- a) Adresarea de mesaje Parlamentului
Preşedintele României adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme ale naţiunii (art. 88). Parlamentul întrunit în şedinţa comună a celor două Camere (conform art. 62 alin. 2) primeşte mesajul Preşedintelui. Din sumarul textelor anterioare, deducem că dreptului Preşedintelui de a adresa mesaje îi corespunde obligaţia Parlamentului de a se reuni în şedinţă comună pentru a primi mesajul. Mesajul ca act public al Preşedintelui României a fost calificat de către Curtea Constituţională „un act exclusiv unilateral al Preşedintelui care nu produce efecte juridice precum un Decret”[1]. Decizia Curţii Constituţionale nr. 87/1994, precizează că, Parlamentul primind mesajul Preşedintelui poate să dezbată o problemă prevăzută în mesaj şi chiar să treacă la adoptarea uneia sau unor măsuri pe baza acestei propuneri.
- Dizolvarea Parlamentului de către Preşedinte
Art. 89 din Constituţie stipulează că Preşedintele, după consultarea preşedinţilor Senatului, al Camerei Deputaţilor şi a liderilor grupurilor parlamentare, poate dizolva Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură. Acest drept al Preşedintelui este limitat la faptul că în cursul unui an calendaristic Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. De altfel, Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui sau pe timpul stării de asediu sau de urgenţă. Aceste limitări exprese ale dreptului Preşedintelui României în ceea ce priveşte dizolvarea Parlamentului îşi au sorgintea în ideea de stabilitate politică şi de evitare a unor abuzuri din partea şefului statului atunci când acesta nu mai are susţinerea politică a majorităţii parlamentare.
- Atribuţia de promulgare a legilor
Instituţia juridică a “promulgării” reprezintă “operaţiunea finală a procedurii legislative şi ea permite şefului statului să investească legea cu formulă executorie, obligând autorităţile publice să treacă la executarea prevederilor acesteia”[2]. Proiectul de lege, indiferent de cine a fost promovat în dezbaterea Parlamentului după adoptarea lui de către ambele Camere într-un text cu conţinut identic, nu devine lege şi nu produce efecte juridice decât după promulgarea sa de către Preşedinte. Obligaţia de promulgare trebuie îndeplinită în cel mult 20 zile de la primirea legii. Preşedintele, primind legea spre promulgare poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii. De asemenea, poate cere Curţii Constituţionale să verifice constituţionalitatea unor prevederi din lege - art. 77 (3). Examinând prevederile legii puse sub semnul neconstituţionalităţii de către Şeful Statului, Curtea Constituţională, prin Decizie, poate stabili că legea este constituţională în integralitatea sa. În acest caz Preşedintele trebuie să promulge legea în cel mult 10 zile de la primirea deciziei Curţii. În cazul când Curtea Constituţională a decis că legea contine prevederi neconstituţionale, trimite decizia sa Parlamentului pentru a reexamina acele prevederi neconstituţionale. Parlamentul, este obligat să reexamineze dispoziţiile declarate neconstituţionale pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.
[1] Decizia Curţii Constituţionale nr. 87/1994, publicată în Monitorul Oficial nr. 292 din 14 octombrie 1994.
[2] Constituţia României, comentată şi ordonată de M. Constantinescu, A. Iorgovan, Fl. Vasilescu, I. Vida şi alţii, Edit. Monitorul Oficial, Bucureşti, 1992, pag. 177.