- Calitatea de reclamant în litigiile de contencios administrativ, potrivit art.1 din Legea nr. 554/2004 este condiţionată în primul rând de capacitatea acestui de a sta în justiţie (aceasta fiind prima condiţie de exexercitare a acţiunii de contencios administrativ). Deci, „orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se pote adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.
Calitatea de reclamant o poate avea orice persoană fizică sau juridică, română ori străină, chiar şi un funcţionar al adnministraţiei publice, atunci când i se aduce atingere drepturilor pe care le are, prin acte administrative.
De asemenea, calitatea de reclamant o poate avea chiar şi o persoană juridică, un organ al administraţiei publice (ex. o universitate, faţă de actele emise de Ministerul Învăţământului şi Stiinţei sau o regie autonomă, în raporturile lor cu autorităţile tutelare).
A doua condiţie de exercitare a acţiunii de contencios administrativ este aceea a vătămării unui drept recunoscut de lege reclamantului. Deci, pentru a avea calitatea de reclamant în litigiile de contencios administrativ, persoana fizică sau juridică, română sau străină, trebuie să se considere vătămată în drepturile sale recunoscute prin lege (adică să fie prevăzute de lege în favoarea persoanelor fizice sau juridice care invocă încălcarea acestui drept).
Dreptul recunoscut de lege reclamntului are în vedere un drept subiectiv pe care legea îl conferă reclamantului şi pe care autoritatea administrativă este obligată sa-l respecte sau să-l realizeze. În literatura de specialitate se mai precizează că: ”nu e necesar neapărat ca dreptul vătămat să fie de natură administrativă; el poate să aparţină oricărei ramuri de drept. Important e ca vătămarea lui să fie rezultatul conduitei culpabile a organului administraţiei publice, chiar dacă acest organ nu este într-un raport direct juridic cu titularul dreptului”.
Acţiunea în justiţie a reclamantului trebuie să prezinte un interes pentru el , căci fară interes aceasta nu poate exista. De exemplu, deşi reclamntul dovedeşte existenţa unui drept încălcat de auoritatea administrativă, reclamntul nu poate să se adreseze în justiţie şi să solicite anularea unui act deja revocat de organul care l-a emis, ori a fost anulat de organul ierarhic superior acestuia şi care n-a produs efecte juridice.
O altă condiţie de exercitare a acţiunii de contencios administrativ este cea ca „ vătămarea dreptului să fie cauzată printr-un act administrativ sau refuzul auturităţii administrative de a rezolva cererea privitoare la un drept recunoscut de lege”. În legătură cu această condiţie sunt necesare unele precizări:
- sunt considerate acte administrative doar actele juridice(de putere) ale unei autorităţi administrative, nu şi actele de putere ale unor autorităţi publice;
- numai actele administrative pot face obiect al acţiunii de contencios administrativ pentru că numai acestea produc (nasc, modificăsau sting) efecte juridice;
- numai actele administrative individuale pot fi obiect al acţiunii în contencios administrativ;
- actul administrativ individual să fie susceptibil de executare(devine astfel după ce a fost adus la cunoştinţă persoanei în cauză);
- se consideră act administrativ atât refuzul manifestat expres cât şi cel implicit, rezultat din tăcerea administraţiei sau din nepronunţarea sa în termenul de 30 de zile sau alt termen prevăzut de lege;
- autorul actului administrativ trebuie să fie o autoritate administrativă.
Altă condiţie necesară introdecerii acţiunii în contencios administrativ este aceea de a indeplinirii procedurii administrative prealabile.
- Calitatea de pârât în litigiile de contencios administrativ o poate avea orice autoritate administrativă, înţelegând prin autoritate administrativă serviciile publice administrative care realizează sarcinile puterii executive de satisfacere a intereselor generale ale societăţii.
Din prevederile art.13, al Legii nr.554/2004 potrivit cărora, acţiunile în justiţie pot fi formulate şi împotriva funcţionarului auturităţii pârâte, care a eliberat actul sau care se face vinovat de refuzul rezolvării cererii, dacă se solicită plată unor dspăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin actul emis sau prin întârziere rezultă că, pârât (în anumite acţiuni în contencios administrativ) poate fi şi un funcţionar public. Legea dă drept însă, acestuia,să cheme în garanţie pe superiorul său ierarhic de la care a primit ordin scris să semneze actul a cărui legalitate (totală sau parţială) e supusă judecăţii sau invers.