Cadrul juridic al autonomiei locale îl reprezintă Legea nr. 215/2001 în care se cuprinde organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale. Textul art. 3 alin. 2 al legii stabileşte care sunt autorităţile publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe. Acestea sunt consiliile locale ca autorităţi deliberative şi primarii, ca autorităţi executive. Consiliile locale şi primarii se aleg în condiţiile legii[1]. Aceste dispoziţii au valoarea unor prescripţii cadru ce statornicesc care sunt acele autorităţi administrative publice prin care se realizează autonomia locală. Legea administraţiei publice locale cuprinde o excepţie în sensul că, în municipii se pot constitui autorităţi administrative – consilii locale şi primari – şi în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale acestora, însă aceste subdiviziuni nu au personalitate juridică, aceasta revenind municipiului în care se organizează - este cazul sectoarelor municipiului Bucureşti. Consiliile locale şi primarii au capacitatea juridică necesară rezolvării treburilor publice din comune şi oraşe, în condiţiile prevăzute de lege.
De asemenea, potrivit legii administraţiei locale, în fiecare judeţ se alege un consiliu judeţean ca autoritate a administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean. Consiliul judeţean alege din rândul membrilor săi pe vicepreşedinţi. Conform modificărilor legislative actuale, Preşedintele Consiliului Judeţean este ales prin vot uninomonal printr-un singur tur de scrutin (Legea nr. 35/2008).
Numărul membrilor fiecărui consiliu local sau judeţean se stabileşte prin ordin al prefectului în funcţie de populaţia comunei, oraşului sau judeţului la data de 01 ianuarie a anului în curs sau după caz la data de 01 iulie a anului care precede alegerile.
Sectoarele municipiului Bucureşti se asimilează cu municipiile.
În unele localităţi se pot institui zone libere – acestea fac parte din teritoriul României, sunt suprafeţe precis delimitate şi împrejmuite, în care orice persoană fizică sau juridică, română sau străină, poate desfăşura o serie de activităţi economice pentru care sunt scutite de plata TVA, a accizelor, beneficiind de o serie de facilităţi. În aceste zone libere este permisă desfăşurarea unor activităţi stricte precum depozitarea, manipularea, sortarea, ambalarea, prelucrarea, asamblarea, vânzarea-cumpărarea etc. de mărfuri – (Legea 84/1992 privind regimul zonelor libere în România, dar şi legislaţia comunitară şi Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană).
[1] Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 333 din 17 mai 2007, modificată prin Legea nr. 35/2008