Jurisdicţia administrativă a fost organizată încă din anul al VIII-lea de la revoluţie (în Franţa), prin înfiinţarea a două grade de jurisdicţie şi anume consiliile de prefectură în fiecare departament, ca primă instanţă, şi Consiliul de Stat, atât ca instanţă de fond, cât şi ca instanţă de recurs.
Consiliile de prefectură soluţionau, la început, doar conflictele juridice născute din aplicarea impozitelor, din vânzarea bunurilor de stat, la care se adaugă mai apoi acele rezultate din alegerile organelor locale. Consiliile de prefectură au fost remaniate prin Decretul-lege din 6-26 septembrie 1926, înfiinţându-se 22 de consiliii interdepartamentale ce funcţionau autonom.
Prin reforma din 30 septembrie 1953 au fost înfiinţate tribunalele administrative interdepartamentale, ca organe de jurisdicţie administrativă de drept comun, desfiinţându-se totodată, consiliile de prefectură.
În afara sistemului tribunalelor administrative, în Franţa sunt organizate şi funcţionează o serie de alte organe de jurisdicţie administrativă cum sunt:
- Curtea de Conturi- cu atribuţii administrative (de control) şi atribuţii jurisdicţionale;
- Curtea de disciplină bugetară şi financiară - compusă din membrii ai Consiliului de Stat şi ai Curţii de Conturi şi competentă să sancţioneze încălcările dişciplinei bugetare şi financiare săvârşite de agenţii civili şi militari de stat;
- Consiliul Superior al Magistraturii - care aplică sancţiuni disciplinare magistraţilor;
- Jurisdicţii în materia educaţiei nationale, formate din consilii departamentale, academice, universitare;
- Jurisdicţii profesionale;
- Comisiile de control ale băncilor
- Alte jurisdicţii speciale (exemplu: „Comisia Centrală de ajutor social”, „Comisiile departamentale pentru munca handicapaţilor „etc..)
În majoritatea statelor europene ca Belgia, Finlanda, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia funcţionează (cu unele reglementări specifice) sistemul tribunalelor administrative, ca instanţe de contencios administrativ de fond şi cu tribunalele administrative supreme ca instanţe de fond, de apel sau recurs..
În Belgia contenciosul administrativ pentru exces de putere este de competenţa Consiliului de Stat, mai exact a secţiei sale administrative, în timp ce contenciosul administrativ de plină jurisdicţie al actelor sau faptelor administraţie este de competenţa tribunaleleor ordinare. În anul 1918 se crează în Finlanda „Curtea Administrativă supremă”, menţionată de Constituţia finlandeză din 1919 alături de Curtea Supremă de Justiţie, ca fiind una dintre cele două jurisdicţii principale ale ţării, este competentă să judece în ultimă instanţă litigiile administrative.
În subordonarea Curţii Administrative Supreme funcţionează tribunalele administrative provinciale, care nu dispun de autonomie administrativă, deoarece ele funcţionează în relaţie cu consiliile prefecturilor. În cadrul unei viitoare reforme, ele urmează să devină instaţe judecătoreşti autentice, subordonate Ministerului Justiţiei. Curtea judecă de asemenea recursurile împotriva deciziilor Consiliilor de Miniştri, ale ministerelo, ale direcţiilor centrale etc.
Cetăţenii pot folosi recursul administrativ (împotriva decizilor autorităţilor administrative ale statului şi ale unităţilor administrativ – teritoriale), sau recursul comunal (împotriva deciziilor consiliilor municipale şi comunale).
În art.93 din Legea fundamentală a Germaniei sunt enumerate 5 ordine de jurisdicţie ale căror curţi supreme sunt: Curtea Federală de Justiţie, Curtea Federală Administrativă, Curtea Federală de Finanţe, Curtea Federală a Muncii, Curtea Federală de Contencios Social. În Germania funţionează 33 de tribunale administrative de primă instanţă, competente pentru toate litigiile administrative de competenţă teritorială a landurilor. Sunt exceptate de la competenţa tribunalelor administrative trei categorii de litigii:
- cele date în competenţa jurisdicţiunilor constituţionale ale landurilor şi ale federaţiei;
- litigiile de drept privat sau care aparţin jurisdicţiilor ordinare prin voinţa legii;
- litigiile de drept public date în competenţa ubnor tribunale speciale: tribunale de finanţe, tribunale disciplinare militare, ale judecătorilor etc.
În materia contenciosului administrativ, cetăţenii germani au dreptul la urmatoarele forme de acţiuni:
- acţiunea în anulare- prin care se urmăreşte să se anuleze, pentru ilegalitate, un act administrativ individual;
- acţiunea în obţinerea unei prestaţii- obligarea unei autorităţi adminstrative la emiterea unui act administrativ individual pe care administraţia refuză sau omite să-l elibereze;
- acţiunea în declarare- are ca obiect constatarea de către judecătorul instanţei de contencios administrativ, cu autoritate de lucru judecat, a existenţei unei situaţii juridice sau a constatării nulităţii unui act administrativ ilegal;
- acţiunea în controlul legalităţii normelor ce are ca obiect verificarea legalităţii reglementărilor locale adoptate în aplicarea normelor federale.
În Grecia, contenciosul administrativ a fost organizat încă din secolul al XIX-lea, perioada monarhiei absolute, când au fost înfiinţate Consiliul de stat şi tribunalele administrative, cu daouă grade de jurisdicţie.
În prezent, în Grecia, organizarea justiţiei administrative cuprinde:
- tribunalele administrative de primă instanţă, în număr de 28, care sunt instanţe de drept comun pentru contenciosul administrativ de plină jurisdicţie;
- curţile administrative de apel , în număr de 7, competente să judece, în primă şi ultimă instanţă, cauzele determinate de contractele administrative, apelurile împotiva deciziilor pronunţate de tribzunalele administrative de primă instanţă, recursurile pentru exces de putere etc.
- Consiliul de Stat, organizat pe patru secţii şi putând funcţiona şi în plen, judecă: recursurile în anulare, a actelor administrative atât individuale câ şi regelmentare (nuormative) fiind, din acest punct de vedere, judecător în anulare de drept comun; recursurile în casare împotriva deciziilor pronunţate de tribunalele administrative; recursurile de plină jurisdicţie date în competenţa sa printr-o dispoziţie specială a Constituţiei.
În Italia există un sistem dualist al contenciosului administrativ, în sensul că litigiile dintre administraţia publică şi cetăţeni sunt atribuite, spre soluţionare, ambelor ordine de jurisdicţie existente: jurisdicţie ordinară şi jurisdicţie adeministrativă.
În Olanda există un sistem de control al actelor administrative, ce are trei caracteristici şi anume : rolul important al recursurilor administrative, multitudinea jurisdicţiilor administrative şi rolul deosebit al judecăturului judiciar.
În Elveţia, contenciosul administrativ este supus atât unor reglementări federale, cât şi unor norme cantonale, ceea ce duce la existenţa a 26 de sisteme diferite.
În dreptul englez, controlul judiciar are în vedere executarea de către tribunale a dreptului de a stabili dacă un act administrativ este sau nu legal şi de a dispune măsurile necesare pentru remedierea lui. Dar, întrucât dreptul administrativ se află, sub maimulte aspecte, în stadiul „adolescenţei tardive”, nu există reguli uniforme pentru a trata contenciosul înte cetăţean şi administraţie sau între organele administraţiei publice însăşi. Pentru fiecare tip de contencios există un regim special.
Acest control judiciar al activităţii administraţiei are la bază teoria „excesului de putere”.
În dreptul englez, jurisdicţiilor speciale (administrative) le este propriu „recursul de plină jurisdicţie”, în timp ce recursurile în anulare aparţin jurisdicţiilor judiciare, care folosesc proceduri multiple şi sunt organizate la bnivel naţional.
În SUA sistemul administrativ este subordonat celui judiciar. Sub aspect organizatoric, fiecare minister sau departament, ca şi fiecare agenţie de autoritate are, în materie de jurisdicţie administrativă, o structură proprie. La nivelul foecărei ierarhii administrative se află un fel de consiliu de contencios administrativ, iar adesea, la nivel superior ca un consiliu administrativ suprem, se află însuşi ministrul ori şeful departamentului agenţiei sau autorităţii.
În Norvegia nu există organizat un sistem independent al tribunalelor administrative. Controlul jurisdicţional al administraţiei (actelor şi faptelor administrative) este de competenţa judecătorului judiciar.
În principiu, în Norvegia, toate instanţele judecătoreşti sunt competente să soluţioneze cauzele aparţinând oricărei ramuri ale dreptului.
În canada, „contenciosul administrativ apare ca un rezultat al unui amestec hibrid de influienţe britanice şi americane.
Tribunalele administrative în Canada sunt un ansamblu de tribunale specializate, prezidate de un judecător ori de un comisar însărcinat cu aplicarea legii după o procedură cvasijuridicţională. Astfel de tribunale sunt de exemplu: Curtea de Impozite, Curtea de Apel pentru Imigranţi, Comisia pentru Transporturi, Tribunalul concurenţei etc.. Activitatea acestor tribunale constă în exercitarea, pe calea revizuirii sau apelului, a unui control asupra actelor administrative (numită „justiţie administrativă de masă”).
În afară de acest contencios administrativ mai există un „contencios nobil” care se exercită de Curtea Superioară şi priveşte controlul de legalitate al deciziilor sau omisiunilor (de a nu emite un act administrativ) oricărei autorităţi aparţinând puterii executive.
În ceea ce ne priveşte, considerăm că cea mai bună soluţie pentru realizarea finalităţii acestei instituţii- controlul actelor administrative de autoritate emise de organele de administraţiei publice- o constituie, controlul acestei legalităţi de către organele puterii judecătoreşti, aşa cum sunt secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor judeţene şi al municipiului Bucureşti, ale curţilor de apel şi de la Curtea Supremă de Justiţie, aşa cum este organizată această activitate în România.