Unul din factorii care sunt luaţi în considerare la analiza psihologică a funcţionarului este atitudinea publicului şi opiniile acestuia privind administraţia. Acest fapt se datorează însuşi modului de definire a administraţiei publice ca activitate de organizare a executării şi de executare în concret a legii în scopul asigurării binelui individual în contextul realizării binelui general.
Odată cu începutul deceniului cinci al acestui secol sociologii au început să studieze mai atent opiniile şi atitudinile publicului în raport cu administraţia publică[1].
Asemenea studii au demonstrat că publicul manifestă ignoranţă în ceea ce priveşte administraţia şi un mod greşit de a gândi despre aceasta. Ignoranţa îi face pe cei mai mulţi cetăţeni să privească domeniul dreptului administrativ ca pe o ramură de drept abstractă, greu accesibilă şi adeseori aceşti cetăţeni nu ştiu să îşi valorifice drepturile şi nu înţeleg care sunt urmările neîndeplinirii obligaţiilor ce le revin în raport cu administraţia.
Deseori sistemul administraţiei publice este identificat de public cu câteva instituţii: primar, prefect, prim-ministru, miniştri priviţi individual, preşedintele statului, consilieri locali sau judeţeni priviţi individual, necunoscându-se sau amestecându-se competenţele acestora.
Datorită necunoaşterii sau cunoaşterii insuficiente de către public a sistemului administrativ o mare parte a cetăţenilor au o imagine deformată asupra acestui sistem considerând că este caracterizat de[2]:
- existenţa unui număr prea mare de funcţionari, număr ce nu se justifică prin eficienţa ridicată a prestaţiilor către cetăţean şi care impune o fiscalitate ridicată artificial, astfel încât se îngreunează situaţia contribuabilului;
- faptul că funcţionarii au volum mic de lucrări de executat, lucrări pe care le fac fără a se grăbi ( autorul citat vorbeşte despre imaginea de "cocotte en papier" a funcţionarului public);
- iresponsabilitate, în sensul că oricare ar fi erorile comise puţine sunt cazurile în care funcţionarii publici îşi pierd funcţia sau li se aplică o sancţiune;
- ineficacitate;
Această trăsătură este înţeleasă de public în sensul că administraţia este prost organizată, că funcţionarii sunt adeseori formalişti şi neglijenţi.
- neomenia;
Un asemenea reproş se referă la faptul că administraţia nu ţine cont de situaţiile individuale, ea tratând oamenii ca şi cum ar fi unul şi acelaşi.
- amestecul abuziv în viaţa particulară.
Autorul citat subliniază că asemenea reproşuri s-au adus administraţiei în toate timpurile şi în toate ţările, dar că opiniile şi atitudinea publicului variază în funcţie de structura administrativă şi de categoria de administraţi care se pronunţă.
Indiferent dacă un cetăţean are o opinie laudativă şi o atitudine favorabilă referitor la administraţie sau, dimpotrivă, are o imagine negativă în ceea ce priveşte administraţia, rezultatul studiilor de specialitate trebuie analizat şi dezbătut cu funcţionarii din administraţie (atât cei de decizie cât şi cei de execuţie) pentru ca aceştia să-şi adapteze comportamentul astfel încât să preîntâmpine sau să înlăture nemulţumirile cetăţenilor.
Asemenea rezultate dau informaţii preţioase în legătură cu dinamica administraţiei, mai exact în ceea ce priveşte potenţiale modificări în organizarea administrativă şi în sistemul metodelor de lucru din administraţie, dinamica administraţiei reflectându-se şi în domeniul personalului.
Mijloacele de comunicare de masă ocupă un loc important în realizarea studiilor, sondajelor de opinii, dar mai ales în popularizarea rezultatelor şi în îmbunătăţirea relaţiei între cetăţean şi funcţionarul public.
[1] Alvin Goulner, "Red tape as a social problem", Reader in bureaucracy, The Free press, 1952, p. 410.
[2] Bernard Gournay, op. cit., p. 192.