jacques Cadart, Institutions Politiques et Droit Constitutionnel, vol.I, Economica, Paris, 1990, p.342; Ioan Aleandru- coordonator, Alexandru Negoiță, Ioan Santai, Dumitru Brezoianu, Ioan Vida, Stelian Ivan, Ion Popescu Slăniceanu, Drept administrativ, Editura Omnia, Brașov, 1999, p.15.
[2]André de Laubadère, Traité de Droit Administratif, L.G.D.J., Paris, 1980, p.229.
[3] Ioan Alexandru, op. cit., p.17.