Dreptul în general se grupează pe ramuri distincte în funcţie de obiectul de reglementare. Studiul administraţiei publice ca si dreptul administrativ de altfel ocupă ocupă un loc primordial în studiul dreptului.
Întelegerea şi cunoaşterea ştiinţifică a oricărei materii este înlesnită de identificarea noţiunilor de bază, prin acesta putându-se descoperi esenţa fenomenului cercetat.
Principiul separării puterilor în stat, potrivit căruia sunt organizate şi funcţionează cele trei puteri în statul nostru de drept – puterea legislativă, executivă şi judecătorească – implică o colaborare, cât şi un control reciproc al activităţii lor. Contenciosul administrativ ne dă prilejul să abordăm un caz concret în care activitatea unor organe de stat, care realizează sarcinile unei puteri în stat, este controlată de către unele organe de stat, care realizează sarcinile altei puteri în stat. Este cazul controlului exercitat de instanţele judecătoreşti, organele puterii judecătoreşti, asupra activităţii organelor administraţiei publice, organe ale puterii executive.
Cursul de Contencios administrativ relevă o formă juridică de apărare a drepturilor omului împotriva eventualelor abuzuri ale organelor administraţiei publice şi a funcţionarilor publici ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul acestor organe, astfel încât oricine se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, printr-un act administrativ al unui organ al administraţiei publice, să poată cere-şi să obţină anularea sau modificarea actului administrativ şi repararea pagubei cauzate.
Pentru a defini noţiunea de „contencios administrativ” este necesară precizarea etimologică a cuvântului „contencios”. Se ştie că acest cuvânt, vine din cuvântul francez „contieux” care la rândul său se trage din latinescul „contentiosul” –certăreţ, adjectivul substantivului „contentio” adică dispută, conflict,confruntatre.
Etimologic vorbind contenciosul administrativ nu ar fi, prin urmare, altceva decât totalitatea mijloacelor juridice puse la dispoziţia cetăţenilor pentru a putea lupta în, vederea restabilirii ordinii de drept tulburate prin actele juridice şi faptele materiale ale organelor administraţiei de stat, intervenite în aplicarea legilor şi în funcţionarea serviciilor publice.
Transpusă în practica juridică, noţiunea de „contencios administrativ” a primit un număr de accepţiuni specifice, chemate să răspundă nevoii de a desemna pe cale convenţională anumite categorii de realităţi interesând doctrina şi practica dreptului administrativ.
Aceste acceptiuni pot fi grupate în două tipuri principale de definiţii.
Un prim asemenea tip este cel care consideră contenciosul administrativ ca “un ansamblu de reguli de drept”, având un obiect specific, în timp ce un al doilea tip vede în contenciosul administrativ „un ansamblu de litigii” deosebite prin natura lor de alte litigii.
În sensul primului tip de definiţii, contenciosul administrativ ar fi „totalitatea regulilor de drept”, potrivit cărora sunt soluţionate de organele competente ale statului litigiile juridice care pun în cauză acte ale administraţiei de stat.
În sensul celui de-al doilea tip de definiţii, noţiunea de contencios administrativ ar desemna „ansamblul litigiilor juridice” născute cu ocazia exercitării activităţii executive în măsura în care pun în cauză acte ale autorităţilor de stat competente să o îndeplinească.
Aplicarea principiului separaţiei puterilor în stat asigură un echilibru şi un control între cele trei puteri:legislativă, executivă şi judecătorească.
Aceste trei puteri colaborează şi se controlează reciproc pentru buna funcţionare a statului. Colaborarea şi controlul autorităţilor judecătoreşti (care exercită puterea judecătorească) la asigurarea aplicării corecte a legii de catre autorităţile administraţiei publice este una din condiţiile necesare pentru întărirea ordinii de drept.
Acest control, efectuat fie de instanţele speciale jurisdicţionale, fie de instanţele judecătoreşti de drept comun, cu ocazia soluţionării litigiilor generate de activitatea autoritaţilor administraţiei publice sau de funcţionarea acestora, poartă denumirea de contencios administrativ.
Noţiunea de contencios administrativ are o sferă mai largă sau mai restrânsă, după cum cuprinde totalitatea litigiilor dintre administraţia publică şi cei administraţi sau numai o parte dintre acestea şi anume cele care se soluţionează de anumite instanţe judecătoreşti, potrivit unor reglementări juridfice şi unor principii de drept public. Atât în concepţia generală, cât şi în cea restrânsă, noţiunea contenciosului administrativ are un sens material şi unul frmal, organic.
Sensul material priveşte litigiile juridice pe care le cuprind e şi regimul juridic care li se aplică în rezolvare (dreptul comun sau rergimul juridic administrativ). Sensul formal(organizatoric) se referă al organele de jurisdicţie care sunt competente să soluţioneze respectivele litigii. Acest din urmă sens stă la baza Legii nr.29/1990 (modificată şi completată prin Legea nr. 554/2004) privind contenciosul administrativ.
În unele ţări occidentale (Italia, Franţa, Belgia s.a.) controlul jurisdicţional asupra actelor administrative este dat în competenţa asa-numitelor „tribunale administrative”, iar în ţări ca Anglia, Norvegia, Danemarca, acesta este dat în competenţa instanţelor de drept comun.
În România, activitatea de contencios administrativ este reglementată de Legea nr.29/1990 (în prezent Legea nr. 554/2004), şi completată prin Legea nr.59/1993 pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii nr.94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, la tribunale judeţene şi al municipiului Bucureşti, la Curţile de Apel şi la Curtea Supremă de Justiţie, acestea fiind organe ce fac parte din sistemul organelor puterii judecătoreşti.
Din punct de vedere al litigiilor ce formează obiectul judecăţii, funcţionarea jurisdicţională se împarte în două ramuri :
- contenciosul de drept comun – alcătuit din totalitatea litigiilor de competenţa organelor judecătoreşti propriu-zise de natură civilo-comercială şi penală;
- contencios administrativ – compus din totalitatea litigiilor de naură administrativă, după sistemul de drept pozitiv adoptat în diverse state.
Pentru definirea complet a noţiunii de contencios administrativ se desprind câteva elemente esenţiale.
În primul rând, se poate afirma că activitatea desfăşurată de instanţele de contencios administrativ este de a soluţiona cu putere de adevăr legal, un conflict juridic, în care cel puţin una din părţi este un serviciu public administrativ.
În al doilea rând, organele care înfăptuiesc această activitate, special create, fac parte din sistemul organelor judecătoreşti.
În al treilea rând, obiectul de contencios administrativ îl constituie:
- anularea ori modificarea unui act administrativ de autoritate;
- obligarea autorităţii administrative la rezolvarea unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege;
- repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin emitere actului administrativ de autoritate, ori prin refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege.
Astfel, prin contencios adminstrativ, se înţelege activitatea de soluţionare, cu putere de adevăr legal, de catre instanţele de contencios administrativ competente, potrvit legii, a conflictelor juridice în care cel puţin una din părţi este un serviciu public administrativ, iar conflictul juridic s-a născut din adoptarea sau emiterea unui act administrativ de autoritate ilegal ori din refuzul de a rezolva o cerere referitoare la un drept recunoscut dde lege. În doctrina românească interbelică, noţiunea de contencios administrativ este utilizată fie într-un sens larg, materia, evocând totalitatea litigiilor dintre administraţie şi particulari (indiferent cine soluţionează litigiul, un organ judecătoresc sau un organ administrativ), fie într-un sens strict, evocând litigiile soluţionate numai de instanţele judecătoreşti.
Profesorul Constantin Rarincescu definea contenciosul administrativ ca fiind „totalitatea litigiilor nascute între particulari şi administraţiunile publice cu ocaziunea organizării şi funcţionării serviciilor publice şi în care sunt puse în cauză reguli, principii şi situaţiuni juridice aparţinând dreptului public”.
Pentru înţelegerea corectă a noţiunii de contencios administrativ sunt necesare unele precizări:
- Sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti de cotencios administrativ (în cadrul secţiilor de contencios administrativ ale tribunalelor judeţene şi al municipiului Bucureşti, ale Curţii de Apel şi Secţia de contencios administrativ a Curţii Supreme de Justiţie), litigiile prevăzute de art.1 din Legea contenciosului adiministrativ 554/2004, potivit cărora, „orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drpt recunoscut de lege, se poate adresa intanţei judecătoreşti competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată”. La acestea se adaugă şi prevederile art.48 (1) şi 122 (4) din Constituţia României de la 21 noiembrie 1991. Astfel, art.48 (1) privind Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, prevede: “persoana vătămătă într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei’’ iar art, 122 al 4 prevede că „prefectul poate ataca în faţa instanţei de contencios administrativ un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului în cazul în care consideră actul ilegal”.
- Sunt de competenţa instanţelor de drept comun, litigiile date în competenţa lor prin legi speciale(conform Legii nr. 554/2004).
- Sunt de competenţa unor organe de jurisdicţie specială care funcţionează în cadrul unor organe ale administraţiei publice, litigiile date prin lege, în competenţa acestor organe (cazul organelor jurisdicţionale din sistemul Curţii de Conturi, a M.Ap.N. şi M.I.).
- Trecerea activităţii de contencios administrativ în competenţa instanţelor judecătoreşti specializate şi a celor de drept comun, precum şi a jurisdicţiilor speciale administrative nu se poate realiza decât numai printr-o lege organică. De aici rezultă rolul acestei instituţii juridice în apărarea drepturilor fundamentale ale omului şi cetaţeanului.