Potrivit art. 82 alin. 2 din Constituţie, Preşedintele se bucură de imunitate, ceea ce înseamnă că nu poate fi tras la răspundere juridică pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului (art. 70). Imunitatea de care se bucură Preşedintele priveşte actele şi faptele săvârşite în exercitarea funcţiei, pentru celelalte acte şi fapte răspunde ca orice cetăţean, în condiţiile dreptului comun.
1. Răspunderea politică
Demiterea şi suspendarea din funcţie a Preşedintelui României
Demiterea Preşedintelui României din funcţie este cea mai gravă sancţiune politică. Demiterea necesită mai întâi suspendarea din funcţie. Potrivit art. 95 din Constituţie, dacă Preşedintele săvârşeşte unele fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, el poate fi suspendat din funcţie de către Parlament reunit în şedinţa comună a celor două Camere. Propunerea de suspendare poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârzâiat, la cunoştinţă Preşedintelui.
Parlamentul este obligat la solicitarea unui aviz consultativ al Curţii Constituţionale cu privire la propunerea de suspendare. Preşedintele României, poate să se prezinte în faţa Parlamentului, dacă acesta consideră necesar, pentru a da explicaţii şi pentru a se apăra cu privire la faptele ce i se impută.
Propunerea de suspendare va fi dezbătută de către cele două Camere ale Parlamentului reunite în şedinţă comună, care pot hotărî fie respingerea propunerii de suspendare din funcţie, fie suspendarea. În cazul în care se adoptă hotărârea de suspendare din funcţie prin hotărâre a Parlamentului, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui, în condiţiile art. 95 din Constituţie. Cetăţenii care participă la vot au dreptul să se pronunţe prin “DA” sau “NU” la următoarea întrebare înscrisă pe buletinul de vot: “Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României” (art. 9 din legea nr. 3/2000)[1]. Dacă răspunsul “DA” provine de la majoritatea cetăţenilor înscrişi pe listele electorale, preşedintele este demis. Rezultatul referendumului, centralizat la Biroul Electoral Central constituit se înaintează Curţii Constituţionale care confirmă sau infirmă printr-un raport prezentat Parlamentului respectarea procedurii de desfăşurare a referendumului naţional şi rezultatele acestuia. Măsura demiterii din funcţie a Preşedintelui României intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României partea I şi în presă a rezultatului referendumului naţional. Publicarea “şi în presă” prevăzută de alin. 3 al art. 45 din Legea nr. 3/2000 este o noutate şi are drept scop crearea posibilităţilor efective şi reale pentru toţi cetăţenii, de a lua cunoştinţă de măsura deosebit de gravă a demiterii Preşedintelui României.
Interimatul funcţiei de Preşedinte al României
Potrivit art. 97 din Constituţie, o dată cu suspendarea din funcţie a Preşedintelui de către Parlament, acesta nu-şi mai poate exercita funcţia supremă în stat, el aşteptând astfel rezultatul Referendumului pentru demitere.
Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul funcţiei de Preşedinte al României este asigurat, în ordine, de Preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor. Preşedintele interimar al României are toate atribuţiile Preşedintelui României mai puţin cele prevăzute de art. 88 (adresarea de mesaje Parlamentului), dizolvarea Parlamentului (art. 89) sau organizarea unui referendum pentru consultarea poporului cu privire al probleme de interes naţional (art. 90).
Organizarea alegerilor pentru un nou Preşedinte se va face în 3 luni de la vacantarea funcţiei de Preşedinte, şi cade în sarcina Guvernului (art.96 alin 2).
- Răspunderea juridică a Preşedintelui României.
Răspunderea juridică a Preşedintelui României se limitează la forma cea mai gravă a acesteia şi anume răspunderea juridică penală şi poate fi angajată pentru „înaltă trădare”. Deşi Codul penal român nu reglementează infracţiunea de “înaltă trădare”, în doctrină s-au exprimat mai multe opinii mergându-se pe ideea că sintagma “înaltă trădare” aparţine atât dreptului constituţional şi dreptului administrativ cât şi dreptului penal, ceea ce implică o arie mai largă de situaţii în care Preşedintele să se găsească şi prin care acesta să fi pus în pericol elemente fundamentale ale Statului şi interese ale naţiunii române, contrar legii fundamentale şi jurământului prevăzut la art. 82 alin. 2 din Constituţia României.
Punerea sub acuzare a Preşedintelui României se poate hotărî de către cele două camere ale Parlamentului în şedinţă comună fiind necesar votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi al senatorilor. Actul de punere sub acuzare echivalează cu suspendarea din funcţie prevăzută de art. 95 din Constituţie şi declanşarea interimatului funcţiei conform art. 97 din Constituţie.
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie îi revine competenţa de a judeca pe Preşedintele suspendat din funcţie astfel că judecarea trebuie să se facă cu celeritate încât interimatul funcţiei să nu se prelungească. Preşedintele României, suspendat din funcţie şi trimis în judecată pentru “înaltă trădare” va putea fi demis numai de la data rămânerii definitive a hotărârii penale de condamnare. În acest caz, supunerea demiterii unui referendum naţional nu mai este necesară, deşi textul constituţional nu prevede expres o astfel de situaţie, deoarece hotărârea judecătorească penală de condamnare este prin ea însăşi executorie şi nu mai poate fi supusă unei alte forme de control social sau politic cum ar fi referendumul. Din acest moment intervine vacanţa funcţiei şi se naşte obligaţia Guvernului de a organiza alegeri pentru un nou Preşedinte (art. 96 alin. 1).
[1] Legea nr. 3/2000, privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I nr. 84 din 24 februarie 2000.